Răspunsul lui Mihai Eminescu la acuzaţia de reacţionarism – precum şi, totdeodată, DOIMEA CEA DE O FIINŢĂ a testamentului politic eminescianîn viziunea Domnului Profesor Radu Mihai CRIŞAN, doctor în economie – specializarea Istoria gândirii economice.

“Experienţa însă a dovedit că introducerea de forme lipsite de cuprins este departe de a prezenta o compensaţiune exactă a sacrificiilor pe cari le cere înfiinţarea [lor], că poporul sărăceşte prin risipa de muncă, cu totul disproporţionată cu foloasele ce le poate culege din aceste inovaţiuni.( Ar trebui în sfârşit să se dea un atac eroic cauzelor cari produc degenerescenţa şi diminuarea populaţiunilor, ar trebui ca interesul general să nu ni se pară o utopie, o acţiune zadarnică sau o idee nerealizabilă. Nepotrivite vor fi fost pentru noi înaintatele forme ale civilizaţiunii pripite, introduse ca o plantă exotică pe pământul nostru, dar cu încetul şi cu stăruinţă cultura se va aclimatiza şi, din cosmopolită, va deveni naţională. (Mihai Eminescu, Formă şi fond, 11 decembrie 1888, Fântâna Blanduziei, în Mihai Eminescu, Opere, vol. XIII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 331, 332)

Carte oferita prin bunavointa autorului. Descărcaţi aici.

Dacă tendenţele şi ideile noastre e pot numi reacţionare, epitet cu care ne ratifică adversarii noştri, această eacţiune noi n-o admitem decât în nţelesul ce i-l dă fisiologia, reacţiunea nui corp capabil de a redeveni sănătos ontra influenţelor stricăcioase ale
elementelor străine introduse înlăuntrul ău.

Mihai Eminescu , Esprimată în termenii cei mai generali…, Timpul, 17 august 1879, în Opere, vol. X, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei, Bucureşti, 1989 pag. 315

Ţara nu mai poate merge cu această organizare avorabilă reputaţiilor uzurpate, fără de pericolul de-a nceta să fie ţară românească.
Reacţie ca încercare a unei reconstrucţiuni storice anterioare fanariotismului, nu mai e cu putinţă n România şi nu suntem utopişti pentru a cere ceea ce -ar fi cu putinţă nici pentru Dumnezeu din ceruri.
În ţara noastră e de ajuns dacă se asigură naintarea meritului şi a muncii; e destul atâta, şi numai entru atâta se cere reorganizarea socială.

„Reacţiune! Reacţiune! Iată cuvintele magice ce rebuie să ne spulbere în ochii ţării, iată acuzarea, ururi reînnoită”.
„Noi declarăm, şi aceasta din toată puterea onvicţiunii noastre, că suntem liberali în toată puterea uvântului şi în tot adevărul său.
Toate libertăţile înscrise în Constituţia noastră le iubim i le sprijinim; departe de-a urmări răsturnarea lor, leam păra, din contra, împotriva acelor ce ar voi să se tingă de ele”.
„Aceea ce nu voim( sunt( despotismul şi presiunea prin mulţime, radicalismul şi demagogia.
Este incapacitatea erijată în titlu de merit, prostia i neştiinţa brevetate ca titluri de recomandare.
Ceea ce combatem este( împresurarea tribuţiunilor reciproce ale puterilor statului precum sunt tabilite de Constituţie”.

DA! SUNT REACŢIONAR! ÎNVIEREA NEAMULUI ÎNTRU MIHAI EMINESCU

O TÂNÃRÃ FATÃ DE ROMÂNI UCISÃ PENTRU CÃ NU A VRUT SÃ SCRIE ÎMPOTRIVA CREDINŢEI STRÃBUNILOR EI

sau

SOROS - Central European University - şi soarta ortodocşilor!

În cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneşte, de mai bine de 5 ani de zile, monahia Heruvima, pe care, ca mireancã, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã.

Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi, în 1995, a primit o bursã de la Fundaţia Soros pentru un masterat în istorie medievalã la Universitatea Central Europeană (CEU), Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tâlcuirii la Facere, scris de Sfântul Ioan Gurã de Aur, şi dovedea, în aceastã lucrare, cã textul tipãrit de iezuiţi şi preluat de J. P. Migne în Patrologia Greacă are numeroase interpolãri şi modificãri faţã de manuscrisul cercetat, în care se regãsea un text cu adevãrat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era cã la o ulterioarã editie criticã a Tâlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţã de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, pr. Dumitru Fecioru a fãcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru cã a luat textul tradus la Neamţu, care se gãseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Românã, şi l-a prelucrat dupã cel tipãrit în PG; o altã observaţie - a mea, de data asta - ar fi aceea cã pãrinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel dupã ediţiile apusene ale Sfinţilor Pãrinţi, ci doar dupã manuscrisele din spaţiul ortodox). Profesorii ei au apreciat munca şi i-au propus sã se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axatã tot pe tâlcuirea la cartea Facerii: trebuia sã dovedeascã faptul cã Sfinţii Pãrinţi l-au urmat în tâlcuirea lor la Facere pe ereticul Origen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe mãsurã ce mai citea din Sfinţii Pãrinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea sã o dovedeascã. Am aici, rãmase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latinã), cea a lui Origen (în greacã), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacã), si cea a Sfântului Efrem Sirul (în englezã), ba chiar si comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacã), lucrãri pe care le citise acolo, la Budapesta, în original. Cu cât mai citea înţelegea nu numai cã Sfinţii Pãrinţi nu l-au urmat pe ereticul Origen în lucrãrile lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrãri a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.

S-a întâmplat că, fiind acolo, sã-si punã câteva întrebãri despre profesorii sãi şi sã afle cã majoritatea sunt evrei, şi sã vadã dispreţul lor pentru Ortodoxie si pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar când le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Pãrinţi, ei i-au spus: “Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o datã. Mai gândeşte-te. Noi te plãtim ca tu sã demonstrezi ceva, iar tu trebuie sã o faci”.

Au urmat mai multe zile de certuri si argumentãri. Venind în ţarã pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rãu şi s-a dus la medic sã-şi facã un control. Aşa a aflat cã are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidã, în zona omoplatului stâng. Explicaţia era una singurã: fususe iradiatã. Doctorul i-a zis cã mai are doar câteva luni de trãit. S-a întors la Budapesta sã-şi ia bagajele. S-a certat cu toatã lumea, care îi spunea: “De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem sã-ţi oferim vindecarea. Fii ascultãtoare şi vei scãpa cu viaţã.” A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cãrţi i-au rãmas acolo) şi s-a întors în ţarã. A venit la Pãrintele Iustin si i-a povestit toatã tãrãşenia, iar Pãrintele i-a spus sã rãmânã la noi în mãnãstire (aceasta se întâmpla în august 1997).

A urmat un an şi jumãtate de suferinţã. Boala a ajuns repede la metastazã. Încet, încet, se topea vãzând cu ochii. A primit sã fie rasoforitã şi, cu câteva sãptãmâni înainte de a pleca dintre noi, a fost cãlugãritã de Pãrintele Iustin. A refuzat sã ia morfinã, pentru a-şi şterge, prin suferinţã, toate pãcatele sãvârşite în aceastã lume. Urletele ei de durere vestesc şi astãzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului. Dumnezeu i-a ascultat ultima dorinţã, aceea de a prinde sãrbãtoarea Sfinţilor Arhangheli. Dupã privegherea hramului mânãstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfânta Muceniţã Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împãcat, luminoasã la chip, sã mãrturiseascã înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stãpânitorilor acestui veac.

Dacã lumea în care trãim este, în întregul sãu, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfânta Heruvima dã mãrturie despre ceea ce stã scris în Apocalipsã: “Şi într’însa s’a aflat sânge de proroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pre pãmânt.”

Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul cã de la CEU, mai înainte de ea, plecaserã din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentã din Georgia şi o alta din SUA. Îmi pare rãu cã nu vã pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodatã.

Batjocura cea mare a fost aceea cã, dupã plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU Premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bunã lucrare a anului.

Diavolul a vrut să-i arunce sufletul pur în gheena, dar Dumnezeu a ridicat-o dincolo de nori, pentru dragostea de adevăr, pentru că Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi înfloreşte în adevăr şi sămânţa ei este sângele martirilor. Vino curând Hristoase Dumnezeul nostru, înainte ca să fim robiţi de vrăjmaşii care blasfemiază şi ne înspăimântă. Risipeşte cu Crucea Ta pe aceia care ne asupresc, ca să ştie ce minunată este Ortodoxia. Pentru rugăciunile Sfinţilor Martiri şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Iubitorule de oameni, miluieşte-ne pe noi!.

Duminică 21 ianuarie 2007, de Monahul FILOTHEU

Mircea Badea realizeaza la Antena 1 o nonconformista revista a publicatiilor sub titlul „In gura presei”. Timp de jumatate de ora, el va supune atentiei telespectatorului cele mai interesante stiri aparute in presa cotidiana, sapatamanala si lunara. Deosebirea dintre programul pe care il realizeaza Mircea si emisiunile pe aceeasi tema ale altor televiziuni este ca, spune el, „eu voi fi firesc, normal, nu voi reproduce mecanic niste texte”.

De ce s-a reintors Mircea Badea la Antena? „Pentru ca imi doream de mult sa revin aici si cand mi s-a propus acest format am fost de doua ori mai fericit. Stiu si imi si place sa realizez o revista a presei”, raspunde el.

Link la Arhiva Emisiunii: http://antena1.ro/index.php?page=show&id=10

Link la Forumul Emisiunii: http://antena3.ro/forum/viewforum.php?f=18

Link la Resurse YouTube cu Mircea Badea: http://www.youtube.com/results?search_query=mircea+badea&search=Search

1. Mircea Badea - CNA Part 1
   
2. Mircea Badea - CNA Part 2

Fragment din vol. SPRE EMINESCU.

RASPUNS ROMANESC LA AMENINTARILE PREZENTULUI SI LA PROVOCARILE VIITORULUI

A te manifesta liber înseamnă a dispune după propria-ţi judecată de puterile tale fizice, intelectuale şi morale. Statele demagogice au inventat pseudoproblema egalităţii pentru a escamota problema reală, a libertăţii. Lupta între partidele politice se dă pentru obţinerea controlului asupra minţii noastre. Fiecare dintre ele ştie că, din acel moment, a pus mâna pe forţa noastră fizică şi pe cea intelectuală.

“Eminescu a spulberat, iată, ideea utopiană a omului perfect, a statului ideal, a societăţii perfecte. În locul fiinţei sublime(;), el propune viziunea unui real tensionat, expus, deopotrivă, şansei desăvârşirii, dar şi riscului desfiinţării. Ontologia eminesciană face posibil realismul sociologic”.  

RADU MIHAI CRIŞAN

Eminescu - Drama Sacrificării

Vă punem la dispoziţie cartea: “Eminescu - Drama Sacrificării” de Theodor Codreanu , in format electronic.

Mihai Eminescu - “Scrieri politice”

 Vă punem la dispoziţie cartea: “Mihai Eminescu - “Scrieri politice””, în format electronic.

Testamentul politic al lui Mihai Eminescu

Vă punem la dispoziţie cartea: “Testamentul politic al lui Mihai Eminescu” de Radu Mihai Crişan , în format electronic.

Spre Eminescu

Vă punem la dispoziţie cartea: “Spre Eminescu” de Radu Mihai Crişan , în format electronic.

Cât de retrograd este Mihai Eminescu

Vă punem la dispoziţie cartea: Cât de retrograd este Mihai Eminescu de Radu Mihai Crişan , în format electronic.

,,Nu, categoric nu(;). NICI NICOLAE IORGA ŞI NICI VIRGIL MADGEARU NU AU FOST UCIŞI DE CĂTRE LEGIONARI. De ce? Fiindcă Iorga şi legionarii gândeau la fel! Se completau reciproc întru slujirea intereselor eterne şi legitime ale Neamului! (Parcurgând comparativ, şi fireşte nelimitativ, spre pildă, «Cărticica şefului de cuib» a lui Codreanu şi «Discursuri parlamentare» a lui Iorga, vă dumiriţi îndată.)

Aceea însă, căreia atât Mişcarea Legionară cât şi Nicolae Iorga îi erau profund incomozi, întrucât îi demascau public obiectivele şi acţiunile antiromâneşti, era puterea iudaică. Înstăpânită absolut pe Rusia. Prin lovitura de stat iudeocomunistă din 1917 (Lenin – Ziderblum – precum şi Stalin – Djugaşvili – sunt evrei!).

Aşadar, dacă Evreii ajunseseră stăpânii Statului sovietic, iar N.K.D.V.-ul (K.G.B.-ul) este Organ de Stat, teza potrivit căreia Traian Boieru (şeful asasinilor fizici ai marelui savant Român) era, de fapt, agent sovietic, infiltrat în Mişcare ca membru cu scopul de a o compromite, nu ţine deloc de domeniul fanteziei. Ba dimpotrivă (;)!… Ba dimpotrivă!…

Şi, nota bene: Iorga şi Madgearu au murit asasinaţi de una şi aceeaşi echipă (Traian Boieru)…’’*

Pasaj din cuvântul public adresat de dr. Radu Mihai Crişan domnului profesor Ion Marin Almăjan la data de 15.10.2007.

TEXTUL INTEGRAL AL RESPECTIVULUI CUVÂNT PUBLIC

Stimate Domnule Profesor ION MARIN ALMĂJAN

ÎNTRU DUMNEZEU ÎNAINTE!

Îngăduiţi-mi, vă rog, întâi de toate, să vă mulţumesc. Şi s-o fac din întregu-mi suflet.

Trăire şi Slujire de adevărat Român!: Aşa vă dezvăluiţi inimii mele. Cuvântul ce-l adresaţi iubiţilor ai Dumneavoastră „prieteni şi tovarăşi de drum, de rug”. Cutremurarea lăuntrică pe care o aţi simţit ori de câte ori aveţi în palmă bobul de grâu. Credinţa nezdruncinată întru venirea timpului şi pentru celelalte biruinţi ale Eminescului. Şi-atâtea alte efigii de simţire. De gând…

Mă adresez, iată, eu nevrednicul, Domniei Voastre. De ce? Cu ce îndreptăţire?

Acum puţine zile v-aţi „mărturisit îndoctrinarea dar şi pasiunea( pentru istorie”. V-aţi adresat Domnului Profesor Ion Coja. Şi, fără nici o părtinire, sincer, l-aţi întrebat: „i-au omorât legionarii pe I.G. Duca, pe Iorga, pe Madgearu şi pe (Armand) Călinescu? Motivele invocate le ştiu. Sau cel puţin le ştiu pe cele oferite de istoriografia românească. Consideraţi că omorul şi siluirea, batjocura în cazul lui Iorga, pot fi justificate omeneşte, creştineşte şi nu în ultimul caz al dreptăţii?” Adăugând imediat: „Aş fi foarte onorat dacă mi-aţi răspunde”.

N-am cunoştinţă dacă Domnia Sa v-a răspuns. (Chiar dacă m-aş bucura mult s-o fi făcut.) Nici nu-mi arog dreptul de-a vă răspunde eu în locul Dumnealui. (Nu-l am!) Vă vorbesc, aşadar, numai şi numai în nume propriu. Ca de la semen la semen. Ca de la pasionat de istorie la pasionat de istorie. Ca de la român (eu) la Român (Dumneavoastră). Şi vă împărtăşesc strict opinia mea personală. Nimic mai mult . Nimic altceva.

Da, în ce-i priveşte pe I.G. Duca şi Armand Călinescu. Au fost omorâţi de către legionari. (Motivul, care nu mă sfiesc s-o spun le face cinste legionarilor, este lămurit, în chip onest şi documentat, de către cercetători precum Ion Coja - în articolul Nicadorii, publicat în Săptămâna românească, An II, nr. 51, 16-22 noiembrie 2006 - şi Şerban Milcoveanu - în volumul Atentatul din 21 septembrie 1939 contra lui Armand Călinescu şi epoca 1930-1950, Editura TCM Print, Bucureşti, 2004 -).

Nu, categoric nu, în privinţa celorlalte două personalităţi. Nici Nicolae Iorga şi nici Virgil Madgearu nu au fost ucişi de către legionari. De ce? Fiindcă Iorga şi legionarii gândeau la fel! Se completau reciproc întru slujirea intereselor eterne şi legitime ale Neamului! (Parcurgând comparativ, şi fireşte nelimitativ, spre pildă, «Cărticica şefului de cuib» a lui Codreanu şi «Discursuri parlamentare» a lui Iorga, vă dumiriţi îndată.)

Aceea însă, căreia atât Mişcarea Legionară cât şi Nicolae Iorga îi erau profund incomozi, întrucât îi demascau public obiectivele şi acţiunile antiromâneşti, era puterea iudaică. Înstăpânită absolut pe Rusia. Prin lovitura de stat iudeocomunistă din 1917 (Lenin – Ziderblum – precum şi Stalin – Djugaşvili – sunt evrei!).

Aşadar, dacă Evreii ajunseseră stăpânii Statului sovietic, iar N.K.D.V.-ul (K.G.B.-ul) este Organ de Stat, teza potrivit căreia Traian Boieru (şeful asasinilor fizici ai marelui savant Român) era, de fapt, agent sovietic, infiltrat în Mişcare ca membru cu scopul de a o compromite, nu ţine deloc de domeniul fanteziei. Ba dimpotrivă Domnule Profesor!… Ba dimpotrivă!…

Şi, nota bene: Iorga şi Madgearu au murit asasinaţi de una şi aceeaşi echipă (Traian Boieru)…

Cu cele mai alese sentimente de admiraţie şi recunoştinţă,

Radu Mihai Crişan

Bucureşti,

15 octombrie 2007

Daca-n sufletu-ti de zare,
Zamislit de vechi canoane,
Se vor narui altare
Si s-or prabusi icoane,
Daca viforul de spaima
Brazde va taia din tine,
Daca-nselatoarea faima
Te-o purta pe cai straina,
Daca flacara iubirii
Se va stinge in durere,
Daca Legiuirea Firii
O vei crede doar parere,
Tu ridica ochii-n ceruri
Si cerseste cu sfiala
Strop de sfinte adevaruri
Si descintec de-ndoiala!

Andrei Vartic, Chisinau

ATACURILE MURDARE împotriva lui Paul Goma apar în presa bucureşteană, dar şi în cea internaţională, atât de regulat, atât de bine concertat, încât nu poţi să nu-ţi pui întrebarea dacă nu cumva cercurile de holocaustologi înfocaţi (cum le spune Goma) folosesc special numele marelui scriitor, luptător anticomunist, dar şi cel mai important desident român, pentru a se spoi pe sine, vorba lui Eminescu? Aşa, cum de altfel, îl folosesc şi pe cel al lui Mircea Eliade sau Mihai Eminescu. Potlogari de diferite rase, în marea lor majoritate comunişti-bolşevici şi cominternişti de marcă în trecut (sau urmaşii lor), unii din ei participanţi activi la genocidul împotriva umanităţii organizat de Lenin şi gruparea sa teroristă, vinovaţi direct de instaurarea dictaturii comuniste în România, distrugători şi ai României Mari, dar şi ai statului democrat român de după decembrie 1989, devenit între timp membru NATO şi UE, aceşti oameni atacă neruşinat pe marele scriitor Paul Goma cu arma negaţionismului, întârziind astfel şi ziua când statul român ar putea să-l repună în drepturi, să-i restituie cetăţenia (luată abuziv de fostul regim comunist) pe care nu a refuzat-o niciodată, dar şi pensia pe care nu o primeşte acum de la nimeni, trăind la bătrâneţe în cea mai umilitoare sărăcie, bolnav şi părăsit chiar şi de mulţi din prietenii de ieri.

Or, Goma este prea mare, prea înalt prin opera lui de scriitor, pentru a fi biruit cu aceste atacuri mizerabile. Dar sâcâit necontenit, împins spre războiul de rutină cu ei, iată, că se poate. Fiindcă în loc să se concentreze pe promovarea operei sale în lume, în loc să arate prin conferinţe şi televiziuni (mai ales tinerimii lumii) primejdia guvernărilor comuniste (ale guvernării prin crimă necontenită) şi troţchiste (ale guvernării prin haos necontenit), Goma se apără de aceşti pretinşi apărători ai suferinţelor poporului evreu în cel de al doilea război mondial (pe care Paul Goma nu le-a negat niciodată). Iar noi, prietenii şi admiratorii lui Goma, în loc să organizăm simpozioane ştiinţifice internaţionale de studiere a crimelor naziste şi comuniste, în loc să fondăm muzee în care să adunăm numele celor ucişi şi chinuiţi de nazişti şi comunişti, în loc să-i punem lui Goma statui, să-i deschidem muzee la Mana, în Basarabia, unde s-a născut, sau la Gilava, sau la Canal, sau în faţa Securutăţii din Bucureşti, unde a fost chinuit, luptăm zi de zi ca să ni-l apărăm, că să ni-l păstrăm parte a conştiinţei noastre morale colective, parte a demnităţii româneşti, a omeniei de omenie pe care nimeni nu o poate lua naţiunii române..

Continuare: http://ro.altermedia.info/opinii/straja-din-lanul-de-goma_7280.html#more-7280

Vă punem la dispoziţie cartea: “Eminescu - Drama Sacrificării” de Theodor Codreanu, in format electronic. Fisierele pdf se pot deschide cu aplicatia Adobe Acrobat Reader (Windows, Unix, Macintosh).Citiţi aici şi Adevarul despre boala, moartea si ultimele versuri ale lui Eminescu, file ale “Dosarului mortii lui Eminescu” elaborat de cunoscutul eminescolog, profesorul Nae Georgescu.

O crimă nu se prescrie niciodată. Poporul român nu poate ierta o asemenea crimă decât prin pocăinţa criminalilor şi a urmaşilor acestora. Asasinarea lui Eminescu este echivalentă cu răstignirea lui Iisus Hristos.

Iosif Constantin Drăgan s-a născut la Lugoj, la 20 iunie 1917. A părăsit România în anul 1941, cu o bursă de studii în Italia. Acolo, a înfiinţat firma Butan Gaz, devenită astăzi o prezenţă importantă în 9 ţări europene, inclusiv în România, unde deţine o treime din piaţa de gaz petrol lichefiat (GPL). Drăgan are o avere de peste 1 miliard de dolari, figurînd pe primul loc în topul celor mai bogaţi români. Afacerile lui se axează pe petrol, tipografii şi transporturi. Spre deosebire de alţi români stabiliţi în străinătate, Iosif Constantin Drăgan a fost în relaţii strînse cu statul român înainte de 1990, venind frecvent în ţară.
Pe lîngă averea pe care o deţine, I.C. Drăgan este un cunoscut om de cultură, prin opera sa de istoric, economist şi jurist. După 1990, Iosif Constantin Drăgan a fondat o serie de publicaţii în România: “Naţiunea”, “Renaşterea Bănăţeană” din Timişoara, săptămînalul “Redeşteptarea” din Lugoj, “Buletinul European”. A investit în televiziune şi radio. A creat în România trei filiale ale “Fundaţiei Europene Drăgan”, înfiinţată la Roma, în 1968. În 1995, Drăgan s-a căsătorit cu Daniela Veronica Guşă, fiica generalului MApN Ştefan Guşă, fost şef de Stat Major în decembrie 1989. Cînd s-a căsătorit, Drăgan avea vîrsta de 78 de ani. Soţii Drăgan au împreună trei copii minori. European convins, prof. Drăgan a contribuit semnificativ la dezvoltarea şi realizarea idealului de Europă Unită, nu doar economic, ci mai ales cultural, luptînd în cele mai importante tribunale pentru afirmarea şi recunoaşterea “Europei adevărate”, care se întinde de la Oceanul Atlantic pînă unde începe Eurasia. Este un precursor al extinderii Uniunii Europene, angajîndu-se, încă de la începutul aventurii comunitare din anii ‘50, pentru recompunerea Europei în unitatea sa, între partea occidentală şi cea orientală. Dovada acestei strădanii europene a fost publicarea, neîntrerupt, din 1950 pînă în prezent, a revistei lunare Bulletin europeen, tribună liberă a europenismului, unică în domeniul său, editată şi în prezent în două limbi (franceză şi italiană). Prof. I.C. Drăgan a publicat de-a lungul anilor lucrări ştiinţifice importante privind istoria milenară a românilor, cum ar fi: “Noi, tracii şi istoria noastră multimilenară”, Nagard, Milano, 1976, tradusă în 8 limbi; “Mileniul imperial al Daciei”, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985; “Istoria Românilor”, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1994; “Antonescu, Mareşalul şi Conducătorul României”, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996; “Adevărata istorie a românilor”, Nagard, Milano, 1996

articol de: Grid Modorcea / http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=8213

Deşi au trecut 118 ani de la moartea lui Eminescu, destinul său dramatic continuă să nască spectre, să stîrnească atitudini de joasă speţă, şi să ne gîndim numai la faptul că în fruntea ICR se află un om al preşedintelui care l-a numit pe Eminescu “cadavrul nostru din debara”. Numai şi pentru această gafă impardonabilă, ce se alătură altor injurii la adresa poporului român, care ar avea “structura fecalei, fără coloană vertebrală şi fără umbră”, electoratul ar fi trebuit să-l sancţioneze pe un preşedinte iresponsabil care nu ştie să-şi aleagă oamenii. Să fie din cauză că dl. Patahîrbici ar fi evreu? Dar nu este, mi-a spus un expert în materie, dl. Teşu Solomovici, care în cartea sa recentă Istoria evreilor din România are un capitol special dedicat controversatei teme Eminescu şi evreii, în care demonstrează că nici Eminescu nu i-a porcăit pe evrei, aşa cum nici evreii nu l-au jignit pe poet. Adică de nici o parte nu au existat injurii, expresii ca acelea folosite de actualul şef al ICR, care e departe de a avea caracterul nobil al evreului. Deci piatra asta urîtă nu o aruncă un evreu, ci o lighioană alterată, vreun apistoi, anomoi sau amartoloi, cum îi numeşte Eliade pe înrobiţii Satanei (vezi Teşu Solomovici, Mircea Eliade şi evreii, pag. 64)! Dimpotrivă, evreii l-au elogiat constant pe Eminescu, l-au iubit încă din timpul vieţii. Nu e întîmplător, cred, că un scriitor evreu, A. Axelrad, a lansat sintagma “Sfîntul Eminescu”, iar Salomon Segal este întîiul traducător idiş al poeziilor lui Eminescu, cunoscîndu-l direct pe poet în casa unui prieten comun, Samson Bodnărescu. Marele folclorist, eruditul rabin Moses Gaster, scria entuziast de prietenia sufletească avută cu Eminescu, aşa cum şi lingvistul evreu Hazman Tiktin se bucura de prietenia poetului şi de cunoştinţele căpătate de la el. Dar nici Eminescu n-a rămas mai prejos, le-a făcut evreilor statui de aur. În primul rînd e vorba despre faimosul poem de tinereţe Memento mori, în care Eminescu rezervă un pasaj istoriei evreilor, descriind divin “templul Iehovei”, “miticul Ierusalim” şi pe “regii Iudeei”, apoi el a creat cel mai frumos portret care s-a făcut vreodată în literatura lumii unui evreu, înţeleptul Ruben din Sărmanul Dionis, aflat iniţial în Archaeus, capodopera filosofică a poetului. Citiţi pasajul care începe aşa: “Maistrul Ruben era un bătrîn de o antică frumuseţe”. De asemenea, în Fragmentarium Eminescu descrie un cartier evreiesc dintr-o Suceavă imaginară, redat ca “o viziune a lui Isaia”, aşa cum, în comedia neterminată Gogu tatii, întîlnim un personaj memorabil, pe nume Leizer Zolzangesind, pe care îl aflăm şi în proiectul Cenuşotcă. Acest personaj, urmă aparte în proiectele sale dramaturgice, este un “adevărat prototip de minte pe dos şi netrebnicie”, cum caracterizează Eminescu într-o cronică un personaj dintr-un spectacol evreiesc văzut la Iaşi, text considerat actul de botez al teatrului idiş din România şi nu numai. De altfel, Eminescu, care într-o faimoasă replică dată lui Xenopulos în “Timpul” scria că face parte “dintr-o familie nu numai română, ci şi nobilă neam de neamul ei”, nu putea să se comporte altfel decît ca un nobil, căci rădăcinile sale sînt adînc înfipte în cel mai pur loc al României, Ţara Făgăraşului, în satul Vad, din inima Poienii Narciselor, sat unde în registrele bisericii se păstrează numele a zeci de Eminovici, unii dintre ei, din cauza papistăşiei, luînd drumul Blajului şi ajungînd apoi în Bucovina, unde Călinescu îl găseşte pe Petrea Eminovici, strămoşul direct al poetului. Dar şi azi în Vad sînt familii de Eminovici, mîndre că se trag din stirpea marelui poet. Şi-apoi însuşi Eminescu are în Fragmentarium gînduri făgărăşene, el fiind botezat literar de un şincan, Iosif Vulcan, avînd la Cernăuţi drept profesor un alt făgărăşean, din Cuciulata, Aron Pumnul, rădăcinile sale întîlnindu-se şi cu cele ale lui Creangă, ai cărui strămoşi sînt din Crîngul Făgăraşului, aşa cum arăt în filmul Obîrşia lui Eminescu şi în volumul Ţara originilor. Acest loc a dat numeroşi bărbaţi de seamă ai neamului, de la descălecătorul Negru Vodă şi principele Ştefan Mailat la ctitorul mînăstirii de la Sîmbăta de Sus, Constantin Brâncoveanu, şi cei ulteriori, Nicolae Bălan şi Antonie Plămădeală, de la un teolog ca Inocenţiu Micu-Klein la cărturari ca Gheorghe Şincai, Ion Codru-Drăguşanu şi pînă la Dumitru Stăniloaie şi Octavian Paler, acest loc, zic, nu putea fi decît leagănul unui geniu poetic, care păstra în vinele sale nobleţea şi echilibrul unui neam care s-a consolidat de sine, iubindu-şi vecinii şi conaţionalii. Istoria făgărăşenilor e o dovadă de armonie a românilor cu ungurii, saşii, evreii şi alte nemuri. Faţă de acest filon de aur, care i-a transmis şi lui Eminescu o deschidere europeană, o înţelegere adîncă a oamenilor, dovadă că el a fost şi un mare cunoscător al Cabalei şi al culturii ebraice, elementele de xenofobie, pe care le-au speculat unii din poezia Doina şi din publicistica eminesciană, de inspiraţie naţionalistă, sînt insignifiante, cum crede şi Teşu Solomovici. Cei care încearcă să-l bage pe Eminescu în debaraua istoriei se condamnă pe sine, se bagă în haznaua pe care singuri şi-o sapă.

Duminica, 17 iunie 2007

Biserica cu hramul Tuturor Sfintilor Romani, din cartierul Rahova s-a dovedit inca o data gazda primitoare a Asociatia PREZENT! pentru comemorarea lui Mihai Eminescu, actiune inscrisa in programul asociatiei si promovata de parintele Corneliu, parohul Bisericii: „Nu puteam lasa sa treaca acest moment”.

Dupa slujba Sfintei Liturghii, peste 200 de persoane au zabovit pentru a intoarce file de istorie romaneasca. Din partea Asociatiei, presedintele Ionut Baias a (re)descoperit adevarul trist al asasinarii lui Mihai Eminescu (credincios al Bisericii si neamului sau, pro-unionist, antiliberal) din interese straine de credinta si de neam, cele ale fortelor oculte, austro-ungarilor, germanilor si evreimii si prin tradarea paturii politice obediente acestora recrutata cu precadere dintre liberali, junimisti si chiar conservatori. Cercetarile in acesta privinta s-au concretizat in urma cu trei ani in articolul „De ce trebuia asasinat Mihiai Eminescu?”, care i-a avut ca semnatari pe Ionut Baias si Cezarina Barzoi. Urmand continutul lucrarii mentionate, in timpul campaniei „Mari Romani”, Andrei Gheorghe a lansat la TvR un film documentar - vizionat in cadrul proiectiei ce a urmat dupa cuvantul d-lui Baias - ce arata cum a fost pusa la cale inlaturarea lui Eminescu din viata publica si omorarea lui: de catre cine, la ce indemn.

Asistentei i s-au impartit pliante ce contineau un rezumat al articolului pomenit si un Acatist inchinat lui Eminescu de ieromonahul Ghelasie Gheorghe (+2003, Frasinei), semn al cinstirii pe care o merita, ca roman „deplin” si traitor crestin.

Lovit in timpul vietii si martirizat pentru ca milita pentru idealurile nationale, Eminescu este astazi iarasi asasinat, cea mai favorabila atitudine a „majoritatilor lase si cuminti” si a „elitei” intelectuale de azi fata de el fiind prezentarea (de fapt, marginalizarea) sa ca poet. Impotriva atitudinii de denigrare si a indiferentei care cuprinde (si) poporul nostru in procesul (dez)integrarii prin globalizare, consideram motivate si necesare actiuni cum este si cea prezentata.

Asociatia PREZENT! a donat Bisericii Tuturor Sfintilor Romani 100 de exemplare ale cartii „Testamentul politic al lui Mihai Eminescu – De ce trebuia asasinat Mihai Eminescu?”. Donatia are ca scop sprijinirea constructiei bisericii din caramida pe care Parinte Corneliu impreuna cu parohia o inalta alaturi de biserica veche de lemn.

Asociatia PREZENT!

Cezarina Barzoi – 0726.384.375; asociatiaprezent@yahoo.com

Costel Condurache – 0726.314.475; Ionut Baias – 0722.636.847

articol de: Prof. Gheorghe Turcea

În urma unor săpături s-au descoperit resturile vechiului sat dacic aflat exact pe locurile din jurul casei părinteşti a poetului. În vara anului 1979, Muzeul judeţean Botoşani, în colaborare cu Institutul de Istorie şi Arheologie “A.D. Xenopol”, din Iaşi, a început săpăturile de salvare, continuate şi în toamna anului 1980, rezultatele confirmînd existenţa unei aşezări a dacilor şi a dacilor liberi, descoperindu-se totodată şi ceramică dacică şi o amforă. Eminescu şi-a slăvit înaintaşii în “Epigonii”, poem de o viziune cuceritor romantică a trecutului: “Cînd privesc zilele de aur a scripturilor române/ Mă cufund ca într-o mare de visări dulci şi senine”. În viziunea lui romantică, Eminescu socoteşte că istoria oricărui popor începe cu mitologia lui. Influenţat de gîndirea iluminiştilor transilvăneni, îşi imaginează, încă de tînăr, un poem epic intitulat “Genara”. Lui Ştefan cel Mare, Eminescu i-a închinat “Doina”: “De la Nistru pîn’la Tisa/ Tot românul plînsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ de-atîta străinătate (…), Cine-au îndrăgit străinii/ Mînca-i-ar inima cînii/ Mînca-i-ar casa pustia/ Şi neamul nemernicia!”. După Ştefan, eroul prezentat a fost Mircea cel Bătrîn, din care a făcut un adevărat prototip de erou român. Dacă istoricii nu pot spune cu exctitate cum a fost bătălia de la Rovine, poetul, cu geniul intuiţiei, a descris lupta şi a făcut cu mijloacele artei, o personalitate cu virtuţi şi comportamente aşa de vii şi de puternice, încît i-a dat măreţia de simbol. Nu ştim dacă Eminescu a văzut tabloul motiv de la Cozia, sigur este că portretul schiţat în “Scrisoarea III” rămîne etern prin genialitatea viziunii, prin chipul luminos de erou care întrupează însuşirile majore ale poporului român. Eminescu a trăit şi s-a format într-o epocă de adînci frămîntări sociale şi politice. Era un revoluţionar însufleţit de idealurile patriotice pentru care militaseră revoluţionarii paşoptişti Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Gh. Magheru etc.
Din articolele intitulate programatic “Mîndria de a fi român”, cităm: “Atunci cînd neamurile sălbatice porniră dinspre miazănoapte, apus şi răsărit, ca să risipească comorile adunate la miazăzi şi apus, atunci - spune Eminescu - poporul român nu era decît zămislit, atunci cînd aceste popoare răsfăţate în biruinţe şi stăpîniri se pierd de pe faţa pămîntului, atunci se iveşte încetul cu încetul din Hemu şi din Carpaţi un popor tînăr şi plin de putere războinică, poporul român, gata de a începe lupta pentru păstrarea individualităţii sale”. “Eroii lui Eminescu au nume sonore, autohtone: Burebista, Decebal, Mircea, Ştefan, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Tudor Vladimirescu, Bălcescu, Avram Iancu. L-a pasionat întotdeauna “a istoriei minune” şi a căutat în ea temei, pilde, înţelesuri, învăţătură, îmbărbătare ori usturătoare pleasnă de bici pentru contemporanii nemernici.
Se ştie că, în organizarea şi desfăşurarea serbărilor de la Putna din 1871, studentul Mihai Eminescu a avut un rol major, dovedind practic că dragostea lui pentru istorie este o latură identică, o componentă vitală a iubirii de ţară. “Cîntecele populare îl încîntau - ne spune Ştefanelli, referindu-se la petrecerile organizate la Viena de Societatea Academică, “România Jună”, la care lua parte şi poetul - şi le cînta cu mare plăcere”… Mai tîrziu, după înapoierea de la Viena şi Berlin, pe cînd se afla la Bucureşti, ori de cîte ori avea prilejul să asculte muzică populară, îndeosebi doine şi cîntece bătrîneşti, poetul trăia momente de profundă încîntare sufletească, izolîndu-se de tot ce se află în jurul lui”. Prin 1868, în zilele cînd l-a întîlnit pentru întîia oară pe I.L. Caragiale, după ce i-a vorbit “despre daci, despre Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, şi-a manifestat interesul pentru propovăduirea lor, pentru cunoaşterea istoriei neamului nostru românesc şi a rolului acestor personalităţi. Gheorghe Eminovici, spune George Călinescu, era un om bine instruit, cunoscînd franceza, germana, rusa, greaca şi ucrainiana. De aici şi instruirea aleasă a copiilor, care au fost trimişi la studii în străinătate. Deci, Mihai Eminescu, pînă la 14 ani cît a stat în Ipoteşti, şi-a putut face o bună pregătire în cadrul familiei. Apropierea de marele boier Balş a dus la schimbul de cărţi între cele două familii. Balş dispunea de o bibliotecă vastă, cu peste 3.000 de volume. Gheorghe Eminovici avea plăcerea lecturii, cumpăra cărţi, le aranja în dulapuri înscriindu-le într-un catastif. Acest lucru s-a dovedit din însemnările lăsate la Balş. Aici la Ipoteşti, de unde s-a înălţat în strălucire universală Luceafărul geniului poetic naţional, cinstim cu emoţie memoria nemuritoare a celui mai iubit poet al neamului nostru românesc, Mihai Eminescu. Visul lui de dreptate, de libertate şi înălţare a României cîntate în vers de aur îşi află împlinirea în strălucitele versuri: “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie/ Ţara mea de golorii, ţara mea de dor/ Braţele nervoase, arme de tărie/ La trecutu-ţi mare, mare viitor/ Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul Dacă fiii-ţi mîndri asta le nutresc/ Căci rămîne stînca, deşi moare valul/ Dulce Românie, asta ţi-o doresc!” Poezia lui Eminescu şi caracterul ei naţional construiesc un univers care ne cheamă şi ne uneşte mereu cu frumuseţi neasemuite. Mihai Eminescu, după 118 ani de la moarte, rămîne prin opera lui, devenită nepreţuită comoară artistică şi strălucit monument istoric. Noi, românii, ne simţim mai puternici şi mai bogaţi. Şi cum această uriaşă avere artistică abia acum începem a o cunoaşte în întregime, rolul ei în istoria spiritualităţii româneşti va spori mereu, ca lumina unui soare care n-a ajuns încă la apogeu.

O ACTIUNE de comemorare a 118 ani de la moartea celui mai mare poet, jurnalist si publicist al romanilor, Mihai Eminescu, va avea loc vineri 15 iunie, incepand cu orele 14, in Piata Universitatii din Bucuresti. Evenimentul este organizat de Uniunea Mondiala a Tuturor Romanilor, Fundatia anticomunista “Piata Universitatii” si Asociatia culturala universala “Mihai Eminescu”. “Sa vina la aceasta actiune, cu inima curata, toti cei care cred nelimitat in mintuirea si salvarea neamului Romanesc”, este mesajul lansat de organizatori.

“Teoriile nu sunt decat mostre fara de valoare. Numai fapta conteaza.”

Sculptorul Constantin Brancusi s-a nascut in data de 9 februarie 1876, intr-o familie numeroasa din satul Hobita, judetul Gorj. A urmat Scoala de Arte si Meserii din Craiova, dupa care a absolvit Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti, in 1902.

In 1904, pleaca sa isi continue studiile in Munchen, dar dupa sase luni o porneste pe jos prin Bavaria si Elvetia pana la Langres, Franta. In 1905 intra la Scoala Nationala Superioara de Arte Frumoase din Paris si lucreaza in atelierul lui Antonin Mercie. A parasit scoala in 1906, dupa ce a depasit limita de varsta. In acelasi an are si primele expozitii in Paris. In 1909 revine pentru scurt timp in Romania.

Pana in 1914 participa cu regularitate la expozitii colective in Paris si Bucuresti, dupa care inaugureaza si prima sa expozitie din Statele Unite, in New York. Pana sa inceapa cel de al doilea razboi mondial Brancusi este deja celebru si participa la expozitii internationale de anvergura in Statele Unite ale Americii, Franta, Elvetia, Olanda si Marea Britanie.

Brancusi a avut o contributie covarsitoare la innoirea limbajului si viziunii plastice in sculptura contemporana, merit recunoscut si pe plan international. Sculpturile sale se remarca prin eleganta formei si utilizarea sensibila a materialelor, combinand simplitatea artei populare romanesti cu rafinamentul avantgardei frantuzesti.

Sculptorul a fost ales postum membru al Academiei Romane, despre geniul sau inovator aparand pana in prezent, in toata lumea, peste 50 de carti si monografii, alaturi de mii de studii si articole dedicate marelui artist.

Cateva dintre lucrarile reprezentative sunt amplasate in Targu-Jiu, acestea fiind celebrele sculpturi Coloana infinitului, Masa tacerii si Poarta sarutului. Constantin Brancusi, considerat unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului trecut, s-a stins din viata la Paris in data de 16 martie 1957.

“Brancusi s-a nascut la Hobita si nu va muri niciodata“  - Geo Bogza

Exegetii operei brancusiene n-au cazut de acord nici asupra numarului de lucrari care intre in cadrul ansamblului si nici in privinta nomenclaturii ansamblului sau a componentelor sale. Cele trei sculpturi - Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana fara sfarsit - sunt dispuse pe aceeasi axa orientata vest-est, cu lungimea de 1275 m. Masa Tacerii este lucrata in calcar si are urmatoarele dimensiuni: tablia 2,15 m diametru si 0,43 m grosime, piciorul 2 m diametru si 0,45 m grosime. Initial, cele 12 scaune erau mult mai apropiate de masa si dispuse doua cate doua. Poarta sarutului, al doilea monumet din cadrul ansamblului, este construita din travertin de Banpotoc. Brancusii a fost ajutat in executarea acestei piese de doi cioplitori in piatra: Ion Alexandrescu din Bucuresti si Golea din Dobrita. Dimensiunile acestei lucrari sunt de 5,13 m inaltime si 5,45 lungime. Stalpii au latura de 1,69 m. Intreaga lucrare este dispusa pe un ax de otel incastrat intr-o fundatie de beton cu latura de 5 m. Coloana fara sfarsit, considerata de catre Sydnei Geist “punctul de varf al artei moderne”, se afla situata in extremitatea estica a axului care formeaza actuala strada Eroilor. Inalta de 29,33 m, este constituita din 17 module romboidale din fonta initial alamita. Modulele de 1,80 m inaltime si aproximativ 860 kg greutate sunt montate pe un ax de otel incastrat intr-o fundatie de beton cu latura de 5 m. Elementele Coloanei au fost turnate la Atelierele Centrale Petrosani. Intregul proces de ridicare a Coloanei s-a desfasurat din punct de vedere tehnic sub conducerea inginerului Stefan Georgescu-Gorjan. Ansamblul a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938. Ca intreaga creatie brancusiana, diseminata in toata lumea si ansamblul de la Targu Jiu a determinat din partea exegetilor numeroase interpretari. Ne vom margini insa la ceea ce sustine Constantin Brancusi intr-o scrisoare adresata Aretei Tatarescu imediat dupa inaugurarea ansamblului, precum si la alte referiri facute intr-o serie de documente ulterioare. Intregul ansamblu este un omagiu adus eroilor cazuti in timpul primului razboi mondial. Masa tacerii reprezinta masa de dinaintea confruntarii de la care pleaca la lupta viitorii combatanti si eroi. Acestei explicatii i se aduce si o componenta mitico-filozofica in sensul ca masa ar reprezenta o moara a timpului. Timpul macinat este dispus in clepsidrele-scaune care-l masoara. Totul se petrece in tacere. Singurul element tonic era dat de curgerea Jiului, in imediata apropiere. Aleea scaunelor a reprezentat domeniul celor care participa fara sa se implice, prevazator, asteptand finalul; ei reprezinta ordinea impusa si circumstantele. Poarta sarutului este poarta prin care se face trecerea spre o alta viata. Motivul sarutului prezent pe stalpii portii ar putea fi perceput si ca ochiul care priveste inlauntru. Calea Eroilor este calea “sufletelor eroilor”, este drumul parcurs de la inceputul pana la sfarsitul vietii. Biserica Sfintii Apostoli se incadreaza foarte bine ansamblului, ea constituind componenta religioasa a acestuia. Coloana sau Columna (cum o numea Brancusi) fara sfarsit reprezinta un adevarat “testament spiritual” al marelui artist, un adevarat axis mundi menit parca sa sprijine in vesnicie bolta cerului.

MERGI SAU CRAPĂ!

• Link: http://octogonul.myforum.ro/

DESPRE CARTILE LUI PAVEL CORUT

ISTORIA ADEVARATA A GETO-DACIEI

Lumea spionajului in cartile lui Corut

Lumea tenebroasa a stapaniilor din umbra

Octogonul este unitatea de elita a spionajului romanesc,
numita codificat, la creare, unitatea U sau unitatea fantome.

Radacinile Octogonului trebuiesc cautate
in serviciul secret cu profil antimasonerie
infiintat de domnitorul Alexandru Cuza.

Realizatorii site-ului mihai-eminescu.net raspund apelului noii redactii a ziarului ATAC, care solicita intregii bresle jurnalistice romanesti sa se mobilizeze pentru a afla adevarul asupra vietii si mortii Romanului Absolut, dupa cum il numea ganditorul Petre Tutea pe Mihai Eminescu. Mai jos este publicat materialul preluat din cotidianul citat.

Link: http://www.mihai-eminescu.net/

• Eminescu a fost victimă politică
• Eminescu - Drama Sacrificării
• Eminescu, mereu nou

Novopress raspunde apelului noii redactii a ziarului ATAC, care solicita intregii bresle jurnalistice romanesti sa se mobilizeze pentru a afla adevarul asupra vietii si mortii Romanului Absolut, dupa cum il numea ganditorul Petre Tutea pe Mihai Eminescu. Mai jos este publicat materialul preluat din cotidianul citat.

Dosarul Eminescu Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare si intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformata si manevrata de toate regimurile politice care s-au succedat in Romania. Restabilirea adevarului despre Eminescu este o datorie de onoare a breslei ziaristilor. Ca multi alti ziaristi, Eminescu a intrat in malaxorul aparatului represiv al politiei politice si a devenit o problema si o afacere de Stat.

Cea mai insemnata parte a activitatii sale a fost dedicata gazetariei si politicii. Din 1876 devine ziarist profesionist - ocupatia sa principala pana la sfarsitul vietii. Debuteaza la Curierul de Iasi apoi, in 1877 este redactor la Timpul, din 1880 redactor sef si redactor pe politica pana in1883. In mod brutal, in iunie 1883, munca sa este intrerupta si este introdus cu forta intr-un ospiciu. Politia, sub comanda Puterii de stat, il transforma astfel pe Eminescu intr-unul dintre primii detinuti politici ai statului modern roman. Oricum, este primul ziarist caruia i se pune calus in gura in aceasta maniera dura. Metoda va fi perfectionata sub comunism.

Conservator Eminescu isi asuma ca pe o profesiune de credinta lupta pentru Romania, amendand atat liberalii cat si conservatorii pentru politica de cedare in interesul marelui capital in chestiuni arzatoare ale timpului. Scria vibrant, scria cu patos dar si cu rigoare, scria cu o forta devastatoare. Maiorescu noteaza - “Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba”. “Stapan pe limba neaosa” si cu o “neobisnuita caldura sufleteasca”, Eminescu insufletea dezbaterea publica si totodata izbea necrutator “iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse”. Pe scurt, un ziarist de marca, o voce puternica, un spirit radical si incomod. Mihai Eminescu avea o functie publica foarte importanta ca redactor-sef al ziarului Timpul, care era organ oficial al Partidului Conservator. Maiorescu - la organizarea Partidului Conservator - a aratat clar pozitia lui Eminescu: “Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul”.

De la Nistru pan’ la Tisa
Eminescu duce campanii de presa dedicate chestiunii Basarabiei, critica aspru Parlamentul pentru instrainarea Basarabiei, este intransigent atat fata de politica de opresiune tarista (,,o adanca barbarie”) cat si fata de cea a Imperiului Austro-Ungar si, totodata, isi acuza colegii, fruntasii conservatori, ca participa la infiintarea de institutii bancare in scop de specula. Situatia sa la ziar devine critica in 1880, mai ales dupa ce ataca proiectul de program al Partidului Conservator, lansat de Maiorescu, in care acesta pleda pentru subordonarea intereselor Romaniei si sacrifica romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar. Cata vreme guvernele de la Budapesta ii oprima pe romani, ingradind accesul la scoala si Biserica, blocand cultivarea limbii materne - apropierea de Imperiu nu este posibila si nici recomandabila, avertiza jurnalistul.

Lovit la Timpul Viena insa atrage ca un magnet si conservatorii se cupleaza cu liberalii - ,,la ciolan”, cum ar zice azi Ion Cristoiu. P.P Carp, inalt fruntas conservator, devine ambasador al liberalilor la Viena si cere sa i se puna surdina lui Eminescu (intr-o scrisoare catre Titu Maiorescu ii atrage atentia: “si mai potoliti-l pe Eminescu!”). Scarbit, acesta protesteaza: ,,Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul. Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca pe camasi si partidul ca cizmele?”. Ca urmare, in noiembrie 1881 Eminescu este inlocuit de la conducerea Timpului, este retrogradat, iar noul redactor-sef il ataca pe Eminescu in chiar ziarul pe care acesta il condusese.

Societatea Carpatii - serviciul secret roman al Daciei Mari In 1882, Eminescu participa la fondarea unei organizatii cu caracter conspirativ, inscrisa de fatada ca un ONG de azi - Societatea Carpatii. Societatea isi propunea - conform Statutului, sa sprijine orice,,intreprindere romaneasca”. Se avea insa in vedere situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar. Considerata subversiva de serviciile secrete vieneze, organizatia din care facea parte Eminescu este atent supravegheata. Sunt infiltrati agenti in preajma lui Eminescu, inclusiv in redactie. Manifestarile organizate de “Societatea Carpatii” ingrijorau in mod deosebit reprezentanta diplomatica a Austro-Ungariei in Romania. ,,Societatea Carpatii” era un adevarat partid secret de rezerva, cu zeci de mii de membri, care milita pe fata pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar si alipirea la tara, dar executa si actiuni conspirative.

Urmarit de spionii Austro-Ungariei Intr-o nota informativa secreta din 7 iunie 1882, redactata de ministrul plenipotentiar al Austro-Ungariei la Bucuresti, Ernst von Mayr, catre ministrul Casei imperiale si ministrul de Externe din Viena se raporta: “Societatea Carpatii” a tinut la 4 iunie o sedinta publica, careia i-a precedat o consfatuire secreta. Despre aceasta am primit din sursa sigura (ceea ce inseamna nota unui agent infiltrat in organizatie - n.n.) urmatoarele informatii: subiectul consfatuirii a fost situatia politica.

S-a convenit acolo sa se continue lupta impotriva Monarhiei austro-ungare, dar nu in sensul de a admite existenta unei ,,Romanii iredente”. Membrilor li s-a recomandat cea mai mare precautie. Eminescu, redactorul principal al ziarului “Timpul”, a facut propunerea de a se incredinta studentilor transilvaneni de nationalitate romana, care pentru instruirea lor frecventeaza institutiile de invatamant de aici, sarcina pe timpul vacantei lor in patrie, sa contribuie la formarea opiniei publice in favoarea unei ,,Dacii Mari”. Sacareanu, redactorul adjunct de la “Romana libera”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit carora romanii de acolo ii asteapta cu bratele deschise pe fratii lor”. (Arhivele St. Buc., Colectia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus - Hof - und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)

Tradatorii Un alt un raport confidential catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro- Ungariei, informa despre o alta adunare a ,,Societatii Carpatii”, din care rezulta ca un anume Lachman, redactor la ziarul “Bukarester Tageblatt” si foarte activ spion austriac, avea ca sarcina urmarirea pas cu pas mai ales a lui Eminescu. In contextul notei informative se mai numeste un agent din vecinatatea imediata a lui Eminescu, care ar fi putut fi chiar vicepresedintele “Societatii Carpatii”, despre care se scrie negru pe alb ca este nici mai mult nici mai putin decat… spion austriac. (Numele acestuia reapare ulterior in procesul verbal adresat de comisarul Niculescu cu ocazia arestarii lui Eminescu: “informat de d.d. G. Ocasanu si V. Siderescu ca amicul lor d-l Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, ar fi atins de alienatie mintala”).

Nationalistii, urmariti si de rusi Eminescu avea o statura publica impresionanta si era perceput drept un cap al conservatorismului dar si al luptei pentru unitate nationala, coordonata ulterior printr-o intreaga retea de societati studentesti din orase centre universitare din cuprinsul monarhiei Austro-Ungare. S-a creat un fel de network care avea ca obiectiv direct lupta pentru unitatea politica a romanilor. Pe langa ,,Societatea Carpatii”, au mai aparut la Budapesta Societatea “Petru Maior”, la Viena “Romania juna”, la Cernauti “Junimea”,”Dacia”, “Bucovina si Moldova”, in Transilvania societatea “Astra” si, in vechea Romanie, “Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie”, care avea filiale inculsiv la Paris. Toate aceste organizatii se aflau in obiectivul serviciilor secrete ale Rusiei tariste si Austro- Ungariei, fiind intens infiltrate si supravegheate. Colectia arhivelor politice vieneze cuprinde numeroase rapoarte similare cu notele informative care priveau activitatea lui Eminescu, considerat un lider primejdios.

Incomodul Eminescu Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, il insarcinase pe F. Lauchman in acest sens: ,,Eminescu este in permanenta urmarit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observatie miscarea “iridenta” a ardelenilor din Bucuresti si ale carui rapoarte sunt astazi cunoscute”. O nota informativa a baronului von Mayr denunta articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului in Romania. In 1883, Eminescu realizeaza un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania si il ridiculizeaza pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate. Condamna guvernul liberal pentru politica externa si interna, denunta cardasia conservatorilor cu liberalii si devine o povara incomoda pentru toata lumea. Tiradele si intransigenta sa deranjau pe toata lumea. Eventualitatea ca acesta sa devina candva parlamentar - ca multi alti ziaristi, ar fi fost nefasta pentru puterile externe din jurul Romaniei, deoarece ar fi putut genera un curent politic ostil si neconvenabil intereselor acestora.

Stia ca i se pregateste ceva Eminescu este informat si simte ca i se pregateste ceva. In 28 iunie 1883 se strange latul. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu. Sunt incalcate desigur toate normele legale si i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat inclusiv “apropiati” interesati prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importanta pentru istoria si politica Romaniei nu doar datorita arestarii lui Eminescu. Exact in aceasta zi, Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegrama lui Carol I, prin care Germania ameninta cu razboiul. In cursul verii, Imperiul Austro-Ungar a executat manevre militare in Ardeal, pentru intimidarea Regatului Romaniei, iar presa maghiara perorase pe tema necesitatii anexarii Valahiei. Imparatul Wilhelm I al Germaniei a transmis de asemenea o scrisoare de amenintari, in care soma Romania sa intre in alianta militara, iar Rusia cerea, de asemenea, satisfactii.

Interzis si internat Guvernul a desfiintat “Societatea Carpatii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Odata cu arestarea si internarea la balamuc a lui Eminescu au fost organizate razii si perchezitii ale sediului “Societatii Carpatii” au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor. Exact in aceasta zi trebuia de fapt sa se semneze Tratatul secret de alianta dintre Romania si Tripla Alianta, formata din Austro-Ungaria, Germania si Italia. Tratatul insemna aservirea Romaniei Austro-Ungariei in primul rand, ceea ce excludea revendicarea Ardealului. Bucurestiul era dominat de ardeleni, care, ridicau vocea din ce in ce mai puternic pentru eliberarea Ardealului, pentru drepturile romanilor asupriti de unguri. Eminescu era in centrul acestor manifestari. Tratatul urma sa interzica brusc orice proteste pentru eliberarea Ardealului, iar conditia semnarii tratatului era anihilarea revendicarii Ardealului de la Bucuresti.

Suprimarea incepe de la 33 de ani “Directiva de sus” s-a aplicat la diferite nivele. Declararea nebuniei lui Mihai Eminescu este unul dintre ele. Asa-zisele “interese de stat” l-au nimicit pe tanarul redactor - potentiala mare figura politica a Romaniei Mari, tocmai in anul cand implinea 33 de ani, varsta jertfei lui Ioan Botezatorul si a lui Iisus. Tratatul a fost semnat pana la urma in septembrie 1883, ceea ce a mutat lupta ardelenilor in Ardeal. Ce urmeaza in anii urmatori este un cosmar - bine regizat, in care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberata si va duce la moartea sa. Politia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele si toate documentele - cica sa nu fie distruse - depunandu-le la Academie dupa ani buni. Eminescu nu si-a mai vazut niciodata corespondenta, cartile, notele. In manuscrisele din acei ani, cele care au scapat nedistruse de Maiorescu sunt insemnari derutante, care arata nivelul la care era hotarat sa actioneze Eminescu ca lider al “Societatii Carpatii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecintelor unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana, proiecte cu adevarat “subversive”, mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Este usor de inteles ca actiunile sale au fost dejucate prin metodologia tipica a “masurilor active” specifice serviciilor secrete de acum dar si de atunci. Nimic nou sub soare pe campul “operativ”.

Otravit cu mercur Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile. Nu mai are unde sa scrie, se resemneaza cu situatia sa de condamnat politic si isi asuma destinul - nu fara insa a lupta pana in ultima clipa. In 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca pe Eminescu la Bucuresti, unde urmeaza o colaborare anonima la cateva ziare si reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemica ce va zgudui guvernul, rupand o coalitie destul de fragila, de altfel, a conservatorilor (care luasera, in fine, puterea) cu liberalii. Repede se afla, insa, ca autorul articolului in chestiune este “bietul Eminescu”. Si tot atat de repede acesta este cautat, gasit si internat din nou la balamuc, in martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit, iar opera sa politica pusa la index. Defaimarea sa nu a incetat nici astazi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevarate campanii continua si azi. I se fac rechizitorii si procese de intentie si este denigrat de anti-romani.

Eminescu nu a fost nebun Abia recent s-a dovedit, prin contributia unor specialisti in medicina legala - cum este Vladimir Belis, fost director al Institutului de Medicina Legala, sau cu aportul doctorului Vuia, ca mitul bolilor sale a fost o intoxicare de cea mai joasa speta.

Punand cap la cap toate dovezile stranse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari din domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut o dementa paralitica”. Lui Eminescu i s-a facut autopsia in ziua de 16 iunie 1889, existand un raport depus la Academie, nesemnat insa. Creierul sau, dupa autopsie, s-a constatat ca are 1495 de grame, aproape cat al poetului german Schiller. Iar apoi este “uitat” pe fereastra, in soare. Creierul sau era o dovada stanjenitoare a falsitatii teoriei sifilisului - deoarece aceasta boala mananca materia cerebrala. In manualele de astazi continua prezentarea deformata a adevarului in ce il priveste pe Eminescu. Insa propagarea operatiunii de dezinformare in care cad multi, din necunostinta de cauza, este inceputa de pe vremuri de serviciile secrete al Austro-Ungariei si continuata apoi de dusmanii Romaniei. “Tinta” Eminescu inca preocupa diferite cancelarii si “grupuscule elitiste” - in fapt extensii ale unor grupuri de putere care isi perpetueaza misiunea de destructurare a valorilor simbolice ale Romaniei.

AlterMedia-România / 17 Ianuarie 2007 :

Cititorul nostru Ioan Danila ne semnaleaza ca, la Bustul lui Mihai Eminescu din fata Ateneului Roman din Piata Revolutiei - Bucuresti, Partidul Stangii Unite, pensionarii si sindicatele au depus coroane de flori si au rostit alocutiuni la adresa marelui poet, omagiind memoria unui mare om a care-i cinstire merita o atentie mai mare din partea oficialitatilor locale, partide, massmediei, radioului si televiziunilor.“Ne-am obisnuit sa ne alaturam proscrisilor neaveniti care incearca sa arunce cu noroi in cultura si istoria de veacuri a Romaniei, facindu-le jocul in momente cruciale cind incercam din rasputeri sa repunem pe picioare a tot ceea ce a insemnat Romania de azi, de ieri si de pretutindeni. Este suparator faptul ca la 157 de ani de la nasterea lui Eminescu, mass-media a tacut malc. O exceptie a fost SANTINELA, periodicul Partidului Stangii Unite, ziar ce nu evita a arata lumii intregi ce am fost noi ca natiune si incotro ne indreptam. Va redam mai jos citeva opinii in conceptia moldovenilor despre marele poet Mihai Eminescu (din SANTINELA, nr. 13/2007):

„Prima valoare nationala este Eminescu si numai Eminescu“

Astazi se implinesc 157 de ani de la nasterea celui mai mare poet roman din toate timpurile, Mihai Eminescu. Pentru a afla mai multe despre poetul national si despre legaturile acestuia cu judetul nostru, am discutat cu Dan Ravaru, consilier artistic la Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Vaslui.
- De ce il sarbatorim in fiecare an pe Eminescu?

- Existenta unui popor, a unei unei tari este marcata de aniversarea celor mai importante evenimente. Pentru noi, romanii, Eminescu ramine cel mai important dintre fiii acestui popor, iar aniversarea sa, an de an, este un prilej de rememorare, atit spirituala, cit si culturala.

- Ce il leaga pe Eminescu de judetul nostru?

- In primul rind, exista o legatura generala cu tot ceea ce se cheama Moldova, cu tot ceea ce se cheama istorie si, mai ales, ceea ce este legat de figura lui Stefan cel Mare care, dupa cum stim, a vietuit mult timp in judetul Vaslui, unde a avut practic o a doua capitala, pe linga Suceava. Apoi, Eminescu a avut buni prieteni din judetul Vaslui. El a frecventat cenaclul „Junimea“, iar acest cenaclu a fost intemeiat de cinci persoane: Titu Maiorescu, Iacob Negruzi, Teodor Rosetti, Petre Carp si Vasile Pogor. Ultimii trei au fost direct legati de judetul Vaslui, Teodor Rosetti si Petre Carp chiar au avut resedinta aici, avind mosie la Tibanesti, care pe atunci facea parte din judetul Vaslui, si la Solesti. Dar, cea mai importanta legatura a lui Eminescu cu judetul nostru a fost in perioada 1 iulie 1875 - 1 iunie 1876, cind a fost revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui. Functia aceasta i-a fost acordata de Maiorescu ca o sinecura. Adica, un revizor scolar putea sa munceasca foarte mult, dar putea sa nu munceasca deloc, insa avea un salariu exceptional de bun. Eminescu se dovedeste de data aceasta un exemplu moral deosebit. El reuseste in acest interval de 11 luni sa viziteze 200 de scoli, majoritatea din judetul Vaslui. Au ramas in amintirea noastra preocuparile sale pentru scoala din Dumesti, din Laza etc. Vedem cum se preocupa de existenta personala a invatatorilor, de viata lor de fiecare zi, de localurile scolare, gaseste solutii acolo unde localurile erau deteriorate, gaseste forme de salvare a lor, de sustinere si este uimitor faptul ca Eminescu a scris sute si sute de pagini de rapoarte la minister in aceasta perioada, cu scrisul lui ingrijit, cu scrisul lui care era sortit poeziei si frumusetii, se apleaca asupra unor lucruri comune, obisnuite, vulgare am putea spune. Toate acestea dovedesc o sinceritate a lui Eminescu, educatia lui de tip german. Acele vremuri care ar fi fost consacrate poeziei si filosofiei, el le-a inchinat vietii de zi cu zi.

- Cunoasteti experiente amuzante legate de vizitele sale?

- Au ramas si aspecte amuzante din vizitele sale in judet. De exemplu, faptul ca, la Minjesti, timp de sapte ani, a fost un singur absolvent. Eminescu socoteste cita leafa a luat invatatorul. La Vaslui, Scoala de fete avea sapte incaperi, in cinci incaperi locuia directoarea, iar doua erau sali de clasa. Oricum, activitatea sa de revizor scolar ramine un exemplu moral pentru noi toti. Sa-ti dedici viata unei munci care era importanta pentru altii, dar, in raport cu preocuparile sale pentru filosofie si poezie, era o munca derizorie. Si totusi, el i-a inchinat toata energia sa.

Model uman si literar

- De ce unii il contesta?

- Trebuie sa precizam ca acei care il contesta sint foarte putini la numar. Cei frustrati, cei care nu au reusit sa se realizeze literar, au impresia ca, datorita faptului ca lui Eminescu i se acorda atit de multa importanta, nu li se acorda lor. E un fel de invidie personala de cea mai joasa speta. Contestarile pleaca in mod general din alta parte, datorita articolelor lui politice, datorita operei sale politice, care cuprinde peste 2.000 de pagini si este extraordinar de interesanta. El era ideologul Partidului Conservator, insa nu s-a sfiit sa-si critice si colegii de partid, desi critica sa se indrepta in special impotriva adversarilor politici, adica a liberalilor. Eminescu a trait o perioada asemanatoare cu cea pe care o traim noi astazi, perioada instalarii capitalismului in forma sa salbatica. Majoritatea celor care intreprindeau afaceri erau evrei. Eminescu are articole impotriva lor. De fapt, nu era vorba de faptul ca erau evrei, el nu avea nimic impotriva lor ca oameni, dovada ca a avut foarte multi prieteni evrei, nici impotriva religiei sau a culturii lor. Insa, il deranjau unele aspecte economice pe care le promovau. Eminescu, fiind un traditionalist, a fost impotriva formelor brutale, agresive de capitalism, asa cum le cunoastem si astazi. Mai tirziu, a fost considerat precursor de miscarea legionara, care l-a considerat un intemeietor al lor, alaturi de haiducie si de rascoala din 1907. Din aceste motive, el este atacat si astazi, datorita atitudinii sale politice. Din punct de vedere al valorii sale artistice, nimeni nu poate sa-l conteste. Sint unele poezii cu mare raspindire populara, cum ar fi „Pe linga plopii fara sot“ sau „Mai am un singur dor“. Insa, aceasta nu-i scade deloc valoarea, cum incearca unii sa o faca. Faptul ca el reuseste sa fie inteles si de omul simplu, dar, in acelasi timp, o parte a operei sale poate fi inteleasa numai de oameni aplecati spre gindire, nu-i contesta cu nimic valoarea. O buna parte a operei sale a ramas in manuscris si a fost publicata dupa moartea sa. E vorba de acele „Postume“, care ne dezvaluie un nou Eminescu. Deci, Eminescu nu se termina, nu se sfirseste, ci este o carte mereu deschisa. Manuscrisele sale ne ofera noi si noi posibilitati de interpretare.

- Poate fi Eminescu un model uman si literar?

- Da, si putem lega lucrul acesta cu ceea ce discutam inainte. Poate un alt motiv de contestare este tocmai ca Eminescu este un model uman perfect. Eminescu nu a facut niciodata un compromis. Un exemplu in acest sens este atitudinea sa fata de razboiul din 1877. Atunci cind toata tara era cuprinsa de patriotism, el, fiind un mare patriot, a considerat ca alianta cu rusii este extraordinar de periculoasa, cum s-a si dovedit, fiindca dupa razboi rusii ne-au luat trei judete din sudul Basarabiei: Ismail, Cahul, Bolgrad. Eminescu a surprins de la inceput pericolul acestei aliante si, desi mare patriot, nu a scris nici o poezie, nu a laudat cu nimic razboiul contemporan cu el. Deci, el nu a acceptat compromisuri sub nici o forma, nici cu colegii de partid, nici cu adversarii, iar in viata de toate zilele, a fost de o corectitudine cu totul si cu totul extraordinara. Or, noi, care traim momentul de dupa 1989 si am vazut cum sute de scriitori romani, unii chiar foarte mari, precum Sadoveanu, Calinescu, Camil Petrescu, au facut atitea compromisuri fata de puterea comunista, sigur imaginea lui Eminescu este o mustrare permanenta pentru foarte multi dintre scriitorii romani care si-au schimbat conceptiile cum isi schimba camasile.

- Ziua de 15 ianuarie ar merita o mai mare atentie?

- Cuprinsi de febra afacerilor, conducatorii nostri sint mai putin atenti la aniversarea lui Eminescu si, in ideea aceasta a europenismului, se ascund de multe ori atacuri la adresa identitatii nationale. Se vorbeste de pastrarea identitatii nationale, ca vom fi intr-o Europa a natiunilor samd, o multime de discursuri pe tema aceasta, dar, totodata, in mod subtil, identitatea nationala este atacata, chiar in pericol. Un aspect al acestui dezinteres este si cel pentru aniversarile eminesciene, mai ales ca se feresc ca naiba de tot ceea ce poate fi patriotism, ceea ce poate fi considerat nationalism, de aceea se feresc si de aniversarea lui Eminescu. Dar, indiferent de atitudinea conducatorilor de stat, el este totusi sarbatorit pretutindeni. Orice roman stie despre aceasta zi. Sa nu uitam ca el este sarbatorit in mod deosebit peste Prut. In Republica Moldova, sarbatorirea sa este si mai profunda, iar, in spatiul nostru romanesc, se pare ca pe multi ii intereseaza mai mult aspectele materiale si mai putin cele spirituale. Ma refer in primul rind la televiziunile care sint rusinoase din punct de vedere cultural. Prima dintre valorile nationale ramine Eminescu si numai Eminescu. (Alina TANASA)

Eminescu, viu in memoria vasluienilor

Pentru ca astazi este aniversata ziua geniului poeziei romanesti, am dorit sa aflam daca vasluienii isi amintesc acest lucru si le-am adresat trei intrebari: „Care este semnificatia zilei de 15 ianuarie?“, „O poezie a lui Eminescu?“, „Cum l-ati caracteriza pe poetul national?“.

• Sabina Sonea, 11 ani, eleva la Scoala nr. 4: „Pe 15 ianuarie, s-a nascut poetul Mihai Eminescu. «Fiind baiet, paduri cutreieram». Cel mai mare poet roman“.
• Costache Silistru, 52 de ani, salariat Nadin Conf: „Este ziua de nastere a lui Mihai Eminescu. «Luceafarul». Eminescu este geniul natiei romane“.
• Lacramioara Chirica, 46 de ani, salariat la „Piine Andreea“: „Romanii il sarbatoresc pe marele Eminescu. «Mai am un singur dor». Este unicat pentru poporul roman, de neegalat“.
• Rozica Dudau, 38 de ani, salariat Pancarprod: „Ziua lui Mihai Eminescu. «Glossa». Un mare scriitor si poet roman“.
• Ion Trifan, 48 de ani, salariat la Asociatia 24: „S-a nascut Mihai Eminescu. «Luceafarul». A fost un mare scriitor, un bun poet, de mare actualitate si pentru vremurile noastre“.
• Petrica Stanisteanu, 63 de ani: „S-a nascut cel mai mare creator de versuri al romanilor, unul din parintii literaturii. Eminescu ne este contemporan prin pregatire si gindire, un patriot si un roman adevarat. E regretabil ca poporul roman nu il apreciaza intotdeauna la justa lui valoare, desi el a facut ca poporul nostru sa fie cunoscut in Europa si in lume“.

http://ro.altermedia.info/calendar/prima-valoare-nationala-este-eminescu_6065.html#more-6065