Pavel Coruţ
Viaţa
Pavel Coruţ s-a născut în 17 iunie 1949 în satul Glăvăneştii Vechi din judeţul Iaşi. Tatăl, Gheorghe Corut, aviator pe frontul Est în al doilea Război Mondial a fost decorat cu Clasa Crucea de Aur pentru faptele sale de eroism. Brevetul care a însoţit aceasta decoraţie poartă cuvintele regelui de atunci Mihai I: “Eu, Mihai rege al României, celor de faţă şi viitori, sănătate! Dorind a răsplăti meritele sergentului aviator Corut Gheorghe.” Mama este descrisă de autor ca fiind: o femeie bine clădită, cu părul blond ca lumina Soarelui şi cu ochi albaştri, vitează, pregătită să înfrunte greutăţile unei vieţi conturate de sărăcie şi război. Având anumite concepţii aşa-zise păgâne mama planificase ca pe cel de-al treilea fiu să-l boteze Decebal, însă tatăl trece în certificatul copilului numele Pavel.
Şcoala generală – o clădire cu o singură clasă, o urmează în satul natal. În 1960 familia Coruţ părăseşte comuna Andrieşeni şi se stabileşte la periferia Iaşiului într-o colonie muncitorească. Clasele gimnaziale le finalizeză într-o şcoală improvizată în această colonie – colonia Ciurea.
În 1963 este admis la Liceul Naţional Mihail Sadoveanu din Iaşi. În liceu îşi câştigă existenţa muncind cu normă la confecţionat lăzi pentru fructe.
În 1965 este unul din cei 400 de candidaţi admişi la Liceul Militar Ştefan cel Mare din Câmpulung Moldevenesc. Printre cei care au fost respinşi (din fericire am putea spune astăzi) a fost Ioan Petru Culianu cel care va deveni ulterior discipolul lui Mircea Eliade. În liceul militar fiind influenţat de istoria rasei roşii îşi asumă porecla de Pedro Indianul. Educaţia în liceul militar nu îi lipseşte; printre cărţile din biblioteca liceului – unele interzise în acea perioadă, cum ar fi cele scrise de Octavian Goga şi Ion Minulescu îşi defineşte personalitatea şi cultul pentru ţară şi străbuni.
În 1967 este admis la Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri de Marină din Constanţa. Anul I îl urmează pe nava şcoală Mircea. Printre profesorii pe care i-a avut în această şcoală merită amintiţi amiralul Ilie Ştefan – comandantul şcolii şi comandorul Costăchescu – comandant de submarine în Al doilea război mondial.
Data de 19 august 1968, zi reţinută de istorie prin Invadarea Ceoslovaciei de către URSS, îi găseşte pe Pavel Coruţ şi colegii din liceul militar “înarmaţi de război şi cu steaguri de luptă” (cuvintele aparţin scriitorului) pregătiţi să protesteze împotriva agresiunii din Cehoslovacia.
Cronologie
- 1967, 30 august – Şcoala Militară Superioară de Marină
- 1975 – scrie primul roman Pământul durerii. După 10 ani arde manuscrisul acestui roman motiv pentru care acesta nu vede lumina tiparului.
- 1981-1985 – activează în spionaj la Direcţia de Informaţii a armatei ca ofiţer de relaţii externe
- 1985 – este avansat în funcţia de şef Birou Contrainformaţii în Direcţia Contrainformaţii Militare. În luna decembrie a acelui an în cadrul unei mese festive îşi exprimă anumite opinii în legătură cu activitatea şefilor motiv pentru care este luat în urmărire de către organele speciale ale statului.
- 1986-1989 – se conturează proiectul care va prinde viaţă peste câţiva ani seria Octogonul
- 1990 – este trecut în rezervă printr-un ordin semnat de Nicolae Militaru
- 1990 – lucrează ca gazetar la Telegraf, Naţiunea şi Expres Magazin
Operă
Cărţile scrise sunt publicate cu greu şi cu multă neîncredere la început, dar mai apoi sunt publicate în mai multe ediţii. Totalul cărţilor publicate depăşeşte cifra de 4 milioane de exemplare până în 2006, conform spuselor autorului.
Subiectele atinse de autor în aceste cărţi sunt diverse. Ficţiunea speculativă, istoria, metodele de autoeducare, psihologia aplicată, versurile, cultul strămoşilor, misterele lumii în care trăim, serviciile secrete sunt doar câteva din cuvintele cheie în jurul cărora gravitează întreaga operă a scriitorului.
În seria Octogonul pregătirea specifică de ofiţer în contraspionaj a scriitorului îşi spune cuvântul. Experienţa pe care a acumulat-o în timpul activării în serviciile secrete, îi oferă posibilitatea descrierii fidele a modului de viaţă, misterios, al spionilor. Prin cele trei personaje principale ale cărţilor din seria Octogonul, Petre Varain, Mihai Ursu, Laurenţiu Cremene, scriitorul subliniază importanţa celor care asigură securitatea informativă a unui stat.
Ficţiunea se împleteşte cu realitatea într-un mod subtil pe parcursul întregii serii, astfel că pe nebănuite alături de eroii cărţilor suntem provocaţi la o analiză rece a evenimentelor post-decembriste din România şi nu numai.
Originalitatea scrierii seriei Octogonul este asigurată de separarea fiecărei cărţi în două părţi: prima plină de ficţiune, în care naraţiunea faptelor eroilor este întrecută doar de realităţile neplăcute din România, iar a doua lipsită de orice fantezie, în care fostul şef al contraspionajului românesc, analizează evenimentele cotidiene şi propune diverse variante de investigare şi rezolvare a unor probleme de interes naţional.
Octogonul
- Quinta spartă (Octogon 1)
- Fulgerul albastru (Octogon 2)
- Floarea de Argint (Octogon 3)
- Balada Lupului Alb (Octogon 4)
- Dincolo de frontiere (Octogon 5)
- Să te naşti sub steaua noastră! (Octogon 6)
- Lumina Geto Daciei (Octogon 7)
- Cântecul nemuririi (Octogon 8 )
- Singuri sub Crucea Nordului (Octogon 9)
- Neînfrânţii (Octogon 10)
- Călător pe drum de aştri (Octogon 11)
- A înflorit Speranţa (Octogon 12)
- Întoarcerea lui Zamolxe (Octogon 13)
- Fiul Geto-Daciei (Octogon 14)
- Tărâmul fericirii (Octogon 15)
- Comoara Nibelungilor (Octogon 16)
- Secretele exploratorilor astrali (Octogon 17)
- Drumul învingătorilor (Octogon 18)
- Război în ceruri (Octogon 19)
- Expediţia Cap Univers (Octogon 20)
- Născuţi pentru a învinge (Octogon 21)
- Inimă de Român (Octogon 22)
- Copii Speranţei (Octogon 23)
- Good bye, Nato, mon amour! (Octogon 24)
- Sfârşitul imperiului ascuns (Octogon 25)
- Omul din Carpaţi (Octogon 26)
- Războiul zeilor (Octogon 27)
- Victoria Alcorilor (Octogon 28)
- Pacea Marilor Străbuni (Octogon 29)
- Moartea zeilor străini (Octogon 30)
- Poarta viitorului (Octogon 31)
- Vânătorii de sionişti (Octogon 32)
- Glasul Omului (Octogon 33)
- Trăsnetul Geto-Dac (Octogon 34)
- Coroana Ariană ‘(Octogon 35)
- Victoria Zeilor Albi (Octogon 36)
- Triumful Oamenilor (Octogon 37)
- Revanşa (Octogon 38)
- Sângele Europei (Octogon 39)
- Lumina coboara în Carpaţi (Octogon 40)
- Oamenii trec de absolut (Octogon 41)
- Speranţele nu mor niciodată (Octogon 42)
- Noi trăim in viitor (Octogon 43)
- Eu, Varain din Neamul Arienilor (Octogon 44)
- Europeni, uniţi-vă! (Octogon 45)
- Viata merge înainte… (Octogon 46)
- Riposta Creatorilor (Octogon 47)
- Când mor uitările din noi… (Octogon 48)
- Viaţa oamenilor creatori (Octogon 49)
- Sfârşit de zbucium (Octogon 50)
- Cristalul de foc (Octogon 51)
- Navigăm printre enigme (Octogon 52)
- Un fulger sfâşie bezna (Octogon 53)
- Să-n vie Focul Vieţii! (Octogon 54)
- Chemarea Nemărginirii (Octogon 55)
- Călăuza Alcoro-Vegană (Octogon 56)
- Planeta fericiţilor (Octogon 57)
- Pumnul de oţel (Octogon 58)
- Sfântă ramură de OM (Octogon 59)
- Lumina Omenirii (Octogon 60)
- Treziţi Eroii Civilizatori! (Octogon 61)
- Mai tari decât destinul (Octogon 62)
- Rupeţi lanţurile robiei! (Octogon 63)
- Zburăm cu Viaţa (Octogon 64)
- Veghetorii ies din umbră (Octogon 65)
- Extratereştrii coboară printre oameni (Octogon 66)
- Sfârşitul marii rătăciri (Octogon 67)
- Vise de viaţă omenească (Octogon 68)
- Cu mintea rece şi inima caldă (Octogon 69)
- Lumini ce cresc în oameni (Octogon 70)
- Vin salvatorii! (Octogon 71)
- Şi cresc speranţele din noi (Octogon 72)
- Prin viitorul netrăit (Octogon 73)
- Conducătorii din Carpaţi (Octogon 74)
- Legea şi forţa (Octogon 75)
- Teroarea (Octogon 76)
- Urmaşii zeilor (Octogon 77)
|
Coperta cărţii |
Coperta cărţii |
Coperta cărţii |
Coperta cărţii |
Arta Succesului
- Cheile succesului
- Arta succesului la Români
- Arta creaţiei
- Cartea adolescentului
- Ghidul vieţii sănătoase
- Leacuri de suflet pentru fete şi femei
- Curs practic de arta succesului
- Farmec feminin
- Clanul învingătorilor
- Faceţi avere!
- Cartea părinţilor
- Vom trăi omeneşte!
|
Coperta cărţii |
Coperta cărţii |
Coperta cărţii |
Romane de dragoste
- Să vii ca o părere …
- Ne-om întâlni în Cer
- Vara ultimei iubiri
- Flacăra iubirii
|
Coperta cărţii |
Coperta cărţii |
Coperta cărţii |
Poezii
- Descântece din neamul Geto-Dacilor
- Vraja nopţilor albastre
- Cântece Daco-Române
- Parodii politico-religioase
Roman autobiografic
- Un om
|
Coperta cărţii |
27 comments so far
Leave a reply
















Domnule Corut am citit cateva carti ale dumneavoastra si mau impresionat mai ales cei care erau eroi si la ce cunosc acum a/mi este tare greu ca ar fii tot ceea ce aty scris duar fictiune si imaginatie cu toate ca altii fie ei cititi o iau drept fictiune.Simt si stiu sigur ga eroii anzestrati cu capacitati supra omenestii exista sau au existat si multi lucreaza acum an afara ca aici nu mai au pentru ce.Acele personaje stiu ca au existat chiar daca leaxii atribuit cateva calitati mai avansate ele sunt adevarate si exista asta o stiu ca experimentez si studiez nu an deajuns cei drept. Am 23 de ani si mi/asi dori din tot sufletul si as vrea sa cred ca ar mai exista aesti oameni ca sa lucrez si eu an acest domeniu.Credeti ca maty putea ajuta antrun fel cum sa fac unde sa apelez sa lucrez an domeniul paranormalului?As aprecia enorm sa a/mi trimiteti un imeil sa pot sami pun si eu an practica calitatyle sisa le slefuesc.As vrea sa fac ceva pentru tara asta chiar an secret daca e nevoie dar problema ca acesti oameni de care am nevoie nu acepta.Daca nu ancerc sa zbor spre alte tari sa fac ce stiu si ami place.As aprecia un imeil de la dumneavoastra pe adresa — mihai2other@yahoo.com
cu respect Iancu Mihai Gabriel
Am invatat foarte multe lucruri bune din cartile Domnului Pavel Corut.
Mi-a fost ca un tata… eu n’avand un tata i-am primit cu bucurie sfaturile.
Continutul este preluat de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Pavel_Coru%C5%A3, ceea ce este foarte bine. Textul este disponibil Textul este disponibil sub licenţa GNU pentru documentaţie liberă. Asa ca pentru legalitate asa trebuie sa se regaseasca si aici.
O formulare convenabilă a acestor informaţii, conform termenilor licenţei, ar putea fi următoarea:
Această pagină se bazează pe articolul [titlul articolului] din Wikipedia, disponibil sub licenţa GNU pentru documentaţie liberă.
Conţinutul paginii poate fi redistribuit, într-o formă identică sau modificată, numai în condiţiile acestei licenţe.
Fragmentele pe care le-am evidenţiat cu caractere aldine trebuie să conţină legături HTML spre articolul sursă din Wikipedia şi, respectiv, spre textul complet al licenţei (de preferat în limba română). Textul licenţei este disponibil de exemplu la http://ro.wikipedia.org/wiki/GNU_FDL şi poate fi copiat fără probleme.
utilizator wp
domnule Corut, citesc cartile dvs cu multa atentie si din pacate ultimile aparitii nu le-am mai gasit cum pot sa intru in posesia intregii colectii de carti scrise de dvs? multumesc pt intelegere.
[...] Posted by admin under Pavel Coruţ Faţă de biografia lui Pavel Coruţ publicată pe Blogul Sită Deasă putem argumenta cele scrise în titlu prin [...]
si biserica ce a facut pt romani, in afara sa le ia taxe pentru orice serviciu religios si sunt si platiti de stat. Sa nu mai vorbim de preoti care fac aceleasi lucruri de care spuneti ca are atutidine laudativa
Sunt un cititor al cartilor lui Pavel Corut si pot spune ca pentru mine cartile sale au insemnat o schimbare de viziune. M-au “trezit” la realitate, m-au facut sa ma interesez si de alte subiecte, a fost un moment de cotitura. Dintotdeauna mi-am dorit sa discut si cu alti cititori ai cartilor lui Pavel Corut, sa impartasesc idei, sa existe un feed-back intre noi cititorii. De aceea pe aceasta cale invit orice cititor care vrea sa discuta cu un alt cititor al cartilor lui CORUT sa imi scrie pe adresa mea de e-mail : paulz3z@yahoo.com
O zi buna
PAUL
Domnule PAVEL CORUT sunt un impatimit al cartilor d-voastra, dar posibilitatile materiale nu pot sa-mi satisfaca ‘ foamea de citit”, de aceea la sugestia cuiva, va scriu si va rog daca ati putea sa-mi trimite-ti cartile d-voastra in format electronic sau nu numai… Multumesc mult !
CU RESPECT
CAMPIAN RADU
va rog frumos, cine are carti de pavel corut,contactati-ma la adresa
campianradu@msn.com
V-am citit o parte din carti(pana-n ‘96,cand eram in fac.) si, ori nu am citi Tot, ori nu am inteles,dvs -ca om de actiune,ce spirit transmiteti tineretului?(eu eram atunci f incantata de noutatea ideilor dvs, dar ….continuarea?).fe123licity@yahoo.com
Un an 2008 bun si multa sanatate!
Domnule Pavel Coruţ, pentru anul 2008 vă urez multă sănătate, spor la treabă, să aveţi aceiaşi ţinută morală ireproşabilă precum coloana fără sfârşit a lui Constantin Brăncuşi. Cât despre duşmanii României şi cozile lor de topor…….. ce se poate sune despre scursorii?!!!! În rest ă auzim de bine!!! Mircea Boangiu.
a-ti auzit de shoiom cel cu parul rosu,cel ce frecventa slanic moldova,a-mic d-al caracatitei a.nastase&a serban,iacobovs sechelariu,musetescu,d.m agaton, e.t.c&ofiter mossad-viena,de ce a.serban a luat sub aripa lui bodiguarzi lu cozma???un ,khazar un rece …singur jeep,i-a adus doi rottweilleri lu finu lu primaru adi fiches&psd-serban dar de gitanu vasile ion alias gringo???
uitandu-ma prin biblioteca tatalui meu am descoperit cam 20 de carti de-ale dumneavoastra …si am inceput cu Cartea Adolescentului. Am incercat sa inteleg din ea si oarecum am reusit. M-au impresionat mult…momentan am ajuns la cartea Poarta Viitorului si vreau sa cred ca nu e doar fictiune… si eu sunt de parere ca oameni ar trebui ajutati sa intelega cu adevarat cine sunt, ce rol au sisa evolueze cum trebuie
uitandu-ma prin biblioteca tatalui meu am descoperit cam 20 de carti de-ale dumneavoastra …si am inceput cu Cartea Adolescentului. Am incercat sa inteleg din ea si oarecum am reusit. M-au impresionat mult…momentan am ajuns la cartea Poarta Viitorului si vreau sa cred ca nu e doar fictiune… si eu sunt de parere ca oameni ar trebui ajutati sa intelega cu adevarat cine sunt, ce rol au sisa evolueze cum trebuie
Domnule CORUT,spuneati intr-o emisiune akum cativa ani k ati dori foarte mult sa ajungeti in Conduras.Daca ati reusit sa,ati gasit ce cautati?
Domnule CORUT,spuneati intr-o emisiune akum cativa ani k ati dori foarte mult sa ajungeti in Conduras.Daca ati reusit sa,ati gasit ceea ce cautati?
Daca acest site se vrea ortodox, ca eu asa inteleg, care e legatura cu opera d-lui Pavel Corut? Nu am citit decat o carte, nu-i mai stiu numele, dar nu am gasit nimic crestinesc in ea. Care e legatura intre oameni care se deplaseaza prin puterea gandului si Iisus Hristos?
Sau poate m-am inselat in privinta site-ului…l-am judecat doar dupa un articol, cel despre maica Heruvima…
as dori si eu o adresa valabila de e-mail ale lui pavel corut unde sa ii pot scrie…VA ROG…
mesajul care i-l transmite CORUT e pt cei “ROMANI” de aceea e mai greu de inteles pt toata lumea MOLDOVA NU-I A NOASTRA ……. URMASILOR NOSTRI
atunci cand poti citi cu mintea rece,poti face diferenta antre fictiune si real.oricum romanul este un visator prin ansasi natura lui,de aceea este taxat drept fraier de asa zisa societate “moderna”.totusi de multe ori surprinde prin creatie si imaginatie lumea “civilizata”asa ca domnul corut probabil se refera puterea geniului din OM,nu locuri si taramuri magice dupa care alearga misticii,sarlatanii si cei dusi cu pluta.desi multi a-si doresc asemenea calitati uneori ar trebui sa stie ca platesti cu multa suferinta asemenea dar,cu toate ca nu e drept!
Multumesc mult pentru cele doua convorbiri telefonice, la acel timp[moment] au fost de MARE ajutor , la fel si toata colectia de carti scrise de DUMNEAVOASTRA , mai ales alea de psihologie.
Am citit si eu din cartile dumneavoastra si pot sa spun ca acelea au fost foarte impresionante.Se vede ca dumneavoastra sunteti un om cilt
cult
Pavel Corut unul din putinii aomeni care se-au dedicat veata in sprijinul acestui popor intr-o perioada de anarhie si deruta, tot respectul si va vom citi pana in ultima clipa…
Recunosc nu am citit decat patru din cartile dvs.dar pot spune ca mi-au schimbat modul de gandire.
Am intrat pe acest site nu pentru a va vorbi despre cartile dvs. ci pentru a putea lua legatura cu dvs.Am cautat adresa de mail sau nr. de tel. dar nu am gasit.
Am vazut o emisiune televizata cu dvs. in care vorbeati despre livada de migdali .As dori daca se poate sa-mi spuneti de unde ati luat puietii.
Va multumesc foarte mult.
pe ce adresa putem sai scriem domnului pavel corut scrisori?
Balada Lui Zamolxe
P-un picior de plai,
pe-o gură de rai,
strânsu-ne-am în vale,
o mulţime mare.
Rugul am aprins,
focul am încins.
La Zamolxe vrem,
să ne închinăm.
Doamne ne-om ruga,
la puterea ta,
trezire ne dai,
pe-o gură de rai.
Doamne, tu Stăpâne,
cuvinte ne spune,
de înţelepciune.
Focul sa-nteţit,
Zamolxe a privit,
Şi-astfel ne-a grăit:
- Tu poporul Meu,
să ai Dumnezeu,
căci preotul tău,
e un deceneu.
Oriunde umblaţi,
voi să nu uitaţi,
rugul aţâţaţi,
la Domn vă rugaţi.
Că din zori de zi,
Eu cu voi voi fi.
Iar de o fi noapte,
să priviţi departe,
ochiul de Mi-oţi vede,
atuncea veţi crede,
că la voi Mă uit,
vrerea v-o ascult.
Să mai luaţi aminte,
crestele sunt sfinte,
la popor de zei,
Carpaţii-s temei.
’N codru de umblaţi,
aminte să luaţi,
când frunza foşneşte,
Deceneu vorbeşte.
Voi să-l ascultaţi,
şi să vă-nchinaţi,
binecuvântează,
s-aveţi mintea trează.
Sacru vă e plaiu,
sfânt vă este graiu,
inimii de foc,
viaţa-i cu noroc.
Voi oameni frumoşi,
să fiţi drăgăstoşi.
Drepţi vă ridicaţi,
oamenii vi-s fraţi,
ajutor să daţi.
Pe cei oropsiţi,
să nu-i părăsiţi.
Cel ce vă mângâie,
la Mine-o să vie.
Viaţa de v-o daţi,
să vă apăraţi,
asta nu uitaţi:
Veţi fi înviaţi!
Vieţile-n dreptate,
sunt nenumărate.
Cel ce-n Mine crede,
lacrima nu vede,
iau suspinul greu.
De poporul Meu,
voi vorbi mereu,
sus la Dumnezeu.
Când hora-ţi încinge,
la Mine-o ajunge,
cântec bucuros,
din omul frumos.
Atunci şi alţi zei,
vor avea temei,
să se-nveselească,
doina să pornească,
şi să vă iubească.
Şi când vă vorbiţi,
să vă amintiţi,
graiul omenos,
e cel mai frumos.
C-al zeilor grai,
e-n cântul de nai,
p-un picior de plai,
pe-o gură de rai.