Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie
Traducere din slavonă în româneşte c. 1650.
ÎNCEPUTUL ÎNVĂŢĂTURILOR BUNULUI CREDINCIOS IOAN NEAGOE, VOIEVODUL ŢĂRII UNGROVLAHIEI, CARELE AU ÎNVĂŢAT PRE FIIU-SĂU THEODOSIE VODĂ
Partea întâi. Cuvântul 1
Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul. Şi să foarte cuvine să-l slăveşti şi să-l măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut şi ne-au scos din-tunérec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, şi gândul şi cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină şi minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale şi lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii şi să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu şi om pre pământu şi într-amândoao desăvârşit. Şi pre om şi-l făcu fiiu iubit şi moştean împărăţiii sale. O, mare iaste taina înţelepciunii tale Doamne, care fu spre noi oamenii! Ni dar să mărim pre Dumnezeul nostru şi să strigăm dinpreună cu David, zicând: „Chiuiţi lui Dumnezeu, tot pământul, slujiţi lui Dumnezeu în veselie, intraţi înaintea lui cu bucurie şi cu veselie şi cu curăţie. Să ştiţi că acela ne-au făcut, iar nu noi, şi acela iaste Dumnezeul nostru şi noi suntem oamenii lui şi oile păşunii lui. Intraţi prin poarta lui în ispovedanie, în curţile lui, în cântări, mărturisiţi-vă lui şi lăudaţi numele lui, că iaste bun şi milostiv Domnul şi sfânt Dumnezeul nostru. Că iaste mila lui cea mare cu noi în véci, şi bunătatea lui cea multă“. Şi den nimic ne-au făcut de suntem şi făcu toate puterile céle făr’ de trupuri.
Dar pentru ce? Numai ca să lăudăm numele lui, cel ce ne-au făcut, Domnul domnilor şi Dumnezeul dumnezeilor. Adusune-au în arătarea şi în slava numelui său cel sfânt, ca să-l proslăvească îngerii în ceriurile céle de sus cu numele sfintei şi a începătoarei de viaţă troiţă. Aşijderea au tocmit şi firea fiinţii noastre ceii omeneşti şi ne-au dat minte şi cuvântu şi suflet îmbrăcate în trup, şi ne-au înfrumuseţat cu chip şi cu podoabă şi ne-au tocmit cu toate dichisile céle bune şi ne-au alcătuit trupul cu toate mădularile: cu gură, cu urechi, cu picioare, cu ochi şi cu mâini, ca acéstea toate să le întindem şi să le lărgim în lauda lui Dumnezeu, iar nu spre lucruri spurcate şi scârnave şi făr’ de lége, carile nu să cad.
Drept acéia, să cinstim şi să slăvim pre ziditorul nostru şi să-i mulţămim ca celuia ce ne-au făcut şi ne-au cinstit. Trup ne-au dat, ca cu dânsul să slujim Dumnezeului celui putérnic şi bun şi întru nimica să nu lăsăm soarta diavolului, vrăjmaşului lui Dumnezeu şi pierzătoriul sufletelor noastre, să nu-l lăsăm să ne stăpânească el, ci totdeauna să rugăm pre Dumnezeul cel milostiv, pentru că a lui făptură şi zidire suntem. Gură ne-au dat ca să o desfacem şi să o deschidem şi cu mare glas să lăudăm mărirea şi putérea lui, iar nu în cuvinte spurcate şi în vorbe scârnave, care nu să cad, nici să cuvin, de care apoi vom da şi seamă la zioa cea mare şi înfricoşată a judecăţii, la a doao venire a lui Dumnezeu. Ochi ne-au dat ca să-i rădicăm în sus şi să vedem slava lui Dumnezeu, cu a căruia poruncă să făcură toate, că „acela zise şi fură, acela porunci şi să zidiră“ ceriul, văzduhul, soarile, luna, stélile şi altile toate câte suntu văzute şi nevăzute şi să mulţămim lui Dumnezeu, făcătoriul si dătătoriul tuturor. Limbă ne-au dat ca să slăvim şi să trimitem laudă în sus neîncetat numelui său celui sfânt, iar nu să o întoarcem spre bârféle şi spre cuvinte deşarte, nici spre patimile céle drăceşti, care sunt trupului cu dulceaţă, iar sufletului cu nevoie şi cu muncă, nici să grăieşti céle ce sunt spre aţiţarea pohtelor trupeşti. Că şi apostolul zice: „Vorbele céle réle strică şi putrezescu năravurile céle bune”. Urechile ni le-au făcut în cap ca cu dânsele să ascultăm şi să auzim cuvintele lui Dumnezeu şi să păzim toată légea şi să facem voia lui. Mâini ne-au dat ca să le lărgim şi să le întindem spre înălţimea ceriului şi să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate făpturile sale şi să le lungim spre mila lui. Picioarile ne-au dat, iar nu ca altor dihănii, care sântu mute şi necuvântătoare şi umblă pre pământu după cum le iaste firea şi voia lor şi orîncătro vor să să întoarcă, într-acolo să pornescu şi mergu. Ci noao să cade să păşim şi să călcăm dreptu spre céle cereşti şi cu trupul, şi cu capul, ca nu cumva să ne lunecăm în lucrurile céle trupeşti şi lumeşti şi putrede şi trecătoare, ci să umblăm pre căile céle nevinovate, cum zice fericitul David: „Fericiţi cei nevinovaţi, carei umblă în légea Domnului!“ Şi să păşim şi să stăm spre priveghiarea cea de toată noaptea şi mai ales la zilile céle mari şi la praznicile céle dumnezeeşti şi în toate zilile vieţii noastre. Să păziţi precum iaste légea şi obicéiul şi să vă feriţi de toate răotăţile şi scârnăviile şi spurcăciunile şi să vă rugaţi lui Dumnezeu cu frică şi cu cutremur, ca să să milostivească spre voi. Şi lui Hristos să faceţi rugăciuni de mulţămire, cu cântări pentru toate céle ce ne-au dat, cu rugă curată şi cu trup şi cu suflet neschimbat şi neclătit. În sfintile şi dumnezeieştile bisérici, aşijderea sa aduceţi lui Dumnezeu jirtvă făr’ de sângile şi să vă priceştuiţi sfintelor şi celor făr’ de moarte dumnezeieştilor taini ale lui Hristos, care cu adevărat suntu trupul şi sânge fiiului lui Dumnezeu, ca deaca vă veţi priceştui cu sfântul lui trup şi sângele, să împărăţiţi cu dânsul întru împărăţiia lui cea netrecătoare şi viaţa de veci, precum sângur Domnul Hristos au zis: „Cela ce va mânca trupul mieu şi va bea sângele mieu, fiind vrédnic, aceluia eu îi voiu dărui viaţa de véci”.
Vezi mila lui Dumnezeu, vezi dragostea lui cu carea au iubit pre noi! Vezi darul lui cu care ne-au dăruit! Cât iaste de multă mulţimea milelor tale, Doamne! Că au urcat firea noastră cea omenească mai deasupra decât toate puterile céle cereşti. Dumnezeu s-au înălţat şi au şezut pre scaunul mărirei puterilor sale. Iar alte făpturi câte suntu supt ceriu şi lucrurile ale lui Dumnezeu, toate suntu tocmite şi rânduite în treaba şi în slujba neamului omenescu: soarile, luna, stélile, vâzduhul, vântul, ploile, pământul şi marea şi toate câte-s într-însa. Iar pre omul făcu-l vieţuitoriu şi împărat şi biruitor tuturor faptelor sale câte sunt supt cer, şi încă nu numai atâta; ci-l făcu soţ şi moştean şi iubit fiiu şi-l dărui de fu Dumnezeu şi biruitor împărăţiii sale cei cereşti, cum iaste scris şi zice: „Fiţi sfinţi, cum suntu şi eu sfânt, fiţi dumnezei, cum suntu şi eu Dumnezeu!“ Şi iară mai zice: „Eu ziş: toţi sunteţi Dumnezeu şi fiţi fiii Celui de Sus, iară voi muriţi ca oamenii şi ca unul din domni cădeţi”.
Iar domnii în ce chip cad de la Domnul şi Dumnezeul lor? Cad unii din credinţă, iară alţii din fapte. Deacii ei mor. Ca oamenii carii suntu suptu stăpâni, cu trupurile mor domnilor şi împăraţilor pământeşti, iară cu sufletele ei mor lui Dumnezeu, dacă îi ajunge amarnica moarte şi suntu nepocăiţi de păcatile lor. Că măcar deşi zice că „nu iaste după moarte plângere, nici în iad tânguială şi vaete” iar cu adevărat iaste, şi acolo suntu ţipétile céle cu nevoe şi suspinile şi gémetile céle gréle şi oftările céle amară. Că acolo lăcuescu în muncile céle groaznice şi fără sfârşit şi în focul nestinsu totdeauna să află, avându plângere necurmată şi nemângâiată, şi nici de un folos le iaste.
Dreptu acéia, iubitul mieu fiiu, să fii milostiv tuturor oamenilor şi tuturor gloatelor, care ţi le va da Dumnezeu pre mâna ta, pentru care însuşi Domnul Dumnezeul nostru şi mântuitorul Iisus Hristos ş-au vărsat sfântul sânge al său. Şi să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă şi făr’ de ispovedanie, ca să nu fii şi tu junghiat fără de milă, ca noatenii şi ca mieii; că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor, ci iaste într-alt chip, sânge ales şi curăţit cu sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, care l-au vărsat pre cruce în cetatea Ierusalimului, în zilile lui Pilat de la Pont. Ca nu cumva, pentru pripa, să moară ţie cu trupul, iar lui Dumnezeu cu sufletul. Că şi noi însine carii suntem, măcară domni, măcară bogaţi, măcară săraci, tot greşim lui Dumnezeu şi suntem vinovaţi şi vom să stăm toţi dinpreună la înfricoşata judecată a lui Hristos. Că însuşi Hristos pentru sufletile noastre de bună voie a sa s-au dat spre moarte, ca pre noi pre toţi să ne facă fiii lui Dumnezeu.
Pilda: Eu ziş: „Toţi suntem dumnezei şi fiii celui de sus”. Tâlcul: Zise Domnul: „Ca un bun, pre toţi i-am făcut împăraţi şi domni şi putérnici, iară ei se-au întorsu în lucruri réle şi deşarte”. Pilda: „Iar voi muriţi ca oamenii”. Tâlcul: „Iar voi cugetându céle pământeşti, periţi”. Pilda: „Şi ca unul din domni cădeţi”. Tâlcul: „Şi satana era domnul îngerilor, iară pentru trufia lui căzu”. Aşijderea şi fieştece domnu semeţ şi nemilostiv va cădea şi nu să va scula. Iar de să va tâmpla domnului să cază, iară apoi el să va întoarce şi ca plânge de căderea sa cu toată inima, are Dumnezeu putére să-l rădice; că Dumnezeu iaste judecătorul, şi a lui iaste judecata. Cum iaste zis: „Domnul va judeca marginile pământului, ca un drept ce iaste, şi va da putére împăraţilor noştri, şi va înălţa cornul unsului său”. Dreptu acéia, „să nu să laude înţeleptul cu înţelepciunea sa, nici putérnicul cu putérea sa, nici bogatul cu bogăţia sa. Ci de acéstea să să laude cel ce să lăuda”, măcară de ar fi împărat, măcară domnu, măcar biruitor, „tot să cunoască pre Dumnezeu, care l-au făcut, şi cu frica şi cu cutremur să facă judecată pre pământu”. „Faceţi pace şi rugă cu toţi, că fără de acéstea niminea nu va putea vedea pre Dumnezeu”. Vezi iubitul mieu, pre împăratul cel mare, care ne-au iubit şi ne-au făcut şi pre noi împăraţi pre pământu, ca şi pre sine, şi-i iaste voia să fim şi în cer; şi daca vom vrea noi, vom fi, numai să facem bine şi vom fi împăraţi şi vom împărăţi în véci. Însă împărăţiile şi domniile céste după pământu suntu în mâna şi voia lui Dumnezeu, şi în nevoinţile noastre céle bune se-au dat. Iară împărăţiia cea cerească încă iaste în voia noastră şi ne-o va da Dumnezeu, numai de vom vrea. Dară cunoşti care iaste împăratul cel mare şi putérnic? Acela iaste împăratu împăraţilor şi domnu domnilor şi Dumnezeul dumnezeilor, carele biruiaşte vii şi morţii şi au făcut toţi vecii. Pentru acéia dă slavă celui ce te-au rădicat din pământu şi te-au făcut lui fiiu şi ceriurilor împărat, şii noroadelor şi oamenilor biruitor mai mare şi poruncitoriu, şi te-au pus domnu pre pământu, să judeci oamenilor pe direptate şi săracilor în judecată, cum zice şi prorocul grăind: „Doamne, dă judecata ta împăratului şi direptatea ta fiiului împăratului”. Dară de ce împărat grăiaşte prorocul? Grăiaşte de împăratul Hristos. Cunoşti că „tot darul cel desăvârşit pogoară de sus, de la tatăl” şi pre împărat, şi pre domnu, şi pre preot, şi pre tot omul carele iaste al lui Dumnezeu.
Drept acéia să cade fiiului împăratului, carile iaste fiiu lui Dumnezeu, să judece dreptu, că şi judecata a lui Dumnezeu iaste, iară alt a nimănui. Şi vă plecaţi suptu putérnica mâna lui Dumnezeu, cum zice apostolul, ca făcătoriului şi împăratului vieţii şi al veacului nostru, cu toată frica şi cutremurul, ca într-o vréme să vă înalţe şi să trăiţi mult pre pământu bun. Acum pricepeţi, împăraţilor, şi vă învăţaţi, toţi cei ce judecaţi pământul, lucraţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi cu cutremur, primiţi învăţături, ca să nu să mânie cândva Domnul spre voi şi să pieriţi din calea dreptului, când se va aţiţa de pripă urgiia lui. Mâniiaţi-vă şi nu greşiţi de céle ce gândiţi întru inimile voastre, în paturile voastre vă umiliţi. Şi iară mai zice prorocul: „ţie iaste lăsat săracul, şi méserului tu îi fii ajutoriu”. Că şi fiiul lui Dumnezeu săracu fu trimis în lume, cum iaste scris. Iar ţie ţi-au dat Dumnezeu împărăţia într-această lume scurtă.
Dreptu acéia să cade împăratului şi domnului să aibă judecată direaptă şi nefăţarnică, dinpreună şi alte bunătăţi toate, că „cinstea împărătească şi domnească judecată iubéşte”, cum iaste zis; că împăraţii cei adeveriţi nimica nu fac făr’ de judecată, că cu judecata suntu îndreptători şi putérnici. Tu, Doamne, ca un Dumnezeu ai gătit dreptatea ta şi o ai dat-o împăraţilor şi domnilor, iar adeverinţa o ai împărţitu tuturor oamenilor. Judecata şi direptatea în Iacovu o ai făcut-o. Că Hristos iaste judecătoriu şi dreptatea şi adeverinţa. Şi zice: „Iacovu iaste sluga mea cea aleasă“. Prorocul zice: „Înălţaţi neîncetatu pre Dumnezeul nostru şi vă închinaţi razimului picioarelor lui”. Măcară de eşti împăratu, măcar domnu, măcară bogat, măcară sărac, tot vă închinaţi razimului picioarelor lui, că iaste sfânt, şi acela iaste domnul şi judecătorioul cel înţeleptu şi înfricoşat şi vécinic. Deci, de vei judeca pre cineva cu judecată nedreaptă şi făţarnică, Dumnezeu va fi ţie şi oamenilor tăi judecător cu plată, că zice: „ Eu suntu izbânditoriul şi voi izândi”. Iară prorocul zice: „Jalea şi suspinile săracilor le-ai auzit, Doamne, gătirea inimilor lor le-au socotit urechea ta. Judecă săracului şi smeritului, ca să nu mai adaogă după acéia omul de a să mări pre pământu”. Dreptu acéia, ascultă, şi ia aminte şi socoteşte, să nu mai adaogă omul după acéia a să mai înălţa. Că iaste zis: „În zadar va fi turburarea celor ce să mărescu”. Iar de vei face judecată făţarnică, tu cugetă cându să va lua judecata de la tine şi să va da altuia, carile va judeca cu dreptate oamenilor lui Dumnezeu. Şi va face izbândă Dumnezeu, precum au zis: „si suspinile săracilor nu vor peri până în sfârşit”. Că măcară de eşti şi împăratu sau domnu, iar judecata tot iaste a lui Dumnezeu şi cu porunca lui eşti pus păstor tu, şi tocmitor faptelor lui. Pentru acéia scrie, de zice: „Fraţilor, judecaţi pe direptaté şi priiatenilor şi streinilor şi celor mari şi celor mici. De niminea să nu-ţi fie ruşiné, că judecata iaste a lui Dumnezeu”. Ci câtă vréme va fi dată pre mâna ta, fie-ţi grijă şi frică de slujba care ţi-au dat-o Dumnezeu în seama ta, că nici ai adus nimic cu tine într-această lume, nici vei să iai nimic. Ci, cum zice dreptul Iov: „Gol te-ai născut din pântăcile mâne-ta, iar gol te vei duce”, deaca nu vei fi îmbrăcat cu lucrurile céle ce să cad ale bunătăţii. Că „nimic nu iaste al tău”, cum zice apostolul, ci toate-s ale lui Dumnezeu. Iar, desi ai tu, nu te lăuda, că de la Dumnezeu le-ai luat, ca să dai schiptrul şi steagul împărăţiei şi domniei tale cu multă mulţumire, cum şi împăraţii cei mai denainte vréme ş-au dat împărăţiile în mâna lui Dumnezeu tatăl, cu multă îndrăznire şi cu multă cinste şi cu mare îndreptare. Şi cu împărăţiile lumii aceştii trecătoare au dobândit împărăţiia cea netrecătoare a ceriului şi au luat cununa bunătăţilor din mâinile lui Dumnezeu. Şi să nu ţi să înalţă inima, nici să te trufeşti de limbile şi de năroadele céle multe, că de la Dumnezeu fu dată putére voao şi biruinţă de la Cel de Sus. Că toată judecata iaste a lui Dumnezeu şi Dumnezeu va să judece oamenii. Dumnezeu iaste judecătoriu dreptu şi tare şi îndălungu răbdătoriu şi nu aduce mânie în toate zilele. Acela iaste milostiv şi îndelung răbdătoriu şi îndurătoriu şi au gătit scaunul său spre judecată, şi iaste gata în toată vrémea şi în tot ceasul să judece lumea cu dreptate şi oamenii aşijderea. Şi pre cei drepţi să-i încorunéze, iar pre cei păcătoşi să-i muncească.
Minunat iaste Dumnezeu în faptele sale, că cu mare cinste ne cinsti şi ne déde minte slobodă şi chibzuitoare, şi firea omenească cea căzută o au înălţat mai pe deasupra îngerilor, cum ziş şi mai sus, după cuvântul prorocului: „Ce iaste omul, că-ţi aduseşi aminte de dânsul, sau fiiul omului, că-l cercetaşi?” Vezi câtă dragoste are Dumnezeu cătră oameni şi ce făcu pentru dânşii? Făcu toate văzutele şi nevăzutele şi pentru dânsul să făcu om. Acéstea toate pentru dragostea noastră le făcu, şi noi fiind pieriţi pentru greşala noastră, el iar ne înnoi. Acéstea toate le socotéşte prorocul şi ni le arată zicând: „Ce iaste omul?” Cum ai zice, omul iaste o nimica, numai ce iaste slăbiciune şi urgie şi neputinţă. Iar mila lui Dumnezeu vezi câtă iaste de mare, că de lucrurile céle ce făcu pentru dânsul să miră prorocul şi zice: „Ce iaste omul, de ai făcut atâtea măriri pentru dânsul?” Cunoaşte dar că câte suntu văzute şi nevăzute, toate sunt făcute pentru dânsul. Pentru dânsul fu făcută vrémea de la Adam pân’ la venirea lui Hristos, pentru dânsul fu făcut raiul, pentru dânsul împărăţiia ceriului, pentru dânsul judecăţile şi caznele şi minunile, bunătăţile şi legile; pentru dânsul fiiul lui Dumnezeu fu om. Cine ar putea spune céle ce au făcut pentru dânsul şi céle ce vor să fie! Acéstea toate le socotéşte prorocul şi zice: „Ce iaste omul de s-au învrédnicit a atâtea bunătăţi, dar, şi cinste?” Că de ar vrea cineva să ştie adeverit şi să cunoască câte au fost pentru dânsul şi câte va să ia după acéstea, el s-ar umplea de frică şi de mirare. Deci, ia aminte, să ştii câtă grijă are Dumnezeu pentru oameni, că zice prorocul: „ Cu puţinel oarece l-ai mai micşorat decât îngerii?” Aici zice prorocul şi grăiaşte această micşorare, pentru că cu puţinel oarece au mai micşoratu Dumnezeu pre omu decât pre îngerii, pentru greşala şi călcarea ce greşi dentâi strămoşul nostru Adam în rai. Dar cu ce l-au micşorat puţinel decât pre îngeri? Micşoratu-l-au cu moartea. „Cu slavă şi cu cinste l-ai cununat”. Slava o socotéşte prorocul măriia céia ce o au luat întâi, iar cinstea ce o au luat Dumnezeu, iar care va să o ia după a doao venire a lui Hristos. Că dintâi i-au zis Dumnezeu: „Toate fierile pământului şi pasările ceriului şi peştii mării să să înfricoşeze şi să să teamă de voi, şi voi să le stăpâniţi”. Apoi iar au zis: „Să călcaţi şarpele şi scorpiia”.
Însă acum să lăsăm céle vechi şi de dă multu şi să căutăm spre céste de acum, că slava şi cinstea cea mare din légea cea noao iaste, când ai cap pre Hristos, cându din trupu lui te priceştueşti, cându eşti frate lui şi moştnean şi întocma cu dânsul, cându ai cinste mai mare decât Moisi, cum zice fericitul Pavel, nu ca cum îşi acoperea Moisi faţa obrazului, că cel înălţat nu să înalţă de această slavă în slava înălţătoare; pentru această slavă spune prorocul mai nainte de vréme. Dar ce iaste mai slăvit decât aceasta, cându suntem soţii cu îngerii şi ne-am făcut fiii lui Dumnezeu, şi încă nici pre unul al său iubit fiiu ce au avut nu l-au cruţat, ci l-au trimis şi l-au dat pentru noi. Dar ce slavă poate fi mai mare decât aceasta, când făcu Dumnezeu acéstea toate pentru călcarea şi păcatul cel dentâi! Că Adam nar fi făcut nici bine, nici rău. Dar cum ar fi putut face bine sau rău, nefiind el? Că cum să zidi, îndată dobândi atâta cinste! Iată că şi noi, câte răutăţi facem, iar Dumnezeu tot ne învrédnicéşte cu cinste mare şi nespusă. Socotéşte de vezi, că zice Hristos: „De acum nu vă voi mai zice slugi, că sunteţi fraţii şi priiatenii miei”. Şi încă nu numai atâtea, ce şi îngerii ne slujăscu pentru mântuirea sufletelor noastre şi nu suntem moşténi numai pre pământu, ci suntem părtaşi şi bunătăţilor lui Hristos celor cereşti. Acéstea toate le cugetă prorocul şi zice că „l-ai încununat cu slavă şi cu cinste şi l-ai pus mai mare peste faptele mâinilor tale, şi toate ai supus suptu picioaréle lui. Oile şi boii, încă şi hierăle câmpilor şi păsările cereşti şi peştii carii trec marea şi cărările mării. Doamne, Domnul nostru, cât iaste de minunat numele tău, preste tot pământul!” Iată, măcar deşi grăiaşte de făpturi, iar de îngeri nu pomenéşte, ce spune numai de céle ce suntu pricepătoare, iară în socoteală suntu groase şi nedomirite.
Întrebare: Dar ce va să să înţeleagă aceasta? Răspunsul: Aceasta iaste biruinţa pământească, care fu dată lui din-ceput şi iaste un lucru de minune, căci că omul mai nainte, pân’ ce nu greşeşte, el fu dăruit cu atâta cinste, iar deaca greşi, iată că nu-l urgisi Dumnezeu, nice-l lipsi de cinstea care i-o dédese mai nainte. Ce zice: „cu puţinel oarecare l-ai mai micşorat decât îngerii”, cum s-ar zice, după ce greşi, judecă-l şi-l osândi cu moartea. Ci însă, măcar de-l şi osândi cu moartea, iar cinstea care i-o dedése întâiu, nu i-o luo.
Aici arată dragostea cea nespusă, care o are Dumnezeu cătră neamul omenescu. Că omul, deşi cunoscu el însuşi păcatul şi vina sa, iar Dumnezeu tot îl lăsă să fie încorunat cu cinstea şi cu slava cea dintâi, şi mărirea lui nu o strică; iar de-i si luo ceva puţinel de suptu putérea lui, şi aceasta pentru folosul lui fu: că, mai nainte de greşală, şi fierăle céle zvăpăiate şi cumplite le stăpânea omul, iar după greşală puţinel de această biruinţă-l opri. Însă şi acum tot biruiaşte şi stăpânéşte şi pre acélea, ce cu meşteşug şi cu frică şi cu pază mare, că nici i-au luat toată biruinţa, nici i-au lăsat-o toată, ci câte i-au fostu de treabă şi de slujbă i le-au lăsat, iar câte suntu fiară sălbatece i le-au luat, ca pentru aceasta să-şi aducă aminte şi să cugete tot omul, pentru păcatul strămoşului Adam, şi să cunoască, că pentru acela nu să pleacă noao toate fierile, şi iaste şi aceasta de mare folos. Dar leul, măcar de s-ar şi pleca noao, de ce tréabă ne-ar fi noao, sau pardosul, măcar de ar fi şi blându? Aşijderea şi alte hieri sălbateci şi spurcate, fără numai o trufă şi o mărire deşartă. Pentr-acéia lăsă Dumnezeu să fie acéstea seméţe şi neplecate, iară céle ce ne sunt dă treabă, iale să fac plecate şi blânde, şi le supuse suptu mâinile noastre: boii, ca să arăm cu dânşii, oile, ca să îmbrăcăm goliciunea trupurilor noastre, iar alte dobitoace le lasă ca să poarte ce ne va trebui şi să ne hrănim cu dânsele. Aşijderea au făcut şi pasărire ceriului, aşijderea au făcut şi peştii, să ne fie de mâncare. Că cumu-şi gonéşte cinevaşi feciorii săi din moşiile sale, pentru neascultarea lui, iar nu-l opréşte din toate, ci totu-i lasă ceva puţinel, ca să-l smerească, aşa şi Dumnezeu, ce însă nu într-acesta chip. Că omul, când îşi gonéşte feciorul, el îl opréşte de céle mai multe şi-i dă puţinea parte; iar Dumnezeu numai ci-i opri oarece cât de puţinel, iar mai mult îi déde. Ci şi aceasta iaste tocmeala lui Dumnezeu, iar fu pentru folosul omului. Că dintâi toate avu omul supuse supt mâna lui. Deacii el să semeţi. Pentru acéia să schimbară, ca să aibă şi el grijă de céle ce-i vor trebui şi-i vor fi de hrană în viaţa lui. Şi nu lăsă să nu-i fie toate cu osteneală, nici iar cu odihnă, ci unele ce-i suntu de treabă suntu făr’ de osteneală, iar alte care-i suntu mai de mare treabă lăsă să le cérce mai cu mare osteneală şi cu multă nevoinţă. Ia aminte, de vezi, cum peştii carii umblă în fundul mării şi pasările carele zboară în slava ceriului, toate cu meşteşug le-au supus Dumnezeu ţie, omule, şi ţi le-au dat.
Întrebare: Dar, căci nu zice de toate céle văzute şi nevăzute, şi de sădiri şi de sămănături, şi de pomi şi de altele?
Răspunsul: Cât au zis de puţinel, iar toate le semnează, şi au lăsat celor ce le iaste voia să le ştie, să le spuie. Iată, iar vine cuvântul să să sfârşască la sfârşitul cel mai dântâi, unde zice: „Doamne, Domnul nostru, cât e de minunat numele tău peste tot pământul!” Acéste cuvinte pui şi la început şi la sfârşit, deci şi noi pururea să ne aflăm zicând aşa: „Doamne, Domnul nostru, câtu e de minunat numele tău preste tot pământul!“ Şi să ne mirăm de mila şi de dragostea lui, care o are cătră oameni, şi de înţelepciunea lui şi de gândul cel bun ce-l are spre noi.
Iată, auzindu noi acéste mile şi daruri ale lui Dumnezeu, care suntu spre noi, să păzim dreptatea şi légea lui Dumnezeu, cum zice prorocul: „Fericiţi cei ce păzescu judecata şi fac dreptate în toată vrémea”, şi mustrează pre cei ce judecă strâmbu! Şi iar mai zice: „Până când veţi judeca nedreptu şi vă veţi îndoi de féţele păcătoşilor?“ Şi iar mai zice: „Dumnezeu stătu în ceata dumnezeilor şi între dumnezei va să judece. Pentru acéia judecaţi pre sărac şi îndreptaţi pre mişăl, scoateţi pre cel smerit şi nemérnic şi-l izbăviţi din mâinele păcătosului”. Iar de nu, tot cela ce iubéşte nedreptatea, acela-şi uraşte sufletul său, că „Domnul iaste dreptu şi dreptatea au iubit şi dreptatea văzu faţa lui.” Şi iar zice: „Păzéşte nerăutatea şi vezi dreptatea şi în gura dreptului să va învăţa înţelepciune şi limba lui va grăi judecata”. Că de vei păzi judecata cea dreaptă, tu vei fi fericit şi vei împărăţi pre pământu, iar cu Hristos Dumnezeu încă vei lăcui în veac.
Dar acuma ajunge-va credinţa şi judecata cea dreaptă, au mai lungi-vom şi cu alte bunătăţi? Că cu adevărat şi acéste bunătăţi suntu foarte bune şi vrédnice de-a le lăuda şi îngerii, şi oamenii. Iar să ascultaţi şi cuvântul lui Iacov apostolul, ce au zis că „măcar de-ar umplea cineva toată légea şi toate poruncile lui Dumnezeu, iar de va greşi numai într-una şi să va zminti, décii în toate iaste vinovat”. Iar noi să rugăm pre Dumnezeul cel milostiv, să ne învrédnicească să fim în toate lucrurile desăvârşit şi în toate bunătăţile întregi şi nici într-unile să nu fim lipsiţi. Să păzim judecata şi să facem dreptate. Mintea cea întreagă şi curăţiia să ibuim, blânzi şi răbdători şi îngăduitori să fim tuturor în toată vrémea şi într-alte bunătăţi în toate să lăcuim, întru care cine petrec şi lăcuescu, fericéşte-i Hristos la Sfânta Evanghelie şi zice: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora iaste împărăţia ceriurilor! Fericiţi cei ce plângu, că acéia să vor mângâia! Fericiţi cei blânzi, că acéia vor moşteni pământul! Fericiţi cei flămânzi şi însetoşaţi pentru dreptate, că acéia să vor sătura! Fericiţi cei milostivi, că acéia vor fi miluiţi! Fericiţi cei cu inimile curate, că acéia vor vedea pre Dumnezeu!“ Şi alte bunătăţi, care suntu fericite de Hristos, cătră care suntu adaose şi alăturate şi judecata, şi dreptatea. Iar şi judecata, măcar de iaste şi dreaptă, tot iaste făr’ de milă celor ce nu fac milostenie, că la judecată milosteniia va fi lăudată, cum zice prorocul: „Milostenie şi judecată voi cânta ţie, Doamne! Cântu şi pricep în calea nevinovăţirii. Urât-am pre cei ce fac fărdelége!“ Şi iar mai zice: „Împărţi şi déde celor săraci; dreptatea lui trăiaşte în vécii vécilor; cornul lui să va înălţa în slavă“.
Iată că suntem datori, noi ceşti putérnici, să ajutăm celor slabi şi să-i îndreptăm, şi să nu facem atâta în voia noastră, cât în voia vecinului şi săracului şi a neputérnicului, că aşa zice marele Pavel. Iar Iacov apostol, care să cheamă fratele lui Dumnezeu, zice: „Fratele cel smerit să să laude întru mărirea sa, iar cel bogat întru smereniia sa. Că, cum răsare soaréle cu căldură şi să veştejescu buruenile, şi florile lor să scutură, aşa şi bogaţii carii nu să bogăţescu întru Dumnezeu, să vor veşteji întru umbletele lor”. Şi iar mai zice: „Ni, acum bogaţilor, plângeţi, văetându-vă de întristăciunile ce vin asupra voastră, că bogăţiia voastră au putrezit, hainile voastre le-au mâncat moliile, aurul şi argintul vostru au ruginit şi rugina lor fi-va voao mărturie şi va topi trupurile voastre ca focul, că i-aţi strânsu avuţie în zilele céle de apoi”. Iar Hristos au zis: „Mai lesne va intra funea corăbiei prin urechile acului, decât bogatul întru împărăţiia ceriului”. Petru apostol încă au zis: „Tot omul mai nainte de moarte să să împodobească cu judecată, cu milostenie, cu curăţie, cu mintea cea întreagă şi cu alte fapte bune, cu toate”. Că „înfricoşat lucru iaste a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu”. Iar cel ce să va nevoi cu milostenie, cu rugă şi cu alte bunătăţi, aceluia i să vor curăţi mulţimea păcatelor. Şi iar mai zice Hristos la Evanghelie: „Nu îngropareţi avuţiia voastră în pământu, unde o strică viermii şi o putérezeşte putrejunea şi o sapă furii şi o fură, ci strângeţi avuţiia voastră în ceriu, unde nici viermii o strică, nici putrejunea o putrezeşte şi unde furii nu o sapă, nici o fură. Că unde iaste avuţiia voastră, acolo va fi şi inima voastră“.
Iată acum iar făcum voră şi învăţătură pentru judecată şi pentru dreptate şi pentru milostenie, încă şi de altele câte am putut, care suntu de folos şi să cade a le asculta omul şi a le face. Ci fi-va atâta destul? Au iar vom mai adaoge învăţătura? Au ba. Că să cade foarte cu de-adinsul să mai învăţăm şi să spunem, deaca vréme ce zice apostolul că „de va face cineva toată légea şi va umplea toate poruncile, iar numai într-una de să va zminti, deaciie în toate iaste vinovat”. Dar noi, carii nu numai ce greşim într-o poruncă de ale lui Dumnezeu, ci deabiia poate se va afla cineva într-această vréme să îngăduiască măcară numai cu o poruncă a lui Dumnezeu şi cu o învăţătură de céle ce plac lui.
Drept acéia, frate, foarte iaste bine şi frumos şi să cuvine a le grăi şi a povesti de céle ce suntu de folos sufletului şi să citim sfintele scripturi şi să le socotim, că au zis Dumnezeu că „întrînsele vom afla viaţa de véci”. Şi iar au mai zis: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că acéia vor vedea pre Dumnezeu”. Iată că nimic nu iaste mai drag lui Dumnezeu decât omul carele iaste curat cu inima şi cu sufletul, şi iar nimic nu-i iaste mai urât decât curvariul şi decât preacurvariul, că aceştia mai osândiţi vor fi în ziua judecăţii, decât toţi tâlharii şi ucigaşii. Pentru că curvariul el însuşi să face jertvă junghiată înaintea diavolului, că-şi spurcă şi trupul şi sufletul cu spurcăciune spurcată. Că pentru unii ca aceştea grăiaşte fericitul Pavel apostolul şi zice: „Oamenii aceştia n-au ispitit să aibă pre Dumnezeu în cugetele lor, pentru acéia şi Dumnezeu i-au dat în mintea şi în firea cea nebună, ca să facă céle ce nu să cad şi céle se suntu pline de toată nedreptatea: curvii, ficleşuguri, răutăţi, pizme, ucideri, pohte, înşălăciuni, lucruri réle, urâciuni dumnezeieşti, dosăzi, trufii, aflare de réle, neascultări de părinţi, neînţelegători, ţiitori de pizmă şi nepaznici de jurământ şi nemilostivi, carii nu pricep dreptatea lui Dumnezeu şi carii de aceştea vor face lucruri ca acéstea, vrédnici suntu de moarte şi vinovaţi judecăţii lui Dumnezeu cei înfricoşate”. Şi încă mai zice: „Ştim că légea iaste sufletească, iar eu suntu de trup, supus suptu păcate, că ce fac eu nu ştiu; că nu fac ce-mi iaste voia, ci ce-mi iaste urât, acéia fac; că nu fac binele care voiu, ci fac răul, care nu voiu. Că cei ce suntu trupeşti, céle trupeşti cugetă, iar cei ce suntu sufleteşti, cugetă céle sufleteşti; ce înţelepciunea şi cugetul trupescu iaste moartea, iar cugetul sufletescu iaste viaţa şi pacea; pentru că cugetul cel trupescu iaste vrajbă spre Dumnezeu. Dreptu acéia, nimenea să nu să amăgească, ci de va gândi cineva întru voi, că iaste înţeleptu, el să fie întru toate nebun, ca apoi să fie înţeleptu; că înţelepciunea lumii aceştiia iaste nebunie la Dumnezeu. Că iaste scris, de zice: „Prinde pre cei înţelepţi în meşteşugurile lor”. Şi iar: „Ştie Domnul cugetele omeneşti, că suntu deşarte”.” Pentru acéia zice: „Păziţi-vă cu deadinsul cum umblaţi şi nu umblaţi ca cei neînţelepţi, ci ca cei preaînţelepţi, răscumpărând vrémea, că suntu zile réle”. Pentru acéia zice: „nu fireţi nebuni, ci să pricépeţi ce iaste voia lui Dumnezeu şi nu vă îmbătareţi de vin, dintru carii să întărâtă curviia, că lăcaşul şi traiul nostru iaste în ceriuri de unde aşteptăm şi pre mântuitorul nostru Iisus Hristos”. „Deci nu vă înşălaţi, că nici curvarii, nici preacurvarii, nici spurcătorii, nici cei ce curvescu cu bărbaţi, nici răpitorii, nici beţivii, nici dosăditorii nu vor moşteni împărăţiia ceriului. Iar poama cea sufletească iaste dragostea, bucuriia, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, milosteniia, credinţa, blândéţele, oprirea, curăţirea. Deci împotriva acestora nu-i légé. Un Dumnezeu, o credinţă, un botezu şi un tată tuturor, carele iaste preste toate şi întru noi, întru toţi”. Goniţi pacea!1 Dreptu acéia, tot omul, sau împărat sau domnu, sau sărac sau mişel, sau buruitoriu, iaste datoriu să să păzească din tinereţele sale în frică şi în cutremur de toate spurcăciunile, de curvie şi de toate înfierbântările trupeşti, care sântu din aţâţarea şi din îndemnarea diavolului, şi de alte necurăţii de toate. Că zice Dumnezeu: „Oarecine va căuta spre vreo muiare şi o va pofti, amu preacurvie făcu cu dânsa în inima sa”. Dar încă celor ce zac spurcatei curvii şi a preacurviei şi a curviei cu bărbaţi şi într-alte necurăţii în toate, ce muncă groaznică şi cumplită le va fi în ziua Domnului cea mare şi înfricoşată! Iar Pavel grăiaşte zicându: „Fire-aş vrut să fie toţi oamenii ca şi mine. Ci să nu vă ispitească satana pentru neoprirea voastră“. Ci fieştecarele să să păzească în toată curăţiia şi în frica lui Dumnezeu şi în mintea cea întreagă, până ce va ajunge în vréme de vârstă şi va trimite Dumnezeu cui ce-i va fi voia sa, să să facă după tocmeala şi după obicéiul legii, cum zice Scriptura, că „curată iaste nunta şi patul nespurcat (în vrémea sa, când i să cuvine şi să trimite de la Dumnezeu). Iar curvarilor şi tuturor spurcătorilor va judeca Dumnezeu”.
Drept acéia, iubitul mieu fiiu, de te vei nevoi să-ţi păzeşti trupul aşa, până vei ajunge de vârstă, cum să cade, cu curăţie, cu înţelepciune şi cu altă bunătăţire te vei arăta înaintea lui Dumnezeu, tu te vei face de vei fi şi cu trupul şi cu sufletul bisérică duhului sfânt, cum iaste zis: „Voi sunteţi bisérica Dumnezeului celui viu”. Deci, dă veţi umbla după légea lui Dumnezeu şi légea lui o veţi face dreaptă săracilor, şi veţi iubi cu toată inima blândéţele şi milosteniia şi curăţiia, cu adevărat faţa lui Dumnezeu veţi vedea, şi ţie va da Dumnezeu împăraţiia dupre pământ, şi pentru tine o va da şi feciorilor tăi, după tine, cum déde şi lui Solomon Dumnezeu împărăţiia, pentru tatăsău David. Iar ţie şi împărăţiii tale să va dărui de la Dumnezeu bătrânéţe cinstité şi ţi să vor adaoge ţie anii vieţii, cum să adaoseră zilele şi anii Ezechiei, împăratului ovreescu, 15 ani, cum vei vedea mai nainte spuindu. Şi orîncătro şi spre ce vrăjmaşi de ai tăi vei mérge, tot îi vei birui şi-i vei pune suptu picioaréle tale şi te vei întoarce iar cu mare cinste şi cu multă bucurie. Aşijderea vei birui şi pre toţi păgânii, carii vor veni asupra ta şi-i va da Dumnezeu în mâinile tale, iar câţi vor scăpa, cu mare ruşine şi ocară să vor înturna în ţărăle lor. Iar de nu mă vei asculta, o, iubitul mieu fiiu, şi de învăţăturile lui Dumnezeu nu vei griji, şi nu vei face voia şi dreptăţile lui Dumnezeu, care ne-au învăţat şi le auzim noi din sfintele scripturi, ce vei începe a face împotriva învăţăturilor lui Dumnezeu şi céle ce nu să cad, şi vei mâniia pre duhul sfânt, cu carele ne-am semnat în ziua acéia ce ne-am curăţit de păcatul strămoşului nostru, omul cel ce fu zidit dintâi de mâinile lui Dumnezeu, şi vei batjocori lucrurile lui Dumnezeu cu niscare lucrure spurcate şi scârnave, ce vei face, pentru nechibzuiala şi neînţelepciunea ta, să ştii că va lua Dumnezeu domniia de la tine şi o va da altuia, carele va face voia şi poruncile lui Dumnezeu. Iar zilele tale le va împuţina şi le va scurta, cum împuţină şi scurtă şi zilele Ofniei şi ale lui Fineos, feciorii lui Iliia popei şi judecătoriul isrăilitenilor, pentru că nu băgară séamă de învăţătura tătâne-său, nici păziră légea lui Dumnezeu. Pentru acéia cu rău să sfârşi viaţa lor, şi sufletele şi le pierdură. Iar tu, de vei face poruncile lui Dumnezeu, Dumnezeu îţi va fi ajutor întru toate, ca şi lui Samoil proroc; că şi acela era judecătoriu israiliténilor, şi era Dumnezeu cu dânsul în toată vrémea. Iar de nu vei face voia lui Dumnezeu, el va lua de la tine domniia, cum au luat şi împărăţiia de la Saul şi au dat-o lui David. Iar Saul, deaca mânie pre Dumnezeu, fu tot muncit şi căznit de duhul necurat şi cât împărăţi, tot în gâlcevi şi în năpăşti, şi tot era supărat de vrăjmaşi şi de păgâni în toată viaţa sa. Şi aşa să petrecu neamul şi împărăţiia de la dânsul pentru fărdelegile lui. Iar tu, de vei face poruncile lui Dumnezeu şi vei păzi légea lui, el îţi va înmulţi vrémea împărăţiei tale, cum au înmulţit ale îngăduitorilor săi, ale lui David, ale Ezechiei, ale lui Ghedeon, carii şi ei judeca israiliténii, şi ale altora a mulţi, carii umbla după voia lui Dumnezeu şi au făcut poruncile lui. Iar de nu-ţi va fi grijă de poruncile lui Dumnezeu, nici vei băga în seamă învăţătura mea, păzéşte-te şi te feréşte, să nu paţi cumvaşi cum au păţit mulţi împăraţi pentru negrijirea şi nechibzuirea lor, cum fu Solomon, fie-său Rovoam şi Avesalim şi alţii mulţi, şi au căzut de la Dumnezeu şi ş-au scurtat viaţa, şi împărăţiile lor rău s-au petrecut şi s-au cheltuit.
Şi această să nu le gândeşti că le grăescu eu din capul mieu, ci toate le-am aflat în sfintele scripturi, şi ţi le grăescu ca să-ţi fie de certare şi de învăţătură şi de toată trezviia şi chibzuiala şi bucuriia ce va să fie, cum ţi le voi arăta mai nainte pre amăruntul şi le vei vedea chiar. Deci să nu pae cuiva rău, sau să aibă vreo împutăciune spre noi pentru acéste cuvinte, că pentru folosul sufletelor voastre ne-am nevoit, din adâncul inimii, şi v-am adus aminte. Drept acéia, ia aminte cu înţelégere şi cu socoteală şi vezi că de vei călca légea, şi poruncile lui Dumnezeu nu le vei umplea, deacii măcar de-ai birui toată lumea şi de ţi s-ar pleca toţi împăraţii lumii aceştiia ţie, şi de s-ar scula cu toată putérea lor să-ţi fie ţie într-ajutor, nici de un folos nu-ţi va fi, nici îţi va putea ajuta cineva. Că zice Scriptura: „Domnul iaste cela ce ţine în palma sa ceriul şi pământul, marea şi toate văzutele şi nevăzutele” şi „în sfinţirea mâinilor lui toată făptura iaste ca o picătură de apă într-un sad”. Iar de vei păzi poruncile lui Dumnezeu şi te vei nevoi să le faci şi să umbli în voia lui Dumnezeu, deacii măcar de ar avea toată lumea pizmă pre tine şi s-ar scula cu toată putérea ei asupra ta, nimic nu-ţi va strica, nici îţi va face nici un rău, ci mai multu îşi vor face lor rău şi stricăciune, cum şi oarecând petrecură oştile lui Faraon, carii să sculară asupra israiliténilor, oamenii lui Dumnezeu, şi-i gonea cu vrăjmăşie, iar ei să cufundară toţi în Marea Roşie, ca plumbul.
De acum nu trebuie să zăbovim de lucrurile céle ce am zis mai sus, ci pre scurt toate să le arătăm chiar cine din împăraţi şi în ce chip au îngăduit lui Dumnezeu şi iar cum au călcat légea şi au mâniiat pre Dumnezeu, şi cum fură ispitiţi de mâniia lui Dumnezeu şi unii dentr-înşii cum au întorsu pre Dumnezeu iar cu milă, pentru căinţa lor. Aşijderea alţii mulţi, pentru negrija lor şi pentru neîntoarcerea inimii, au pierit, că n-au ascultat învăţăturile părinţilor celor sufleteşti, nici sfaturile celor bătrâni. Deci să ascultaţi şi să înţelégeţi de viaţa lor şi vă veţi înţelepţi, de veţi lua aminte cu socoteală întru plecăciune inimilor şi sufletelor voastre. Şi vă feriţi fieştecare den voi de céle réle, iar în lucrurile céle bune neîncetat să vă nevoiţi a face bine. Dreptu acéia, ia aminte de vezi şi să ştii cum le-au fost începutul împărăţiii lor şi cum le-au fost împărăţiile şi cum le-au fost şi sfârşitul.
Ilia era judecător şi popă ovréilor şi avea 2 feciori. Pre unul îl chema Ofni, iar pre altul Fineos. Iar ei nu ştiia pre Dumnezeu, nici dreptatea tătâne-său cea preotească, care junghea jertvă înaintea tuturor oamenilor. Ci venea feciorii lui unde hierbea carnea céia ce era de să gătea pentru jărtvă şi lua un cârlig ce era făcut de hier şi cu trei colţi şi-l băga într-acea căldare mare ce fierbea carnea de jirtvă. Şi ce să lua şi să prindea într-acel cârligu cu 3 colţi, era al popei. Aşa făcea tuturor israiliténilor câţi venea să facă jertvă lui Dumnezeu. Iar feciorii lui Ilia preotul, mai nainte încă, până nu făcea jertvă lui Dumnezeu, mergea şi zicea celor ce vrea să facă jertvă: „Daţi-ne carne să frigem preotului, deacii nu vom lua din căldare, cum iaste obiceiul”. Iar cei ce făcea jertvă lui Dumnezeu zicea: „Îngăduiţi întâi să să slujască cum iaste légea, deaciia veţi lua ce veţi vrea”. Iar ei zicea: „De nu ne veţi da, iar noi vom lua şi făr’ de voia voastră“. Deacii acel păcat al feciorilor lui Ilia fu foarte mare înaintea lui Dumnezeu, căci făcea necaz jertvei Domnului. Iar Ilia îmbătrânise tot cu efudul Domnului. Şi înţelese ce fac feciorii israiliténilor şi-i chemă şi le zise: „Pentru căci faceţi aşa? Că iată eu auzu pre toţi oamenii lui Dumnezeu plângându-se de voi şi mie nu-mi place ce auzu de voi zicând, ci să nu mai faceţi aşa. Că de va greşi un om altui om, să va ruga pentru dânsul lui Dumnezeu; iar de va greşi lui Dumnezeu, deacii cui să va mai ruga?” Iar nu ascultară învăţătura tătâne-său, că vrea Dumnezeu să-i piiarză. Deacii veni un om a lui Dumnezeu la Ilia preotul şi-i zise: „Aşa zice Domnul: „Au doar nu m-am arătat casei tătâne-tău şi celor ce era cu dânsul robi în ţara Eghipetului, în casa lui Faraon, şi am ales casa tătâne-tău din toate casele lui Israil, că mi-au fost voia să slujască oltariului mieu şi să-l cădească cu cădélniţa şi am luat efudul şi l-am dat casei tătâne-tău, şi toate jertvele focurilor le-am dat, să fie mâncare israiliténilor. Dar tu pentru ce-ai căutat spre tămâia mea cu ochiu ficlean şi spre jertva mea şi ai slăvit mai mult pre feciorii tăi decât pre mine, ca să blagoslovească jertvele lui Israil mai nainte de mine?”. Iar acum iată, zice Dumnezeu: „Pre cei ce mă vor înălţa, îi voi înălţa, iar pre cei ce mă urgisescu, îi voi face de vor fi de ocară şi de batjocură“. Iată, vor veni vremi şi voiu piiarde sămânţa ta şi sămânţa casei tătâne-tău şi în véci bătrâni nu vor fi în casa ta. Şi te voi goni din oltariul mieu, şi voi urgisi ochii lui, şi voi blestema sufletul lui, şi alţii den casa ta toţi vor cădea de sabie bărbătească. Şi acest semnu să-ţi fie ţie, că va veni moarte pre amândoi feciorii tăi deodată, pre Ofni şi pre Finios, şi vor muri într-o zi amândoi odată de sabie. Şi în locul lor alt preot credincios voi rădica, care va face toate câte-s pre voia inimii méle şi ale sufletului mieu. Şi-l voi face casă credincioasă, şi va mérge înaintea unsului mieu în toate zilele, şi va zice: „Ia-mă în casa ta, să mănâncu pâinea Domnului”.”
AICIA MURIRĂ FECIORII LUI ILIA PREOTUL DE SABIE ÎN RĂZBOIU, ŞI CHIVOTUL LEGII VECHI FU LUAT DE PĂGÂNI
Şi fu cându vrură să să lovească oştile şi văzură israiliténii pre păgâni, iar ei căzură toţi înaintea păgânilor şi fu moarte foarte mare şi pieriră den israiliténi 30 de mii şi fu luat şi chivotul lui Dumnezeu şi pieriră şi feciorii lui Ilia amândoi, Ofni şi Fineos. Şi alergă un voinic din tabără, pre care-l chema Emmeni, în cetate, şi spuse toate ce fusése în cetate, iar cetatea începu toată a plânge şi a să văita. Şi auzi Ilie gâlceavă şi clicote şi zise: „Ce va să fie aceasta?” Iar un om mérse şi spuse. Iar Ilia mérse, bătrân ca de 98 de ani, şi ochii lui era împăijănaţi şi nu vedea. Şi iar zise celor ce era cu dânsul: „Ce gâlceavă aşa mare face nărodul?” Iar omul acela ce venise den tabără zise: „Eu am venit din tabără şi astăzi am scăpat de acolo”. Ilia iar zise: „Dar ce véste iaste acolo, fătul mieu?” Iar el zise: „Fugit-au israiliténii denaintea păgânilor şi fu moarte mare într-înşii. Şi tăiară şi pre feciorii tăi, pre amândoi, şi luară şi chivotul lui Dumnezeu”. Iar Ilia, deaca auzi că au luat şi chivotul lui Dumnezeu, căzu dupre scaunul care şădea înaintea uşilor, îndărăt pre spate în jos, şi i să frânseră spinările şi muri, căci că era bătrân şi slab.
Vezi, iubitul mieu fiiu, că nu pot folosi nici părinţii feciorilor carei sântu răi şi nu păzescu légea lui Dumnezeu, nici grijescu de poruncile lui, măcar de ar fi părinţii lor şi sfinţi şi drepţi. Că acesta Ilia, care fusése judecător israiliténilor, era om dreptu şi nevinovat şi preot Dumnezeului celui de sus, iar feciorilor săi nu le putu folosi, pentru că nu ascultară de tată-său. Însă că şi tată-său, măcar de-i şi învăţa şi-i certa, iar cu toiagul nu vrea să-i bată şi să-i facă să le fie frică de dânsul şi, pentru acea frică şi bătae din tineréţe, să dobândească mintea şi înţelepciunea.
Dreptu acéia să sfârşi şi tată-său în multă întristaré pentru dânşii şi feciorii lui amândoi fură tăiaţi în războiu şi viiaţa lor şi-o sfârşiră rău şi cu amar. Iar sămânţa lor fu gonită de la Dumnezeu de împărăţie şi din preoţie, den neam în neam şi până în veac. Şi alţii după aceştia mulţi ş-au întorsu spre céle réle viaţa lor pentru fărdelegile lor, cum va spune învăţătura cea mai denainte.
După acéasta fu pus de Dumnezeu judecătoriu Samuil şi preot în locul lui Ilia. Iar deacă îmbătrâni Samuil, el puse pre feciorii lui să fie judecători israiliténilor şi-i chema pre feciorii lui, pre unul Ioil, iar pre altul Avia. Deaciia ei începură a părăsi şi a nu umbla pre căile lui şi să întoarseră iar îndărăt spre calea periciunii şi lua mită şi întorcea dreptatea.
AICI SFĂTUIRĂ FECIORII LUI ISRAIL SĂ CEARĂ DE LA DUMNEZEU ÎMPĂRAT
Deacii să adunară toţi israiliténii şi mérseră la Samoil, tatăl lor, şi ziseră: „Iată, tu ai îmbătrânit şi feciorii tăi nu umblă pre calea ta, deci acum tu ne pune împărat să ne judece, ca şi pre alte limbi”. Şi să arătă hiclean şi urât acest sfat înaintea lui Samoil prorocul, căci ziseră: „Dă-ne împărat să ne judece”. Şi să rugă Samoil lui Dumnezeu, iar Samoil auzi pre Dumnezeu zicând: „Ascultă glasul oamenilor, carii strigă cătră tine, că nu urgisescu pre tine, ci pre mine, ca să nu fiu eu împărat, nici lor, nici altor făpturi ce am făcut. Decii tu-i ascultă şi le pune lor împărat”.
Auzişi că zise Domnul cătră prorocul şi judecătoriul Samoil, grăind: „Ascultă-i şi le pune lor împărat”. Că ascultă Dumnezeu plângerile şi vaetele şi rugăciunile săracilor, care făcea cătră dânsul, pentru nedreptăţile şi nevoile ce păţiia, măcar de nu şi plăcu lui Dumnezeu, căci cerşură împărat să-i împărăţească. Iar rugăciunile lor tot le ascultă Domnul. Iar pre judecătorii cei nedrepţi şi mitarnici, carii întoarseră dreptatea, îi urgisi Dumnezeu până în sfârşit, şi biruinţa lor să luo de la dânşii şi cinstea judecăţii.
Iată că zise Dumnezeu lui Samoil: „Ascultă glasul lor şi le pune împărat”. Şi iată era Saul, feciorul lui Chis, de căuta măgarii tătâne-său, că-i pierduse. Iar Dumnezeu spuse lui Samoil de venirea lui Saul mai nainte cu o zi, zicând: „Mâine, la această vréme, voiu trimite la tine pre un bărbat din sămânţa lui Veniamin, ci pre acela să-l ungi să fie împărat oamenilor miei israiliténilor; că va mântui oamenii miei din păgâni. Căci căutaiu spre greutăţile oamenilor miei şi să suiră vaetele lor cătră mine”. Şi iată văzu Samoil pre Saul şi iar îi zise Dumnezeu: „Samoile, iată acesta iaste omul care ţi-am zis eu. Acesta va încépe întâi a împărăţi întru israiliténi”. Şi mérse Saul la Samoil în mijlocul cetăţii şi-i zise: „Spune-mi unde iaste casa aceluia ce véde?” Iar Samoil zise lui: „Eu însumi sântu acela ce cauţi tu. Ci pasă cu mine în cămară, să prânzim astăzi amândoi, iar diminéaţă eu te voi lăsa şi toate cugetele tale îţi voiu spune. Şi-ţi voiu spune şi măgarii ce i-au pierdut; şi nu mai gândi de dânşii, că s-au aflat”. Şi luo Samoil un cornu, în care era untdelemnu, şi-l turnă pre capul lui Saul, şi-l sărută. Şi zise Samuil cătră Saul: „Dumnezeu m-au trimis să te ungu şi să fii împărat israiliténilor, deci acum ascultă glasul Domnului: Dumnezeu te-au unsu să fii împărat oamenilor săi israiliténilor, şi tu vei fi mai mare în oamenii Domnului şi-i vei mântui din mâinile vrăjmaşilor lor”.
Deacii după acéstea, iar să sculară păgânii asupra lui Saul împărat, şi Saul nu să rugă lui Dumnezeu, nici să opri de curvie. Şi făcu jertvă de arsuri. Şi zise Samoil cătră Saul: „În zadar iaste ţie aceasta, că n-ai păzit poruncile Domnului Dumnezeului tău, care ţi le-au dat ţie. Iar de le-ai fi păzit, ţi-ar fi întărit Dumnezeu împărăţia ta şi ar fi stătut până în veac biruinţa ta preste Israil. Dar acum nu va sta, ci va căuta Dumnezeu alt împăratu, care-i va plăcea, şi pre acela-l va pune mai mare preste oamenii săi. Că tu n-ai păzit cele ce ţi-au poruncit Dumnezeu”. Apoi, după acéstea, începu şi adaose Saul alte păcate multe cătră Dumnezeu şi călca poruncile lui Dumnezeu şi légea Domnului nu o păzea. Pre Agav craiul de la Amalic, îi porunci Dumnezeu să-l omoară, iar el nu vru, şi-l lăsă viu, carele era pizmaş lui Dumnezeu; şi făcu jertvă lui Dumnezeu den dobitoace păgâneşti şi ucise şi pre Aviméleh, preotul lui Dumnezeu, şi cu dânsul 85 de bărbaţi şi pre alţii, pre toţi carii purta efudul, şi pre muerile lor, şi pre feciorii lor, tot cu sabiia îi tăe, încă şi dobitoacele lor pierdu. Acéstea toate le făcu din îndemnarea diavolului, pentru David robul lui Dumnezeu.
Dar acum şi în ce chip şi pentru ce rău să rădică pizmă asupra lui David? Cade-se, fătul mieu, să ştii şi aceasta. După ce să întoarse cu biruinţă, deaca biruiră păgânii şi ucise David pre Goliath ghigantul, ieşiră ginghirése du pren toate cetăţile şi oraşăle întru întâmpinarea lui Saul împăratu şi zicea în tambură şi într-alte timpane, şi cânta jucându şi zicea: „Birui Saul cu miile, iar David cu întunérecele”. Decii Saul să mânie şi-i păru rău, şi fură ficléne acele cuvinte înaintea ochilor săi. Şi zise Saul lui David: „Pre tine te cântară cu întunérece, iar pre mine cu mii”. Deci dentr-acea zi tot îmboldiia Saul cu cuvinte de pizmă asupra lui David. Aşijderea şi alte fărdelegi făcea, că chema la dânsul vrăjitori şi fărmecători, de-şi spunea visele, şi apoi cum zicea ei, el într-acélea credea. Şi pentru lucrurile sale céle spurcate, să mâniia Dumnezeu, şi să dăzlupi de Dumnezeu şi Dumnezeu încă să depărtă de la dânsul.
AICEA ZISE DUMNEZEU CĂ-I PARE RĂU CĂCI AU FĂCUT PRE SAUL ÎMPĂRAT
Fu după aceasta cuvântul lui Dumnezeu cătră Samoil zicându: „Îmi pare rău căci am unsu pre Saul împărat, căci s-au întorsu despre mine şi m-au uitat, şi cuvintele méle nu le-au păzit”. Iar Samoil mérse la Saul: „Îngădue să-ţi spuiu ce-au zis Dumnezeu cătră mine astă-noapte”. Saul zise: „Spune-mi”. Samoil zise: „Au doar nu erai tu om de jos între alţi israiliténi? Apoi nu te puse Dumnezeu mai mare steagului şi semenţiii lui Israil şi te unse pre împărăţiia israiliténilor şi te trimise Dumnezeu pe cale şi-ţi zise: „Pasă şi dăzrădăcinează pre Amalic şi să nuţi fie milă de cei ce au greşit înaintea mea, şi te bate cu dânşii până îi vei sfârşi”. Dar tu că n-ai ascultat cuvântul Domnului, ci ai făcut hicleşug înaintea lui şi învăţăturile lui le-ai urgisit. Drept acéia şi Dumnezeu te-au urgisit pre tine şi nu vei mai fi împăratu întru israiliténi”. Şi să întoarse Samoil şi vru să să ducă de la dânsul, şi Saul să apucă de poalele hainelor sale şi le sfâşiia, iar Samoil zise: „Astăzi au luat Dumnezeu împărăţiia din mâinele tale şi o au dat vecinului tău, carele iaste mai bun decât tine”.
Iar după ce luo Dumnezeu împărăţiia de la Saul şi unse pre David spre împărăţie, iar cu mâinile lui Samoil prorocul, şi încă tot împărăţea Saul, iar vrémea şi viaţa şi-o petrecea tot cu grijă şi cu răutăţi, ca cela ce iaste urgisit şi lepădat de la Dumnezeu. Că zice Domnul: „Pre cei ce mă vor înălţa, îi voi înălţa, iar pre cei ce mă vor urgisi, îi voiu urgisi şi vor fi batjocoriţi”. Deacii odată iar să strânseră păgânii cu oşti asupra israiliténilor, iar israiliténii fugiră denaintea păgânilor şi cădea toţi răniţi şi tăiaţi de păgâni în muntele Ghelvanului şi să pogorâră păgânii dintracel munte cu Saul, şi cu feciorii lui şi tăiară păgânii pre feciorii lui Saul, pre Ioanatham şi pre Aminadav şi pre Melhus. Şi să porni războiul asupra lui Saul, şi-l ajunseră păgânii cei neobrezuiţi şi săgetătorii, şi-l săgetară pren coapsă. Deci Saul zise slugii sale care-i purta arméle: „Scoate suliţa şi mă junghie, până nu vin păgânii cei neobrezuiţi să mă junghe ei, şi să-şi râză de mine”. Iar cel ce purta arméle lui nu vru să facă aşa, că să temea foarte. Deci Saul luo el însuşi suliţa sa şi căzu el întrînsa şi muri. Iar sluga acéia, deaca văzu că muri Saul, luo şi el suliţa sa şi să lăsă şi el într-însa şi muri şi el cu Saul. Şi într-o zi muri şi Saul şi feciorii lui, câte trei, şi sluga acéia ce-i purta arméle, şi toţi oamenii lui cu dânsul. Iar israiliténii cei ce era de céia parté de Iordan, deaca văzură că au fugit oştile ovreeşti şi au murit Saul şi feciorii lui, îşi năpustiră toţi cetăţile şi coştéele şi fugiră. Iar păgânii veniră şi le luară şi şăzură într-însele. Deacii a doao zi mérseră păgânii să scoată morţii şi aflară pre Saul şi pre feciorii lui câte trei în muntele Ghelvanului, şi-i luară sabiia lui şi-i tăiară capul şi-l luară de-l trimiseră în ţara lor. Şi striga împrejurul idolilor lor şi al oamenilor lor cu dânsul, şi arméle lor le puseră împreună cu alte arme, iar trupul lui îl puseră pre păreţii Vethsamului. Iar oamenii cei ce lăcuia în Avisul Galadului, deaca înţeléseră ce au făcut păgânii lui Saul, să sculară toţi, câţi era mai mari, cu toată mulţimea lor şi să duseră toată noaptea şi luară trupul lui Saul şi al fie-său Ioanathan dupre acei păreţi ai Vethsamului şi le aduseră în Aves şi le arseră acolo. Iar oasele le luară şi le îngropară supt bisérica care era în Avis şi postiră 7 zile.
Vezi, fătul mieu, acestu împăratu, care dintâi fu rădicat de Dumnezeu den oamenii săraci şi-l mări şi-l puse împărat pre pământu, cum iaste scris: „Domnul sărăcéşte şi îmbogăţéşte, pleacă şi înalţă, carele rădică pre cel sărac din pământu şi din gunoi, pre cel mişăl îl înalţă şi-l pune mai mare şi biruitoriu oamenilor şi-l face moştnean scaunului slavei”. Văzuşi pre săracul, că fu rădicat din pământ, şi pre mişăl, că fu înălţat din gunoiu? Cunoscuşi că fu pus pre scaunul mărirei şi cu cinstea împărătească cinstit, şi-l puse împărat şi biruitor şi proroc? Că zice Scriptura: „Că şi Saul iaste întru proroci”. Şi să sfârşi Saul prorocind, căci când fu el unsu de Samoil spre împărăţie şi să dăspărţi de la dânsul, cându să încetă şi el cétei prorocilor, duhul lui Dumnezeu fu pre Saul. Iar el, ca un nemulţumitoriu ce era, nu vru să mulţumească şi să laude pre Dumnezeu, carele-i dedése atâta putére, ci să porni cu fărdelegile sale în lucruri réle şi care nu să cădea, cum ai auzit mai nainte spuindu de dânsul pre scurt. Şi pentru acéle fărdălegi ale lui îl déde Dumnezeu în moartea cea amară, şi să sfârşi rău şi cu ocară mare.
Dreptu acéia nimeni să nu să înşale şi să să amăgească gândindu că doar are cevaşi întru înţelepţiia şi vrédniciia sa. Că toate sântu ale lui Dumnezeu şi de la Dumnezeu sântu dăruite oamenilor, ca să-i mulţumească cu frică şi cu cutremur, măcar de ar fi împăratu, măcar domnu, măcar boiariu, măcar sărac, măcar mişel, cu multă mulţumire să laude pre Dumnezeu în toată vrémea, de toate de ce ne-au dat, pentru că suntem datori să plătim lui Dumnezeu pentru ce ne-au dat şi ne-au dăruit. Deci vă păziţi şi vă nevoiţi ca să îngăduiţi bine lui Dumnezeu şi să împărăţiţi cu dânsul şi să vieţuiţi.
Iar deaca omorâră pre Saul, şi să întoarse David biruindu pre Amalic. Dar cine iaste mai lăudat, din împăraţi, de Dumnezeu ca David? Că fu numit şi chemat tată lui Dumnezeu, proroc şi împărat sfântu, din gura duhului sfântu. Şi singur Dumnezeu zise: „Aflaiu bărbat după inima mea, blându, milostiv, lin, bun, răbdătoriu şi nu dă rău pentru rău”. Cum şi David singur zicea, cându îl gonea Avesalom, fiiul său: „De voi fi făcut rău celor ce mi-au făcut mie rău, să căzu dar de vrăjmaşii miei în deşărtu, să gonească dar vrăjmaşul sufletul mieu şi să-l ajungă şi să calce în pământu viaţa mea şi slava mea în ţărână să să sălăşuiască“. Iar şi el tot fu împiedecat de diavolul şi făcu curvie şi ucidere şi hicleşug înaintea lui Dumnezeu. Deci Dumnezeu trimise pre Nathan prorocul la David şi, deaca mérse la dânsul, îi zise: „Împărate, spune-mi acum o judecată: doi bărbaţi era într-o cetate, unul bogat, altul sărac, şi la cel bogat era cirezi multe de vite şi de bivoli, iar la cel sărac nu era nimic, ce numai avea o mieluşa, şi-i era milă dă dânsa şi o hrănea şi o creştea împreună cu dânsul şi cu copilaşii lui, şi mânca tot den blidul lui şi bea din păharul lui, şi-i era ca o fată. Deacii odată veni un călător la bărbatul cel bogat, şi bogatul acela nu vrea să ia den turméle sale, nici den bivolii săi să facă prânzu acelui călătoriu ce venise la dânsul, ce luo acea mieluşa a celui sărac şi o junghe şi făcu prânzu acelui călătoriu”. Iar David să mânie foarte pre acel bărbat şi zise cătră Nathan: „Viu Dumnezeu, că să cade să moară acel bărbat, care au făcutu un lucru ca acesta, iar mieluşaoa acéia să să întoarcă celuilalt de 2 ori înşeptită, deaca au făcut aşa”. Iar Nathan zise cătră David: „Tu eşti omul acela ce au făcut aşa. Şi iată că-i zice Domnul Dumnezeul lui Israil: „Eu te-am unsu spre împărăţiia israiliténilor şi eu suntu cel ce te-am izbăvitu din mâinile lui Saul şi ţi-am dat casa lui Israil şi a Iudei, iar ţie tot nu ţi-au ajunsu şi casa stăpână-tău şi muerile lui, şi tot nu-ţi iaste din dăstul! Dar căci ai spurcat învăţătura Domnului şi ai făcut hicleşug înaintea féţei lui, că ai ucis pre Urie, feciorul lui Hettei, şi ai luat muiarea lui să-ţi fie ţie muiare, pentru acéia de acum nu să va mai dăzlipi sabiia din casa ta în veac. Că m-ai urgisit şi ai luat pre muiarea lui Urie, feciorul lui Hetteu, să-ţi fie ţie muiare”. Aşa grăiaşte Domnul: „Iată eu voi da asupra ta toate răutăţile din casa ta şi voi da muerile tale vecinilor tăi şi să vor culca cu dânsele înaintea ta şi vei vedea că tu ai făcut aceasta în taină, iar eu voi face înaintea tuturor israiliténilor”.” Deacii David zise cătră Nathan: „Greşit-am Domnului Dumnezeului mieu”; iar Nathan zise cătră David: „Dumnezeu au luat păcatul tău de la tine şi nu vei muri”.
Văzuşi că acesta era bărbat dreptu şi sfânt şi să temea de Dumnezeu, iar căzu şi el în groapa păcatelor. Ci însă de câte ori greşa lui Dumnezeu, cu nevoinţa pocăinţei să scula şi nimic nu zăboviia, şi aşa întorcea pre Dumnezeu spre sine iarăşi cu milă şi zicea: „Greşit-am Domnului mieu!“ Şi încă mai zicea: „Miluiaşte-mă, Doamne, după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale curăţéşte fărădelegile méle!” Într-acéia şi Nathan zise lui David: „Şi Dumnezeu încă au luat păcatul tău de la tine şi nu vei muri!” Că atuncea sta îngerul Domnului deasupra lui David cu sabiia goală în mână şi el nu-l vedea; şi de n-ar fi grăbit David să cază curându la picioarele lui Nathan şi să ceae de la Dumnezeu milă, cu inimă înfrântă şi plecată, n-ar fi dobândit iertare. Că vrea îngerul să-l taie cu sabiia, măcar dăşi nu era nimini drag lui Dumnezeu ca David. Dreptu acéia vă păziţi cu tot de-adinsul şi luaţi aminte cum umblă diavolul, vrăjmaşul nostru, zbierând ca un leu şi cearcă cum va înghiţi şi va înşăla pre ceia ce n-au temeiul cel bun al fricăi lui Dumnezeu în toată vrémea în inimile lor.
Şi iar după câtăva vréme cheamă David pre Ioav, domnul lui cel mai mare, şi-i zise: „Pasă acum în tot neamul lui Israil şi al Iudei şi fă seamă într-înşii şi în vineticii ce vor fi venit, să-i numeri pre toţi, să-i ştii câţi sunt”. Iar Ioav zise cătră David: „Împărate, Dumnezeul tău să ajute oamenilor tăi să să înmulţească den cât suntu încă însutit şi să-i vază ochii stăpânului şi ai împăratului mieu. Dar, împărăţia ta, căci gândeşti gându ca acesta?” Iar împăratul întării cuvântul cătră Ioav şi zise: „Pasă numai de te du”. Deci Ioav ieşi cu putére de la împăratul şi făcea seamă. Şi trecu şi Iordanul şi intrară în Aroir, dăspre dreapta cetăţii, care era între propastiele Gadiei şi ale Eleezirului şi mérseră şi în Galaad şi în ţara Thavasonului şi în Thon şi în Dasc şi intrară în Danidain şi încungiurară până în Sidon; apoi veniră în Mapsar Tir şi în toaste oraşăle ghevunéilor şi ale hananeilor şi mérseră spre amiază-zi, spre Iudea şi în Virsaviia, şi încungiurară tot pământul cât era suptu biruinţa lui David. Şi să întoarseră iar în Ierusalim. Şi să zăbovi Ioav până sfârşi acea slujbă, 9 luni şi 20 de zile. Şi duse Ioav cisla israiliténilor la împăratul şi să aflară 800.000 de bărbaţi mari, carii vrea purta arme, şi iudianini 500.000 de bărbaţi de oaste. Şi să spăimântă David căci au făcut seamă şi-şi cunoscu păcatul şi zise cătră Dumnezeu: „Doamne, făcut-am foarte păcat mare, căci am făcut seamă; ci acum Doamne, iartă-mi greşala aceasta, că am făcut foarte fără ispravă“. Iar a doao zi, deaca să sculă David, grăi Dumnezeu lui Gad prorocul în vis: „Pasă şi zi lui David: „Aşa grăiaşte Domnul: trei lucruri îi voi zice, deci să-ţi alegi unul dintr-însele, care-ţi voiu face”.” Deci Gad merse la David împărat şi-i zise: „Alége-ţi dentr-acéste trei lucruri unul, carele vei vrea să pohteşti: 3 ani să fie foamete în ţara ta sau trei luni să fugi de vrăjmaşii tăi şi ei tot să te gonească, sau trei zile să fie moarte în ţara ta. Deci de acum îmi răspunde, să ştiu ce voiu spune celui ce m-au trimis să-ţi zic aşa”. Iar David zise: „Câte tréle îmi suntu cu greu, ci mai bine să cazu în mâinile Dumnezeului mieu, că iaste îndurător şi milostiv; iar în mâinile oamenilor să nu caz”. Şi-şi alese David însuşi moartea. Şi era în vrémea secerişului de grâu. Şi déde Dumnezeu moarte întru israiliténi şi muriră de dimineaţa până la prânzu 70.000 den Dan până în Virsaviia. Şi tinse îngerul lui Dumnezeu şi spre Ierusalim să-l strice şi să-l răsipească cu moarte, iar Dumnezeu îşi opri mâniia şi zise îngerului celuia ce strica oamenii: „Ajungă-ţi, acum ia-ţi mâna!” Iar îngerul lui Dumnezeu sta atuncea înaintea ariei lui Orna, feciorul lui Iesei. Iar David cându văzu îngerul lui Dumnezeu omorând oamenii zise cătră Dumnezeu: „Doamne, eu suntu cel ce am grişit, eu suntu păstoriul carele am făcut răutatea, dar oile acéstea ce au făcut? Fie acum mâna ta spre mine şi spre casa tătâne-mieu!” Deacii veni Gad la David într-acea zi şi-i zise: „Pasă şi rădică oltariul lui Dumnezeu în ariia arăturei lui Ornei, feciorul lui Esei”. Şi stătu şi să conteni moartea.
Ia aminte, fătul mieu, şi aceasta şi vezi, că David pentru puţinea greşală ce greşi, numai căci numără oamenii câţi era în ţara lui, iar de fu şi drept şi sfânt şi îngăduitoriu lui Dumnezeu, iar Dumnezeu tot umplu cuvântul său cu izbândă, cum zise lui Gad prorocul: „Pasă şi zi lui David: „aşa grăiaşte Domnul, trei lucruri îţi voi zice, iar tu-ţi alége unul dintr-însele, care-ţi voi face: sau trei ani foamete în ţara ta, sau trei luni să te tot gonească vrăjmaşii tăi, sau trei zile moarte în ţară“.” Însă iată că nu vru să întristeze detot pre îngăduitoriul său, ci-i zise: „Alége-ţi tu una dintr-acéste trei, den care am zis mai nainte”. Dar încă pre tine, deaca te vei da în spurcăciune şi în fărdelegi, cum te va cruţa Dumnezeu? Ba să ştii că nu te va cruţa, nici să te nădăjdueşti că vei afla vreo milă de la dânsul. Iar pentru căci cându împărăţea David întru împărăţiia sa şi îngăduia în toate lucrurile lui Dumnezeu, pentru aceia şi Dumnezeu era cu dânsul în toată vrémea şi în toate zilele vieţii lui.
Deacii, deaca îmbătrâni şi să apropie vrémea morţii sale, cheamă pre fiiu său Solomon şi-i zise: „Fătul mieu, eu voi să mergu pre calea céia ce au mersu şi va să meargă toată lumea; iar tu te întăréşte şi fii om desăvârşit. Şi să păzeşti légea Domnului Dumnezeului tău, şi să umbli pre căile lui, şi să fereşti poruncile lui şi dreptatea lui, şi să faci judecata, precum iaste scris în cartea lui Moisi. Şi tot ce vei face să faci cu sfat, şi câte te învăţ, toate să le ţii minte”. Precum îi zisese lui Dumnezeu, zicând: „Că de vor păzi feciorii tăi căile méle şi de vor umbla în inimile loru înaintea mea drept, şi sufletele lor în adeverinţă, nici eu nu-i voi scoate den scaunul israiliténilor”.
Iară Solomon şăzu în scaunul tătâne-său, lui David, şi fu împărat şi împărăţea preste israiliténi şi pre iudei în Ierusalim. Şi déde Dumnezeu minte lui Solomon şi înţelepciune şi inimă chibzuitoare şi lărgită, ca năsipul mării. Şi să umplu Solomon de minte şi fu mai înţeleptu decât toţi feciorii altor boiari şi decât toţi înţelepţii de la Eghipet. Şi era Solomon împărat foarte înţeleptu. Şi biruia toate împărăţiile din râuri până în ţara filistimnenilor şi până în hotară Eghipetului, şi-i aducea daruri şi lucra în toată viaţa lui. Şi iubi Solomon pre Domnul şi umbla întru învăţăturile tătâne-său, lui David. Şi făcea jertve şi cădea numai în munţi. Şi să sculă Solomon şi merse în Gavaon să facă jărtvă acolo, că acea cetate era mai în munte şi mai largă şi sui acolo o mie de jertve şi le făcu toate întracea cetate ce era în muntele Gavaonului. Şi acolo să arătă Dumnezeu lui Solomon noaptea în vis şi zise: „Cere de la mine ce-ţi iaste voia şi-ţi voi da”. Iar Solomon zise: „Tu ai făcut cu robul tău, tată-mieu David, milă mare, căci au umblat înaintea ta cu dreptatea şi cu adeverinţa. Dreptu aceia şi tu l-ai păzit cu mila ta cea mare şi i-ai dat astăzi de şade fie-său în scaunul lui. Deci acum, tu, Doamne Dumnezeul mieu, dă-mi mie să fiu în locul tătâne-mieu, lui David împărat, că eu suntu tânăr şi nu ştiu nici intrarea, nici ieşirea mea, şi suntu robul tău în mijlocul oamenilor tăi, carele suntu ales de mulţi oameni, ca năsipul mării, carele nimeni nu-l va putea număra. Şi dă mie, robul tău, inimă înţeleaptă spre ascultarea şi judecata cea dreaptă a oamenilor tăi, şi să pricep binele şi răul, că nimeni nu va putea judeca pre oamenii tăi cu judecată nedreaptă. Iar nu ceiu zile multe de la tine, nici bogăţie, nici ceiu sufletele vrăjmaşilor tăi, ci-ţi mărturisescu cugetul mieu, ca să-l crezi în dreptate”. Şi plăcu acéste cuvinte lui Dumnezeu, căci cerşu Solomon acéstea, şi-i zise Dumnezeu: „Deaca vréme ce cerşuşi de la mine acéstea, iată, după rugăciunea ta dau ţie inimă pricepătoare şi înţelepţie, care n-au fost pân-acum nici la un om, nici va fi. Şi încă-ţi voiu da şi ce n-ai cerşut: bogăţie şi slavă, care nu o au avut nici un împărat. Şi de vei umla pre căile méle şi de vei păzi poruncile méle, ca şi tată-tău David, încă-ţi voi mulţi viaţa ta”.
Vezi, fătul mieu, că înmulţéşte Dumnezeu zilele celuia ce face voia lui şi poruncile lui? Iar ale celuia ce nu păzéşte légea şi poruncile lui, le împuţinează şi le scurtează.
Deacii să sculă Solomon şi să întoarse iar în Ierusalim şi stătu în Sion înaintea chivotului legii lui Dumnezeu şi făcu jertvă. Iar după jertvă făcu ospăţ mare de să ospătă cu toate slugile sale. Şi fu după ce umplură 440 de ani de când eşiră feciorii israiliténilor din Eghipet. Zidi Solomon bisérică lui Dumnezeu deaca trecură 4 ani den împărăţiia lui şi 2 luni. Iar cuvântul Domnului fu cătră Solomon zicând: „Casa aceasta iaste, care o zideşti tu. Deci de vei umbla în poruncile méle şi vei face voia mea şi vei face judecăţile méle şi toate învăţăturile méle şi te vei întoarci într-însele, voi lăsa pre tine tocmeala mea, care o am tocmitu cu tată-tău David, şi voi lăcui întru israiliténi şi nu voi lăsa israiliténii, oamenii miei”. Şi făcu Solomon casa Domnului şi o sfârşi. Şi lucră Solomon la casa lui Dumnezeu şi la casele lui, până le sfârşi, 20 de ani. Deacii chemă pre toţi mai marii israiliténilor în Sion, să rădice chivotul legii lui Dumnezeu den cetatea lui David. Şi mérseră preoţii şi luară chivotul şi cortul legii şi vasele câte era suptu umbrariul legii toate. Iar împăratul Solomon şi toţi israiliténii mergea înaintea chivotului lui Dumnezeu şi junghea berbeci ca de un an şi junci mulţi făr’ de număr. Iar în chivot alt nimic nu era, fără numai 2 table de piatră, care era tablele légii, care le pusése acolea Moisi, în muntele Horivului, şi acele table le dedése Dumnezeu israiliténilor şi scrisése într-însele légea cu sfântul său déget, deaca-i scoase den robie den ţara Eghipetului. Iar deaca eşiră preoţii din bisérică, un nor umplu bisérica lui Dumnezeu şi nu putea preoţii să stea înaintea norului să slujască lui Dumnezeu, că să umplu bisérica de slava lui Dumnezeu. Şi-şi întoarse împăratul faţa sa înapoi şi blagoslovi pre toţi israiliténii şi pre tot săborul, carele sta acolea, şi zise: „Bine iaste cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israil astăzi, că toate câte au grăit cu gura tătâne-mieu, lui David, le-au umplut. Că din ziua ceia ce am scos pre israiliténi, oamenii miei, din Eghipet, zice Domnul, dentru toate semenţiile lui Israil, n-am ales altă cetate în care să să facă casa mea şi să lăcuiască numele mieu în Ierusalim; şi am ales pre David să stăpânească pre israiliténi, oamenii miei. Şi vru tată-mieu David să facă bisérică numelui Domnului Dumnezeului lui Israil, iar Dumnezeu zise tătâne-mieu, lui David: „Bun lucru ai cugetat să-mi faci mie bisérică, iar tu să nu faci, ci feciorul tău, carele va eşi din trupul tău, acela să zidească bisérică numelui mieu”. Şi tocmi Dumnezeu cuvintele carele grăi, şi mă rădică pre mine în locul tătânemieu, lui David, şi şăzuiu pre scaunul lui, cum zise Dumnezeu. Şi iată, zidiiu bisérică numelui Dumnezeului lui Israil şi băgaiu într-însa chivotul în care suntu poruncile lui Dumnezeu, care tocmi Dumnezeu cu moşii noştri, când i-au scos din ţara Eghipetului”. Şi stătu Solomon înaintea oltariului lui Dumnezeu şi înaintea a tot săborul israiliténilor şi rădicânduşi mâinile cătră ceriu, zise: „Doamne, Dumnezeul lui Israil, nu iaste alt Dumnezeu făr’ de tine, nici în ceriu sus, nici pre pământu jos. Păzéşte légea şi mila şi dă robului tău să umble înaintea ta cu toată inima lui, cum ai păzit pre robul tău, tatămieu David, cum i-ai făgăduit şi cu gura ta ai grăit, iar cu mâinile ai isprăvit, încă şi până în ziua de astăzi”. Şi altele zise Solomon, până sfârşi ruga.
JUDECATA CEA DINTÂI A LUI SOLOMON
Atuncea mérseră 2 mueri curve la împăratul Solomon şi stătură înaintea lui şi zise una dentr-însele: „Judecă-mă, împărate! Eu şi ceastă fămée vecină a mea lăcuiam amândoao într-o casă. Decii eu am făcut un copil. Iar după 3 zile au născut şi această vecină şi au făcut şi ia, iar copilu. Şi am fost numai noi amândoao, iar alt n-au mai fost cu noi nimenea. Iar ceastă vecină ş-au împresurat noaptea, dormindu, copilul ei şi l-au omorât. Deacii, deaca s-au deşteptat ca la miezul nopţii şi ş-au aflat copilul împresurat de dânsa şi mortu, ia l-au luat şi au venit la mine şi m-au aflat adormită şi au luat copilul mieu cel viu de lângă mine şi l-au adormit lângă ia, iar al ei, cel mortu, l-au pus lângă mine. Deacii cându m-am sculat sămi aplec copilul, eu l-am aflat mortu. Iar a doao zi, deaca au luminat, eu am căutat şi am văzut că copilul cel mortu n-au fostu al mieu, ci au fostu al ceştii vecine, iar cestu copil viu, acesta iaste al mieu şi l-am născut eu”. Iar céialaltă muiare zise: „Ba, împărate, nu iaste aşa. Ci acestu copil viu iaste al mieu, iar cestu mortu iaste al ceştiialalte”. Şi aşa să pricea iale amândoao înaintea împăratului. Iar Solomon zise cătră dânsele: „Tu zici cestu copil viu că iaste al tău şi cel mortu al ceştialalte, iar céia zise că iaste cel mortu al tău, iar cestu viu al ei. Ci într-altu chip nu va putea fi, ci numai să să dăspice copilul cestu viu în doao lospaturiţe şi cel mortu aşijderea şi să să dea ţie jumătate den copilul cel viu şi jumătate den cestu mortu, şi ceiialalte iar aşa”. Deci muiarea céia căruia era copilul cel viu zise: „O, vai de mine, împărate, turbură-mi-se inima de copilul mieu şi de această judecată! Ci să nu văzu cu ochii miei dăspicându copilul mieu în doao, ci-l daţi viu ceştii vecine, să şi-l ţie ia, iar nu-l omorâreţi”. Iar céialaltă muiare zise: „Ba, încai, să nu fie nici al mieu, nici al tău, ci să-l dăspice în doao, cum au zis împăratul”. Atuncea zise Solomon: „Nu omorâreţi, ci-l daţi cestii muiéri ci zise să nu-l omorâreţi, iar nu-l daţi ceiialalte, că al aceştiia iaste copilul cestu viu, iar nu iaste al ceiialalte. Drept acéia îl daţi ei, că ia iaste muma copilului şi ia l-au născut”.
AICI VĂZURĂ TOŢI ISRAILITENII JUDECATA LUI SOLOMON ŞI SĂ TEMURĂ DE DÂNSUL ŞI PRICEPURĂ CĂ LĂCUIAŞTE ÎNTR-ÎNSUL ÎNŢELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU
Şi auzindu israiliténii toţi de această judecată ce făcu Solomon împărat, se temură de faţa lui foarte şi pricepură că iaste înţelepciunea lui Dumnezeu într-însul, ca să facă dreptate la judecată.
Şi era lui Solomon muerile foarte dragi şi-şi luo mueri lui den neamuri streine, pre fata lui Faraon şi den neamul lui Moavit şi a lui Idumei şi a lui Asirian şi a lui Hetthei şi a lui Amethan, de care neamuri şi limbi poruncise Dumnezeu israiliténilor: „Să nu ia lor mueri dintr-acéle neamuri, nici muerile lor să nu ia bărbaţi dintr-acéle limbi, ca să nu întoarcă sufletele voastre cătră idolii lor”. Iar Solomon să află cu dânsele în curvie multă şi-n toată necurăţiia. Deci, deaca îmbătrâni Solomon, atât îi întoarseră muerile inima de cătră Dumnezeul lui Israil cătră dumnezeii lor, cât nu era nimic cu Dumnezeu inima lui, ci umbla tot după spurcatele şi împuţitele lor lucruri şi jertve. Şi făcu Solomon păcat şi ficleşug mare înaintea lui Dumnezeu şi nu umblă pre voia Domnului, cum umblă tată-său David.
AICI SĂ DĂSPĂRŢI SOLOMON DE LA DUMNEZEU ŞI ÎNCEPU A FACE BISERICI ŞI CAPIŞTI IDOLILOR MUERILOR SALE, IAR DUMNEZEU SĂ MÂNIE PE DÂNSUL, CĂCI NU PĂZI LEGEA LUI
Atunci zidi Solomon capişte naltă idolilor şi alte lucruri spurcate şi împuţite, aşijderea făcu şi tuturor muerilor sale deosebi şi făcea jărtve dumnezeilor lor. Iar Dumnezeu să mânie pre Solomon, căci îşi întoarse inima de cătră Domnul Dumnezeul lui Israil, carii i să arătase în 2 rânduri şi-i zisése într-amândoao rândurile de acéstea de toate, ca să nu umble după alţi dumnezei, ci să păzească şi să ţie cum i-au poruncit Domnul Dumnezeul lui. Şi zise Dumnezeu cătră Solomon: „Deaca, de vréme ce ai făcut aşa şi n-ai păzit poruncile méle, care te-am învăţat, iată eu voi lua împărăţiia din mâinile tale şi o voi da slugii tale. Ci însă aceasta nu o voiu face în zilele tale, pentru tată-tău David, iar den mâinile feciorilor tăi eu o voi lua; iar pentru David, robul mieu, şi pentru Ierusalimul, cetatea mea, care o am ales, nu le voi lua împărăţiia toată“. Şi rădică Dumnezeu pizma şi asupra lui Solomon.
Auzise toţi căci, când să arătase Dumnezeu lui Solomon, îi zisese: „Cére de la mine ce-ţi iaste voia”, iar Solomon zisese: „Eu sunt cocon mic şi tânăr şi nu ştiu nici întrarea mea, nici eşitul mieu; ci iată sunt robul tău, în mijlocul oamenilor tăi. Ci-mi dă, zice, robului tău inimă chibzuitoare, ca să ascultu şi să judec oamenilor tăi în dreptate şi să pricep dreptatea şi hicleşugul”.
Văzuşi că frica lui Dumnezeu naşte înţelepciune, cum zice prorocul: „Începătura înţelepciunii iaste frica Domnului”; că câţi încep să vieţuiască întru înţelepciune până în sfârşitul lor, ei radă şi pătimescu pentru Dumnezeu multe nevoi şi ispitiri. Pilda: Şi ună înţelégere iaste la toţi cei ce o fac. Tâlcul: Că slava şi lauda lui Dumnezeu iaste făr’ de sfârşit şi toţi câţi suntu cu frica lui Dumnezeu cuprinşi şi umblă într-însa. Însă nu pân’ la o vréme, iar de la o vréme să să dăzlipească de dânsa, ci acelora a tuturor, carii umblă totdeauna şi cu tot sufletul în frica lui Dumnezeu, a acelora le iaste lauda făr’ de sfârşit. Aşijderea şi Solomon, cându fu tânăr, el fu temător şi purtător de frica lui Dumnezeu; ci petrecea întru înţelepciunea şi chibzuiala duhului. Că zice că n-au cerşut nici aur, nici argintu, nici mărgăritar, nici pietri scumpe, nici slava lumii aceştiia, nici bogăţiia ei; ci au zis: „Dă-mi, zice, inima pricipătoare să ascultu şi să judec oamenilor tăi întru dreptate şi să cunoscu binele şi răul”. Dar Dumnezeu ce-i răspunse? Că plăcu lui Dumnezeu cererea lui Solomon şi zise cătră dânsul: „Deaca vréme ce cerşuşi de la mine aceasta, iată-ţi dau inimă înţelegătoare şi înţelepciune, care n-au fostu la nimeni mai nainte de tine, nici după tine nu va mai fi la altul. Şi iată că-ţi dau încă şi ce n-ai cerşut: slavă şi bogăţie, cât n-au fost la alt împărat. Şi de vei păzi poruncile méle şi vei umbla pre căile méle şi vei face légea mea, cum au umblat tată-tău David, eu îţi voiu mai lungi şi viiaţa”. Şi era Solomon în tineréţele sale dăruit de Dumnezeu cu înţelepciunea, care era mai mare decât înţelepciunile tuturor oamenilor câţi era pre pământu, şi păzea dreptatea lui Dumnezeu, ca şi tată-său David. Şi zice că iubi Solomon pre Dumnezeu şi-i fu drag să umble după cum îl învăţase tată-său. Dreptu acéia şi Dumnezeu iubi pre dânsul, şi toate rugăciunile lui i le asculta Domnul, şi era Solomon mai mare decât alţi împăraţi, decât toţi. Şi-i da lui toţi haraci şi-i aducea daruri mari. Iar deaca începu Solomon a bătrâni şi cându trebuia minté şi înţelepciune mai multă, atuncea el cu îndemnarea diavolului îşi ieşi din fire şi din minte şi să lipsi de minte şi de înţelepciune. Că îngroşându, zice, îşi îngroşă şi-şi lărgi pântecele cu mâncări multe şi cu beţii. Şi alte lucruri făcea, care nu să cădea; şi să déde cu totul spre curvie şi spre toate spurcăciunile, şi lăsă pre Dumnezeu, care l-au făcut, şi părăsi pre Domnul şi mântuitoriul şi mânie pre făcătoriul lui de bine şi-l umplu de amărăciune cu lucrurile sale céle spurcate. Că atâta zice că-i întoarseră lui Solomon inima de cătră Dumnezeu muerile lui, cătră dumnezeii lor, cât nici cum nu-şi mai aducea aminte de dânsul. Şi umbla Solomon tot în jertvele céle spurcate şi urâte şi dintr-însele mânca. Şi făcu lucru hiclean înaintea lui Dumnezeu, şi să mânie Dumnezeu pre Solomon, căci îşi întoarse inima de cătră Domnul Dumnezeul său, care i să arătase în 2 rânduri şi-i zisése: „De vréme ce n-ai păzit poruncile mele şi légea care ţe-am poruncit eu, voi lua împărăţiia din mâinile tale şi o voi da-o slugii tale; ce numai nu o voi face aceasta în zilele tale, pentru tată-tău David, ci voi lua împărăţiia din mâinile feciorilor tăi. Numai nu voi lua nici de la dânşii steagurile împărăţiilor tuturor, iar pentru robul mieu David şi pentru Ierusalimul, care l-am ales să-mi fie mie cetate”.
Dreptu acéia nimeni să nu să amăgească şi să să ţie mare, măcar să fie împărat, măcar domnu, măcar boiariu, măcar fieşte ce va fi; că acéstea toate Dumnezeu le dă, Dumnezeu le ia. Şi lui Solomon iar Dumnezeu îi déde împărăţiia, că iaste scris şi zice: „Jură-se Domnul lui David cu adeverinţă şi nu să lepădă de dânsa că „din roada pântecilui tău voi pune scaunul tău, de vor păzi légea mea, feciorii tăi”.” Iar feciorii lui David nu păziră légea lui Dumnezeu. Dreptu acéia îi scoase Dumnezeu din împărăţie, ca pre nişte nemulţumitori. Cel ce aude să asculte şi să înţeleagă.
Ierovoam, feciorul lui Navat, carele era la Efrathul de la Sarir, fecior de văduvă, slugă lui Solomon, şi acesta îşi rădică mâna spre Solomon împărat, că aşa era lucrul lui. Şi era Ierovaam om tare şi vârtos, iar Solomon îl cunoscu că va să facă om bărbat şi de treabă şi-l puse ispravnic preste toate câte era ale casei lui Iosif.
IATĂ AICI AHIA PROROCUL DEDE LUI IEROVAAM ZECE SORŢI AI STEAGURILOR ISRAILITENILOR ŞI ZISE: „IATĂ ŢE-AU DAT DUMNEZEU ZECE STEAGURI ISRAILITENEŞTI”
Şi fu în vremile acélea, eşi Ierovaam din Ierusalim; iar Ahia prorocul îl întâmpină pre cale şi-l întoarse din cale-şi. Şi era Ahia îmbrăcat în dulamă noao, şi era numai ei amândoi în câmpu. Şi-şi tăe Ahia dulama sa cea noao, de o făcu 12 pétece, şi zise lui Ierovaam: „Ţine ţie 10 sorţi, că aşa zise Domnul Dumnezeul lui Israil: „Iată eu voi lua împărăţia din mâinile lui Solomon şi-ţi voi da ţie 10 steaguri, iar 2 steaguri îi voi lăsa pentru tată-său David, robul mieu, şi pentru Ierusalimul, cetatea mea, care o am ales mie din toate semenţiile israiliténilor. Că m-au părăsit şi nu umblă pre căile méle, şi n-au făcut pre voia mea, ca tată-său David. Însă nu voi lua împărăţiia de tot din mâinile lui, pentru că i-o am făgăduit să fie a lui în toată viaţa lui, pentru tată-său David, care l-am ales mie rob. Şi voiu lua împărăţia din mâinile fie-său şi voi da ţie zéce steaguri; iar fie-său îi voi da 2 steaguri, cum am făgăduit robului mieu lui David, în toate zilele înaintea mea, în cetatea mea Ierusalim, care o am ales să să pue numele mieu într-însa. Şi te voi priimi pre tine şi vei fi împărat spre ceţi poftéşte sufletul tău, şi tu vei împărăţi israiliténii”.” Deacii cerca Solomon să omoare pre Ierovoam, iar el fugi în ţara Eghipetului, la Susachim împărat, şi şăzu tot în Eghipet până muri Solomon. Iar deaca muri Solomon, stătu împărat în locul lui fie-său Rovoam.
AICI VENIRĂ LA ROVOAM ÎMPĂRAT, FECIORUL LUI SOLOMON, ISRAILITENII ZICÂND: „IATĂ, TATĂ-TĂU SOLOMON NE-AU ÎNGREUIAT JUGUL FOARTE, CI ÎNCAI TU NI-L MAI UŞUREAZĂ“. IAR EL NU VRU SĂ-I ASCULTE.
Cartea a 3-a a împăraţilor
Iară deaca începu Rovoam a împărăţi, veniră oamenii şi căzură înaintea lui zicând: „Tată-tău ne-au îngreuiat jugul nostru, iar încai mai împuţinează tu lucrul tătâne-tău cel rău şi mai uşurează jugul lui cel greu, care l-au pus pre noi, şi-ţi vom lucra”. Iar Rovoam zise cătră dânşii: „Păsaţi şi îngăduiţi până în trei zile, deacii iar să veniţi la mine”. Şi să duseră. Iar Rovoam chemă pre toţi bătrânii, carii fusése cinstiţi la tată-său Solomon în viaţa lui, şi le spuse aceasta, şi-i întrebă ce va faci şi a treia zi ce răspunsu le va da. Iar ei ziseră: „Deaca vei asculta astăzi de aceşti oameni şi le vei sluji şi le vei grăi cuvinte bune, deacii ei îţi vor sluji şi-ţi vor lucra în toate zilele”. Iar el nu băgă în seamă sfatul care sfătuise cu dânşii, ci făcu alt sfat şi să sfătui cu copii tineri de potriva lui, carii era la dânsul de-i boerise pre acéia, şi le zise: „Dar voi ce ziciţi şi ce răspunsu voi da oamenilor acestora?” Iar ei ziseră cătră dânsul: „Aşa să zici oamenilor acestora carii au zis cătră tine, că tată-tău ne-au îngreuiat jugul nostru, iar tu ni-l mai uşurează: „Mai groase sântu tineréţele méle decât mijlocul tatâne-mieu; deci tată-mieu au pus pre voi jug greu, iar eu încă voi să-l mai însărcinez; şi tată-mieu v-au certat cu bătaia, iar eu voi să vă certu cu răsipirea”.” Iar deaca să umplură trei zile, iarăşi veni tot Israilul la Rovoam, precum îi zisése; iar Rovoam împărat le răspunse cuvinte gréle şi mânioase, că uită şi nu băgă în séamă cuvintele sfétnicilor celor bătrâni, ci le grăi după cum îl sfătuise oamenii cii tineri şi le zise: „Tată-mieu v-au îngreuiat jugul, iar eu voiu să-l şi mai însărcinezu; şi tată-mieu v-au căznit cu rane, iar eu vă certu cu gonire şi cu răsipire”. Şi nu ascultă împăratul oamenii, că era acea întoarcere de la Dumnezeu, ca să-şi tocmească vorba sa, care o au grăit cu mâinile Ahiei prorocul lui Ierovoam, feciorul lui Navat. Iar israiliténii, deaca văzură că nu ascultă Rovoam împărat glasul şi jalba lor, strigară toţi înaintea lui şi ziseră: „Dar căci ne-au împărţit David aşa? Nu ne iaste noao a lăcui şi a moşteni între neamul lui Iesei”.
ŞI DEACA VĂZURĂ TOŢI ISRAILITŒNII CĂ NU FOLOSIRĂ NIMIC LA ROVOAM, EI SĂ RĂSIPIRĂ ŞI ZISERĂ: „NU NE IASTE NOAO A LĂCUI ÎN NEAMUL LUI IESEI”
Iară deaca auzură céle 10 semenţii ale lui toate, că s-au întorsu Ierovoam din Eghipet, ei trimiseră la dânsul şi-l chemară la săbor şi-l rădicară împărat israiliténilor. Decii nu mai fură ascultători casei lui David, ci numai ce asculta céle 2 steaguri, ce era din neamul Iudei şi dintr-al lui Veniamin.
Pentru că zicea că au mersu oamenii la Rovoam împărat, feciorul lui Solomon, şi au zis: „Mai uşurează-ne jugul lucrului nostru, că foarte suntem împresuraţi şi vom lucra”. Iar el le zise: „Aşteptaţi până poimâine şi vă voiu da răspunsul”. Deci făcu Rovoam sfat cu oamenii cei de cinste şi bătrâni, şi-l sfătuiră bine şi ziseră împăratului să mai uşuréze oamenii săi de lucru, iar el, ca un om ce uita binele şi era făr’ de chibzuială, nu-şi aduse aminte că iaste zis: „Întreabă pre tată-tău şi-ţi va da sfat bun, şi pre cei bătrâni, că-ţi vor spune”. Şi el, măcar de le şi spuse şi-i întrebă, iar sfatul lor nu-l băgă în seamă, nici îl ascultă. Pentru acéia, deaca nu-l ascultă, rău şi amar pătimi, că lepădă de la sine sfatul celor bătrâni şi înţelepţi şi ascultă sfatul copiilor celor tineri şi făr’ de minte ca şi sine. Că ziseră acei tineri, când îi întrebă împăratul de sfat: „Aşa să zici oamenilor tăi: „Mai groase suntu tineréţele méle decât mijlocul tătâne-mieu, şi tatămieu v-au căznit cu bătăi, iar eu voi să vă căznescu cu răsipirea şi cu izgonirea”.” Deci când fu a treia zi, ei veniră iarăşi după cum fu cuvântul împăratului, iar împăratul le răspunse cum îl sfătuise acei copii şi oameni tineri, carii încă nu ajunsése ca să fie în toată vârsta şi firea, nici în mintea cea desăvârşită. Şi zise Rovoam împărat: „Tată-mieu v-au căznit cu bătaia, iar eu voi să vă căznescu cu răsipirea şi cu izgonirea”. Şi nu vru împăratul să-şi asculte oamenii, că-şi întorsese Dumnezeu mila de cătră dânsul, ca să-şi tocmească graiul care grăise cătră Ahia prorocul.
Pentru acéia, faptul mieu, tot cela ce va asculta de sfatul tinerilor şi al copiilor, acela niciodată nu să va bucura; iar cela ce va asculta de sfatul bătrânilor celor înţelepţi, acela nu să va căi. Că iată iaste zis: „Întrebă pre tată-tău şi-ţi va da sfat bun şi spune bătrânilor tăi şi-ţi vor da învăţătură bună“. Şi iar mai zice: „Bărbatul făr’ de sfat, el singur îşi iaste învrăjbitoriu”. Cum şi Rovoam făcu, că nu ascultă sfatul celor bătrâni, pentru acéia greşi şi-şi fu el însuşi învrăjbitor şi stricătoriu. Întreabă pre tatătău şi-ţi va spune, şi pre bătrânii tăi cei înţelepţi şi temători de Dumnezeu şi cu sfat bun, şi te vor învăţa toate câte să cad şi să cuvine a le face spre voia lui Dumnezeu şi spre folosul trupului şi al sufletului tău. Şi de vei asculta de sfatul bătrânilor, nu să va poticni piciorul tău de piatra poticnirii şi a smintelei, nici ţi să va întâmpla ca lui Adam şi ca altora a mulţi de la el încoace, carii au fostu neascultători. Dreptu acéia, fătul mieu, să cinsteşti bătrânéţele şi căruntéţele şi de sfatul lor şi de învăţătura lor să nu te sfieşti, nici învăţătura mâne-ta să nu o lépezi, cum zice Solomon. Boiarii tăi şi sfétnicii tăi cei buni foarte să-i cinsteşti şi să-i măreşti, şi pre alţi boiari, carii vor fi mai mici şi mai de jos, şi căpitanii, cu toată bucuriia să-i veseleşti, şi pre toţi voinicii carei să vor nevoi să îngăduiască lui Dumnezeu cu credinţă şi cu dreptate, tu-i dăruiaşte şi numaidecât îi rădică şi-i boereşte, ca să-ţi slujească domniei tale cu credinţă bună şi cu frica lui Dumnezeu, ca nişte creştini drepţi şi adevăraţi. Şi să asculţi la judecată de sfétnicii cei buni şi de mărturiile céle adevărate şi credincioase. Şi să iubeşti pre toţi tinerii ca pre ai tăi, şi cu cuvântul să-i înveţi şi să-i îndulceşti! Aşijderea să iubeşti pre cei bătrâni şi pre cei tineri, pre cei mari şi pre cei mici, pentru dragostea lui Hristos. Iar pre fămăele céle bătrâne, pre toate să le aibi ca pre nişte mumânii, în locul mă-tei, şi toate fetele şi copilele şi văduvele céle tinere şi sărace să le aibi ca pre nişte surori, pentru Iisus Hristos Dumnezeu, şi să le dai milă din mâinile tale, să să hrănească şi să-şi îmbrace goliciunea trupurilor sărăciei lor. Şi pre oamenii cei răi şi greşiţi cruţează-i şi fii îndurătoriu spre dânşii, ca şi pre tine să te cruţeze Dumnezeu şi să-i fie milă de tine. Că scrie şi la Sfânta Evanghelie, de zice: „Fiţi milostivi, cum şi tatăl vostru cel cerescu iaste milostiv”. Iar preste acéstea, preste toate zice: „Cinstéşte pre tată-tău şi pre mumă-ta, ca să trăieşti mult pre pământu bunu”.
AICEA ZICE PENTRU AHAV ÎMPĂRAT. A TREIA ÎMPĂRĂŢIE
Grăi Ahav împărat lui Navuthei, zicând: „Dă-mi viia ta, să o fac să-mi fie grădină de flori, că iaste aproape de casa mea, iar eu îţi voiu da pentru dânsa altă vie mai bună. Iar deaca nu vei vrea aşa, eu ţi-o voiu plăti cu banii, şi-mi va fi o grădină de flori”. Iar Navuthei zise cătră Ahav: „Să nu dea Dumnezeu să-ţi dau eu moşiia părinţilor miei ţie”. Deacii Ahav veni acasă-şi mânios şi turburat, căci-i zisése Navurhei israiliteanul, că „nu voi da moşiia părinţilor miei ţie”. Şi să culcă în pat şi să acoperi la obraz şi nu vru să mănânce bucate. Iar Iezavela, muiarea lui, mérse la dânsul şi-i zise: „De ce te-ai mâniiat şi ţi s-au turburat inima şi sufletul, şi nu vruseşi nici bucate să mănânci?” Iar el zise cătră dânsa: „Am zis lui Navuthei israiliteanul: „Dă-mi viia ta mie şi-ţi voiu da alta mai bună, sau ţi-o voiu plăti cu bani”.”; iar el mi-au zis: „Nu o voi da ţie, moşiia părinţilor miei”.” Iar Iezavela, muiarea lui, îi zise: „Dar tu, fiind împărat israiliténilor, faci aşa? Scoală şi mănâncă, că eu îţi voiu da viia lui Navutheiu israiliteanul”. Şi scrise carte pre numele lui Ahav împărat şi o pecetlui cu pecetea lui şi o trimise la bătrânii şi la slobodaşii carii lăcuia în oraş cu Navuthei. Şi într-acea carte era scris aşa: „Să vă postiţi cu ajun şi să puneţi pre Navuthei mai sus decât pre ailalţi oameni. Decii să căutaţi 2 mărturii mincinoase şi călcătoare de lége, să mărturisească spre dânsul zicând că Navuthei n-au blagoslovit pre Dumnezeu şi pre împăratul, şi să-l scoateţi să-l ucideţi cu pietri, să moară“. Şi făcură mai marii oraşului aceluia aşa cum le poruncise Iezavela şi cum era scris într-acea carte, care le trimisese. Şi ziseră să să postească şi puseră pe Navuthei mai mare decât pre alţii oameni. Şi veniră 2 oameni feciori călcătorilor de lége şi mărturisiră înaintea tuturor oamenilor mărturisire mincinoasă, zicându că Navuthei n-au blagoslovit pre Dumnezeu, nici pre împăratul. Şi-l scoaseră afară din oraş şi-l uciseră cu pietri. Iar Iezavela deaca auzi aşa, zise cătră Ahav: „Scoală-te acum şi moştenéşte viia lui Navuthei israiliteanul, care nu vrea să ţi-o vânză, că Navuthei au murit şi nu iaste viu”. Iar Ahav, deaca înţelése că au ucis pre Navuthei israiliteanul, să dăzbrăcă de hainele sale şi să îmbrăcă în nişte zăblae, iar apoi el să sculă după acéia şi să pogorî în viia lui Navuthei, ca să o ia pre seama lui şi să o moştenească el. Iar Dumnezeu grăi lui Ilie Thezviteaninul, grăind: „Pasă şi te întâlnéşte cu Ahav împăratul israiliténilor, carele iaste în Samaria, că iată că iaste acum în viia lui Navuthei şi au mersu să o ia, şi-i zi aşa: „Aşa zice Domnul: Pentru căci ai ucis tu pre Navuthei şi i-ai luat viia? Dreptu acéia grăiaşte Dumnezeu, că în ce loc au mâncat pasările şi au linsu câinii sângele lui Navuthei, întru acela vor să mănânce şi vor să lingă câinii şi sângele tău şi vor să să scalde curvele în sângele tău”.” Iar Ahav zise lui Ilie: „Aflatu-m-ai, vrăjmaşul mieu!” Iar Ilie zise: „Aflatute-am! Că tu în deşărtu şi pentru nimic te-ai aţâţat şi te-ai mâniat şi ai făcut hicleşug înaintea lui Dumnezeu şi l-ai pornit cu mânie spre tine. Deci aşa grăiaşte Domnul: „Iată, eu voi aduce răutăţile asupra ta şi voi stinge sămânţa ta şi toate câte sântu ale lui Ahav le voi răsipi; şi voi da casa ta, cum am dat şi casa lui Ierovoam, feciorul lui Navat, pentru mâniia ce m-ai mâniat şi ai greşit în israiliténi”. Iar pre Iezavela, muiarea ta, zice Domnul că „în neamul lui Israil întâi pre ia vor să o mănânce câinii întru cei ucişi de ai lui Ahav. Şi după moartea lui Ahav, mânca-l-vor şi pre el păsările ceriului”. Că tu, Ahave, te-ai lipsit de mintea cea întreagă şi ai greşit înaintea lui Dumnezeu, pentru nedreptatea Iezavelii, muerii tale, care te-au izvrătit”.
Iar Ahav, deaca auzi aşa, el să umili înaintea féţei lui Dumnezeu şi să întoarse acasă-şi plângându cu amar şi-şi lepădă hainele şi să îmbrăcă iar cu céle de zăblău, cu care să îmbrăcase şi când auzise de uciderea lui Navutheiu israiliteanul. Şi iar fu cuvântul Domnului cătră Ilie pentru Ahav şi-i zise: „Văzuiu că să întoarse Ahav cătră mine, dreptu acéia nu voi aduce răutatea pre dânsul în zilele lui, ci în zilele fie-său voiu porni răutăţi spre casa lui”.
Vezi, o fătul mieu, câtă miloserdie are Dumnezeu de multă, numai să nu mai adaogă omul păcate cătră păcat. Că de să va întoarce cineva din păcatele sale, cu pocăinţă şi cu tot de-adinsul cătră Dumnezeu, deacii şi Dumnezeu să va întoarce cătră dânsul. Că iaste zis în Sfânta Scriptură: „Întoarceţi-vă cătră mine şi eu mă voiu întoarce cătră voi”. Şi „de vor fi păcatele voastre întunecate, iar le voi albi ca zăpada, sau de vor fi crunte ca sângele, iar eu le voi face ca lâna cea albă“. Să cunoaştem şi pre aceasta, că atâta porni Dumnezeu mâniia sa cea dreaptă spre Ahav, cât zise că sângele lui vor să-l mănânce păsările şi să-l lingă câinii şi să să scalde curvele într-însul. Cum apoi să şi umplu cuvântul lui Dumnezeu pre Ahav împărat, că iarăşi mai adaose a greşi. Că pentru greşala cea dentâi să căi Ahav şi să ertă acea greşală, că zise Dumnezeu cătră Ilie: „Văzuiu că să umili inima lui Ahav cătră mine. Dreptu acéia nu voiu aduce răutatea asupra lui în viaţa lui, ci în zilele fie-său”. O, cât suntu de înfricoşate lucrurile tale, Doamne! Că părinţii greşescu, iar feciorii să căznescu, încă şi până la al treilea şi al patrulea neam! Dreptu acéia vă feriţi toţi de răutăţi, că cuvântul lui Dumnezeu nici într-un chip nu să întoarce făr’ de izbândă, că şi Domnul însuşi mărturiseşte la Sfânta Evanghelie de aceasta şi zice: „Ceriul şi pământul va tréce, iar cuvintele méle nu vor tréce”.
Deacii, cându vru Ahav să facă război cu împăratul de la Siria, veni un om al lui Dumnezeu şi zise cătră împăratul israiliténilor: „Aşa grăiaşte Domnul: „Pentru căci zic siriianii că Dumnezeul israiliténilor iaste Dumnezeu morţilor, iar viilor nu iaste, dreptu acéia voi da putére mare în mâinile tale şi vei cunoaşte că eu suntu Dumnezeu şi să te tăbăreşti şi tu împotriva lor şi să te găteşti de război până în 7 zile”.” Iar deaca să umplură 7 zile, să apropiară oştile şi să loviră. Şi biruiră israiliténii pre siriiani şi periră den siriiani numai într-o zi 120.000 de pedestraţi. Deacii, cei ce rămăsese, ei fugiră în cetatea Aftecului, iar zidurile cetăţii să rumseră şi căzură pre dânşii şi omorâră încă 27.000 şi dintr-acei rămaşi. Iar împăratul siriianilor fugi şi intră în casă-şi, în cămara cea de taină. Iar slugile lui mérseră la dânsul şi-i ziseră: „Iată, acum ştim că împăraţii israiliténilor suntu milostivi! Deci acum să ne încingem cu zăblae şi să punem ştreanguri în grumazii noştri şi să ieşim la împăratul israiliténilor, cândai doar ne va erta şi ne va lăsa vii”. Şi făcură aşa şi să încinseră cu zăblae pre la mijlocurile sale şi puseră ştreanguri de grumazi şi mérseră la împăratul israiliténilor şi ziseră: „Robul tău şi împăratul nostru ţie ţi să roagă să-l ierţi”. Iar el zise: „De va fi scăpat viu, el îmi iaste frate”. Deci oamenii acéia, ei să veseliră şi să mângâiară, deaca auziră cuvinte bune din gura lui, şi ziseră: „Frate-ţi iaste feciorul lui Adar”. Iar împăratul zise: „Păsaţi şi-l aduceţi”. Decii ei mérseră şi aduseră. Şi ieşi la dânsul feciorul lui Adar şi-l duseră la dânsul în carâtă. Şi-i zise împăratul israiliténilor feciorului lui Adar: „Iată, eu voi da ţie cetăţile céle ce le-au luat tatăl mieu de la tatăl-tău şi să-ţi faci loc de şăzământu în Damasc, cum făcu şi tatălmieu în Samaria, şi te voi jura şi te voi lăsa”. Şi-l jură şi-l lăsă. Decii un om den neamul prorocescu mérse la un vecin al său şi zise: „Bate-mă!” (că aşa era cuvântul lui Dumnezeu). Iar el nu vru să-l bată. Iar acel om ce era de neamul prorocescu zise: „Deaca n-ai vrut să asculţi porunca lui Dumnezeu, iată, cum te vei despărţi de la mine, va să te fărâme un leu”. Şi cum să despărţi, aşa-l întâlni un leu si-l fărâmă. Iar acela de neamul prorocescu află şi altu om şi-i zise: „Bate-mă!”. Deci el îl bătu şi-i sparse şi capul. Iar prorocul acela mérse şi întâlni pre împăratul israiliténilor pre cale, şi-şi unse ochii cu pulbere, şi zise cătră dânsul: „Împărate, eu, robul tău, am ieşit în tabără la oaste, iar un voinic aduse la mine pre altu voinic şi zise: „Ţine cestu voinic la tine, iar de va scăpa şi va fugi, tu în locul lui vei fi, sau vei plăti şugubina”. Deci eu căutaiu ciciu şi ciia, şi nu fu omul acela nicăirea”. Iar împăratul zise: „Tu însuţi te judecaşi, că aşa-ţi mérge judecata”. Iar el îşi ştérse pulberea dupre ochi şi-l cunoscu împăratul că iaste prorocul. El zise cătră împăratul: „Aşa grăiaşte Domnul: „Pentru căci ai slobozit pre bărbatul cela ce era mai rău şi mai cumplit decât hiarăle céle réle, şi ţe-ai datu sufletul tău în locul sufletului lui şi oamenii tăi în locul oamenilor lui!”.” Deacii împăratul israiliténilor să duse acasă tristu şi îngrijat şi veni în Samaria. Şi şăzu 3 ani şi nu mai fură războaie între siriianii şi între israiliténii.
AICI MURI AHAV ÎMPĂRAT SĂGETAT ÎN RĂZBOI,
ŞI-L ÎNGROPARĂ ÎN SAMARIA ŞI SĂ UMPLU CUVÂNTUL
LUI DUMNEZEU, CARE GRĂISE CU GURA LUI ILIIA PROROCUL.
CARTEA ÎMPĂRAŢILOR, GLAVA 12
Iară odată, iar să strânseră oşti asupra israiliténilor şi să loviră şi săgetară pre Ahav împărat pren dăşărtu, pren la închieturile platoşei. Deacii împăratul zise hadâmului său: „Întoarce-te şi mă scoate din oaste afară, că m-au însăgetatu“. Şi să înglotă oastea foarte într-acéia zi, iar împăratul tot sta înarmat împotriva siriianilor de dimineaţa până seara, iar sângele tot curgea dentrînsul până i să umplu sânul. Deaciia, cându fu în apusul soarelui, strigă pristavul şi zise: „Fieştecare să-şi meargă pre la oraş şi pre acasă-şi, că împăratul au muritu“. Şi mérseră în Samaria şi îngropară pe Ahav acolo. Iar sângele i să vărsă pe câmpul Samariei, pre buruiane, şi linsără sângele lui câinii şi porcii şi să scălda curvele în sângele lui, cum zisése Dumnezeu cu gura lui Iliia prorocul.
Aici să împlu cuvântul lui Dumnezeu, care grăise cu Iliia prorocul pentru Ahav împăratu, că să scaldară cuvintele în sângele lui şi linseră câinii. Pentru acéia, fătul mieu, stai vârtos şi bărbătéşte întru înţelepciunea şi mintea ta până în moarte, ca să nu te împiiadece cumva. Că deacii cuvântul lui Dumnezeu nu va fi în dăşărt şi făr’ de izbândă.
AICI IUE ÎMPĂRAT SĂGETĂ PRE IUARAM, FECIORUL LUI AHAV, ŞI ZISE SĂ FIE PENTRU MOARTEA LUI NAVUTHEIU
Iară după ce trimise Dumnezeu pre Elisei şi unse pre Iue să fie împărat, iar Ioaram, feciorul lui Ahav, deaca văzu pre Iue îi zise: „Pace ţie, Iue!“. Iar Iue zise: „Ce pace iaste această pace a ta, cându curva mumă-ta Iezavela umblă tot cu vrăji şi cu farmece“. Deacii Ioaram să întoarse şi vru să fugă şi zise lui Ozie: „Ficlean eşti, o, Ozie!“. Iar Iue luo arcul în mână şi o săgeată şi trase în Ioaram, şi-l săgetă între spéte, şi trecu săgeata tocmai pren inimă. Deacii el căzu jos şi muri. Iar Iue împărat zise unui vătaf al său: „Pasă de-l ia şi-l aruncă în locul lui Navuthei israiliteanul“. Deacii vătaful acela făcu aşa, şi să umplu cuvântul lui Dumnezeu.
AICI IUE ÎMPĂRAT PRE IEZAVELA ÎMPĂRĂTEASA CU 2 GIUDŒLE ŞI O SCOASERĂ DIN CETATE ŞI MÂNCARĂ TRUPUL EI CÂINII, PRECUM ZISESE ILIE PROROC PENTRU DÂNSA
Şi veni Iue împărat în Israil, iar Iezavela împărăteasa lui Ahav, deaca auzi de venirea lui Iue împărat, îşi făcu sprâncénele şi-şi unse obrazul cu unsoare şi-şi netezi capul frumos şi să puse de priviia dintr-o fereastră. Iar Iue, deaca întră în cetate, zise: „Au doar are pace Iezavela, ucigătoarea bărbatului şi a împăratului său?“ Deci căută şi o văzu într-acea fereastră şi-i zise: „Cine eşti tu? Pogoară încoace!“ Şi să pogorî. Şi să apropiară de împăratul 2 hadâmi, şi le zise: „Jungheaţi-o!“ Şi déderă amândoi cu giudélele şi o jungheară şi să cruntară păreţii de sângele ei, iar trupul îl călcară cu caii. Şi trecu Iue şi mérse de şăzu la masă şi mânca şi bea. Deacii zise: „Păsaţi de luaţi pe acea procletă de o îngropaţi; că iată, că şi ea fată de împărat au fost“. Şi mérseră să o ia ca să o îngroape, şi nu o aflară, făr’ numai ci-i găsiră ţestul capului şi palmele mâinilor şi talpele picioarelor. Şi să întoarseră şi spuseră lui Iue împărat, iar el zise: „Iată, acum să umplu cuvântul ce au grăit Dumnezeu, cu gura robului său, lui Ilie, zicând: „În locul lui Israil vor mânca câinii trupul Iezavelii“. Şi iată semnul morţii Iezavelii.
Vezi, iubitul mieu, că Dumnezeu măcar deşi rabdă şi aşteaptă să ne întoarcem den păcatele noastre, iar izbândă tot face pentru îngăduitorii săi, măcar şi până la al treilea neam, cum izbândi şi pentru Navuthei pre Iezavela. Că zice că au mâncat căinii trupul Iezavelii, cum zisése Dumnezeu cu gura robului său lui Ilie Thezviteaninul şi să stropiră păreţii de sângele ei, şi fu călcată de cai. Şi zise Dumnezeu cătră Iue: „De vei fi bun şi vei face lucruri bune înaintea mea şi care vor plăcea inimii méle, şi vei face casei lui Ahav după porunca mea, eu voiu dărui şi pre strănepoţii tăi cu împărăţiia întru Israil“. Iar el nu vru să umble, nici să păzească numele lui Dumnezeu şi să-l cinstească şi să umple voia lui, ci făcu păcat şi greşală mai mare întru israiliténi decât Ierovoam, feciorul lui Navath.
Deaciia, cându fu la al treilea an, în vrémea împărăţiei lui Iosie, feciorul lui Ilai, împăratul israiliténilor, iar Ezechiia, feciorul lui Ahaz, împărăţiia Iudeea. Şi era om de 25 de ani, când începu a împărăţi, şi împăraţi în Ierusalimu 29 de ani. Şi fu acesta Ezechiia om dreptu şi umbla tot în légea lui Dumnezeu şi umplea toate voile şi dreptăţile lui, ca şi David moşu-său. Că el strică capiştile céle înalte şi sfărâmă idolii, şi bozii cei de lemnu îi sparse. Şi-şi puse nădéjdea numai spre Domnul Dumnezeul lui Israil, carele iaste atotţiitoriul, ca cum nu mai fu altul în urma lui întru împăraţii Iudei1, nici iar mai nainte. Că să apropie cu totul cătră Dumnezeu şi nu să mai dăzlupi de dânsul, şi păzi toate poruncile lui câte le poruncise Moisi. Şi era Domnul tot cu dânsul şi lăcuia întru toate lucrurile lui. Şi să lepădă de împăratul Asiriei şi nu-i mai sluji lui, nice mai asculta de dânsul. Şi să sculă cu oastea şi birui păgânii până în Gaza şi până în hotarul ei.
Iar cându fu la al patrulea an de împărăţiia Ezechiei împărat, iar de împărăţiia lui Iosie, feciorul lui Ilain, împăratul lui Israil, al şaptelea an, să rădică Salamanasar, împăratul Asiriei, asupra
Iuda este numele regatului.
Samariei, şi să bătu multu cu dânsa, 3 ani, şi o luo. Iar în anul al şaselea din împărăţiia lui Ezechiei, stricară Samariia şi o sparseră şi scoase robi împăratul Asiriei pre toţi samarinénii şii duse în Asiriia. Că nu ascultară porunca Dumnezeului său, ci călcară porunca lui şi învăţătura lui, şi nu o făcură. Iar cănd fu la al patrusprăzécile an a împărăţiei lui Ezechie, să sculă Senahirim, împăratul Asiriei, spre toate cetăţile Iudei céle tari şi le luo. Deci Ezechie împăratul Iudeii trimisése soli la împăratul Asiriei zicăndu: „Întoarce-vă de asupra mea, că eu am făcut rău şi am greşit, iar ce-mi veţi cére, tot voi da“. Şi băgă împăratul Asiriei pre Iezechiia împărat să-i dea 300 de talanţi de argintu şi 30 de talanţi de aur. Şi déde Iezechiia tot argintul cât să află în cămărăle împărăteşti şi în casele lui. Şi într-acea vréme déde Ezechiia şi uşile biséricii lui Dumnezeu şi sculele, care le ferecase Ezechiia tot cu aur, şi déde şi acélea împăratului de la Asiria. Deacii împăratul Asiriei trimése pre Tharth şi pre Ravosan şi pre Rapsac la Ierusalim cătră Iezechiia împărat, cu oşti foarte multe şi cu puteri mari, şi mérse la Ierusalim şi stătură din sus de cetate. Şi strigară cătră Ezechiia. Şi eşi la dânşii Eliachim şi Somnas. Şi zise cătră dânşii Rapsac: „Păsaţi la Ezechiia şi-i ziceţi aşa: zice marele împăratul al Asiriei: „Ce nădéjde iaste aceasta pre care te nădăjdueşti tu şi cu acea nădéjde te-ai lepădat de mine şi te nădăjduieşti pre toiagul cel de trestie frântu al Eghipetului? Iar nu ştii căci când va să să razime omul întrînsul, el îi intră aţapocile pen mâini şi-l înghimpă? Aşa făcu şi
1
De aici urmează un pasaj confuz, datorită şi izvorului. Iată-l în ultima versiune a Bibliei: „Iar de-mi veţi zice: „Noi nădăjduim în Domnul Dumnezeul nostru!“ Apoi în acela, oare, ale cărui înălţimi şi jertfelnice le-a stricat Iezechia şi a zis lui luda şi Ierusalimului: numai înaintea acestui jertfelnic să vă închinaţi, care este în Ierusalim? Deci intră în legatură cu stăpânul meu, regele Asiriei, şi eu îţi voi da două mii de cai; poţi tu oare să găseşti călăreţi pentru ei? Cum vei birui tu măcar o singură căpetenie dintre cele mai mici slugi ale stăpânului meu? Ai nădejde în Egipt, pentru care şi pentru călăreţi? Pe lângă aceasta, au oare eu fără voia Domnului am venit la locul acesta ca să-l stric? Domnul mi-a zis: du-te asupra ţării acesteia şi o strică” (Biblia, Bucureşti, 1968, p. 417).
Faraon, împăratul Eghipetului, tuturor celor ce nădăjduia întrînsul?“, Iar1 de va zice Ezechie că el să nădăjduiaşte pre Dumnezeu, nu iaste acéia a să feri de Ezechie, înălţimile lui şi jertvele lui. Şi au zis Iudei şi Ierusalimului: Închinaţi-vă în Israil, înaintea acestui oltariu? Ci acuma vă gătiţi degrab? să mérgeţi la împăratul Asiriei, şi-ţi va da 2.000 de cai, numai de vei putea să dai pre dânşii a oameni, doar vei putea întoarce măcar faţa unui voivod din cei mai mici de-ai împăratului. Şi te-ai jurat însuţi cu Eghipetul, pre arme şi pre cai. Că acum să nu gândeşti că am venit fără porunca împăratului să stricăm şi să spargem de tot locul acesta. Că mie mi-au zis împăratul: „Pasă pre acea ţară de o strică şi o risipéşte de tot??.
Iar Eliachim şi Somnas şi Oas ziseră cătră Rapsac: „Grăiaştene siriinéşte, să înţelégem numai noi, iar nu grăi ovréiaşte, să înţeleagă toţi cei ce sunt pre zidurile cetăţii“. Iar Rapsac zise cătră dânşii: „Dar nu m-au trimes pre mine împăratul numai la Ezechiia sau la voi să zic acéste cuvinte, ce nici cătră oamenii carii stau pre ziduri, ca să-şi mănânce scârna şi să-şi bea udul lor dinpreună cu voi“. Şi stătu Rapsac şi strigă tare în limba ovreiască, zicându: „Auziţi cuvintele marelui împărat al Asiriei! Aşa grăiaşte marele împărat: „Să nu cumva să vă amăgească Ezechiia, că apoi nu vă va putea scoate den mâinile méle, nici să vă întoarceţi şi să crédeţi pre Ezechia, când va zice, că ?ne va ajuta Dumnezeu noao şi nu va da nici pre noi nici pre cetatea aceasta în mâinile împăratului Asiriei?“. Că aşa zice împăratul Asiriei: „Închinaţi-vă mie şi eşiţi la mine, deaca voiţi să bea fieştecarele din viia sa şi să mănânce zmochine din zmochinii săi şi să bea apă din puţul său, până voi veni şi vă voiu lua şi vă voi duce în ţara mea. Că ţara mea iaste ca şi ţara voastră, şi să face într-însa grâul şi vinul şi suntu într-însa locuri de vii şi de pâini şi de maslini şi de stupi. Şi aşa deaca veţi face, veţi fi vii şi nu veţi muri. Iar nu ascultaţi pre Ezechie, căci zice că ?ne va izbăvi Dumnezeu?, că vă înşală. Au doar au izbăvit dumnezeii, măcar fieştecarele locul său, den mâinile împăratului Asiriei? Unde iaste dumnezeul emathénilor şi al arfadénilor? Unde iaste dumnezeul serapfiténilor? Au doar acéia au izbăvit Samariia din mâinile méle, sau au scăpat ţările lor nebiruite şi neluate de mâna mea, cum nu va scăpa nici Ierusalimul““.
Deci ei tăcură, că le zisése împăratul să nu le răspunză nimic. Iar Eliachim şi Somnas şi Oas îşi sparseră hainele şi mérseră de spuseră Ezechiei tote cuvintele câte grăise Rapsac. Iar Ezechiia împăratul deaca auzi, îşi lepădă hainele sale şi să îmbrăcă în nişte zăblae şi mérse în bisérică şi trimise pre Eliachim, boiariul său, şi pre Somnas cărturariul şi pre alţi bătrâni şi popi cătră Isaiia prorocul, şi era toţi îmbrăcaţi în zăblae. Şi ziseră: „Aşa grăiaşte Ezechiia: „Aceasta iaste ziua întristării şi a mâniei şi a izbândii, că slugile au slăbit şi nu iaste nimeni tare. Ci doar va fi auzit Domnul Dumnezeul tău toate cuvintele lui Rapsac, pre carele l-au trimis împăratul Asiriei să mustréze pre Dumnezeul cel viu şi să-l hulească cu cuvinte ca acélea, care va fi auzit Domnul Dumnezeul tău. Deci ascultă rugăciunea noastră, cestor ce ne aflăm rămăşiţe““. Iar deaca mérseră oamenii Ezechiei împărat de la Ezechiia la Isaia, le zise Isaiia: „Aşa grăiaşte Domnul: spuneţi stăpânului vostru? nu te téme de cuvintele céle ce ai auzit că au hulit pre mine slugile împăratului Asiriei. Că iată, eu voiu porunci asupra lor vântu şi vor auzi veşti şi să vor întoarce în ţara lor şi în ţara lor îi voi prăvăli cu sabiia““.
Şi să întoarse Rapsac şi află pre împăratul lui. Şi să duseră în ţara lor. Şi trimiseră soli la Ezechie, zicându: „Aşa să ziceţi Ezechiei, împăratului iudeilor: „Nu te înălţa, nici te semeţi cugetând şi nădăjduindu-te pre Dumnezeul tău, şi grăeşti că nu se va supune cetatea Ierusalimului suptu mâna împăratului Asiriei. Că iată tu ai auzit ce-au făcut împăraţii Asiriei tuturor împăraţilor dupre pământu, ca unor blestemaţi. Şi dumnezeii limbilor nu le-au fost nici de un folos. Încă nici ei n-au rămas, ci i-au răsipit părinţii miei: pre Gaz şi pre Har şi pre Rafes şi pre feciorii lui Adon, carii au fost pre marea Romei. Unde iaste împăratul Ematholon? Unde iaste împăratul arfadelor?““ Deaciia Ezechiia luo cărţile din mâinile solilor şi, deaca le citi, mérse în bisérica lui Dumnezeu şi le scuipă înaintea lui Dumnezeu şi începu a se ruga lui Dumnezeu şi zise: „Doamne, Dumnezeul lui Israil, cela ce şăzi pre heruvimi, tu eşti singur Dumnezeul tuturor împăraţilor dupre pământ! Tu ai făcut ceriul şi pământul! Pleacă, Doamne, urechia ta şi mă auzi, dăschide, Doamne, ochcii tăi şi vezi, auzi cuvintele lui Senahirim, care au trimis la noi şi împută ţie, Dumnezeul cel viu. Că pre adevărat, Doamne, au călcat împăraţii Asiriei limbile şi păgânii, şi au băgat dumnezeii lor în foc, pentru că n-au fost dumnezei, ce-au fostu făpturi de mâini omeneşti, făcuţi de lemnu şi de piatră, pentru aceéia i-au şi pierdut. Iar acum, tu, Doamne Dumnezeul nostru, ne spăséşte den mâinile lor. Şi toate împărăţiile pământeşti vor înţelége şi vor cunoaşte că tu singur eşti Dumnezeu?.
Deacii trimise Isaiia prorocul la Iezechie, zicându: „Aşa grăiaşte Domnul Dumnezeul lui Israil: auzit-am rugăciunea ta ci te-ai rugat pentru Senaherim, împăratul Asiriei. Şi Dumnezeu acéste cuvinte au grăit pentru dânsul: „Fecioara, cocoana Sionului, ocărâtu-te-au şi te-au batjocorit, şi după tine, fata Ierusalimului, mergea pizmaşii tăi şi-ţi clătea cu capul. Dar cui împuta, şi pre cine mustra şi hulea, şi spre a cui asupră îşi înălţa glasul său şi-şi rădicară ochii în sus? Spre înălţimea sfântului Israil! Cu mâinile solilor tăi ai hulit pre Dumnezeu şi ai zis: „Cu mulţimea căruţilor méle mă voi urca eu pre vârful muntelui Livanului şi voi tăia toţi chedrii cei înalţi dentr-însul şi chiparişii cei aleşi. Şi veni ceasul sfârşitului său în pădurea cea deasă a Carmilului. Eu am păzit şi am băut apă streină şi cu urméle picioarelor méle am încungiurat toate râurile. Au doar n-ai auzit că eu am făcut acéstea toate de multă vréme, încă din zilele céle dintâi le-am urzit şi le-am adus şi fură de luarea şi de săturarea ostaşilor şi ale cetăţilor celor tari? Şi mâinele celor ce vieţuia într-însele slăbiră şi să ruşinară, şi fură ca iarba dupre câmpu şi ca otava culcaţi şi ca troscotul ce să face pren curţi toţi cei ce să pun împotriva mea. Şi cunoscui şădérea ta, şi eşirea ta, şi întrarea ta şi mâniia ta, cu care te-ai mâniiat pre mine, şi plângerea ta s-au urcat la urechile méle şi voi da plată de la mine pentru batjocura ta, şi voi pune undiţă în narea ta şi zăbale în gura ta şi te voi întoarce dupre calea care umbli“. Şi aceasta-ţi va fi semnul: mănâncă grâul cât va creşte într-această vară, aşijderea şi cel ce va răsări al doilea vară şi va creşte însuşi nesămănat, iar a treia vară iar veţi sămăna şi veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca voi roada lor. Şi să va adaoge celor spăsiţi ai casei Iudei şi vei lăsa rădăcina jos, iar roada să va face sus, că den Ierusalim va eşi rămăşiţă şi cei spăsiţi den muntele Sionului. Că voia Dumnezeului celui putérnic va face aşa?“. Deci aşa grăiaşte Domnul puterilor, că nu va întra împăratul Asiriei într-această cetate, nici va înfige într-însa săgeţi, nici va pune pavăză într-însa, nici o vor ocoli. Ci, pre ce cale vor veni, pre acéia să vor şi întoarce. Că zice Dumnezeu, că într-această cetate nu va întra, că eu voi fi sprijinitor cetăţii aceştiia şi o voiu apăra această cetate a mea, pentru David, robul mieu.
AICI AU VENIT SENAHERIM ÎMPĂRATUL ASIRIEI LA IERUSALIM
SĂ-L IA, IAR ÎNGERUL LUI DUMNEZEU OMORÎ
NUMAI ÎNTR-O NOAPTE 185.000 DE OAMENI
DEN TABĂRA ASIRIIANILOR
Şi să pogorî îngerul lui Dumnezeu într-acea noapte şi omorî den tabăra Asiriei 185.000 de oameni ostaşi. Iar alalţi câţi rămaseră, deaca să sculară dimineaţa, aflară pre aceştea toţi morţi. Şi să porniră de acolea iar îndărăt. Iar Senaherim împărat mérse de acolea în Ninevia. Şi acolo închinându el într-o casă a lui Mesarah, dumnezeul lui, iată mérseră feciorii lui, Adraméleh şi Sarasar, şi-l tăiară acolo. Decii fugiră în Armenia, iar în locul lui stătu împărat Asordan, fie-său.
Vezi, fătul mieu, omul cel trufaş ce să înalţă până la cer, cum căzu până la iad! Că zise cătră ovréi: „Auziţi cuvântul împăratului Asiriei, aşa zice împăratul Asiriei: să nu vă amăgească Ezechia, că apoi nu vă va putea scoate den mâinile méle, nici să nădăjduiască împăratul vostru Iezechia pre Dumnezeu, zicându „că ne va scoate Dumnezeu şi nu ne va da nici pre noi nici cetatea noastră în mâinele împăratului Asiriei?“. Şi iarăşi ia aminte şi pre cei ce au îngăduit bine lui Dumnezeu şi au făcut ziua şi noaptea voia lui, şi vezi şi mila lui Dumnezeu cât iaste de mare şi de multă pre dânşii. Că zice prorocul David: „Ascultava Domnul rugăciunile celor ce să tem de dânsul şi voia lor va face, şi degrab’ îi va mântui, şi va păzi Domnul pe cei ce-l vor iubi, că gurile lor pururea vor grăi lauda lui Dumnezeu. Iar pre cei păcătoşi şi pre cei ce să potrivescu mărirei şi slavei lui Dumnezeu, îi va piiarde“. Iar Iezechiia deaca luo cărţile din mâna solului a lui Senaherim împărat, mérse în bisérica lui Dumnezeu şi scuipă acéle cărţi ale lui Senaherim împărat, înaintea lui Dumnezeu, şi zise: „Doamne, Dumnezeul lui Israil carele şăzi spre heruvimi, tu singur eşti Dumnezeul tuturor împăraţilor dupre pământu, tu ai făcut ceriul şi pământul! Pleacă, Doamne, uréchea ta şi mă auzi, dăşchide-ţi ochii şi caută şi ascultă ce au grăit Senahirim. Că au trimis soli şi împută Dumnezeului celui viu. Că cu adevărat, Doamne, au biruit şi au fărâmat asiriianii pre alte limbi şi au băgat dumnezeii lor în foc, pentru că n-au fost dumnezei, ci au fost făpturi de mâini omeneşti, făcuţi den piatră şi de lemnu. Pentru acéia i-au şi stricat şi i-au arsu. Iar tu, Doamne Dumnezeul nostru, mântuiaşte acum den mâinele lui şi vor cunoaşte toate împărăţiile pământeşti că tu singur eşti Domn şi Dumnezeu“. Deacii iată că să pogorî îngerul lui Dumnezeu în tabăra asiriianilor şi omorî 185.000 de oameni de oaste. Şi cându să sculară dimineaţa