Sită Deasă

3 Comments so far

1. blog finance on decembrie 15, 2006

   nice blog!

   mike

2. Alexandru on martie 29, 2007

   TESTAMENTUL POLITIC AL LUI MIHAI EMINESCU

   (Textul integral al anexei omonime din lucrarea: Radu Mihai Crisan, SPRE EMINESCU. Răspuns românesc la amenintările prezentului si la provocările viitorului, editia a III-a revizuită, Editura CarteaUniversitară, Bucuresti, 2005, pag. 287-312) ISBN 973-731-124-8

   Cântări si laude-năltăm
   Noi, Tie Unuia
   Primindu-l cu psalme si ramuri
   Plecati-vă neamuri,
   Cântând Aleluia!
   Christos a înviat din morti,
   Cu cetele sfinte,
   Cu moartea pre moarte călcând-o.
   Lumina ducând-o
   Celor din morminte!
   Mihai Eminescu

   Mult-iubitul si prea-pătimitul meu neam românesc,
   “Românii nu sunt nicăieri colonisti, venituri, oamenii nimănui; ci, pretutindenea unde locuiesc, sunt autohtoni, populatie mai veche decât toti conlocuitorii lor”1.
   1 Mihai Eminescu, Se vorbeste că în Consiliul, Curierul de Iasi, 17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876, în Opere, vol. IX, Editie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucuresti, 1980, pag. 253
   “Rasa istorică formatoare a acestei tări este “acel neam de oameni, acel tip etnic care, revărsându-se de o parte din Maramures, de alta din Ardeal, a pus temelia statelor române în secolele al XIII-lea si al XIV-lea, si care, prin caracterul lui înnăscut2, a determinat soarta acestor tări, de la (anul n.n.) 1200 si până la (anul n.n.) 1700”3.
   2 de “om a cărui trăsătură distinctivă e adevărul: inteligent fără viclenie, rău – dacă e rău – fără fătărnicie, bun fără slăbiciune, n-are o cocoasă intelectuală sau fizică ce caută a o ascunde, nu are apucăturile omului slab; îi lipseste acel iz de slăbiciune care precumpăneste în fenomenele vietii noastre publice sub forma linsă a bizantinismului si a espedientelor…Toate figurile acelea fătarnice si rele, viclene, fără inteligentă, toate acelea câte ascund o duplicitate în espresie, ceva hibrid, nu încap în cadrul notiunii român. Poate, asadar, că acei oameni n-au avut timp să se asimileze, poate apoi ca să fie din rase prea vechi, prea osificate, prea stationare, pentru ca, prin încrucisare, să mai poti scoate ceva bun din ele”., idem, Adeseori, o lege oarecare…, Timpul, 15 martie 1880, în Opere, vol. XI, Ed. cit., Bucuresti, 1984, pag. 77
   3 idem, Adevărul doare. Pe la 3 martie…, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, Ed. cit., Bucuresti, 1985, pag. 121
   Nu există nici o deosebire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului si a Tării Unguresti. E absolut aceeasi rasă, cu absolut aceleasi înclinări si aptitudini4”5.
   4 “Există multe indicii, atât în numirile localitătilor si râurilor, precum si în alte împrejurări, care denotă o unitate a neamului românesc preexistentă formatiunii (formării n.n.) statelor noastre. În adevăr, pe când găsim în Tara Românească Argesul, găsim tocmai în nordul Daciei un pârâu numit Argestrul, care se varsă din stânga în Bistrita, râu ce izvorăste din Maramures. Pe când în Tara Românească aflăm Câmpulungul ca tinut si descălecătoare, aflăm în Bucovina, în creierul muntilor, un Câmpulung tot ca tinut si descălecătoare. Înainte sau imediat după formarea statelor române, vedem românii de sub Coroana Ungariei pretinzând să se judece între ei după dreptul lor propriu, jus Olachale sau Olachorum; o cerere analogă fac moldovenii ce pribegiseră în Polonia, să se judece după dreptul românesc. Si aceasta când? Pe la 1380. Care-a fost acest drept consuetudinar la care ei tineau cu sfintenie, fie sub coroana Ungariei, fie sub a Poloniei? El n-a fost scris niciodată; era atât de viu în constiinta poporului, atât de necontestat de nimenea, încât nici unul din vechii nostri Domni, n-a găsit de cuviintă să-l modifice. În fine, unitatea actuală a limbei vorbite, desi e în parte un merit special al lui Matei Basarab, dovedeste totusi că, si în această privire, erau elemente cu totul omogene, preexistente limbei bisericesti, care înclinau a căpata o singură formă scrisă. Organografic vorbind limba era aceeasi; numai termenii, materialul de vorbe, difereau pe ici pe colo. O unitate atât de pronuntată a limbei dovedeste o unitate de origini etnice. E indiferentă cestiunea dacă elementele ce compuneau acest sâmbure de popor modern erau tracice si latine sau latine si ilirice, destul numai că, în al VI-lea secol după Hristos, la năvălirea avarilor în Tracia, anul 579, oastea condusă de Martin si Comentiol e compusă din oameni care vorbesc româneste. Tot acest neam apare în Dacia, iar asupra originii lui se ceartă până azi învătatii. Sigur e că, desi au multe elemente slavone în limbă, nu sunt slavi. Motivul pentru care nu sunt si nu pot fi slavi este lingvistic. Legile după care cuvintele latine s-au prefăcut în cuvinte românesti si-au sfârsit demult evolutiunea lor; în momentul în care românii au primit cuvinte slavone, limba lor era formată de secole deja, încât, desi cuvintele slavone sunt vechi, ele nu s-au asimilat nici până în ziua de azi cu limba noastră, exceptie făcând vreo patru sau cinci vocabule care privesc păstoria. E incontestabil că un popor care, sute de ani, n-a avut nevoie de drept scris, desi a avut epoci de bogatie si de glorie, a fost un popor tânăr, sănătos, bine întemeiat. Etnograful Hoffman scrie, în secolul al XVIII-lea, că dezvoltarea craniului la rasa română e admirabilă, că sunt cranii care merită a fi în fruntea civilizatiei. În sfârsit Wirchow, naturalist celebru, dă craniului albanez rangul întâi între toate craniile de rasă din vechiul Imperiu al Răsăritului, si cel albanez e identic cu cel al rasei române, cu al mocanilor nostri de azi”., idem, Adevărul doare. Pe la 3 martie…, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 122. Mai mult, Miron Costin, în suta a saptusprezecea, constată unitatea de limbă, de datine juridice, religioase si de viată familială. El descrie curătenia si frumusetea limbei vorbite în Maramures si viata neatârnată a românilor de acolo, ne dă legenda fondării Moldovei si Tării Românesti, constată identitatea de origine si limbă a poporului. În acelasi timp, cărtile bisericesti, tipărite în Ardeal, în Moldova, în Tara Românească, opresc procesul de diversificare si de dialectizare a graiului viu; acesta primeste, prin cărti, o normă unitară în rostire si în scriere, căci, printr-un instinct fericit, traducătorii si scriitorii originali aleg ca model dialectul cel mai arhaic al românilor, cel vorbit în Tara Românească si într-o parte a Ardealului, întrucât la cel mai vechi din toate se puteau reduce, ca la un prototip, dialectele ce încercau a se forma pe atunci. Poate să fi fost un instinct de adevăr, poate c-a fost chiar cunostinta limbei latine care i-a îndemnat la aceasta. Alături cu limba există, ca element de unitate, literatura populară, a cărei răspândire uniformă nu e de tăgăduit. Aceleasi balade ce s-au cules în muntii Moldovei sau ai Ardealului s-au aflat, în variante, în Dobrogea, încât se constată că amintitele piese de literatură populară aveau tendinta de-a se răspândi la toti românii”., idem, De câte ori > era în opozitie…, Timpul 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, Ed. cit., Bucuresti, 1985, pag. 168
   5 idem, > a contractat năravul…, Timpul, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 266
   “Un popor, oricare ar fi el, are dreptul a-si legiui trebuintele si tranzactiunile ce rezultă neapărat din acele trebuinte, reciprocitatea relatiunilor sale: într-un cuvânt: legile unui popor, drepturile sale, nu pot purcede decât din el însusi; conditiunea de viată a unei legi, garantia stabilitătii (legitimitătii n.n.) sale e ca ea să fie un rezultat, o expresiune fidelă a trebuintelor acelui popor; legislatiunea trebui pusă în aplicarea celei mai înaintate idei de drept, pusă în raport cu trebuintele poporului, astfel încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritul acestora. Industria trebuie să fie a natiunii aceleia si păzită de concurenţă iar purtătorul ei, comertul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneste pe industrias si îmbracă pe agricultor, trebuie, de asemenea, să fie în mâinile aceleiasi natiuni. Stiintele, afară de ceea ce e domeniu public, trebui să prezinte lucruri proprii natiunii, prin care ea să fi contribuit la luminarea si înaintarea omenirii; artele si literatura frumoasă (beletristica n.n.) trebui să fie oglinzi de aur ale realitătii în care se miscă poporul, o coardă nouă, originală, potrivită pentru binele cel mare al lumii”6.
   6 idem, Ecuilibrul, Federatiunea, 22 aprilie, 4 mai 1870, în Opere, vol. IX, pag. 93, 92;
   “Peste noapte si prin surprindere”7, ”am admis legiuiri străine”8, “legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea si pururea, în locul notiunilor natie, tară, român, notiunea om, cetătean al universului, fie din Berber, Nigritania, China sau Galitia?”9…“Ei, bine, nu le-am admis pentru român, cu interesele căruia nu se potriveau, ci pentru elemente economice cu care se potriveau si care stiu a se folosi de dânsele. Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care (din cauza cărora n.n.) planta autohtonă moare… Azi avem cele mai înaintate institutii liberale. Control, suveranitatea poporului, codice frantuzesti, consilii judetene si comunale. Stăm mai bine pentru aceasta? Nu, de zece ori mai rău, căci institutiile noi nu se potriveau (si nu se potrivesc n.n.) cu starea noastră de cultură, cu suma puterilor muncitoare de care dispunem, cu calitatea muncii noastre, încât trebuie să le sleim pe acestea pentru a întretine aparatul costisitor si netrebnic al statului modern”10.
   7 idem, De câte ori > era în opozitie…, Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168
   8 idem, Paralele economice, Timpul, 13 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Ed. cit., Bucuresti, 1989, pag. 20
   9 idem, De ceea ce ne temem…, Timpul, 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259
   10 idem, Paralele economice, Timpul, 13 decembrie 1877, in Opere, vol. X, pag. 20
   E într-adevăr ciudat (simptomatic n.n.) de-a vedea un popor eminamente plugar ca al nostru si a cărui ratiune de-a fi este tocmai originea lui traco-romană, cum, din chiar senin si într-o singură noapte, erige teoria de om si om teorie absolută de stat si face din banul international si din posesiunea acestuia singura măsurătoare pentru a deosebi înrâurirea unui om de a celuilalt în viata statului. Nici (nu n.n.) e lesne de înteles cum un popor de plugari, ba încă unul care s-a lăsat de păstorie de ieri-alaltăieri si s-a apucat de plug înainte de abia (cu n.n.) cincizeci de ani, putea să se creadă îndestul de bogat pentru a introduce, la el, forme de civilizatie si institutii pe care tările apusene, bogate prin industrie si printr-o dezvoltare economică de sute de ani, abia le pot plăti. Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a natiei românesti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizatie străină, introduse cu grămada în tara noastră… Înzecitu-s-au si însutitu-s-au oare averea românului si veniturile lui pentru a plăti institutiile de o sută de ori mai scumpe? Desigur că nu. Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari si tăranii au sărăcit; industria de casă si mestesugurile s-au stins cu desăvârsire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuserii, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie si aspiră a deveni deputati si ministri, advocatii, s-au înmultit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc natia în fiecare zi, pe hârtie”11.
   11 idem, Ieri domnul deputat Giani…, Timpul, 22 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 193
   “Astfel, statul român nu mai este un produs al geniului rasei române, ci un text frantuzesc aplicat asupra unui popor ce nu-l întelege si nu-l va întelege niciodată”12. “Peste tot aceeasi idee: să dau străinilor ce-mi cer; cât pentru români, putin îmi pasă!”13. “Constitutia noastră, punând greutatea pe o clasă de mijloc, parte străină, parte neexistentă, a dat loc la o declasare generală din cele mai dezastruase14. Nu mai există o altă deosebire între oameni, decât cea pe care o stabileste banul, oricum ar fi câstigat”15.
   12 idem, De câte ori > era în opozitie… Timpul, 14 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 168
   13 idem, Dar dulci, nobili si politicosi…, Timpul, 23 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 123
   14 “Fiecare constitutie, ca legea fundamentală a unui stat, are drept corelat o clasă mai cu samă, pe care se întemeiază. Corelatul constitutiilor statelor apusene este o clasă de mijloc, bogată, cultă, o clasă de patriciani, de fabricanti, industriasi care văd în constitutie mijlocul de a-si reprezenta interesele în mod adecvat cu însemnătatea lor. La noi, legea fundamentală nu însemnează decât egalitatea pentru toti scribii de-a ajunge la functiile cele mai înalte ale statului”., Influenţa austriacă asupra românilor din Principate, Convorbiri literare, 1 august 1876, în Opere, vol. IX, pag. 173
   15 idem, Economistii observă…, Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 237 ”Un sistem reprezentativ, întins ca o retea asupra întregii tări, influentat însă, întotdeauna, în mod absolut, de guvernul central, si-a format în fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judetene, consilii comunale, consilii de instructiune, consilii de sus si de jos, care nici nu stiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta (reprezintă n.n.) decât pe persoanele din care sunt compuse16”17.
   16 În ele, “toate numirile în functiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputatii - parlamentarii n.n. -, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judet. Aceste comitete îsi împart toate în familie. Ele creează, din banii judetelor, burse pentru copiii > trimisi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judetene pe unde > au câte un petec de mosie, încât toată munca publică, fie sub forma de contributie, fie sub cea de prestatiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui >”., Abstractie făcând…, Timpul, 20-21 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 14
   17 idem, De ceea ce ne temem…, Timpul, 27 mai 1879, În Opere, vol. X, pag. 259
   Astfel, teoria de om si om, o teorie curat filantropică si un rezultat al compătimirii ce omul o are nu numai pentru semenul său, ci chiar pentru animale, devine o stupiditate erijându-se în teorie de stat, căci preface tara mostenită, apărată cu vărsare de sânge si cu privatiuni, într-o mlastină pentru scurgerea elementelor nesănătoase din alte tări – introducând într-un stat eminamente national un sistem de institutii cosmopolite”18.
   18 idem, Între multele neplăceri ale vietii…, Timpul, 22 martie 1879, in Opere, vol. X, pag. 209
   Urmare aplicării ei vom ”avea de-acum înainte dominatia banului international, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă si tranzactiuni; teoria de luptă pe picior în aparentă egal, în realitate inegal. Si, în această luptă, nu învinge cine-i tare, nobil, sau eroic; învinge cel pentru care orice mijloc de câstig e bun, cel fără scrupul fată de concetătenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau pe cale piezisă”19.
   19 idem, Trei zile de-a rândul, Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 191, 192
   Urmare ei, “capitalul, care ar trebui să fie si să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii si, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate si fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Elemente economice nesănătoase, uzurari si jucători la bursă, cavaleri de industrie si întreprinzători sarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societătii omenesti, în locurile care, înainte, erau rezervate nasterii ilustre, averii seculare, inteligentei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept si mai statornic…Peste tot credintele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenintă toată clădirea măreată a civilizatiei crestine. Shakespeare cedează bufoneriilor si dramelor de incest si adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfintesc, zeii mor”20…”Mita e-n stare să pătrunză orisiunde în tara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administratiei vând sângele si averea unei generatii”21…”Oameni care au comis crime grave rămân somităti, se plimbă pe strade, ocupă functiuni înalte, în loc de a-si petrece viata la puscărie”22… ”Ne multumim dacă actele guvernantilor de azi nu sunt de-a dreptul de înaltă trădare, abstractie făcând de toate celelalte defecte ale lor, precum mărginirea intelectuală, slăbiciunea de caracter, lipsa unui adevărat si autentic sentiment patriotic”23…”Trădătorii devin oameni mari si respectati, bârfitorii de cafenele – literatori, ignorantii si prostii – administratori ai statului român24”25.
   20 idem, Alaltăieri, luni dimineata…, Timpul, 5 aprilie 1879, in Opere, vol. X, pag. 214
   21 idem, Domnul Simeon Mihăilescu publică…, Timpul, 18 aprilie 1879, În Opere, vol. X, pag. 223
   22 idem, > în ajunul alegerilor…, Timpul, 3 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 229
   23 idem, Nu încape îndoială…, Timpul, 8 august 1880, în Opere, vol. XI, pag. 291
   24 “Favoarea si interesul electoral singure prezidează la alegerea amploaiatilor statului, cu toate că cine nu stie că, integritatea, capacitatea, experienta, si probitatea factorilor însărcinati de-a aplica legile si regulamentele sunt conditiuni esentiale ale mersului regulat al unei bune administratii, a garantiei drepturilor si apărării intereselor fiecăruia - dintre cetăteni n.n. -, si, prin urmare, a bunului trai si linistei publice? Dar, sub regimul actual, interesul personal, convenientele de coterie, primează fată de interesul general si binele public. Necesitatea de-a conserva o majoritate compactă si devotată în Adunări trece peste orice alte consideratii. Pentru a dobândi glasurile deputătiilor trebuie exigentele – pretentiile n.n. - lor satisfăcute, se încredintează functiunile delicate de prefecti si subprefecti creaturilor deputatilor - protejatilor parlamentarilor n.n. -, care, sub numele - protectia n.n. - lor administrează districtele după plac si dispun, fără nici o responsabilitate, de interesele, de averea si de onoarea cetătenilor. Functiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricati, loviti de sentinte judecătoresti; astfel muncitorii de pământ - sintagma, de fapt, îi desemnează pe toti truditorii n.n. - sunt supusi la vexatiuni, la acte arbitrare, adevărate cauze care - le n.n. – aduc mizeria. Justitia, subordonată politicii, a devenit o fictiune si nu mai există nici o garantie pentru cele mai pretioase interese ale societătii”.,idem, Într-un lung articol…, Timpul, 27 ianuarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 43 ; Spre exemplu: “Un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denuntă - este dată în vileag n.n. -. Acest om este mentinut în functie; dirijază - el n.n. - însusi cercetările făcute contra sa; partidul tine mortis a-l reabilita, alegându-l în Senat. Aici el însusi denuntă că există această scabroasă afacere, dar maturul corp trece la ordinea zilei, lăsând să recază coltul vălului ce se ridicase”., idem, Am discutat cu nepărtinire…, Timpul, 10 decembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 439
   25 idem, Lucru de care trebuie…, Timpul, 15 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 234
   Si, întrucât, “se-întelege - de la sine n.n. - că în judecarea diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer politice de cele pretinse sau pretextate politice”26, suntem datori să spunem că, ”partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale”27 – care, ”păstrând numai coaja legilor si goala aparenţă, calcă făgăduielile făcute natiei în ajunul alegerilor, fac tocmai contrariul de ceea ce au promis mandantilor lor si trec, totusi, drept reprezentanti ai vointei legale si sincere a tării”28… În cadrul lor, ”organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei societăti de esploatatie sub comunii sefi de bandă. Cauza acestei organizări stricte29 e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia si Camorra, care miroase de departe a puscărie”30. Singura deosebire între ele “este foarte mică si e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau mai putin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât - pe n.n. - o clasă socială oarecare, si lucrul principal e forma, mai mult sau mai putin corectă, în care cineva caută a face plauzibile asa-numitele sale principii”31.
   26 idem, Între variile acuzări, Timpul, 23 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 43
   27 idem, Manuscrisul În genere toată societatea…, în Opere, vol. IX, pag. 465
   28 idem, N-ar fi greu de polemizat…, Timpul, 23 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 38
   29 “tinute la un loc prin complicitate de interese”, idem, > promitându-ne programul nou…Timpul, 10 februarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 51
   30 idem, Toti stiu…, Timpul, 27 aprilie, 1879, în Opere, vol. X, pag. 227
   31 idem, Manuscrisul Înainte de câteva zile…, în Opere, vol. IX, pag. 481
   “Cât despre aluatul protoplasmatic care formează, la noi, un stat în stat, asezat asupra institutiilor si a poporului avem putine de adaos (adăugat n.n.). Trăind din politică si prin politică, si neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de putintă de a-si câstiga existenta, el e capabil de-a falsifica totul: si liste electorale, si alegeri, si forme parlamentare si idei economice, si stiintă, si literatură. De aceea, nu ne mirăm dacă vedem acest proteu al unui universalism incapabil si ambitios, îmbrăcând toate formele posibile: ministri, financiari, întreprinzători de lucrări publice, deputati (parlamentari n.n.), administratori, membri la primărie, soldati, actori, totul în fine… Aluatul din care se frământă guvernantii nostri e acea categorie de fiinte fără stiintă de carte si consistentă de caracter, acei proletari ai condeiului, dintre care multi abia stiu scrie si citi, acei paraziti cărora nestabilitatea dezvoltării noastre interne, defectele instructiei publice si golurile create în ramurile administratiei publice, prin introducerea nesocotită a tuturor formelor civilizatiei străine, le-au dat existentă si teren de înmultire; aluatul e o populatie flotantă a cărei patrie întâmplătoare e România, si care, repetând fraze cosmopolite din gazete străine, sustine, cu o caracteristică lipsă de respect pentru tot ce e într-adevăr românesc, că aceste cliseuri stereotipe egalitare, liberschimbiste, liberale si umanitare, acest bagaj al literatilor lucrativi de mâna a treia, aceste sforăitoare nimicuri, sunt cultură natională sau civilizatie adevărată”32. “Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii, gheseftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă. Acei ce conduc nu sunt decât străini, străini prin origine, prin moravuri, prin educatie – interesele străinilor dar, si numai aceste interese, sunt dezideratul > (persoanelor aflate la cârma tării n.n.)”33…”Pretutindeni, în administratie, în finante, în universităti, la Academie, în corpurile de selfgovernment, pe jeturile de ministri, nu întâlnim, în mare majoritate, decât, iarăsi si iarăsi, acele fatale fizionomii nespecializate, aceeasi protoplasmă de postulanti, de reputatii uzurpate, care se grămădeste înainte în toate si care tratează c-o egală suficientă toate ramurile administratiei publice”34. Si-aceasta, în timp ce “patru din cinci părti ale poporului nostru, nu iau parte la viata publică, ale cărei sarcini le poartă, însă, mai greu decât oricine altul”35, iar “miile de functii administrative si sutele de functii judecătoresti, sunt puse în miscare într-un singur scop, pentru a le stoarce voturile36”37.
   32 idem, Am văzut cu înlesnire…, Timpul, 24 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 31, 30
   33 idem, Faceti interesele, Timpul, 17 ianuarie 1880, în Opere, vol. X, pag. 390
   34 idem, E clar că un stat…, Timpul, 12 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 400
   35 idem, În numărul său de azi…, Timpul, 20 februarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 75
   36 “Administratia, în mare si în mic, nu e decât o unealtă pentru falsificarea alegerilor”., idem, De pe când se discută…, Timpul, 10 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 242; “Se întelege - de la sine n.n. - că fiecare alegător îsi are interesele sale materiale. Fiecare din aceste interese atârnă de un fir al masinii administrative. De-o zice alegătorul nu, curentul electric al acesteia îl izbeste în acel interes si-i ucide sâmburele vital, de-o zice da, îsi poate vedea în liniste de treabă”., idem, În numărul său de azi…, Timpul, 20 februarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 75; “Abia o avere foarte întemeiată, care să nu poată atârna în nici un chip de iubirea sau ura administratiei, îl poate face pe om capabil, în România, de-a se opune fătis guvernului. Dar, acei care, într-un chip ori într-altul, caută să muncească pentru a se tine deasupra apei nu-si vor creea, de bună voie, piedici zilnice intereselor lor, piedici personificate în subprefecti viciosi, maiori cocosati de gardă civică, si alti monstri din regnul organic al celor ce n-au nimic de pierdut, ci totul de câstigat”., ibidem, pag. 75, 76 ; Mai mult, “statul dispune de atâtea functii si favoruri, pe câti oameni sunt în tară care stiu a scrie si citi”, idem, Apropiindu-se alegerile…, Timpul, 6 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 20; “Cu bugetul în mână, mai ales atunci când este augmentabil la infinit, tii majoritatea în mână si sistemul constitutional, sistemul controlului, se reduce la o iluzie copilărească”, idem, Am văzut cu înlesnire…, 24 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 28; “Această stare de lucruri e prefăcută în sistem de organizare, de guvernământ. Pe de-o parte libertate, mare libertate, pentru ca cei nemultumiti să poată răsturna cu usurintă orice guvern, pe de alta centralizare, extremă centralizare, care să facă a atârna miile si iarăsi miile de izvorase ale bugetelor si averii publice de victoria, pretinsă politică, din centru”., idem, Dacă polemica noastră…, Timpul, 21 decembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 451; Asa se face că “administratia nu consistă în muncă, în servicii echivalente cu sumele bugetului, ci în precupetire de voturi”., idem, Apropiindu-se alegerile…, Timpul, 6 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 20; Cine oferă o leafă bună si un tain află oricând o armată numeroasă de mercenari politici, fie cauza lui cea mai nedreaptă din lume”., idem, Locke, filosoful englez…, Timpul, 6 iulie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 132; Si, desi “natia, care nu numeste nici functionari, nici ministri, si care nu-i în stare a-i controla si a-i trage la răspundere direct, îsi alege mandatarii pe care-i însărcinează cu această afacere importantă, sub presupunerea, bona fide, cumcă acesti mandatari formează într-adevăr un corp deosebit - distinct n.n. – de puterea executivă, acestia se dovedesc a fi o companie de controlori cumpărati de către cei controlabili si întelegându-se cu ei pe sub mână pentru a face treburi împreună; iar inconvenientul cel mare este că Adunările nu pot fi făcute răspunzătoare de voturile si de actele lor, si că natia, singurul lor judecător, nu e-n stare direct a face altceva decât a alege alti oameni, atunci când actele si voturile rele sunt consumate de mult”., idem, Tot în numărul nostru din 20 decembrie…,18 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 173
   37 idem, În numărul său de azi…, Timpul, 20 februarie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 75
   “La noi mizeria e produsă, în mod artificial, prin introducerea unei organizatii si a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a tării, organizatie care costă prea scump si nu produce nimic”38.
   38 idem, Fratii Nădejde…Timpul, 18 iunie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 212
   “Există două natiuni deosebite (distincte n.n.) în această tară: una stoarsă si sărăcită, de producători, alta îmbuibată, de miljocitori (spoliatori n.n.)39”40…”Averea se urcă (creste n.n.) numai în orase si, chiar si aici, nu în populatiunea română, ci în cea străină41. Nu se intervertesc factorii ecuatiunii sociale, ci devin cu totul altii. Avem a calcula astăzi cu factori care, înainte, în vechea noastră organizatie lipseau cu totul, avem pe străin cu puterea strivitoare a capitalului bănesc, fată cu românul care amenintă a cădea în robia celui dintâi, a deveni o simplă unealtă pentru fructificarea capitalului lui42”43…”Rasa determinantă a sortii acestei tări nu mai este cea românească, ci străinii românizati - veneticii care-au obtinut cetătenia română n.n. - de ieri-alaltăieri”44, iar autoapărarea împotriva lor e “disproportionat de grea, de vreme ce acesti oameni au sprijin pe străini, pârghiile care-i ridică sunt asezate în afară, pe când înlăuntru n-avem decât poporul nostru propriu, scăzând numeric si fără o constiintă limpede de ceea ce trebuie să facă”45.
   39 “Avem de-o parte rasa română, cu trecutul ei, identică în toate tările – tinuturile n.n. - pe care le locuieste, popor cinstit, inimos, capabil de adevăr si de patriotism. Avem apoi, deasupra acestui popor, o pătură superpusă, un fel de sediment de pungasi si cocote, răsărită din amestecul scursurilor orientale si a celor occidentale, incapabilă de adevăr si patriotism”., idem, > a contractat năravul, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267
   40 idem, Natiunea perindând acuzările…, Timpul, 3 iulie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 130
   41 “Nu contestăm, de asemenea, că averile s-au înmultit în România - numai că nu în mâinile românilor; nu contestăm că există multe palate si zidiri mari în orasele noastre – numai că nu ale indigenilor. Suma averilor e asa repărtită, încât prea putin din ea e în mâini indigene”., idem, Câteodată ne cuprinde…, Timpul, 25 septembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 193
   42 “În evul nostru mediu străinii de altă lege erau opriti de-a avea mosii, iar domnii expropriau cu bani din vistierie chiar pe străinii ortodocsi”(idem, Desi cestiunea Dunării…, Timpul, 1 decembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 425), “pentru ca nu străinii să fie proprietari în tară”., idem, Nenorocitele astea de tări…,Timpul, 22 ianuarie 1880, în Opere, vol. X, pag. 394
   43 idem, Desi cestiunea Dunării…, Timpul, 1 decembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 425
   44 idem, Adevărul doare. Pe la 3 martie…, Timpul, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 121
   45 idem, > a contractat nărăvul…, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267
   “Poporul a pierdut de mult încrederea că lucrurile se pot schimba în bine si, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieti fără bucurie si fără tihnă”46… ”Cârciumile sunt localuri de îndobitocire si de prostitutie sufletească”47… Mai mult, “a fost natural ca, în urma acestei extenuatiuni de putere, multe rele endemice, si altele de caracter endemic, să se ivească si să decimeze populatiile. Astfel, rasa română48 scade49 si străinii sporesc. Numărul infirmilor la recrutatie a crescut an de an, tara a fost bântuită de pelagră, de intoxicatiune palustră, de anghină, vărsat, toate astea în urma influentei pernicioase ce o exercită asupra sănătătii mlastinile, locuintele insalubre si neaerate, hrana neîndestulătoare si munca excesivă”50, “sărăcia si urmările ei morale - asupra moralului n.n. -, decăderea vietii de familie”51…”Populatia autohtonă scade si sărăceste; cărti nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei române, n-are nici sete de cunostinti, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment învată, o face de silă, gonind după o functie. Încolo leagă cartea de gard. Si, pentru a avea o functie, trebuie să fii înrudit cu ei”52…”Statul a devenit, din partea unei societăti de esploatare, obiectul unei spoliatiuni continue si acesti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă si merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, câstigate prin frustrarea statului cu sume însemnate. Acesti dezmosteniti, departe de-a-si câstiga o mostenire proprie pe Pământ pe singura cale a muncii onorabile, fură mostenirea altora, alterează mersul natural al societătii, se substituie, prin viclesug si apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare, în formă politică, a hotilor de codru, instituind codri guvernamentali si parlamentari”53…”Clasa de mijloc a devenit un adevărat proletariat de postulanti care primejduieste existenta tării; si în care guvernele străine, care au interese în Orient, vor găsi, totdeauna, un manipul gata de a se pune la dispozitia lor”54.
   46 idem, La propunerea noastră…, Timpul… 31 august 1878, în Opere, vol. X, pag. 104
   47 idem, Camerele actuale de revizuire…, Timpul, 17 iulie 1879, în Opere, vol. X, pag. 301
   48 “însusi sâmburul nationalitătii”, idem, Nu vom discuta cu > principii… Timpul, 8 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 163
   49 “în proportii înspăimântatoare”, ibidem
   50 idem, Formă si fond, 11 decembrie 1888, în Opere, vol. XIII, pag. 331
   51 idem, Nu vom discuta cu > principii… Timpul, 8 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 163
   52 idem, Urmând discutiunea…, Timpul, 30 iulie 1881, în Opere, vol. XIII, pag. 269
   53 idem, Ni se pare că vorbim…, 17 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 172
   54 idem, Nu încurajăm fanteziile politice…, 26 octombrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 382
   “Faţă c-o asemenea priveliste, în care virtutea se consideră, de unii, ca o nerozie, se taxează, de altii, ca o crimă, în care inteligenta si stiinta, privite ca lucruri de prisos, sunt expuse invidiei nulitătilor si batjocurii caracterelor usoare, în care cumintie se numeste arta de-a parveni sau de-a trăi, fără compensatie, din munca altora, spiritul cel mai onest ajunge la momentul fatal, de cumpănă, în care înclină a crede că, în asemenea vreme si-n asa generatie, însusirile rele ale oamenilor sunt titluri de recomandatie”55… Astfel, “trădătorul numindu-se geniu, plagiatorul erou, pungasul mare financiar, panglicarul om politic, cămătarul negustor, speculantul de idei om cu principii si speculanta de sinesi femeie onestă, judecata poporului nostru s-a falsificat din ce în ce si, la formarea sferelor sale ideale, el a pierdut pretutindenea punctul de plecare sănătos”56, “că fiecărui drept îi corespunde o datorie”57 si că ”secretul vietii lungi a unui stat este păstrarea ierarhiei meritului”58…”Acela ce cutează a se revolta fată cu această stare de lucruri, acela care îndrăzneste să arate că formele poleite învelesc un trup putred, că > nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure si să facă o luptă supremă pentru mântuirea acestei tări este denuntat (prezentat n.n.) opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinational, ca reactionar”59.
   55 idem, Dacă polemica noastră…, 21 decembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 451
   56 idem, Dacă vorbim de adunătura…, 26 mai 1883, în Opere, vol. XIII, pag. 304
   57 idem, Ziarul > în revista sa…, 20 martie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 86
   58 idem, Ni se pare că vorbim…, 17 august 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 172
   59 idem, Cu cât trec una după alta zilele…, 23 iunie 1879, în Opere, vol. X, pag. 276
   “Răul esential care amenintă vitalitatea poporului nostru este demagogia”60, căci “demagogii nestiind nimic, neavând nimic, vor să se ridice deasupra tuturor si să trăiască din obolul nemeritat al săracului. Ei se întemeiază pe nevoile – din nefericire vesnice – si pe lesnea crezare a multimii; si, fiindcă, în genere, sunt înzestrati în loc de minte cu viclesug numai, stăpânirea lor înseamnă domnia brutalitătii, a viciilor si a usurintei”61 …”Mestesugul absolutismului demagogic constă în regula( de a păstra aparentele, dar de-a călca cuprinsul, de-a păzi litera, dar de-a ocoli spiritul Constitutiei”62…”De câte ori vom deschide istoria, vom vedea că statele scad si mor prin demagogie, sau prin despotism63”64…”În teorie nimic mai frumos decât sufrajul universal, dar, în practică, nu este decât opresiunea multimei, a ignorantei, a pasiunilor măgulite si lingusite de demagogi. Când stie cineva că toată civilizatia si cultura omenească e neapărat ( e, din păcate, n.n.) mărginită la cercurile acelea care au îndestul timp si destulă neatârnare pentru a le învăta si pricepe, când stie că nimicind capul unui învătat65 ai nimicit învătătura lui, care era poate rezultatul unei dezvoltări de sute de ani66, când stie apoi că nulitatea demagogică nu suferă nici un merit adevărat lângă sine si că, ea si cu semenii ei, voieste a fi tot, atuncea vede lesne că radicalismul si demagogia, sub scutul sufrajului universal si al principiilor liberale – de care stiu a se servi cu mare succes, multumită credulitătii maselor si slăbiciunii sau sentimentalismului oamenilor luminati – demagogii conduc lumea la distrugerea civilizatiunii, la haos”67… “Cum se-aseamănă demagogia pretutindenea! Pe când statele liberale (netotalitare n.n.) în care nu domneste platitudinea ulitei se diversifică după geniul lor national, după instinctele înnăscute, ajungând, pe rând, unul la glorie militară, altul la înflorire în stiinte si arte, un al treilea la dominatiunea mărilor prin comert si industrie; demagogia, stearpă ca idee, improductivă, lipsită de simt istoric, amenintă a aduce, până si statele cele mai fericite prin inteligenta si iubirea de muncă a poporului lor, la o platitudine, la o vânătoare de posturi, o meschinărie personală care ascunde în sine decadenta si descompunerea”68.
   60 idem, Pseudo-Românul ne cere…, 16 mai 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 119
   61 idem, Credem că destul am vorbit…, 9 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 169
   62 idem, Manuscrisul Deci, traducând această comparatie…, în Opere, vol. XI, pag. 463
   63 “Nu există în adevăr decât două forme ale tiraniei si ale decadentei unui stat omenesc: despotismul si demagogia. Si despotismul egalizează pe oameni, supuindu-i unuia singur, lăsând să se degenereze cele mai nobile facultăti ale lor, patimile bune si inteligenta; precum si demagogia are acelasi fatal efect, prin indiferentismul care-l inspiră naturilor deschise si mari, văzând în fată-le biruinta constantă a mediocritătii si a siretlicului”., idem, Discutia iscată…, 14 ianuarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 32
   64 idem, A discuta cu ignoranta…, 26 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 150
   65 spre exemplu împiedicându-l, permanent, pe acesta din urmă, prin obstructiuni legislative, economice, sociale etc., să-si câstige, din muncă cinstită si prestată în domeniul competentei sale cultural-stiintifice, un trai zilnic măcar decent; si supunându-l astfel la tot cortegiul de prejudicii psiho-fizice care decurg din înfometare si din umilintă
   66 rodul transmiterii si îmbogătirii intergeneratii a zestrei cognitiv-axiologice
   67 Mihai Eminescu, Credem că destul am vorbit…, 9 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 169, 170
   68 idem, Politica de stat si politica de partid, 14 august 1880, în Opere, vol. XI, pag. 297, 298
   “Esti > de meserie, postulant, consumi numai, te bucuri de partea cu soare a vietii, adăpostit de eterna lesniciune de a îmbăta o natie, parte incultă, parte pe jumătate cultă, cu vorbe late si cu apă rece”69…”Din momentul în care luptele de partid au degenerat în România în lupta pentru existenta zilnică, din momentul în care mii de interese private sunt legate de finante sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatârnarea politică a diferitelor grupuri care-si dispută puterea statului. Din momentul în care interesul material de-a ajunge la putere precumpăneste, o spunem cu părere de rău: lupta egală (votul universal n.n.), în tară si în Parlament, nu mai e decât manipulul unor ambitii personale, al unor apetituri, pe cât de nesătioase, pe atât de vrednice de condamnat”70…”Sistemul demagogic, care din politică face o speculă, din sufragiul claselor amăgite o scară de înaintare în economia, nu politică, ci privată, a membrilor societătii de exploatatie”71, “mănâncă venitul tării, mănâncă pe datorie pâinea a trei generatiuni viitoare, căci tot luxul ce-l face azi, mâine va fi mizerie. Deficit lângă deficit, împrumut lângă împrumut, datorie lângă datorie, până ce finantele României nu vor fi, curând, decât, o gaură mare”72. Iar poporul, mânat la alegeri de baioneta civico-electorală, suportă plebea aceasta, fără a pricepe. Încurcat în paragrafi si articoli tradusi din frantuzeste, nemaistiind a distinge alb de negru si adevăr de minciună, cu mintea uimită de fraze fără cuprins, de un întreg lexicon de termeni care n-au nici o realitate îndărătul lor, e pe punctul de a-si pierde până si limba si bunul simt, vestit odinioară”73…”Toate puterile sufletesti ale generatiunii sunt absorbite de lupte de partide si, la rândul lor, toate partidele nu sunt decât de amploaiati, după chiverniseală (foloase necuvenite n.n.) e deviza tuturor partidelor, a tuturor purtătorilor de stindard cum s-ar zice – căci, la urma urmelor, fiecare e în stare să moară pentru stindard si pentru…chiverniseală”74…Căci, “poate să fie un partid demagogic altceva decât esploatatorul intereselor publice? Multimea asta de oameni fără învătătură, care si-a făcut din politică o speculă, poate ea să trateze negotul ei cu fraze, altfel decât oricare precupet?”75
   69 idem, The Times si Timpul, iată tema…, 20 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 178
   70 idem, Ni se anuntă din Viena…, 19 septembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 337
   71 idem, >, după ce parafrazează… 28 septembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 349
   72 idem, Manuscrisul Articoli nepoliticosi. Proză politică – Proză limbistică., în Opere, vol. IX, pag. 448
   73 idem, Cu timpul au început a se recunoaste…, 11 octombrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 366
   74 idem, Manuscrisul Articoli nepoliticosi. Proză politică – Proză limbistică., în Opere, vol. IX, pag. 448
   75 idem, Fără a avea darul…10 iunie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 203
   “Pentru cel ce întelege, un tântar sună ca o trâmbită, iar pentru cel ce nu întelege, tobele si surlele sunt în zadar; si, în orice caz, lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”76…”Trebuie ca, cu totii, să ne dăm seama de cauzele ce turbură societatea, de elementele ce impiedică redobândirea echilibrului pierdut, si să le combatem cu curaj si stăruintă: Dintr-un principiu tutelar, principiul egalitătii înaintea legii, s-a făcut o armă de război între clase; toate conditiunile sociale s-au surpat si s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o directiune foarte periculoasă; traditiunile tării s-au uitat cu totul; o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără traditiuni si fără autoritate, încât tara cea mare, temeiul si baza nationalitătii noastre, nu-si găseste constiinta raporturilor politice cu cei ce o guvernează; drepturile politice au devenit un instrument de ambitiune, de îndestulare a intereselor particulare; în locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, în loc de opiniuni avem rivalităti de ambitii; toleranta pentru toate interesele cele mai vulgare si cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi”77; “atât trebuintele statului cât si ale particularilor - ale plebei de sus cum zicem noi - sunt cu mult mai mari decât veniturile lor; balanta comercială - fără importantă pentru o tară industrială, dar importantă pentru una agricolă - ne este defavorabilă”78.
   76 idem, Ieri s-a citit…, 24 martie 1879, în Opere, vol. X, pag. 210
   77 idem, Patologia societătii noastre, Timpul, 4 ianuarie 1881, în Opere, vol. XII, pag.15
   78 idem, Privind la politica noastră…, 15 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 248
   “Tineretea unei rase nu atârnă de secolii pe care i-a trăit pe Pământ. Orice popor care n-a ajuns, încă, la o deplină dezvoltare, care n-a trecut încă prin coruptia si mizeriile ce le aduce cu sine o civilizatie înaltă, dar în decadenţă, e un popor tânăr. La popoarele tinere se va constata un fel de identitate organică: craniile sunt cu totul asemănătoare în privinta formatiunii si mărimii, statura este cam aceeasi, precum un stejar nu este decât reproductiunea unui alt stejar. Din această asemănare de formatiune rezultă o mare asemănare de aptitudini si înclinări, care se manifestă în caracterul unitar al nationalitătii. Din asemănarea de aptitudini rezultă o extremă putere si energie vitală a colectivitătii. În acest stadiu de dezvoltare, al nediversificării, omul face atât de mult parte din totalitate, încât nu el, ci abia totalitatea formează un singur individ. O încrucisare cu o altă rasă, asemenea tânără, dă un rezultat nou, în care aptitudinile amundurora se împreună într-o formă nouă,vitală. Amestecul, însă, dintre o rasă îmbătrânită si una tânără dă aceleasi rezultate pe care le dă căsătoria între mosnegi si femei tinere: copii închirciti, mărginiti, predispusi spre morbiditate. Iar ceea ce este fizic adevărat e (si n.n.) intelectual si moraliceste adevărat. Spiritele sunt morbide: de-acolo substitutia a orice activitate intelectuală adevărată prin viclenie, tertip si minciună”79.
   79 idem, Nu ne îndoim că distingerea…, 1 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 272, 273
   “Elemente străine, îmbătrânite si sterpe, s-au amestecat în poporul nostru si joacă comedia patriotismului si a nationalismului. Neavând traditii, patrie hotărâtă ori nationalitate hotărâtă, au pus, totusi, mâna pe statul român. Constiinta că ele sunt deosebite de neamul românesc nu le-a dispărut încă – ele se privesc ca o oaste biruitoare într-o tară vrăjmase. De-aceea nu-i de mirare că întreaga noastră dezvoltare mai nouă, n-a avut în vedere conservarea nationalitătii, ci realizarea unei serii de idei liberale si egalitare cosmopolite. A fost o finete extraordinară de-a debita esenta cosmopolitismului sub forma nationalitătii80 si de-a face să treacă toate elementele sănătoase si istorice ale trecutului sub acest jug caudin81. Odată egalitarismul cosmopolit introdus în legile politice ale tării, orice patriot improvizat si de provenientă îndoioasă a voit (si a putut n.n.) să stea alături (să aibă aceleasi drepturi n.n.) cu aceia pe care trecutul lor îi lega, cu sute de rădăcini, de tară si popor. Dar acesti oameni noi, acesti >, căutau numai foloasele influentei politice, nu datoriile. Din cauza acestor elemente, care formează plebea de sus, elementele autohtone ale tării dau repede îndărat în privire morală si în privire materială”82…”Străini superpusi fără nici un cuvânt (ilegitim n.n.) natiei românesti, o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de tară si popor”83, de-“am ajuns, într-adevăr, în această Americă dunăreană, ca tocmai românii să fie tratati ca străini, să se simtă străini în tara lor proprie”84… “Acest spectacol al exclusivei (al integralei n.n.) stăpâniri a unei rase si decăzute si abia imigrate asupra unui popor istoric si autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă tine la demnitatea si la onoarea lui”85…“Nu e indiferent ce elemente determină soarta unui popor. Predispozitii si aptitudini mostenite, virtuti si slăbiciuni mostenite, calităti sau defecte intelectuale si morale, dau domniei unui element etnic alt caracter decât domniei altui element. Demagogia la noi însemnează ura înrădăcinată a veneticului fără traditii, fără patrie, fără trecut, în contra celor ce au o traditie hotărâtă, un trecut hotărât”86.
   80 Spre pildă prin manipularea abilă a simtământului de fraternitate: “Toate capetele unor rase degenerate care s-au îngrămădit în orasele României, toti microcefalii si toate stârpiturile, apar sub formă de reputatii uzurpate; toată această plebe s-a constituit în stăpâna pământului românesc. Libertate, Egalitate, Fraternitate! Ce e mai frumos (profitabil pentru ea n.n.) în lume decât ca tot ce se scurge în România ca într-o mlastină să fie liber ca noi, egal cu noi, frate cu noi (adică să beneficieze de viglienta complet adormită, precum si de toleranta maximă a celor pe care îi spoliază n.n.)?”, idem, Adevărul doare…, în Opere, vol. XI, pag. 404, 405
   81 “Cine va face lista functionarilor, mai cu seamă înalti, a pensionarilor, a deputatilor, a arendasilor bunurilor publice si private, c-un cuvânt a tot ce reprezintă circulatiunea si reglementarea vietii generale a tării, va observa, cu înlesnire, că frânele stăpânirii reale au scăpat din mâna elementului autohton si istoric, si-au încăput pe mâini străine”., idem, > a contractat năravul…, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267
   82 idem, Ziarele franceze…, 22 martie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 109
   83 idem, Adevărul că în decursul…, 9 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 284
   84 idem, Adevărul doare…, 4 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 404
   85 idem, Adevărul că în decursul…, 9 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 284
   86 idem, Urmând discutiunea…, 30 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 269
   “A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetătean al acestui stat, ba chiar pentru orice locuitor al acestui pământ, care (pământ n.n.) este mostenirea, în exclusivitate si istorică, a neamului românesc. Acesta este un lucru care se întelege de la sine”87.
   87 idem, Adevărul doare. Pe la 3 martie…, 1 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 121
   “Ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului si constiintei lor în deplinul înteles al cuvântului. Si fiindcă spirit si limbă sunt aproape identice, iar limba si nationalitatea asemenea, se vede usor că românul se vrea pe sine, îsi vrea nationalitatea, dar o vrea pe deplin”88.
   88 idem, Se vorbeste că în consiliul…, 17, 19, 21, 26, 28 noiembrie 1876, în Opere, vol. IX, pag. 252
   “Nu voim să trăim într-un stat poliglot, unde asa-numita patrie e deasupra nationalitătii. Amundouă nu sunt decât două cuvinte pentru aceeasi notiune, si iubirea de patrie e una cu iubirea nationalitătii. Singura ratiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este nationalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui”89.
   89 idem, Dacă în timpul guvernului conservatorilor…, 31 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 275
   “Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simti român90. Ceea ce contestăm, însă, e posibilitatea multora dintre acestia de a deveni români, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Până ce însă vor fi cum sunt: până ce vor avea instincte de pungăsie si cocoterie nu merită a determina viata publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai întâi, să-nvete carte, să-nvete a iubi adevărul pentru el însusi si munca pentru ea însăsi, să devie sinceri, onesti, cum e neamul românesc, să piarză tertipurile, viclenia si istericalele fanariote, si-atunci vor putea fi români adevărati. Pân-atunci ne e scârbă de ei, ne e rusine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, a unei rase oneste si iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită, un moment, de asemenea panglicari, căci si omul cel mai cuminte poate fi amăgit o dată”91.
   90 De altfel, “nu toti cei care au trecut la noi sub numele de fanarioti sunt într-adevăr fanarioti. Din contra, foarte numeroase elemente s-au asimilat cu totul, si doar imigratiunea cea mai proaspătă, de pe la 1820-1830 încoace, prezintă iconvenientele neasimilării ori a neputintei de a se asimila”. idem, Nu ne îndoim că distingerea…, 1 august 1881, în Opere, vol. XII, pag. 273
   91 idem, Teoria noastră…, Timpul, 17, 18 august 1881, in Opere, vol. XII, pag. 296
   “Voim si sperăm o reactie socială si economică determinată de rămăsitele puterilor vii ale poporului, care, dacă nu e preursit să piară, trebuie să-si vină în fire si să vadă unde l-a dus directia liberală. Prin reactie nu întelegem o întoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat cândva în tara noastră, ci o miscare de îndreptare a vietii noastre publice, o miscare al cărei punct de vedere să fie ideea de stat si de nationalitate, sacrificate până astăzi, sistematic, principiilor abstracte de liberalism american si de umanitarism cosmopolit. O asemenea miscare ar pune stavile speculei de principii liberale si umanitare, ar descărca bugetul statului de cifrele enorme ale sinecurilor > si ar condamna, astfel, pe multi > subliniati (marcanti n.n.) la o muncă onestă dar grea; ar apăra treptele înalte ale vietii publice de năvala nulitătilor netrebnice si triviale, garantând meritului adevărat vaza ce i se cuvine; ar tinde la restabilirea respectului si autoritătii si ar da, astfel, guvernului mijloacele, si morale si economice, pentru a cârmui bine dezvoltarea normală a puterilor acestui popor. Nu e dar vorba de reactiune prin răsturnare92, ci prin înlăturarea elementelor bolnave si străine din viata noastră publică de către elementele sănătoase coalizate”93.
   92 desi, “totul - mixul pârghiior de spoliere n.n. - trebuie smuls din mâna acelor oameni care au o înnăscută incapacitate de-a pricepe adevărul si sunt lipsiti de patriotism, trebuie dacizat, natia românească n-are de gând să instituie, pentru reglarea acestui soi de stăpânitori, Ordinul Sfintei Cânepe”, idem, > a contractat năravul…, 29 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 267
   93 idem, De când cu începerea…, 19 septembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 319
   “Mizeria materială si morală a populatiei, destrăbălarea administratiei, risipa banului public, cumulul, coruptia electorală, toate acestea n-au a face, la drept vorbind, cu cutări sau cutări principii de guvernământ. Oricare ar fi guvernul si oricare vederile sale supreme, coruptia si malonestitatea trebuie să lipsească din viata publică; oricare ar fi, pe de altă parte, religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulitati venale, de oameni de nimic, pentru a guverna”94.
   94 idem, Observăm că unirea…, 9 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 238
   “Administratiunea unei tări formează un tot nedivizibil; diferitele ei ramure fac parte din aceeasi sistemă si sunt neaparăte una alteia, tocmai după cum o bucată a unei masine este neapărată fiecăreia dintre celelate si mecanismului întreg. Când o bucată a mecanismului merge rău, toată sistema din care face parte suferă”95…“A administra înseamnă a privi bunăstarea populatiunii ca pe un lucru încredintat întelepciunii si vegherii tale. Să gândesti pentru cel ce nu gândeste, să pui în cumpănă dările, să le deschizi oamenilor ochii”96.
   95 idem, La noi ca la nimenea…, 12 decembrie 1878, în Opere, vol. X, pag. 111
   96 idem, Ilustratii administrative, 18 decembrie 1877, în Opere, vol. X, pag. 26
   “Sperăm că Providenta ne va scuti de-a revedea, în viitoarele Adunări, o seamă măcar din acele fizionomii a căror pecete e o nestearsă, înrădăcinată banalitate; sperăm că alegătorii îsi vor fi deschis ochii si nu vor mai trimite în Adunări naturi despre care nimeni în lume nu poate sti cu ce trăiesc de pe o zi pe alta, nici palavragii care pierd vremea Adunărilor cu discursuri nesărate, dezgustătoare prin lipsa lor de cel mai comun bun simt”97…”Trebuie odată ca poporul românesc să-nteleagă cum că, totdeauna, omul ce are ceva, omul care are ce pierde, fie nume istoric, fie avere (muncită, în mod cinstit, de către el însusi n.n.), fie razimul moral al unei mari inteligente sau a unei mari culturi, numai acela cumpăneste (drept n.n.) când face legi, judecă cu precautiune (nepărtinire n.n.) si nu are interes de a sta neapărat la putere, numai si numai pentru a se hrăni din buget”98.
   97 idem, Ieri s-a citit…, 24 martie 1879, in Opere, vol. X, pag. 211
   98 idem, Nu suntem dispusi a reveni…, în Opere, vol. X, pag. 129
   “Natura poporului, instinctele si înclinările lui mostenite, geniul lui, care, adesea, neconstiut, urmăreste o idee pe când tese la războiul vremii, aceste să fie determinante în viata unui stat, nu maimutarea legilor si obiceielor străine”99… “Legile ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel putin dictate si născute din necesităti reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol”100. “Toate dispozitiile câte ating viata juridică si economică a natiei trebuie să rezulte, înainte de toate, din suprema lege a conservării nationalitătii, cu orice mijloc si pe orice cale, chiar dacă mijlocul si calea n-ar fi conforme cu civilizatia si umanitarismul care azi formează masca si pretextul cu care Apusul se luptă cu toate civilizatiile rămase îndărăt sau eterogene”101.
   99 idem, Ceea ce dă guvernului…, 1 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 87
   100 ibidem
   101 idem, De ceea ce ne temem.., 27 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 259
   “Înmultirea claselor consumatoare si scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii”102…”Prin legi practice trebuie să (li n.n.) se creeze oamenilor conditiile unei munci cu spor si putere de înflorire”103.
   102 idem, După cum se poate prevedea…, 2 octombrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 323
   103 ibidem
   “Avem nevoie, mai întâi de toate, de-a urâ (combate n.n.) neadevărul, ignoranta lustruită, cupiditatea demagogilor, suficienta nulitatilor”104, căci “e clar că un stat care cheltuieste pentru pretinse necesităti politice mai mult decât poate suporta productia poporului va ajunge, pas cu pas, la sărăcie, pospăită cu vorbe, dar din ce în ce mai simtitoare prin trebuintele miilor de indivizi pe care un sistem fals i-a ridicat, prefăcându-i în exploatatori ai averii publice”105; precum si că ”sărăcia e un izvor de rele fizice si morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadentei economice”106.
   104 idem, > după ce parafrazează…, 27 septembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 256
   105 idem, E clar că un stat…, 12 noiembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 400
   106 idem, Două monografii…, 5 septembrie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 325
   Iar întrucât, “nicicând, un sistem de guvernământ demagogic, bazat pe instinctele rele ale unei plebe de parveniti, de dorinta lor de câstig, de alergarea lor după functii si onoruri, pe excluderea meritului, nu se va putea împăca cu sistemul contrariu, al unei organizări bazate pe armonia intereselor claselor pozitive ale societătii, pe înaintarea lină, dar sigură, a meritului, pe dezvoltarea normală si gradată”107: “dorim să avem un guvern serios si o Cameră serioasă, oricare ar fi elementele din care ar fi compuse”108…”Pentru înaintarea în viata politică să se ceară sau o mare inteligentă sau un mare caracter”109, “căci putrejunea moravurilor private, produsă prin declasarea generală, îsi are reversul în putrejunea si libertinajul moravurilor publice; si într-o ţară de oameni declasati, moraliceste căzuti, statul nu poate fi decât icoana lor: el nu va fi un sanctuar, ci un lenociniu”110.
   107 idem, Ar fi bine dacă în polemică…, 16 septembrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 333
   108 idem, În zadar ar încerca cineva…, 30 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 183
   109 idem, Şi iarăsi bat la poartă…, 12 aprilie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 135
   110 idem, > în numărul său…, 21 septembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 193;
   “Ceea ce se pretinde, de la o profesie de credinte politice (cei care fac politică militantă n.n) este, desigur, cu precădere, ca ea să corespundă cu simtămintele si aspiratiile politice ale tării si să fie adaptată institutiunilor ei. Căci, un principiu absolut, netăgăduit de nici un om cu bun simt, este că o stare de lucruri rezultă în mod strict cauzal dintr-o altă stare de lucruri premergătoare si, fiindcă atât în lumea fizică, cât si în cea morală, întâmplarea nu este nimic altceva decât o legătură cauzală nedescoperită încă, tot astfel, aspiratiunile si sentimentele sunt rezultatul neînlăturat al unei dezvoltări anterioare a spiritului public, dezvoltare ce nu se poate nici tăgădui, nici înlătura”111… “Pentru a conduce un popor si economia lui, trebuie o judecată sănătoasă, cunoasterea dreptei proportii între mijloacele întrebuintate si scopul dorit; si, oricare ar fi scopurile urmărite de clasa cultă (conducătoare în stat n.n.) a unui (oricărui n.n.) popor, ele sunt rele si de nimic dacă nu echivalează (dacă nu sunt cel putin echivalente n.n.) cu sacrificiile aduse pentru realizarea lor”112.
   111 idem, Studii asupra situatiei…17 februarie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 17
   112 idem, Bătrânii nostri erau practici…, 4 iulie 1876, in Opere, vol. IX, pag. 146
   “Nici s-a născut omul acela, nici se va naste vreodată, care să afle un sistem de guvernământ absolut (completamente n.n.) bun, în stare să multumească pe toată lumea. Precum fiecare om are umbra sa si defectele inerente calitătilor sale, tot astfel, fiece sistem politic are defectele acelea care sunt în mod fatal legate de calitătile sale. Arta omului de stat constă în aptitudinea de-a alege, într-o stare de lucruri dată, sistemul cel mai suportabil din toate, care să asigure un progres de-o jumătate de secol, sau de un secol (să-si cristalizeze programe de guvernare realiste si, totodată, pe termen lung n.n.)”113. Pentru a i se facilita îndeplinirea acestei misiuni, “ideal ar fi ca guvernul din tară să se urce si (dacă îsi îndeplineste insuficient de riguros datoria n.n.) să cază prin opinia publică din tară, fără amestecul elementului de fermentatie străin”114.
   113 idem, Cum cad ministeriile…, 22 octombrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 377
   114 idem, Nu încurajăm fanteziile politice…, 26 octombrie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 382
   Desi bugetul trebuie degrevat, cât mai mult, de povara sustinerii aparatului functionăresc hipertrofiat, “avem opinia că, la prima vedere si pe dibuite e greu, de nu chiar imposibil, a deosebi sinecurile de posturile care îndeplinesc un serviciu real. Iluzia că cutări posturi ar fi de prisos se naste din împrejurarea că oamenii însărcinati cu ele nu pricep nimic din ceea ce au să facă… Oare dacă subprefectii ar sti a administra, ar fi ei de prisos? Căci administratia cere cunostinte speciale de economie natională, finante si statistică, pe lângă cunostinta legilor tării. Dar un subprefect care nu stie importanta unei date statistice: nu stie să distingă o dare comunală ruinătoare de una productivă, nici o sosea de utilitate secundar�

3. Alexandru on martie 29, 2007

   secundară de una de absolută trebuintă – un subprefect care iroseste în lucruri de prisos puterile vii ale poporului e de-a dreptul stricăcios”115.
   115 idem, Bugetul pe anul curent…, 5 ianuarie 1877, în Opere, vol. IX, pag. 297
   “La comună si la judet n-ar trebui să fie vorba de alegeri cu caracter politic. Din amestecul spiritului politic în aceste alegeri116, unde cestiunea nu-i decât de o bună administratie si gospodărire, rezultă că atâtea constiinte problematice, atâtea persoane usurele si incapabile sunt chemate a administra interese de milioane, a face si a întrebuinta împrumuturi pe socoteala contribuabililor, sporindu-le necontenit sarcinile deja destul de grele, si a nu da acestor contribuabili, în schimbul sarcinilor, decât neglijentă, insalubritate publică, lucrări de cârpeală sporadică în stradele din centru si, din când în când, si oarecari vexatiuni. Este oare vorba când se fac alegeri comunale să se afirme principii politice, mai ales la noi în tară, unde avem atâta lipsă de simt pozitiv, de însusiri utile, de inteligentă si onestitate administrativă? Între un primar inteligent, harnic si onest si un găgăută ori un claqueur politic cuvintele de coterie trebuie să determine preferinta alegătorilor contribuabili? Noi stim că scoala ai cărei adepti sunt astăzi la putere răspunde afirmativ la aceste întrebări. Pentru acesti onorabili nu este nimic mai important decât căpătuirea înregimentatilor partidului. La judet si la comună sunt bani, ghesefturi si putere; unde sunt toate acestea trebuie să fie date pe mâna >, cu al căror concurs se votează bugetele generale ale statului si două-trei proiecte de legi organice într-o singură noapte sau un mare gheseft, ca răscumpărarea Cernavodă-Chiustenge, într-un ceas. Interesele comunei însă, bine întelese, trebui să importe (intereseze n.n.) pe aceia care, nu din prisosul, ci din strictul lor necesar, contribuie la casa comunală (bugetul local n.n.). Recomandăm prin urmare, cu tot din-adinsul, tuturor alegătorilor să meargă la alegerile comunale si, cumpănindu-si bine votul, să aleagă dintre candidati nu pe aceia ce nu li se prezintă cu alte titluri decât că stau la umbra bairacului liberal-national, ci pe aceia care le prezintă garantii de capacitate si onestitate administrativă”117.
   116 “Statul e atât de omnipotent în România, încât totul atârnă de centru, până si numirea unui primar de comună rurală. Spună-ni-se dacă în timpul vechi se mai întâmpla ca un consiliu comunal să fie în bătaia decretelor ministeriale de dizolvare si de numire?”, idem, În numărul de ieri am arătat…, 26 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 268
   117 idem, În prima săptămână…, 21 iunie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 21
   “Dacă alegătorii nu se vor lăsa înecati de fraze patriotico-reversibile (simulat patriotice n.n.) si nu vor avea în vedere abstractiuni gazetăresti, atunci tara va merge bine”118. Si, întrucât, “demosul este, adeseori, un suveran nestatornic, inesperient, lesne crezător; preocupatiuni zilnice si absorbirea vietii lui într-un vesnic prezent, negândirea lui nici la trecut, nici la viitor, lesniciunea de a-i distrage atentia prin serbări publice, prin întreprinderi hazardate, prin expediente factice, îl fac , adesea, impropriu de a gândi mai adânc asupra unei cestiuni de interes public, îl fac accesibil pentru fraza mare si surd pentru adevăr; e bine ca ochi sobri, care disting măretia înscenării de însusi fondul piesei ce se joacă, să îi atragă atentia asupra acestuia din urmă, pe când simturile lui sunt uimite de partea decorativă a vietii publice”119: iată rolul unei clase de mijloc culte, prospere si nationale, care l-ar face să înteleagă că “fără muncă si fără capitalizarea ei, adică fără economie, nu există libertate. Celui care n-are nimic si nu stie să se apuce de nici un mestesug (de nici o activitate n.n.) dă-i toate libertătile posibile, tot rob e, robul nevoilor lui, robul celui dintâi care tine o bucată de pâine în mână, căci e cu totul indiferent dacă închizi o pasăre în colivie sau dacă ai strâns, de pretutindeni, grăuntele din care ea se hrăneste”120.
   118 idem, Alegerile consiliilor judetene, 7 mai 1880, în Opere, vol. XI, pag. 163
   119 idem, Era un obicei înainte…, 10 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 169
   120 idem, Credem că destul am vorbit…, 9 ianuarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 168
   Iar politicienii, la rândul lor, să “capete convingerea că statul român, mostenit de la zeci de generatii care au luptat si suferit pentru existenta lui (pentru ca el să poată exista n.n.), formează mostenirea altor zeci de generatii viitoare si nu e jucăria si proprietatea, în exclusivitate, a generatiei actuale”121. Această constientizare este imperios necesară, întrucât, “prin izolarea noastră între elemente radical străine, suntem poate singurul popor condamnat a nu face politică momentană, ci pe secole înainte”122, mai ales în conditiile în care, “toate puterile apusene stiu că posedăm înlăuntrul nostru (în interiorul societătii noastre n.n.) veninul descompunerii sociale, demagogia”123, iar “politica străină, împreună cu străinii care ne guvernează, tind la substituirea elementului român prin scursuri din toate unghiurile lumii”124 …”Sărăcia pentru mase e cu mult mai deschisă coruptiunii decât averea”125. “O serioasă turburare socialistă amenintă Europa. Cetătenii > ai republicei universale, care sunt reprezentati (inclusiv prin n.n.) prin liberalism, încearcă a răsturna toate formatiunile pozitive de stat. Atentate, scene de ulită, turburări, încep a-si arunca umbrele de pe acum. Cercul de oameni într-adevăr culti e foarte mic. Împrejurul acestui cerc e unul mai mare, al publicului cult, care poate să priceapă si să aprecieze cultura învătatilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren. Masa e sau incultă sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare, vanitoasă si lesne de amăgit. Oamenii cu cunostinte jumătătite, semidocti sau inculti cu totul, caută a o asmuti asupra claselor superioare, a căror superioritate constă în nastere, avere sau stiintă. Cultura omenirii, adică grămădirea unui capital intelectual si moral, nu seamănă cu grămădirea capitalurilor în bani. Victoria principiilor liberale-socialiste126 însemnează moartea oricărei culturi si recăderea în vechea barbarie. Cultura oricărei natii e-mpresurată de-o multime oarbă, gata de-a recădea, în orice moment în barbarie”127. “În cursul întregii istorii a românilor putem vedea, la ivirea unor pericole mari, înveninându-se, si mai mult, urile de partid, netoleranta politică”128. “Sentimentul istoric al naturii intrinseci a statului sau o mână de fier, din nefericire, lipsesc; asa încât, departe de-a vedea existenta statului asigurată prin cârma puternică si prevăzătoare a tot ce poate produce natia mai viguros, mai onest si mai inteligent, suntem, din contră, avizati de-a astepta siguranta acestei existente de la mila sortii, de la pomana împrejurărilor externe, care să postuleze fiinta statului român ca pe un fel de necesitate internatională. Cumcă acea necesitate internatională n-are nevoie de-a tine seama de sentimentele noastre intime, de existenta rasei latine, ci numai de existenta unui petec de pământ cvasineutru lângă Dunăre, ne-a dovedit-o cu prisos Congresul (de la Berlin n.n.). Ce-i pasă Congresului că se răpeste o parte din patria străveche a neamului românesc ca atare? Ce li-i lor de Hecuba? Ce-i pasă cine va locui pe pământul românesc? Materialul de oameni îi e indiferent, cestiunea europeană e ca să existe o fâsie de pământ între Rusia, Austria si noile formatiuni ale fostei Turcii, încolo lucrul le e totuna”129.
   121 idem, La propunerea noastră…, 31 august 1878, în Opere, vol. X, pag. 104
   122 idem, Voim să ne spunem părerea…, 16 decembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 373
   123 idem, Putine zile încă…, 4 mai 1879, în Opere, vol. X, pag. 230
   124 idem, S-o lovi…, 5 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 236
   125 idem, În discutarea proiectului de maiorat…, 20 decembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 37
   126 cu exceptia celui care afirmă imperativ necesitatea înlăturării depline, de pretutindeni si pentru totdeauna, a oricărui fel de exploatare interumană – si, nota bene, exceptia este întemeiat a fi operată numai în ipoteza în care exponentii principiilor în discutie ar consimti ca, la nivel actional, pentru transpunerea în practică a respectivei afirmatii, să promoveze egalitatea, întelesă numai sub unghiul de vedere al oportunitătilor bazate pe merit real, pe muncă onestă
   127 Mihai Eminescu, Din Petersburg ne soseste stirea…, 6 august 1878, în Opere, vol. X, pag. 91
   128 idem, Ambasadele turcesti…, 1 mai 1877, în Opere, vol. IX, pag. 372
   129 idem, La propunerea noastră…, 31 august 1878, în Opere, vol. X, pag. 104, 105
   “Istoria îsi are logica ei proprie: nici un neam nu e condamnat de a suporta, în veci, un regim vitreg, corupt si mincinos. Ne temem că aproape e ziua în care simtul conservării fizice, revoltat de maltratările administrative si fiscale si de exploatarea excesivă din partea străinilor, va preface poporul nostru într-o unealtă lesne de mânuit în contra chiar a existentei statului”130… Prin urmare: atentie! “Gresalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovati, se-mpiedică dezvoltarea unei tări întregi si se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei”131.
   130 idem, S-o lovi, 5 decembrie 1882, in Opere, vol. XIII, pag. 236, 237
   131 idem, Parturiunt montes…, 13 februarie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 54
   *
   Bătrânul Phoenix arde în văpaie
   Dar din cenusă reînvie iară
   El moare azi, în forma-i, dar ideea
   Chiar si de vrea nu poate să mai moară.
   Bătrânul Phoenix arde în văpaie
   Si din cenusa proprie renaste
   Dar, spre-a-nvia mai mândru el din moaste,
   Îi trebui lina vântului bătaie.
   As vrea să fiu ca pasărea aceea,
   Ca Phoenix care arde blând în pară
   Pierind în vânt ca glasul care zboară,
   Ca un suspin, ca unda, ca scânteia.
   Mihai Eminescu
   *
   „Ca urmare a asezării geografice(;), a resurselor naturale, si, mai ales(;), a celei mai mici densităti (populationale n.n.) din Europa, România n-a fost niciodată stat absolut independent(;). Indiferent care a fost; puterea tutelară s-a comportat la fel: agreând si colaborând cu un anumit tip de Român si tinând la distantă sau ordonând represiune pe alt tip de Român.
   Tipul de Român repudiat de toate puterile tutelare este nationalistul cu convingeri imposibil de corupt si patriotul refractar la operatii transactionale. Aceste însusiri de intelect si de caracter sunt considerate a fi periculoase si deci o vinovătie cu care nu se colaborează si care se pedepseste dacă iese din anonimat.
   Exact invers, tipul de Român agreat de toate puterile străine care au tutelat si care au controlat România: fără convingeri politice, căldicel în comportament si adaptabil în colaborări, cameleon în politică, tranzactionist în afaceri(;), oportunist în relatii si, întotdeauna, de partea Puterii si cu utilitate pentru Putere”.*
   Serban Milcoveanu
   *Serban Milcoveanu, Puterile tutelare si exigentele lor în România, fragment din lucrarea: Gheorghe Vornica si Serban Milcoveanu; Andrei Justin Hossu si Tatiana Pert, Biopolitica eminesciană, Editura Crater, Bucuresti, 2001, pag. 221
   *
   Arta supremă a războiului este înfrângerea inamicului, prin înselătorie, fără luptă, astfel:
   1. Discreditati tot ceea ce merge bine în tara inamicului;
   2. Implicati reprezentantii claselor conducătoare ai tării inamice în afaceri dubioase. Distrugeti-le reputatia si, la momentul potrivit, supuneti-i dispretului propriilor concetăteni;
   3. Utilizati creaturile cele mai ticăloase si mai abjecte;
   4. Răspânditi discordia si conflictele între cetătenii tărilor ostile. Întărâtati-i pe tineri contra bătrânilor;
   5. Ridiculizati traditiile adversarilor. Discreditati-le luminătorii de constiintă;
   6. Induceti în eroare inamicul, spre a-l conduce la temporizare si neglijentă, apoi avansati cu repeziciune;
   7. Perturbati, prin orice mijloace, intendenta, aprovizionarea si functionarea armatei inamicului;
   8. Slăbiti vointa luptătorilor inamici prin cântece si melodii senzuale;
   9. Dati inamicului fete si băieti tineri pentru a-i lua mintile, dar si jad si mătase pentru a-i zgândări ambitiile;
   10. Fiti generosi în promisiuni si recompense pentru informatii;
   11. Infiltrati-vă peste tot spionii. Bazati-vă pe trădătorii care se găsesc în rândurile inamice;
   12. Făceti-l pe adversar să creadă că mai există o posibilitate de a se salva. Apoi, LOVITI.
   Scopul vostru trebuie să fie preluarea intactă a tot ceea ce se află pe pământ. În acest fel trupele vă vor rămâne odihnite, iar victoria va fi totală.
   Sun Tzu
   general chinez, părinte al stiintei militare
   sec. IV î. Hr.
   —————– * * ——————

Leave a reply