Sită Deasă

articol de: Prof. Floarea Necsoiu

"Pentru cine cerceteaza de aproape coordonatele spiritului eminescian, un lucru este izbitor. Nimeni nu mai cîntase în poezia româna iubirea ca eveniment cosmic, nimeni nu trecuse dincolo de sentimentalitatile zilnice si nu asezase în versuri geneza, devenirea si surparea lumilor (…). Nimeni nu traise universal ca Goethe si nu încheiase viata printr-o rupere desavîrsita de contingent, într-o rece nemiscare (…).

În literatura româna, Eminescu nu s-a nascut, ci a iesit de-a dreptul din ape, ca si Luceafarul”. Cert este ca Lumina mintii si sufletului eminescian a curs de acolo de unde numai el "Vedea ca-n ziua cea întîi / Cum izvorau lumine” - imaginea colosala si unica în poezia româneasca si a lumii a începuturilor, a lui Dumnezeu - Lumina ordonatoare si creatoare a tuturor vazutelor si nevazutelor. Asa cum sintetizeaza, cu genialitatea sa, marele exeget al creatiei eminesciene, G. Calinescu, nimeni pîna la Eminescu - si am zice si dupa el - nu a patruns chiar taina Creatorului si a Creatiei. Din aprecierile marelui istoric, critic, estetician am asezat-o la începutul timidelor mele gînduri despre spiritul "nepereche” pe aceea care întruneste cea mai mare forta de sugestie asupra continutului operei unicului si inegalabilului poet.

Citeşte mai departe »

Atât în cadrul şcolii generale Nr. 195 din Bucureşti, cât şi în mass-media comunistă din România anilor copilăriei mele, Mihai Eminescu era mereu prezentat ca şi "poetul naţional român". De la părinţi însă, mai aflasem că Mihai Eminescu fusese şi rămăsese "cel mai mare jurnalist român".Când le-am cerut părinţilor să-mi dea articole de-ale sale mi-au răspuns: "N-avem! Sunt interzise." Mai mult, până şi colecţia sa de poezii i-a fost cenzurată, în frunte cu marea sa "Doină". Sunt materiale care îi sperie pe comunişti, după cum i-a speriat şi pe politicienii din timpul său.

În acest an, cercetători Cezarina Bărzoi şi Ionuţ Băiaş (publicaţia "Permanente" Nr.1-2 2005), au lansat o investigaţie cu privire la circumstanţele dinaintea morţii şi chiar cu privire la cauza morţii Marelui Eminescu, care pun sub semnul întrebării versiunea oficială, acceptată unilateral până acum, conform căreia Mihai Eminescu ar fi murit atât " accidental", cât şi din cauza "nebuniei". Mai mult, cei doi autori, avansează ipoteza conform căreia Mihai Eminescu ar fi fost supus unei campanii de calomnieri (Atac la Persoană) în perioada precedentă morţii sale. Să revizuim deci aceste analize:

1. Calomnierea (Atac la Persoană)
   Prezenţa ziaristului şi a omului politic Mihai Eminescu în climatul socio-politic al anilor 1880, incomoda teribil cercurile politice româneşti supuse presiunilor oportuniste exterioare şi interne de a compromite unitatea şi integritatea poporului român. Eliminarea lui Eminescu părea să fie o necesitate iminentă pentru aceştia, datorită fenomenalei sale popularităţi şi carisme.
   [ http://noinu.rdscj.ro/article.php?articleID=181  ]
2. Cum a fost asasinat Eminescu
   La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros cere primului preşedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei "cure" pacientului Mihai Eminescu, aflat în casa de sănătate a doctorului Şuţu din strada Plantelor.
   Se constituie un consiliu compus din T. Maiorescu, Dem Laurian, St. Mihăilescu, I.L. Caragiale, I.Gr. Valentineanu şi Mihail Brăneanu, care, convocaţi conform articolului 440 din Procedura Civilă (jurnalul 2783/89), depun la secţia a doua a tribunalului un proces verbal în care sunt de părere că "Boala fiind în recidivă, reclamă interdicţia pacientului şi rânduirea unui tutor care să poată primi de la stat pensia lui viageră şi să poată îngriji de întreţinerea interzisului". Procesul verbal al consiliului este scris în întregime şi depus de Titu Maiorescu, care era şi avocat. După semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) şi depunerea raportului medico-legal, iscălit de doctorii Şuţu şi Petrescu, urmează celebrul interogatoriu pentru evaluarea stării psihice a pacientului [ http://noinu.rdscj.ro/article.php?articleID=181&document=2 ]
3. Falsificările Postume
   După cum se ştie, lui Eminescu i s-a făcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie. Acesta este nesemnat.
   Autopsia evidenţiază "o degenerescenţă grasă a pereţilor cordului, deveniţi fragili şi galbeni, şi prezenţa unor plăci întinse şi proeminente atât la baza valvulelor aortice, cât şi pe faţa interioară a aortei anterioare. În fine, din partea hepatului şi a rinichilor s-a observat de asemenea o degenerescentă granulo-grasoasă considerabilă". Dacă modificările la nivelul aortei aparţin unei ateromatoze incipiente, deloc neobişnuite, rinichii albi cât şi modificările ficatului sunt caracteristice pentru o gravă intoxicatie mercurială.
   [ http://noinu.rdscj.ro/article.php?articleID=181&document=3 ]
4. Concluzii
   Aşadar, Eminescu a fost scos din viaţa publică şi declarat nebun pentru că atitudinea lui pentru unirea ţării-mamă cu Transilvania nu era bine văzută de conducerea de atunci a României, de junimiştii P.P. Carp şi Titu Maiorescu, care încercau din răsputeri încheierea unei alianţe militare cu Germania si Austro-Ungaria.
   [ http://noinu.rdscj.ro/article.php?articleID=181&document=4 ]

NOI, NU! - Revista de Atitudine si Cultura: http://www.revistanoinu.com/

DOINA

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a
Ca nu mai poate strabate
De-atâta strainatate.
Din Hotin si pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a calare,
De la Mare la Hotin
Mereu calea ne-o atin;
Din Boian la Vatra Dornii
Au umplut omida cornii
Si strainul te tot paste,
De nu te mai poti cunoaste.
Sus la munte, jos la vale
Si-au facut dusmanii cale;
Din Satmar pâna ’n Sacele
Numai vaduri ca acèle.
Vai de biet Român saracul,
Indarat tot da ca racul,
Nici îi merge, nici se ’ndeamna,
Nici îi este toamna toamna,
Nici e vara vara lui
Si-i strain în tara lui.
Dela Turnu ’n Dorohoiu
Curg dusmanii în puhoiu
Si s’aseaza pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier,
Toate cântecele pier,
Sboara paserile toate
De neagra strainatate.
Numai umbra spinului
La usa crestinului.
Isi desbraca tara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleaca
Si isvoarele îi seaca –
Sarac în tara saraca!
Mânca-i-ar inima cânii,
Mânca-i-ar casa pustia
Si neamul nemernicia.
Stefane, Maria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Arhimandritului
Toata grija schitului,
Lasa grija Sfintilor
In sama parintilor,
Clopotele sa le traga
Ziua ’ntreaga, noaptea ’ntreaga,
Doar s’a ’ndura Dumnezeu
Ca sa-ti mântui neamul tau!
Tu te ’nalta din mormânt
Sa te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând.
De-i suna din corn odata,
Ai s’aduni Moldova toata,
De-i suna de doua ori
Iti vin codri ’n ajutor,
De-i suna a treia oara
Toti dusmanii or sa piara
Din hotara în hotara,
Indragi-i-ar ciorile
Si spânzuratorile!

“Neputând sã te ajungã, crezi c-or vrea sã te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subtire
Care s-o-ncerca s-arate cã n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt si dânsii… Mãgulit e fiecare
Cã n-ai fost mai mult ca dânsul. Si prostatecele nãri
Si le umflã orisicine în savante adunãri
Când de tine se vorbeste. S-a-nteles de mai nainte
C-o ironicã grimasã sã te laude-n cuvinte.
Astfel încãput pe mâna a oricãrui, te va drege,
Rele-or zice cã sunt toate câte nu vor întelege…
Dar afarã de acestea vor cãta vietii tale
Sã-i gãseascã pete multe, rãutãti si mici scandale —
Astea toate te-apropie de dânsii… Nu lumina
Ce în lume-ai revãrsat-o, ci pãcatele si vina,
Oboseala, slãbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mânã de pãmânt;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit. ”

“Singura ratiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este nationalitatea lui romaneasca. Daca e vorba ca acest stat sa inceteze a mai fi romanesc, atunci o sa spunem drept ca ne este cumplit de indiferenta soarta pamantului lui.”

“Voim si speram nu o intoarcere la un sistem feudal, ce nici n-a existat candva in tara noastra, ci o miscare de indreptare a vietii noastre publice, o miscare al carei punct de vedere sa fie ideea de stat si de nationalitate.”

“Esti ‘patriot’ de meserie, postulant, consumi numai; te bucuri de partea cu soare a vietii, adapostit de eterna lesniciune de a imbata o natie, parte inculta, parte pe jumatate culta, cu vorbe late si cu apa rece.”

“Din momentul in care luptele de partid au degenerat in Romania in lupta pentru existenta zilnica, din momentul in care mii de interese private sunt legate de finante sau de caderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatarnarea politica a diferitelor grupari care-si disputa puterea statului. Din momentul in care interesul material de a ajunge la putere precumpaneste, o spunem cu parere de rau: votul universal in tara si in Parlament nu mai e decat manipulul unor ambitii personale, al unor apetituri, pe cat de nesatioase, pe atat de vrednice de condamnat.”