Sită Deasă

Cînd am cetit în n-l 82 an «Neamului Romănesc», cum primeşte «Voinţa Naţională» articolele asupra Evreilor ale d-lui A. C. Cuza, am simţit durere, ruşine şi descurajare. Durere, pentru că se constată, în plină lumină, că nici «Voinţa Naţională» nu-i naţională. Ruşine, pentru că în ţara românească a ajuns aşa de mare puterea banului jidovesc, încît un ziar care-i răzimat pe un partid ce cîrmuiaşte, trebuie să netezească perciunii şi să pălmuiască poporul românesc. Descurajare, pentru că, după dovezile neînfrînte ce d. Cuza le tipăreşte, se mai găsesc ziare care să-i apere pe Jidani şi mai sînt cetitori cari să cetească aceste ziare.

Ar trebui să se ştie că-i un mare noroc dezvălirea operii de distrugere, pe toate căile, a Israelului din Romănia. Ar trebui să priceapă oricine că-i cel d’intâiŭ semn de reculegere, cel d’intâiu semnal de luptă, pentru ieşirea la lumină a neamului romănesc din ţară. Căci cine-şi dă seamă astăzi de puterea ziaristicei, va recunoaşte că, cu o presă jidovită, niciodată nu vei putea face vre-un bine, în ţara ta, poporuluĭ tău. Orice reforme se vor face, oricîte aşeăminte de cultură vom avea, dacă hrana sufletească de toate zilele – cetitul foilor – e otrăvită, interesele adevărate ale poporuluĭ vor fi tălmăcite şi intortochiate după Talmud, şi simpatia faţă de poporul ales va fi mereu nutrită, - lumină nu se va face.

Şi răului trebuie să-i stai în cale din bună vreme. Cu cît interesele jidoveşti vor rămînea mai multă vreme nedescoperite şi necunoscute de publicul cetitor, - şi, odată, va fi mare acest public - , cu cît vor putea lucra mai mult în ascuns, cu atîta se vor întări mai tare, cu atîta se va întinde domnia Israeluluĭ.

Bine ar fi fost să fie descoperite aceste rele mari de mai de mult. Ar fi fost o binecuvîntare dacă, de zeci de ani, ar fi pătruns în conştiinţa poporului întreg primejdiile ce-ĭ vin de la neamul cel ales. Dar nicĭ acum încă nu-ĭ târziŭ.

La noi, în Ungaria, pentru publicistica maghiară, e chair tărziŭ. Aicĭ, Unguriĭ nicĭodată poate nu vor maĭ fi stăpînĭ pe presa lor. Aicĭ, banul jidovesc a rodit îmbelşugat şi puiază înspăimîntător. Aicĭ, presa jidovită şi-a ajuns apogeul, spre a-şĭ juca mendrele: a-şĭ apăra interesele sale supt masca celuĭ maĭ curat naţionalism maghiar, a susţine vrajba continuă între naţionalităţi, a chema supt steagul socialismului internaţional, tot pentru a-şĭ umplea maĭ tare punga şi a se îngrăşa maĭ tare. Astăzĭ, la Ungurĭ, nicĭ nu maĭ îndrăzneşte nimenĭ a se ridica în contra acestuĭ comerţ jidovesc de sentimente prefăcute. Şi, cînd unul saŭ altul şi-a luat inima ‘n dinţĭ şi a încercat, a căzut dintr’una, la tărăboiul foilor semite, de nu s’a maĭ sculat, nicĭ nu i-a maĭ auzit nimenĭ de veste. Dar, aicĭ, caĭ maĭ mulţĭ nicĭ nu maĭ văd primejdia, căcĭ doar, în fruntea luptei lor naţionale de azi, presa jidovită aleargă şi găseşte cărări nouă.

Şi mulţi dintre romînii de-aici, cari recunosc soarta tristă a publicisticii maghiare, au salutat, cu adevărată bucurie, ca solie sfîntă, păşirea d-lui Cuza şi a tuturor celor cari vor să scape poporul romîn din Regat de această primejdie. În zadar va declara «Cronica israelită» că acesta e operă de «canibali», în zadar ni se va spune, ca «Voinţii», că, dacă nu aruncăm cu pietre în astfel de oameni, cari descopăr ticăloşiile poporului ales, am da dovadă că sentimentele omeneşti ni-ar fi cu totul «tocite». În zadar! Sufletul neamului romănesc de pretutindeni simte unde-i adevărul, cunoaşte unde-i duşmanul şi unde-i prietenul.

Şi chiar de-aceia ne doare că un ziar ca «Voinţa» află, pentru placul Jidanilor, cuvinte de mustrare pentru o muncă atît de naţională, ca aceia ce se face în «Neamul Românesc», de pildă.

În sufletele noastre, ale celor de departe, să fie siguri Jidanii, vîrîţi prin redacţiile foilor din Romănia, că nu vor pătrunde cu simpatii, ci la astfel de apucăturĭ sufletele noastre se umplu de scîrbă. Şi, durere, dezgustul acesta trebuie să se reverse şi asupra susţinătorilor acelor ziare, cari lasă «ridactării» lor să atace cele maĭ curate sentimente ale poporuluĭ romănesc. Noi, cei depărtaţi, ştim ce vor, pentru că vedem de mult acelaşi joc în publicistica maghiară. Am dori însă din tot sufletul ca acei de-acasă să vadă această primejdie, să se cureţe odată ziarele din ţară de susţinători şi redactori semiţi saŭ vinduţi lor.

Şi tare credem că va sosi vremea cînd se va împlini această dorinţă. Să nu socoată cineva că prin aceasta ar pierde ziaristica din ţară. Căci e lucru vădit în toate ţerile, că presa evreiască prin nimic nu contribuie la cultura morală ori intelectuală a poporului. Ale lor sînt minciunile, telegramele false, ştirile sensaţionale, batjocura credinţii, a bunelor moravuri, aruncarea cu noroiu în ce avem mai scump.

Şi toate aceste apucături, toată această tactică perversă talmudică, n’o urmează ei oricînd şi oriunde, ci numai acolo de unde văd c’ar putea trege venit. Iată, de pildă, ziaristica românească din Ardeal şi Ţara-Ungurească: în toate redacţiile n’avem un singur Jidan, n’avem un singur acţionar sau susţinător jidan de foaie romănească. Şi pentru ce oare? Vădit lucru: pentru că prin ziaristica românească de la noi nu pot cîştiga nimic, nu-şi pot servi nici interesele lor specific iudaice, ci, din potrivă, ei ajung în conflict cu Statul. Pentru că, mă rog, dacă un Jidan împămîntenit din strămoşĭ (!) a devenit Romîn, pentru ce nu vine la noi, avînd ideal naţional romănesc, să lupte în rînd cu noi, sau, cel puţin, o foaie să scoată cu banii lor mulţĭ? Să spună «Cronica israelită», «Opinia» ori «Adevărul»!

Dar, îndată ce li s’a părut că pot face gheşeft, îndată ce-au mirosit puţin a socialism internaţional, ni-au fost pe cap Jidanii. Au scos şi vre-o două fiţuici de foi, deşi n’au trăit, cei ce le-au  scos, de sigur, au pus ceva cîştig în buzunar.

Noi dorim un lucru: ca Dumnezeu să ajute celor ce şi-au pus această frumoasă ţintă de a descoperi tot mai mult aparatul încîlcit talmudic; să li ajute să poată continua ce au început.

Şi cred că-i o dorinţă generală ca articolele d-lui Cuza să iasă în broşuri, în biblioteca «Neamului Romănesc», ca să poată pătrunde în straturile cele mai largi. Cel puţin, deocamdată, un resultat ar trebui să aibă această muncă: cetitorii, dezgustîndu-se de presa iudaică, s’o părăsească, şi, în schimb, să sprijinească pe cea romănească. Atunci s’ar putea crea un organ, care să mulţămească gusturile tuturor, şi ale acelora cari cetesc întăiu noutăţile; şi, pănă acum, cred că aceştia sînt numărul cel mai mare.

Şi, a doua, că s’ar forma o basă puternică, pe care ai putea să te razimi, cînd at trebui să zgudui şi mai tare căsulia, fermecată azi de puterea aurului ş a argintului, în care căsulie, clocind, stau ascunse, sau îşi scot chiar capul sau ghiarele, interesele iudaice.