Statuia lui Stefan cel Mare in locul celei a lui Lenin
In centrul orasului Soroca din Basarabia, in locul unde acum cativa ani se inalta figura din bronz a lui Vladimir Ilici Lenin, liderul proletariatului mondial, a fost ridicat monumentul din piatra a lui Stefan cel Mare si Sfant, transmite DECA-press. Acest fapt, dar si tainuirea de catre autoritati a costurilor legate de confectionarea si instalarea monumentului, au starnit nedumerirea unor localnici si revolta unor reprezentanti ai formatiunilor politice locale pro-rusesti.
Presedintele filialei Partidului Popular Republican, Ilie Manea, considera ca “probabil, voievodului Stefan ii este rusine acolo, in ceruri, de aceasta cheltuiala de bani, deoarece in tara este dezastru si saracie”. Era mai bine daca banii cheltuiti pentru monument erau utilizati la repararea drumului spre maternitate, la redeschiderea baii orasenesti - deoarece orasul de pe Nistru este unicul oras moldovean care nu are o baie publica, considera Manea. In plus, reprezentantul PPR sustine ca dezvelirea monumentului, care a avut loc zilele trecute la Soroca, a fost un truc preelectoral al guvernantilor, insa sorocenii nu mai pot fi amagiti cu fente de acest fel. Autorul monumentului lui Stefan cel Mare si Sfant din Soroca este sculptorul moldovean Mircea Puscas, transmite Deca-press citata de Prompt Media. (Romanian Global News)














