Sită Deasă

Rompres

Monumentul lui Mihai Eminescu din Parcul Central al Municipiului Galati este profanat sistematic, de 11 ani, înainte de 15 ianuarie, ziua de nastere a marelui poet. Anul acesta, fapta s-a repetat, un necunoscut rupînd mîna cu făclia a muzei lui Eminescu. De fiecare dată, mîna muzei a fost refăcută de muzeograful si plasticianul Gheorghe Andreescu, la început din marmură, apoi din ghips. “Cred că am făcut mai mult de zece cópii, dar de fiecare dată cineva o rupe înainte de 15 ianuarie. Poate e vreun dezaxat sau poate doar un ratat care, cîndva, a rămas corigent la limba română pentru că nu a învătat lectia despre Eminescu. Oricum ar fi si oricine ar fi, trebuie găsit si pus să plătească. Nimeni, sub nici un motiv, nu are dreptul să profaneze statuia poetului”, a declarat Gheorghe Andreescu. Municipalitatea a trimis, sîmbătă, pe teren cîtiva salariati de la SC Ecosal SA, care au început pregătirea sărbătoririi zilei de nastere a poetului Mihai Eminescu, îmbrăcînd cu cetină parapetul din jur si soclul statuii, dar făcînd si o operatiune intrată în traditia organizării acestei sărbători la Galati: montarea unei noi “mîini cu făclie”.
De obicei, montarea unei noi mîini se face cu foarte putin timp înainte de eveniment, pentru ca hotul să nu mai aibă vreme să actioneze. Misteriosul colectionar de mîini nu a putut fi descoperit nici în acest an, desi Parcul Eminescu este chiar în centrul orasului, lîngă sediul Stării Civile, bine apărat de agentii de la Politia Comunitară. Complexul statuar Mihai Eminescu a fost comandat de municipalitatea gălăteană pe 4 ianuarie 1910 si a costat la vremea aceea 12.500 de lei. Monumentul, realizat de sculptorul Frederik Storck, a fost dezvelit pe 16 octombrie 1911, în prezenta scriitorului Duiliu Zamfirescu, presedintele de atunci al Academiei Române, si este primul din tară ridicat în memoria poetului national.

Rabinul Moses Rosen a cerut, in 1980, interzicerea lui Mihai Eminescu

Domniei sale domnului presedinte al Academiei Republicii Socialiste România articol de: Sef Rabin dr. Moses Rosen, Presedintele Federatiei Comunitătilor Evreiesti din Republica Socialistă România

Federatia Comunitătilor Evreiesti din Republica Socialistă România
Cancelaria Sef Rabinului.
Bucuresti, str. Sf. Vineri 9-11, sectorul 4.
Telefon: 15.50.90
Nr. 438.1980
Bucuresti, 12 octombrie 1980

Prea stimate domnule presedinte,
Avem onoarea a vă supune următoarele:
În editura Academiei Republicii Socialiste România a apărut, acum cîteva săptămîni, volumul IX din Operele lui M. Eminescu (Publicistica, 1870-1871). În cuprinsul acestui volum se află numeroase articole violent antisemite, pe care nu le vom cita pe toate, ci doar cîteva din ele.
1) La pag. 136 “Jidovul talmudist” se vorbeste că “si în această tară au început a se îmbulzi în orase si sate cetele internationalei iudaice, poporul menit de Biblie de a domni asupra pămîntului întreg”. Degeaba se încearcă la “Comentarii”, pag. 563, a se justifica cele de mai sus ca “fiind în slujba sionismului si a evreilor purtători de capital străin”. Miscarea sionistă nu exista încă în 1876. Rolling, la care se referă autorul, a fost doctrinarul antisemitismului austriac si al teoriei “primejdiei evreiesti”.
2) La pag. 157, în articolul “Galitia” (18 iulie 1876) se exclamă “Fericita Rusie”, în care “i se taie evreului cu de-a sila, în mijlocul ulitei, barba, perciunii si poalele caftanului”, iar “Comentariul” din 1980 (pag. 585) justifică procedura, spunînd că se “avea ca scop să limiteze afisarea demonstrativă a fanatismului religios, jignitoare pentru populatia autohtonă”.
3) La pag. 190, în articolul “Sămînta jidovească din Cernăuti”, cităm: “ca toti jidanii (e vorba de scriitorul Karl Emil Franzos pe care autorul îl atacă - nota noastră) care în literatura germană se deosebesc prin stilul frantuzit si prin expresii mîrsave si obraznice”. Iar “Comentariul” din 1980 (pag. 616) califică aceste aprecieri la adresa “jidanilor” ca “rezultînd” din “verbul aprig al celui mai mare poet român si nu trebuie să slujească întretinerea unor resentimente pe care istoria le-a depăsit si ratiunea le reprobă”.
4) La pag. 280, în articolul “Iarăsi Evreii” (1876), vorbind despre acordarea de drepturi evreilor, autorul spune, între altele: “Cît pentru români, egala îndreptătire a 600.000 de lipitori si precupeti este pentru ei o cestiune de moarte si de viată si poporul nostru cred c-ar prefera moartea repede prin sabie decît moartea lentă prin vitriol”. Iar mai departe: “Plece 99 procente în America ca să-si cîstige acolo prin muncă productivă pîinea de toate zilele si atunci, cu cei ce vor rămîne, ne vom împăca usor…”. “Evreii rămîn străini de rit necrestin” si mai departe “oriunde e teren pentru neagra speculatie evreul e acasă” si în sfîrsit “ei sug în mod neomenos tările pe care au căzut ca lăcustele”. “Comentariile” din 1980 (pag. 674) justifică pur si simplu cele de mai sus cu cuvintele: “Eminescu îsi defineste clar pozitia în problema evreilor din România. Poetul se declară împotriva acelor evrei care speculau munca poporului român (99 procente, cum afirmă autorul - nota noastră) si nu si împotriva acelora care depuneau o muncă utilă tării (adică unu la sută - nota noastră.). “Comentariile” nici nu găsesc de cuviintă să se oprească asupra enrmei denaturări a adevărului din afirmatia că în 1876 existau 600.000 evrei în România. Adevărul este că trăiau atunci circa 100.000 evrei în Moldova si în Muntenia. Iar din cei 600.000, 594.000 erau “lipitori” si numai 6.000 meritau să te împaci cu ei.
5) În sfîrsit, la pag. 299 din articolul “Evreii si Conferinta” cităm: “O semintie care cîstigă toate drepturile fără sacrificii si muncă e cea evreiască”. Articolul fundamentează “ideologic” toate calomniile antisemite. Cît despre “Comentarii” (pag. 689), ele justifică continutul articolului. Ne oprim aici. Exmplele citate sînt destul de concludente. Nu socotim deci necesar să mai cităm si altele. Ne exprimăm deci consternarea că este cu putintă ca, în anul 1980, în Republica Socialistă România, sub egida Academiei să se publice asemenea materiale care incită la ură rasială, care afirmă idei de bază ale fascismului, care îndeamnă la huliganism. Respectăm pe “luceafărul poeziei românesti”. Geniul său poetic, gîndirea sa filosofică fac parte din patrimoniul culturii universale. Tocmai de aceea este o insultă pentru memoria sa, este o profanare a personalitătii sale, cînd se dau publicitătii asemenea articole ce le-a scris dînsul, sub influenta desăntatei propagande antisemite din acea vreme. Am văzut personal în manuscris, la un prieten, poezii pornografice scrise de M. Eminescu. Oare a trecut cuiva prin gînd să le publice? Stim cu totii că soarta vitregă a lui M. Eminescu l-a făcut să-si piardă mintile, în perioada finală a vietii. Publică cineva cele ce a scris el în acea perioadă? Încercările d-lui Al. Oprea (pag. 32-36) de a da interpretare nouă ideilor xenofobe, antisemite, rasiale din articolele cuprinse în acest volum, reusesc doar să le dea o justificare, ceea ce e si mai grav. Girul celui mai mare poet român dat fundamentării antisemitismului constituie atît un act periculos pentru populatia evreiască din tară, cît si unul de răspîndire a unor idei diametral opuse celor care călăuzesc România Socialistă. Protestăm împotriva acestui fapt si vă rugăm să supuneti forurilor superioare de Stat si de Partid rugămintea noastră de a retrage din circulatie volumul sus-amintit. Primiti, vă rog, încredintarea deosebitei mele consideratiuni

Link:
http://www.jurnalul.ro/articol_69879/_ma_recomand___mihai_eminescu_.html

Autor: Rodica Mandache /

Jurnalul Naţional / 14 Ianuarie 2007

“Ce-a cautat pe-aici acel pe care si un BUDHA ar putea fi gelos?”

• Emil Cioran: Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie. Ma intreb de ce nu este aceasta zi sarbatoarea nationala a romanilor si cred ca s-au mai intrebat si altii. Prin opera lui, prin viata lui de crucificat, prin stranietatea personalitatii sale, prin faptul ca ne face pe toti sa simtim durerea si misterul si sa ne intrebam cine suntem prin toate aceste lucruri, el ne-a oferit mantuire. Viata si opera lui ne ating nervii si organele de perceptie pe care noi, oricat ne-am stradui, fara el nu ne-am putea cunoaste in propria noastra evolutie. El singur a dus cuvantul in limba romana atat de sus, incat a reusit sa prinda in mod tulburator sensurile clipelor incandescente ale existentialului. La fiecare inceput de an, la 15 ianuarie, eu cred ca asist la cel mai mare sacrificiu al poporului pe care il iubesc si din care fac parte. Si asta pentru ca poetul a aprins un foc care l-a ars pe el si ne-a dat noua viata. Si pentru o ora, pentru o zi suntem cu totii constienti si de el, si de noi.
• I.L. CARAGIALE: “Ma recomand, Mihai Eminescu. Asa l-am cunoscut eu”.
• GEO BOGZA: “Pe vremea cand Dumnezeu umbla cu Sf. Petru pe pamant, intr-o noapte ploioasa, au ajuns la marginea unui sat si abia au indraznit sa bata cu toiagul in prima poarta. Caini mari s-au repezit sa-i sfasie, dar numaidecat s-a auzit un glas barbatesc intreband:
  

  Muzeul Literaturii Romane TANAR. Fruntea iesea stralucitoare de sub parul negru

  – Cine bate?
  – Oameni buni!
  Atunci omul, potolind cainii, i-a poftit in casa, unde nevasta si copiii abia se trezisera din somn, si a inceput a da porunci, dar cu blandete.
  – Mario, ia mai pune cateva vreascuri pe foc. Tudore, da fuga la fantana dupa o ciutura de apa proaspata. Ilenuta, ia vezi de o olita cu lapte proaspat.
  Si le-a dat sa se spele si sa se stearga cu stergare albe si i-au ospatat, si i-au dus sa doarma intr-o odaie in care mirosea a gutuie si busuioc….. A doua zi dimineata iar le-a dat sa se spele, i-a ospatat si le-a pus in traista niste mere cum nu mai vazusera si le-a urat drum bun.
  Si cum au iesit din sat, Sf. Petru a inceput sa se roage de Dumnezeu:
  – Doamne, fa ceva pentru oamenii astia, ca tare ne-au primit frumos!
  – Ce-ai vrea sa fac Sf. Petre, c-ai vazut ca nu erau nevoiasi.
  – Doamne, fa ceva ca sa-si vada macar o data sufletul!
  – Sa-si vada sufletul spui Sf. Petre? – Da, Doamne, sa-si poata vedea sufletul, asa cum vedem noi plopul cel de-acolo!
  – Bine, Sf. Petre, a raspuns Dumnezeu, privind ganditor la satul din vale.
  – Iar dupa o vreme, in neamul acela de oameni s-a nascut Mihai Eminescu”.
  “Atat timp cat pe aceste pamanturi, soarelui i se va spune soare, iubirii – iubire si poeziei, poezie, pe EL nimeni nu-l va tagadui.”

• TUDOR ARGHEZI 1957. “A vorbi de Eminescu este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta. Nu poate sa ajunga vorba pana la el fara sa-l supere tacerea.
  Intr-un fel, Eminescu e sfantul preacurat al ghiersului romanesc. Din tumultul domestic al vietii lui s-a ales un crucificat. Fiind foarte roman, Eminescu e universal. Ma numesc unul din oamenii in viata care l-au vazut pe Eminescu in carne si oase. Eram copil de 7 ani. L-am vazut pe Calea Victoriei. Trecea prin public un om grabit, fara sa ocoleasca nimic impetuos.
  Uite-l pe Eminescu – a spus cineva cu un glas pe care-l tin minte. Poetul traia pe atunci o metempsihoza straina. Nu puteam sti cine era sa fie Eminescu si ar fi fost normal sa-l uit. E curios ca nu l-am uitat.”
• PETRE TUTEA: “Eminescu, despre care Iorga spunea ca-i expresia integrala a natiunii romane, iar Blaga ca reprezinta «ideea platonica de roman», e romanismul absolut si l-am definit eu «suma lirica de VOIEVOZI»”.
  

  ARHIVE: “Eminescu se afla in casa de sanatate. Medicul Bursan sta de vorba cu poetul. Suntem in iunie 1889. Raspunsurile poetului au profunzimea onirica a basmelor fantastice.
  – Cum te cheama?
  – Sunt Matei Basarab. Am fost ranit la cap de Petre Poenaru, milionar pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cat oul de mari.
  Pentru ce?
  Pentru ca eu fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se teme sa nu-i iau mostenirea.
  Ce-ai de gand sa faci, cand te vei face bine?
  Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi, vara anului 1989 – Document”

• NICHITA STANESCU: “Cu ce altceva ar fi putut sa fie impuscat Mihai Eminescu decat cu gloante de diamant cat oul de mari? Ar mai fi putut sa fie impuscat cu ceva – CU INSASI STAREA SUBLIMULUI”.
• GEORGE BACOVIA: “Eminescu/Ca steaua care s-a desprins/Ce piere-acum in haos/O inima poate s-a stins/Spre vesnicul repaos/Ca maini si-a noastra va cadea/In stricta vesnicie/Cine-o cata mahnit spre ea?/Vai, nimeni… cine stie!”.
• ALAIN BOSQUET, 1964: “Eminescu este tineretea si entuziasmul unui veac, este totodata freamatul lui tragic. Este mai presus de toate dovada magistrala ca geniul confera o atroce responsabilitate. Trebuie sa-l admiram asa cum admiram focul!”.
• I. SLAVICI, 1874: “Eminescu este dintre acei putini oameni care nu sunt meniti a vietui in societate, pentru ca nu-si afla semenii. Indeosebi este nesuferit, pentru ca stia cine este EL, stie cine sunt altii, nu-i pasa de o lume pe care trebuie s-o dispretuiasca si sta ca si o carte deschisa inaintea tuturora”.
• GEORGE BERNARD SHAW, 1930: “Am citit «Imparat si proletar», «Strigoii» si toate celelalte. Daca as fi unul dintre editorii aceia tineri cu tipografie care dezgroapa carti vechi si fac editii pentru bibliofili, m-as repezi de indata la aceasta carte uluitoare. Traducerea si ea m-a sedus. Sa-mi spui, draga editorule, daca ai avut noroc cu MOLDOVEANUL care a scos din mormant acest XVIII-XIX «fin de siecle»”.
• MIRCEA ELIADE: “Neamul nostru romanesc si-a asigurat dreptul la «nemurire» mai ales prin creatia lui Eminescu. Petrolul si aurul nostru pot intr-o zi seca. Graul nostru poate creste si-aiurea. S-ar putea ca-ntr-o zi nu prea indepartata, strategia mondiala sa sufere anumite modificari, INCAT POZITIA NOASTRA DE POPOR de granita sa-si piarda insemnatatea pe care o are de un secol incoace. Toate s-ar putea intampla. Un singur lucru nu se poate intampla – Disparitia poemelor lui Eminescu. Si cat timp va exista in lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvata. Un neam supravietuieste mai ales prin creatiile geniilor sale”.
  

  NICHITA STANESCU: “Pe Strada Plantelor, aparea putin greoi la mers si ingrosat de pamant. L-am revazut. Melancolia apunea atat de sus, incat lovea seaua Carpatilor. In orice secunda puteam calca in crevasa nemaifiind in dulce lumea lui. M-a-ntrebat daca nu mi-e frig cand udam cu apa lacrimei arsura.
  Ma dor picioarele, mi-a zis.
  Se ridica incet ca si cum lacrima ar fi de piatra.
  Unde sa ne ducem, am strigat, in ce cuvant?
  Mi-a zis dezamagit. Stam, mi-a zis. Stam. Aparea si disparea din aratare. Il dureau picioarele. Cand i-am strigat, urland, stai, stai!”.
  “Ideia noastra despre el se pierde/ In primul descantat de iarba verde/ Noi credem ca-i al nostru El, Poetul/ Dar noi am devenit ai lui cu-ncetul.”
  “Consider versul eminescian
  «Nu credeam sa-nvat a muri vreodata» o revelatie a revelatiei. Si cand Eminescu se afla la Iasi, centrul natiunii se afla la Iasi, cand Eminescu se afla la Venetia, centrul natiunii se afla la Venetia, cand Eminescu intarzia pe Strada Plantelor sa moara, centrul natiunii intarzia sa moara pe Strada Plantelor.” E. CIORAN: “Eminescu a fost declarat unanim o aparitie inexplicabila. Oare ce-am face noi daca nu l-am fi avut pe Eminescu?

• VERONICA MICLE, 1885: «Varful inalt al piramidei/ Ochiul meu abia-l atinge/ Astfel, tu-n a carui minte/ Universul se rasfrange/ Al tau geniu peste vreacuri/ Ramane-va pe pamant./ Si doreste a mea iubire…/ Prin iubire pan-la tine/ Sa ajunga si-a mea soarta/ Ca de soarta ta s-o leg/ Cum sa fie?/ Cand eu micimea imi cunosc atat de bine/ Cand mareata mea fiinta poate nici n-o intelegeam/ Geniul tau planeaza-n lume/ Lasa-ma in prada sortii/ Si numai din departare/ Cand si cand sa te privesc/ Martora maririi tale/ Sa fiu pan-la pragul MORTII / Si ca pe-o minune-n taina/ Sa le-ador, sa te slavesc»”.
• SILVIA PANKHURST, 1930, primul editor englez al lui Eminescu: “Opera lui Eminescu apartine tuturor timpurilor. Fiecare linie a versurilor este un giuvaier. Clasificat printre pesimistii timpului sau, Eminescu face parte totusi dintre marii optimisti. Doreste ridicarea omului si crede-n ea. Noi il salutam ca pe un filozof al timpului sau, ramas astazi printre cei moderni indragostit de POPORUL SAU, cel mai de seama INTERPRET al sau, un mare cetatean al OMENIRII”.
  

  Muzeul Literaturii Romane MATUR. “Simt ca nu mai pot, am secat moraliceste”

  AL. VLAHUTA, 1879: “Intr-o zi m-am dus la tipografie, la TIMPUL, sa-l iau ca sa mancam impreuna. L-am gasit facand corecturi. Era abatut si obosit la fata.
  – Nu mai pot! Nu mai pot! As vrea sa ma duc undeva la tara sa ma odihnesc vreo doua saptamani.
  – De ce nu te duci?
  – Dar unde sa ma duc? Cu ce sa ma duc? Pe cine sa las in locul meu? Sunt singur la negustoria asta de principii. De 6 ani o duc intr-o munca zadarnica. De 6 ani ma zbat intr-un cerc vicios. De 6 ani n-am repaosul senin ca sa ma pot bucura si de altceva decat de POLITICA. Simt ca nu mai pot, am secat moraliceste. Sunt strivit. Nu ma mai regasesc si nu ma mai recunosc. Astept telegramele HAVAS si ca sa scriu, iar sa scriu, sa scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormant si n-as mai fi ajuns sa traiesc”.
  “Era un dramatic strigat de durere prevestitor al tragediei care avea sa-i sfasie prea devreme destinul celui mai mare poet roman.”

• “Cum sedea peste foile atat de caligrafic scrise ale manuscriptului sau, Eminescu avea o infatisare mai putin masiva, fruntea iesea stralucitoare de sub parul negru ca pana corbului, sprancenele apareau in toata frumusetea lor si taietura fina a nasului lasa numai la intalnirea narilor o usoara urma de vulgaritate. Cand ridica ochii de pe manuscript, nu privea pe nimeni, ci parea ca se uita visator in departare, adesea miscand in mod ritmic mana, o mana de copil binevoitoare, neingrijita, poate nespalata”
  Mitte Kremnitz, 1893

„Ce este cântatul?…
Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta ar muri. Este un har, este un dat transcendental, este un noroc de la Dumnezeu.
Cele mai profunde versuri care s-au spus vreodată despre muzică sunt:

“Am noroc că ştiu cânta,
Că-mi astâmpăr inima.
Horile-s de stâmpărare
La omu’ cu supărare.”

 Cântecelor li se spun hori: hore în grumaz, înturnatã, adâncatã, moroşenească.
De ce cântă omu’?… Pentru că aşa îi vine: de pildă, de osteneala bătrâneţilor.
Când cântă omul?… Când îi vine.
Care este diferenţa dintre muzica tradiţională românească şi muzica lăutărească ţigănească?…
Muzica românească exprimă un sentiment: de dragoste, de dor, de înstrăinare, de jale; muzica de mahala exprimă exaltare trupească.
Ţăranul cânta pentru a-şi exprima un sentimen, lăutarii o fac pentru a câştiga bani.
Unii se slujesc de folclor, alţii slujesc folclorul.

Pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta.”

Cuvinte rostite de Grigore Leşe în cadrul unei discuţii cu tinerii.

Constantin Brăiloiu, vorbind tinerimii interbelice despre poporul nostru spunea:
„Numai prin cultura noastră ţărănească vom însemna şi noi ceva în lumea asta mare. Cu armele Occidentului nu vom bate niciodată Occidentul şi va trece multă vreme până vom înceta a mai fi o caricatură sau, în cel mai bun caz, o copie fără importanţă a Apusului.”
Martin Opitz, demnitar german şi om de cultură umblat prin lume, spunea la 1620:
„Când aud un cântec românesc, îmi vine să cred că muzica e anume creată pentru român şi românul pentru muzică.”
Pentru românul de odinioară muzica se împletea cu însăşi viaţa şi avea valoare sacră. Atunci când el cânta, o făcea din toată fiinţa, nu minţea.
Ciobanul Horpin Gherasim, de 72 de ani, din Vădeni-Soroca, Basarabia, spunea la 1939:
„Doina ciobanului nu o pot cânta oricând, ci numai când îmi vine, şi atunci o cânt cu sufleţ că o dau lumii. E pomană mare s-o cânţi.”
Horea cu noduri (horea lungă sau doina maramureşeană -cum este cunoscută printre etnomuzicologi) este o manieră de interpretare prin care ţăranul îşi mărturiseşte cele mai profunde trăiri.
Este „cântecul de unul singur” şi se cântă pe deal, în cătănie, la nuntă sau în şezători. Din păcate, se mai păstrează doar în câteva sate din Maramureş şi Ţara Lăpuşului.
Accentul personal, lipsit de armonii gratuite, apropie această muzică de cea bisericească -psaltica bizantină (care, de fapţ a avut la origine muzica tradiţională din Asia Mică şi Balcani).
Grigore Leşe, sau Grigore a li Ion Opriş, cum îi spun ţăranii din Stoiceni (Lăpuş), deşi a urmat Conservatorul din Cluj, a păstrat această manieră interpretativă învăţată în satul său.
„Sunt mândru că sunt absolventul unui institut de folclor care se cheamă Ţara Lăpuşului; -ne mărturiseşte Grigore Leşe- cine sunt de fapt profesorii acestui institut?… Sunt oamenii minunaţi pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor acolo, şi care aveau în sufletul lor nişte cântece deosebite, pe care le consider a fi cele mai reprezentative pentru spiritualitatea noastră românească: doinele, horile cu noduri, şi alte cântece din ceremonialul de nuntă, de cătănie, din viaţa păstorească, şi aşa mai departe.”
Dar Grigore Leşe este înainte de toate prin ceea ce face, un redutabil luptător pentru păstrarea autenticităţii în folclor şi împotriva contrafacerilor de orice fel:
„De-a lungul anilor am căutat să interpretez cântecele care se găseau în sufletul oamenilor, ori cântece de acest fel sunt foarte puţine; de aceea pot spune că nu am un repertoriu foarte vasţ căci mai presus de orice am vrut să păstrez calitatea; eu nu scot muzică pe bandă rulantă.
Cariera: este un drum; eu am ales acest drum; din păcate unii au confundat cariera artistică cu publicitatea artistică; publicitatea artistică a creat false valori. Unii au vrut ca din folclor să facă avere, dar eu spun că folclorul nu trebuie exploatat pentru a se face din el avere.
Unii au privit folclorul ca pe o relaxare, dar eu spun că folclorul nu este o relaxare. Actele artistice fără valoare sunt la fel de păgubitoare, grave pentru societate, ca infracţiunile şi ar trebui pedepsite ca atare.” -spune Grigore Leşe.
În ultimul timp, asistăm la o degenerare a folclorului; în scop comercial, orice cântec vechi serios suferă modificări: este pus pe un ritm săltăreţ (nu de puţine ori doine au fost transformate în chip barbar în aşa-zise “cântece de joc”) şi cântecul devine în acest fel uniformizaţ plat (folclorul fiind de regulă caracterizat prin variaţii de măsuri în cadrul unui cântec).
O altă problemă este înlocuirea textului cu versuri ce nu au nici o legătură cu folclorul autentic, ajungându-se la mutilarea gravă a semnificaţiei iniţiale a mesajului. Cântecul devine astfel superficial, lipsit de profunzime şi sărăcit în esenţa sa, ajunge în ultimă instanţă, o non-valoare.
Dar care să fie cauza acestei decăderi? : e însăşi degenerarea sufletului omului, sărăcirea sa spirituală, cântecul fiind oglinda sufletului. Cum e omul aşa-i şi cântecul.

Deşi şi înregistrările audio îşi au rostul lor, vă asigur că impactul pe care îl are o ascultare a lui Grigore Leşe „pe viu” este neînchipuit de puternic. Recitalul său se cheamă „La Obârşii” şi promovează muzica tradiţională românească: „Niciodată nu vom fi cunoscuţi cine suntem cu adevărat noi românii până nu vom demonstra în lume ce înseamnă dorul, ce înseamnă doina, adică o muzică fără acompaniament. Consider că cel mai reprezentativ cântec este „horea de unul singur”, pe care omul o horeşte în intimitate, căci întotdeauna actul folcloric se petrece în intimitate. Dacă ne gândim că neamul românesc a fost atât de încercat în decursul istoriei, cred că aceste „hori de unul singur”, sunt cele mai potrivite căci vorbesc de înstrăinare, de jale.” -spune Grigore Leşe.
sale: naşterea (reprezentată prin cântecul de leagăn), Un concert Grigore Leşe este -fără exagerare- o adevărată revelaţie; concertele sale sunt concepute ca un tablou ce prezintă etapele vieţii omului, cu rânduielile sale, cu trecerilecătănia (prin cântecul de cătănie, ca şi prin cântece vechi ce erau interpretate pe diferite fronturi de război), nunta (cântece din ceremonialul de nuntă cum ar fi horea miresii), bătrâneţea, moartea („Mioriţa”, bocetul), precum şi viaţa spirituală legată de sărbători (cum ar fi de pildă corinzile).
Redutabil interpret al acestor unice hori cu rezonanţe ancestrale, Grigore Leşe este şi un desăvârşit cunoscător al instrumentelor tradiţionale cum ar fi fluierul (diferite sale feluri), cavalul, tilinca, toaca.
În cazul anumitor melodii este acompaniat de un trio transilvan compus din ceteră (vioară), contră (violă) şi gordună (contrabas).
Dacă cântecul izvora din însuşi modul de viaţă al ţăranului, şi, datorită acestui lucru este de înţeles că folclorul adevărat se defineşte prin însuşi faptul că se manifestă în mediul său natural, iar o adaptare scenică poate denatura actul artistic autentic într-un fel sau altul, transpunerea pe care o face Grigore Leşe este cât se poate de naturală, absolut departe de a avea ceva nefiresc în ea, atât în interpretare cât şi în decor -câteva obiecte tradiţionale sugerează atmosfera din lumea satului românesc de altădată. Bunul gust -aş spune bunul simţ, şi calitatea sunt atribute fireşti şi totodată garanţii ale unui concert Grigore Leşe.
Concertele sale pot fi caracterizate prin sobrietate, o sobrietate atât de caracteristică muzicii noastre tradiţionale.
Înainte de toate, un concert Grigore Leşe crează o imagine; o imagine a dorului, o imagine a dealurilor, o imagine a vieţii ţăranului român anonim de odinioară. Dar atenţie: nu o imagine cu iz de exponat de muzeu; crează o imagine vie, mai exact spus crează o atmosferă, o atmosferă care deşteaptă sau răscoleşte în tine cele mai profunde sentimente; este o stare.
Este un cântec care rezistă; un cântec care poate fi pus alături de oricare din marile creaţii şi capodopere ale lumii; o mărturie a unui neam dăruit de Dumnezeu cu mult har; a unui neam cu adevărată vocaţie de creator…

Puteţi asculta şi copia în calculatorul dumneavoastră horile lui Grigore Leşe aflate în lista de mai jos:

Hore		Audiţie	Copie
	Nistrule, apă vioară	.asf

Autor: A.H. / Ziua / 19-Decembrie-2006

Scriitorul Paul Goma a decis sa refuze invitatia ce i-a fost adresata de presedintele Traian Basescu de a participa la sedinta Camerelor reunite ale Parlamentului, in care seful statului a prezentat concluziile Raportului elaborat de Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste.

Motivul refuzului lui Goma se regaseste in ultima scrisoare pe care i-a trimis-o lui Traian Basescu, in noiembrie: reacordarea cetateniei romane si repunerea sa in drepturile cetatenesti. Un Apel pentru repunerea in drepturile de cetatean roman a lui Paul Goma, sustinut de 500 de semnaturi, a fost trimis autoritatilor de la Bucuresti, ramas pana in prezent fara un raspuns cert care sa duca la rezolvarea situatiei semnalate. De altfel, Paul Goma a declinat oferta de a face parte din Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romania, desi initial acceptase propunerea facuta in acest sens, din acelasi motiv. La randul sau, presedintele Comisiei, politologul Vladimir1corespund standardelor procedurale dupa care vreau sa lucreze Comisia”, mai spunea Tismaneanu. El a primit la acel moment replica scriitorului exilat. Publicam in facsimil textul scrisorii trimise de presedintele Traian Basescu scriitorului Paul Goma. (A.H.)

Link: http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-12-19&id=213075

Fragmentele de mai jos nu se refera la Romania anului 2005!
Presa si partidele politice de astazi l-au plagiat pe Eminescu? Judecati dumneavoastra!

Link: http://www.books-zone.com/book/25953/Testamentul-politic-al-lui-Mihai-Eminescu

“Exista doua natiuni deosebite in aceasta tara: una stoarsa si saracita[...] alta imbuibata.
Mita e-n stare sa patrunda orisiunde in tara aceasta, pentru mita captele cele mai de sus ale administratiei vand sangele si averea unuei generatii. [...]. Oamenii care au comis crime grave raman somitati, se plimba pe strade, ocupa functii inalte, in loc de a-si peterece viata in puscarie.[...] Pretutindeni, in administratie, in functii, in universitati. la Academie [...] nu intalnim decat [...] fizionomii nespecializate [...] care trateaza cu o egala suficienta toate ramurile administratiei publice. [...]
Poporul a pierdut de mult increderea ca lucrurile se pot schimba in bine si duce nepasator greul unei vieti fara bucurie si fara tihna. [...]Raul esential care ameninta vitalitatea poporului nostru este demagogia [...] [Votul] in tara si in Parlament nu mai este decat manipulul unor ambitii personale, al unor apetituri pe cat de nesatioase, pe atat de vrednice de condamnat. Gresalele in politica sunt crime, caci in urma lor sufera milioane de oameni nevinovati, se-mpiedica dezvoltarea unei tari intregi si se-mpiedica, pentru zeci de ani inainte, viitorul ei.”

Link: http://www.esnips.com/web/RaduMihaiCrisan

Comentarii de pe EasternOrthodoxForum @ Yahoo.Com
legat de personalitatea Parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

Link: http://groups.yahoo.com/group/easternorthodoxforum/message/18704

shuier_dacic <no_reply @ yahoogroups . com>

Frumoase cuvinte. Parintele Calciu a fost un pericol si pentru ierarhia BOR caci exceptandu-i pe PF Patriarh Teoctist si IPS Bartolomeu Anania nu a avut alt spijin in BOR. Parintele Calciu a incercat de mai multe ori sa se intoarca definitiv in tara dupa ‘90 dar fie neo-comunistii, fie ierarhii din BOR nu l-au dorit. Sa nu uitam cum a fost intors de la aeroport cand s-a reintors prima data dupa ‘90 pe motiv ca vine sa faca ‘propaganda legionara” si sa reinfinteze Garda de Fier. Parintele Calciu a pus de multe ori degetul pe rana si a criticat ierarhia BOR cand a fost cazul si asta i-a deranjat pe ierarhii si preotii nostri caldicei. Nu spune nimanui faptul ca la ultima vizita in tara, Parintele a viitat doua manastiri: PetrU-Voda (care in opinia BOR exprimata de un purtator de cuvat e eretica) si Manastirea Diaconesti –iarasi foarte prost vazuta din cauza vrednicului ieromonah Amfilohie Branza care nu accepta compromisuri? Probabil multora nu le-a convenit faptul ca Parintele Calciu a decis sa odihneasca sub cetinele de brad de la Petru-Voda asupra careia au fost aruncate toate etichetarile deja cunoscute pt o adevarata lavra a ortodoxiei romanesti: eretica, fundamentalista, antiecumenista si nationalista. Mult cinism mi-a fost dat sa aud si sa citesc zilele acestea din partea multora care-l plang cu lacrimi de crocodil.

preot2002 <no_reply @ yahoogroups . com> wrote:

Pentru comunisti, Calciu e un pericol si daca e viu si daca e mort si
ei nu stiu daca trebuie sa-l ucida, sa-l “reeduce” a doua oara ori sa-
l elibereze. De eliberarea lui se sperie, dar ar trebui sa se sperie
mai mult de martirizarea lui. Orice se va întâmpla cu Calciu, el
ramâne un martir al crestinismului si un personaj-simbol al omenirii.

Preotul Calciu este si un exemplu cutremurator al ruperii între doua
lumi. El a lasat acasa o sotie si copii, care sunt si ei martirizati.
A mai lasat în urma un gol în clerul crestin si un alt gol în rândul
oamenilor de omenie - dar toate acestea sunt minore pe lânga
suferinta lui personala. El a ales calea celei mai sfinte nebunii ce
a aparut în istorie si fara de care nu ar fi posibila reînvierea
crestinismului. Ca el sunt puzderie de oameni, desi nu toti au forta
credintei sale, si toti asteapta mântuirea. E vremea ca oamenii sa
redescopere cultul si practica martiriului.

Din pacate însa crestinii au pierdut sensul crucii si nu mai sunt
solidari cu martirii lor. Ei au renuntat la credinta, la eroism si
onoare, dar de nu se vor trezi vor pati mai rau decât Calciu. Daca
crestinii si daca oamenii ar sti ca vor ajunge în “reeducare”, ar
navali în temnita în care este torturat preotul Gheorghe Calciu si 1-
ar elibera.

Omenirea ar trebui nu sa intre în panica din cauza cancerului, a
foametei, a poluarii, a razboiului ori chiar a robiei, ci sa se
îngrozeasca si sa riste totul pentru a evita constiinta determinata
de legile materialismului istoric. Când omenirea va întelege ca în
esenta comunismul este satanism, arunci va putea sa-1 distruga.

Daca oamenii ar fi înteles macar partial sfintenia si importanta unui
om ca preotul Calciu, s-ar fi facut demersurile necesare pentru a-i
salva viata. Dar crestinatatea s-a multumit sa-1 apere platonic si
oamenii nu cred cele ce se întâmpla, însa el este cu atât mai mare cu
cât este mai parasit.

Acest preot al lui Hristos, plin de puterea duhului si a cuvântului,
cu o adânca constiinta misionara, simbol al martiriului, dovada a
omeniei, biruinta a libertatii obtinuta prin jertfa este victima nu
numai a comunistilor, ci si a servitorilor lor din înaltul cler
român. Acestia din urma au o raspundere care nu se poate ierta.
Preotul Calciu este necesar lumii si Bisericii. Cei ce îl ucid sunt
cu mult mai constienti de sacrilegiul pe care-1 savârsesc decât alti
prigonitori. Daca lumea crestina îl va lasa sa moara în Aiud, ea se
va asemana poporului care a încuviintat Golgota. Sa nu uitati ca este
om!

Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucuresti,
2006, pp. 366-368

Biografie

Părintele Calciu (n. 23 noiembrie 1925 - m. 21 noiembrie 2006) este unul dintre acei luptători anticomunişti care au mărturisit credinţa lor in ideea naţională şi în Hristos, cu însuşi sângele lor. A îndurat peste 21 de ani de închisoare sub comunişti (1948-1964, 1979-1984), experimentând şi furia iadului reeducării din puşcăria pentru studenţi de la Piteşti (1949-1951), unde a devenit reeducator.

In urma amnistiei generale din 1964, părintele Gheorghe Calciu a fost eliberat. A urmat Filologia şi Teologia, fiind învestit cu harul preotiei, si incercand simultan sa obtina un doctorat in teologie, dar autoritatile comuniste nu i-au dat voie sa isi sustina teza la sfarsitul cursurilor. Ca profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti, a continuat sa se răzvratească împotriva sistemului. Momentul in care îşi asumă rolul de tribun acuzator la adresa regimului este 1 mai 1977, la dărâmarea Bisericii Enei din Bucureşti, pe locul careia se voia cladirea unei crasme.

Predicile sale de la Biserica Radu-Vodă, unde slujea, adresate in special tinerilor, i-au atras o noua condamnare abuzivă, in 1979, care determina un val de proteste din partea exilului romanesc. În ajutorul său se ridică intelectualii din exil Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. După intense presiuni internaţionale venite din partea liderilor lumii cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea, în 1984 a fost eliberat, iar în 1985 i s-a impus să părăseasca definitiv ţara.

In exilul din SUA, si-a continuat lupta in numele lui Dumnezeu şi eforturile pentru apararea intereselor românilor, fiind autorul ideii Romfest si fiind unul din fondatorii evenimentului bienal - cea mai mare sarbatoare a romanilor de pretutindeni -, al carui Comitet International îl conduce.

Părintele Calciu slujea la Biserica Ortodoxă Română “Sfânta Cruce” din Alexandria, Washington D.C., făcea drumuri în Romania pentru participare în evenimente religioase, şi a catalizat în anul 2006 întemeierea unei noi biserici pentru Românii din zona Washington DC - Biserica Sf. Andrei.

Opera:

• Şapte cuvinte către tineri (Ed. Anastasia, Bucureşti, 1996)
• Christ is calling you. A course in catacomb pastorship (St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina/California, 1997)
• Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi meditatii religioase (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 199
• Războiul întru cuvânt (Ed. Nemira, Bucureşti, 2001)
• Homo americanus. O radiografie ortodoxă (Ed. Christiana, Bucureşti, 2002).

Iubitii mei credinciosi,

“Dumnezeu m-a certat dar mortii nu m-a dat”.
Desi eram bolnav nu m-am dus la medic ci am hotarat sa ma duc in tara sa-mi iau ramas bun pentru totdeauna de la preotii mei care mi-au fost elevi la seminar, de la neamurile mele, de la monahii si monahiile pe care iam cunoscut si de la locurile acestea in care am ingropat o comoara de sasezeci de ani de suferinta si de bucurii spirituale.
Eram convins ca nu ma voi mai intoarce in America si ca voi muri aici. M-a bucurat foarte mult valul de simpatie, de dragoste si de rugaciune din partea a sute si mii de persoane care m-au vizitat sau trimis vorba prin altii; si de faptul ca preoti din Bucuresti si din alte provincii ale tarii, inclusiv Bucovina au venit sa ma vada si sa siujeasca Sfantul Maslu aproape zilnic pentru mine.
Poate ca Dumnezeu a vrut sa inteleg ca ceea ce am facut eu, cu ajutorul Lui, a fost bine, si dau slava Domnului ca mi-a spulberat indoielile pe care le aveam in privinta afirmatiilor din predicile mele si a tonului lor. Aveam indoieli in privinta metodei pe care am folosit-o si stiu acum ca nu am ales-o pe cea mai buns dar Dumnezeu a deschis inimile oamenilor ca sa fie mai induratori cu mine.
In momentul in care va scriu aceasta scrisoare doctorii mi-au spus ca situatia mea s-a imbunatatit si ca aceasta este tot ce pot face ei pentru mine; ceea ce urmeaza de acum inainte tine de lnstitutul de cancer, tratament care poate da rezultate sau poate esua, dupa cum Dumnezeu a decis sorocul.
Vreau sa va marturisesc dragostea pe care o am pentru voi toti si va cer iertare pentru orice greseala am facut, ca cine poate spune ca este fara greseala?!.. ..
Totusi va scriu aceasta scrisoare cu gandul ca daca nu voi ajunge viu in America, prin ea sa va ajunga la urechi marturisirea aceasta de dragoste si de iertare…
Dar acum vreau sa multumesc inca o data tinerilor din comitetul parohial, care cu sacrificiu si cu un curaj sfant au pomit acest proiect al construirii unei noi biserici si continua sa-l sustina in ciuda faptului ca suntem saraci si ca posibilitatea de a reusi nu este prea clara. Dar Dumnezeu va pune mila Sa si va trimite ingerii, pazitorii bisericii si pe patronul ei Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, crestinatorul romanilor, ca sa ne scoata din toate impasurile.
Sunt unii dintre dumneavoastra care cred despre ei ca sunt mai buni si judeca, iar acest lucru nu este ingaduit. Umilinta si smerenia sunt cheia tuturor virtutilor. Ce-ti pasa tie - spune Sfantul Apostol Pavel - daca sluga aproapelui tau sta sau cade, daca sta, pentru el sta, iar de cumva cade, pentru el cade. Cine priveste cu ochi duhovnicesc inlauntrul lui nu va zice niciodata: “eu sunt drept”; aceasta afirmatie o face vamesul; ci, cuprins de jalea pacatelor pe care le descopera intru el va spune impreuna cu Sfantul Simeon Metefrastul: “eu sunt cel mai mare pacatos”.
Nimeni in lumea asta nu este fara de pacat. Unul singur este, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care n-a avut nici pacat, nici macar pravalirea spre pacat.
Scriu aceasta scrisoare cu o anumita indoiala, in sensul ca nu am certitudinea ca voi ajunge viu la Washington, nici certitudinea ca voi muri inainte de a atinge pamantul Americii. O scriu de aceea intr-un stil putin ambiguu, adica si pentru una si pentru cealalta posibilitate.
Ar trebui sa pomenesc pe fiecare dupa nume cu multumire si dragoste caci voi ati fost copiii mei iubiti si bucuria zilelor mele. Ar fi insa prea lung si ma simt obosit…
Binecuvantarea Domnului sa fie peste voi toti cu al Sau Har si cu a Sa
iubire de oameni. Amin.

Preot Gheorghe Calciu

31 octombrie 2006
Spitalul Militar Bucurestiti

Nota: Cateva fragmente au fost extrase nefiind relevante unei audiente generale.

Părintele Gheorghe Calciu

“Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăsi vor să relativizeze credinta adevărată. Ecumenismul este panerezia timpului nostru. De ce să mai stau de vorbă cu ei, care au făcut femeile preoti, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai căsătoresc… În Suedia numai 3% din populatie se căsătoreste, restul trăiesc asa…”

Părintele Dumitru Stăniloae
Revista “Nouvelle du Monde Orthodoxe”, Seria Nouă, nr. 28 din octombrie 1997, publică o stire îmbucurătoare pentru ortodocsii care înteleg erezia pe care o reprezintă miscarea ecumenică din vremea noastră:
Sfântul Consiliu al Episcopilor Bisericii Sârbe, cu ocazia sesiunii normale din lunile mai-iunie 1997, a hotărât ca Biserica Ortodoxă Sârbă să iasă din Consiliul Ecumenic al Bisericilor, a cărui membră a fost din 1965. Bazându-se pe concluziile Comisiei pentru reexaminarea relatiilor cu C.E.B. si luând în consideratie marea neliniste a poporului credincios din Serbia, ca si APELUL adresat de circa 300 de preoti si monahi sârbi Sfântului Sinod al Episcopilor, Sinodul a luat această hotărâre de a iesi din C.E.B.
Argumentele pe care Sinodul Ortodox Sârb le aduce în favoarea deciziei se referă la faptul că miscarea ecumenică are ca punct de plecare dorinta specifică a cultelor protestante de a reface unitatea Bisericii, începând cu anii 1910.
Bisericile ortodoxe au participat la această miscare zisă ecumenică, fiecare in felul ei, mai ales după 1920, spre a pune în lucrare cuvântul lui Iisus: “Ca toti să fie una”. Teologii ortodocsi cei mai eminenti si-au avut contributia lor la această miscare.
Pozitia fundamentală a acestor teologi a fost si este că FĂRĂ UNITATE ÎN CREDINTĂ NU POATE EXISTA UNITATEA ÎN BISERICĂ, în calitatea ei de organism divino-uman. În activitatea sa, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a neglijat tot mai mult această pozitie originală, în special începând cu anii ‘70. De aceea, Biserica Ortodoxă Sârbă, împreună cu alte biserici locale, mărturisind credinta si etosul Bisericii, UNA, SFÂNTĂ, UNIVERSALĂ SI APOSTOLICĂ A LUI HRISTOS, ANUNTĂ IESIREA DIN C.E.B. SI RENUNTAREA LA CALITATEA DE MEMBRU ORGANIC AL ACESTEI ORGANIZATII. (Asa cum deja au făcut Patriarhatul din Ierusalim si Biserica din Georgia.)

Acest pas fiind de o mare importantă, care nu priveste numai viata si misiunea Bisericii Sârbe, ci întreaga Ortodoxie în misiunea ei salvatoare, înainte de a părăsi definitiv C.E.B. Sinodul Episcopilor a decis să-si expună punctul de vedere fată de hotărârea luată, notificând Patriarhului Ecumenic de Constantinopol decizia si motivele, ca si tuturor Bisericilor locale, cerându-le convocarea cât mai curând posibil a unui Sinod Panortodox, pentru a se discuta continuarea sau necontinuarea participării Ortodoxiei la C.E.B.

Această decizie ni se pare de bun augur pentru purificarea Ortodoxiei. De peste 70 de ani, Ortodoxia participantă la miscarea ecumenică se face părtasă la rătăcirea protestantă si la secularizarea bisericii. Miscarea ecumenică a sustinut toate guvernele de stânga, cele mai criminale si distrugătoare de biserici, s-a ferit să ia apărarea preotilor si a credinciosilor care au luptat pentru credintă si pentru libertătile religioase si, ceea ce este cel mai periculos, este faptul că această miscare promovează drepturile religioase ale asa-ziselor “minorităti”: homosexuali, lesbiene, face femei preoti si exclude pe cât posibil, numele lui Iisus din slujbele lor religioase. Ca să nu mai amintim de faptul că dintre membrii acestei miscări se recrutează toti teologii care contestă adevărul Bibliei, neagă dumnezeirea lui Iisus si declară Noul Testament o “COLECTIE DE LEGENDE CREATE ULTERIOR, SPRE A SE PUTEA RĂSPÂNDI CRESTINISMUL ÎN LUME”!

Teologii greci numesc miscarea ecumenică
CEA MAI MARE EREZIE A SECOLULUI NOSTRU.

Din nefericire, Biserica Ortodoxă Română s-a angajat adânc si într-o măsură iresponsabilă în această miscare. A trimis studenti la seminariile teologice ecumeniste din Elvetia, unde acestia au învătat laxitatea fată de principiile crestine, nerespectarea sfintelor liturghii, inutilitatea posturilor, amestecarea învătăturii divine cu învătăturile umane si rationaliste ale protestantismului. Cu trei ani în urmă I.P.S. Daniel al Moldovei, unul dintre absolventii seminarului ecumenic si fost profesor la acest seminar, si-a dat binecuvântarea pentru tipărirea unei “CĂRTI DE SLUJBĂ ECUMENICĂ” - versiunea românească editată de Mitropolia lasului - în care se face un amestec neîngăduit între Sfânta Liturghie Ortodoxă si inventiile protestante eretice. În timpul acestei “liturghii”participantii schimbă între ei, la un moment dat, “un semn al păcii”! Oare ce înteleg editorii cărtii prin acest termen? Înainte de împărtăsire, tipicul liturgic ortodox prevede sărutul păcii pentru slujitori. Se rusinează ei de termenul ortodox? Sau “semnul păcii” o fi vreo insignă masonică? Si preotul care redactează această carte plină de erezii, el însusi fiind un absolvent al seminarului ecumenic, nu se teme oare de pedeapsa divină?

Pentru multele noastre păcate, Biserica noastră a ajuns tinta atacurilor satanice mai mult decât alte biserici. Treziti-vă credinciosi! Treziti-vă preoti ai lui Hristos! Treziti-vă, ierarhi, loctiitori ai Domnului pe pământ! Puneti capăt acestor erezii mai rele decât cea a lui Arie!

Nădejdea noastră este că preoti si monahii, împreună cu credinciosii, vor cere Patriarhiei Române Ortodoxe să părăsească miscarea ecumenică si toate rătăcirile legate de ea, în care se prăbusesc unii preoti si chiar ierarhi, punînd deasupra celor dumnezeiesti ideile ecumenice, căci ei caută mai mult slava oamenilor decât slava lui Dumnezeu.
Pentru o mai bună lămurire a cititorilor, dăm mai jos schema Liturghiei Ecumenice din brosura “RECONCILIEREA, DAR AL LUI DUMNEZEU SI ÎNCEPUT DE VIATĂ NOUĂ”, publicată la Editura Trinitas din Iasi, în 1995, după originalul englez, cum afirmă editorii. Cei care au redactat documentul sunt: Preot Prof. Dr. Viorel lonită (care nici măcar nu-si pune titlul de preot), P.Dr.Langcrdorfcr SJ si Dr.Roger Williamson. Celelalte nume nu ne mai interesează.

LITURGHIA ECUMENICÃ A RECONCILIERII

(S=Sãvârsitorul slujbei, A=Adunarea credinciosilor)
1. BINECUVÂNTAREA DE DESCHIDERE
S: Binecuvântat fii, Doamne Dumnezeul nostru, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin.
2. INVOCÃRI
A: Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fãrã de moarte, miluieste-ne pe noi (de trei ori).
S: Slavã Tatãlui si Fiului si Sfântului Duh, si acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
A: Dumnezeule în Treime, miluieste-ne pe noi; Doamne, curãteste pãcatele noastre; Sfinte Dumnezeule, vino si curãteste pãcatele noastre pentru Sfânt numele Tãu.
S: Tatãl nostru…
3. CITIREA EVANGHELIEI (vezi textele din Vechiul si Noul Testament enumerate mai sus) (De când o Evanghelie din V.T. se citeste la liturghie? -n.n.)
4. RUGÃCIUNI SPONTANE PENTRU RECONCILIERE în tãrile unde sunt conflicte, cu urmãtoarea Încheiere:
A: Dumnezeule vesnic si atotputernic, adunã ceea ce a fost despãrtit si condu-ne spre unitate; priveste cu dragoste la Biserica Fiului Tãu. Te rugãm ca, întru unitatea credintei si prin legãturile iubirii dintre oameni, sã unesti toti oamenii care s-au sfintit prin unul singur Botez, prin Iisus Hristos, Fiul Tãu si Domnul si Dumnezeul nostru, care împreunã cu Tine si cu Sfântul Duh va trãi si va împãrãti, acum si pururea si-n vecii vecilor. CU TOTII SCHIMBÃ UN SEMN AL PÃCII SI ÎMPÃCÃRII. (!?)

5. MÃRTURISIREA PÃCATELOR SI RUGÃCIUNEA DE IERTARE:
S: Doamne, Dumnezeul nostru, dragostea Ta este mai tare ca vina noastrã si Tu primeste-i pe toti cei care se întorc la Tine; priveste cu milostivire cãtre noi. Mãrturisim cã am gresit Tie. Sã sãrbãtorim acum taina milostivirii Tale si schimbã vietile noastre, astfel încât, împreunã cu Tine, sã ne putem bucura vesnic. Prin lisus Hristos, Stãpânul nostru.
6. IMN:
“Uneste-ne, Doamne, în pace si tine-ne cu dragostea Ta… ” (”Seigneur, rassemble nous dans la paix de ton amour”), de Dominique Ombrie.
7. RUGÃCIUNE:
A: Doamne Iisuse Hristoase, ai venit sã-i împaci pe oameni cu Tatãl Tãu si al nostru, vrednic esti de toatã lauda! Miluieste-ne pe noi. Miluieste-ne pe noi. O, slujitor credincios, ai luat asupra Ta pãcatele acestei lumi, ca întru Tine sã ne putem mântui, mãrire tie! Miluiestc-ne pe noi. Tu esti alãturi de Tatãl Tãu si ne duci la El întru comuniunea Sfântului Duh,
mãrire tie! Miluieste-ne pe noi.
8. RUGÃCIUNEA SFÂNTULUI FRANCISC:
S: Doamne, fã-mã unealtã a pãcii Tale; Unde este urã, sã sãdesc dragoste; Unde este dezbinare, unitate; Unde este gresealã, adevãr; Unde este jignire, iertare; Unde este deznãdejde, sperantã; Unde este întuneric, luminã; Unde este întristare, bucurie;
O stãpâne ceresc, fã mai mult sã mângâi decât sã fiu mângâiat; Sã înteleg decât sã fiu înteles; Sã iubesc decât sã fiu iubit; Cãci numai dãruind, noi primim; Numai iertând, suntem iertati; Numai murind, suntem nãscuti la viata vesnicã.
9. IMN
10. BINECUVÂNTAREA DE SFÂRSIT
S: Pacea lui Dumnezeu, care e dincolo de întelegere, ne tine inima si mintea în cunoasterea si dragostea lui Dumnezeu si a Fiului Sãu, Domnul nostru Iisus Hristos; si binecuvântarea Dumnezeului Atotputernic, Tatãl, Fiul si Sfântul Duh, sã fie printre noi si sã rãmânã cu noi pururea.

În aceastã “Liturghie” desfiguratã, s-au strecurat cu viclenie unele rugãciuni frumoase si puternice, cum sunt: Sfinte Dumnezeule, sau rugãciunea lui Francisc d’Assisi. Toate s-au fãcut însã cu intentia satanicã de a ne muia inima cu jumãtãti de adevãr si a ne face sã uitãm cã textul liturgic a fost mutilat ca într-o liturghie neagrã.

DOAMNE, TREZESTE INIMA DREPTEREDINCIOSILOR CRESTINI!

***

“Astfel credinta ortodoxã întrupatã este teologia vie. Este viata si prisosul vietii. Este paharul care ne îmbatã. Si paharul comun la care Biserica îi cheamã pe toti, este însãsi credinta, praznicul ce umple pe fiecare om de viatã si bucurie. Aici în Dumnezeiasca Liturghie, în spatiul acesta al credintei, toate sunt în logos, sunt fãcute logos (logosificate).

A da paharul vietii neortodocsilor, fãrã unitatea credintei si împãrtãsirea Duhului Sfânt, e o practicã mecanicã si magicã. E ceva strãin, de neînteles si respins de Slujba Cuvântãtoare de taina luminatã si de nepãtruns a vietii.”36

36 Arhim. Vasilios, Intrarea în împãrãtie, Ed.Deisis, Sibiu, 1996, p.33.

Link: http://www.tlcom.ro/pCalciu/

Date personale

Data nasterii: 15.08.1974

Debut publicistic: Altar adormit - in Vestitorul Ortodoxiei, 1 Decembrie 1997

Website: http://www.danionvasile.ro/

Carti publicate:

• Pacate noi, pacate vechi - Editura Egumenita, 2005
• Despre inaintemergătorii lui Antihrist - Editura Cartea Ortodoxă, 2004
• Jurnalul convertirii. De la zeiţa morţii la Impăratul Vieţii - Editura Reintregirea, Ediţia a III-a, 2004
• Patericul mirenilor. Pilde pentru secolul XXI - Editura Egumeniţa, 2004
• Cartea nunţii - Editura Egumeniţa, Ediţia a III-a, 2004
• Despre infruntarea bolii - Editura Sophia, 2004
• Mânâgiere pentru bolnavi - Editura Bunavestire, 2004
• Ne vorbesc părinţi athoniţi - Editura Bunavestire, 2003)
• S.O.S. - Despre horoscop, cutremure şi ghicirea viitorului - Editura Bunavestire, 2003
• S.O.S. - Despre reincarnare şi invazia extraterestră - Editura Bunvestire, 2003
• Despre sfinţenia preoţilor de mir - Editura Bunavestire, 2003
• Dăramarea idolilor. Apostazia New Age - Editura Credinţa noastră, 2001
• Despre infruntarea necazurilor - Editura Sophia, 2002
• Cum să ne creştem copiii - Editura Sophia, 2002
• Bucuria Crăciunului - Editura Sfantul Nectarie, 2002
• Taina iubirii - Editura Bunavestire, 2002

Articole in volume

• “Despre New Age”, Scara, treapta a III-a, Bucuresti, 1998

Alte texte

• “Un sfant printre noi”, in volumul Un sfant printre noi, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002
• “Un urmas al Sfantului Maxim Marturisitorul”, in volumul Parintele Iustin Popovici Credinta ortodoxa si viata in Hristos, Editura Bunavestire, Galati, 2003
• “Despre rostul nebunilor pentru Hristos” Cuvioasa Eufrosina cea nebuna pentru Hristos, Editura Bunavestire, Galati, 2002
• “Despre Eghina romaneasca”, in volumul Noi minuni ale Sfantului Nectarie, Editura Bunavestire, Galati, 2003
• o serie de articole pe teme religioase aparute in publicatii religioase sau in cotidiene de mare tiraj, precum si prefete la diferite volume

Premii la concursuri literatura religioasa

• Premiul I: Concursul de Creatie religioasa al Facultatii de Teologie Bucuresti, 1997
• Premiul II: Concursul de poezie crestina Izvorul Tamaduirii, editia 1999 (pentru poeziile grupate in ciclul File din sufletul meu, inclus in volumul Taina iubirii
• Premiu pentru intreaga creatie: Concursul Daniel Turcea, editia 1999
• Premiul special / sectia Dramaturgie: Concursul Izvorul Tamaduirii, editia 2002 (pentru piesa˙aparuta in Treapta a sasea a Revistei Scara, Martie 2001, sub titlul Epifanii

Experienta misionara

• Emisiuni radiofonice: Din anul 1998, invitat de diferite posturi de radio, tematica abordata fiind foarte variata
• Predici, cateheze:
  Perioada 1997 - 1998: Biserica Scaune, Bucuresti
  Perioada 1998 - 1998: Biserica Sfantul Alexandru (Doamna Ghica), Bucuresti

Simpozioane si conferinte

• Simpozionul Filocalia: Noiembrie 1997, Aula Magna a Universitatii din Bucuresti; Tema prezentata: Despre receptarea operei parintelui Dumitru Staniloae
• Simpozionul Traditii: Martie 1998 Aula Magna a Universitatii din Bucuresti; Tema prezentata: Despre miscarea New Age
• Congresul tinerilor teologi: Noiembrie 2001, Facultatea de Teologie Ortodoxa Bucuresti; Tema prezentata: Despre Hotararile Sfintelor Sinoade Ecumenice
• Simpozionul Filocalia: Octombrie 2003, ASCOR Arad; Tema prezentata: Despre problemele tinerilor - Drumul spre mantuire
• Ciclul conferintelor din Postul Craciunului: Noiembrie 2003, ASCOR Sibiu (Facultatea de Teologie din Sibiu); Tema prezentata: Despre inainte-mergatorii lui Antihrist

28 iunie 1883 - Eminescu la Capşa

Adevărata cauză a înlăturării lui Eminescu din viaţa publică.

Momentul 28 iunie 1883, zi de hotar în viaţa lui Mihai Eminescu, a fost cercetat în ultimul timp cu sârg, pe toate feţele, de mulţi biografi.

În acea zi toridă de vară, viaţa politică românească era marcată de gesturi fără precedent: a fost expulzat din ţară Emil Galli, directorul ziarului “L’Independance Roumaine”, sub acuzaţia că ar fi cauza scandalului diplomatic în care a fost angrenată România, un alt indezirabil - Zamfir C. Arbore - a primit acelaşi tratamenţ au fost devastate sediile unor organizaţii ale iredentei române, s-a declanşat prigoana împotriva activiştilor de peste munţi.

Citeşte mai departe »

Cum a fost asasinat Eminescu

Prezenta ziaristului si omului politic Mihai Eminescu în climatul socio-politic al anilor 1880 incomoda teribil cercurile politice românesti supuse masoneriei si evreilor. Eliminarea lui Eminescu era iminentã.

Citeşte mai departe »

Autor: Ovidiu Eftimie / EvZ / 14 Noiembrie 2006
Un basarabean refugiat in Romania povesteste cum a scapat de “repatrierea” fortata in Moldova sovietica.

Valentin Nastase s-a nascut in 1932 in Basarabia, judetul Soroca, localitatea Gura Cainari, intr-o familie de chiaburi. Cel putin asa a fost considerata familia Nastase in anul 1940, dupa intrarea Armatei Rosii in Basarabia.

Sovieticii le-au confiscat bunurile, iar capul familiei, fost primar si sublocotenent in rezerva in Armata Romana, a fost arestat sase luni, si apoi deportat in Siberia. “Nu l-am mai vazut de atunci”, spune Valentin Nastase, dupa care tace si priveste in gol un minut.

Dupa ofensiva Armatei Romane din 1944, copilul de atunci impreuna cu mama lui s-au intors si au reusit sa-si refaca gospodaria, cu imprumuturi de la banca. “In ‘44 au venit din nou rusii.  Atunci ne-am pus problema supravietuirii si a trebuit sa plecam de tot”, spune Nastase. Au plecat in Romania si au ajuns in lagarul de la Targu-Jiu.

 Continuare: http://www.evz.ro/article.php?artid=280283

Link: http://www.valeriugafencu.ro/
Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student in anul al II-lea al Facultatii de Drept si Filosofie din Iasi.

Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: “Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere diactice”. Pledoarie inutila, fiindca dictatura antonesciana nu a vazut cu ochi buni activismul nationalist-crestin al tanarului Gafencu, care voia ca tot mai multi elevi si studenti sa se inscrie in Fratiile de Cruce, pentru a se pregati de lupta impotriva comunismului bolsevic ce ameninta atunci Romania.

Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941 - 1944) si de la Pitesti.

Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 febr. 1952) poate fi considerata drept o minune.

Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglinar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul. Chipul sau era insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.

In ultimul an, hemoptizia (scuipa sange) il transformase intr-o “epava”. La prima vedere, caci lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti. Cu aceasta figura de sfant - care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului - a trecut la cele vesnice.

Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup - care supurau permanent - Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.

Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an. A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: “Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

La targa unde a fost depus, spre a fi dus intr-o groapa comuna (a tuberculosilor), au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoarea pentru intreaga zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Si-a sacrificat, pentru Hristos si neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata.

Link: http://www.valeriugafencu.ro/

Citeşte mai departe »

Un webmaster care a făcut şi face foarte multe (lucruri bune) pentru spaţiul web ortodox românesc.

“Sa nu va potriviti cu acest veac, ci sa va schimbati prin innoirea mintii”
(Ep. Romani 12,2)
Link: http://www.chiazna.com/

Doamne ajută!

August 1941. Nevasta Maresalului Antonescu, Maria, viziteaza Spitalul 504, din Roman. La sosire, o întîmpina general dr. Tanasescu

Link: http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=3233

Nepotul lui Creanga a cladit Bucurestiul 

EvZ, 26 Septembrie 2006, Autor: Andreea Ofiteru

Horia Creanga este considerat cel mai important arhitect al perioadei interbelice.

In Capitala a proiectat peste 70 de imobile.Imobilul ARO (azi Cinema Patria) de pe bulevardul Magheru, Teatrul Giulesti, Uzinele Malaxa, Grupul Scolar Mihai Bravu, Vila Elena Otulescu din str. Dr. Manu sunt numai cateva dintre operele lui Horia Creanga (1892-1943), unul dintre cei doi nepoti arhitecti ai celebrului scriitor.

In total, Horia Creanga a lasat in urma sa peste 70 de cladiri. Unele insa au fost schimbate de-a lungul timpului, astfel ca nici specialistii nu mai recunosc stilul marelui arhitect scolit la Paris.

Model pentru studentiLa vremea cand au fost cladite, multe constructii au provocat o adevarata revolutie in arhitectura si si-au atras multe critici din partea specialistilor.
Astazi, studentii de la Arhitectura au cursuri speciale despre cladirile proiectate de nepotul marelui povestitor.Specialistii spun ca Horia Creanga se incadreaza in curentul modernist.Cladirile lui se caracterizeaza printr-o simplitate mare a volumelor si prin lipsa totala a decoratiunilor. In interiorul imobilelor nu exista simetria incaperilor. “Arhitectura lui Creanga e cat se poate de actuala. Pentru studentii din anul lV tin un curs despre opera lui, in care detaliez planul cladirii ARO de pe  Bulevardul Magheru. Cladirile proiectate de el sunt exemple de arhitectura, fara de care nu am putea intelege perioada interbelica”, spune Nicolae Lascu, prorectorul Universitatii de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” din Bucuresti.

Bulevardul Magheru, unic in EuropaAfirmatia prorectorului Lascu este intarita de istoricul de arta Cezara Mucenic, care afirma ca nepotul lui Ion Creanga a reusit sa lanseze stilul modernist in acelasi timp cu arhitectii din Occident.”A impus acest stil prin construirea cladirilor Patria si Burileanu-Malaxa. Bulevardul Magheru, unde exista mai multe cladiri pe care si-a pus amprenta Creanga, a fost unul dintre rarele din Europa cu acest stil.Link-uri:

http://www.evz.ro/article.php?artid=273671

http://www.ici.ro/romania/ro/cultura/a_arh22.html

Maria Tănase (n. 25 septembrie 1913, Bucureşti - d. 22 iunie 1963) a fost o cântăreaţă româncă de muzică populară

Date biografice
S-a nascut in Bucureşti, ca al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa (Făgăraş) şi al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. De mică a venit în contact cu cântecul, atât mama cât şi tatăl fiind mari iubitori ai cântecului popular şi al muzicii în general. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural “Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11 Tăbăcari, apoi pe scena Liceului “Ion Heliade Rădulescu”, unde a frecventat doar cursul inferior, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină. Mai târziu, cu ajutorul gazetarului Sandu Eliad pătrunde în atmosfera unui cenaclu al tinerilor intelectuali, ai cărui membri o vor sfătui să-şi valorifice însuşirile artistice şi să urce pe scenă. Debutul va avea loc la teatrul de revistă condus de Constantin Tănase. Apare pentru prima dată pe 2 iunie 1934 în revista “Cărăbuş-Express” cu pseudonimul, dăruit de Constantin Tănase, Mary Atanasiu.A devenit celebră abia în anul 1938, cînd a înregistrat primele cântece pentru Sociatatea Română de Radio, care însă au fost distruse în 1940 de Garda de Fier, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic. Adevăratul motiv al acestei mişcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau şi o serie de intelectuali evrei, ca etnologul Harry Brauner (fratele pictorului Victor Brauner) şi jurnalistul Ştefan Roll.O situatie neobisnuita s-a intamplat in anul 1940, cand dupa cooptarea la guvernare a Miscarii Legionare, muzica de petreceri, populara a fost interzisa la difuzare pe terase, gradini, etc. Era decretat Doliu National, de catre Miscarea Legionara, “Regimul Pompelor Funebre”. In acea perioada, unii difuzori nu au respectat interdictia impusa de noul guvern, astfel incat au fost distruse cu toporul importante si frumoase inregistrari ale Mariei Tanase, de catre legionari zelosi. Din discurile Mariei Tanase, sparte si-au facut tigancile pieptene, ce se vindeau pe margine de drum. Atunci au fost sparte si matrite ale casei de discuri Columbia, de pe calea Victoriei. Adevarul interdictiei muzicii ei, o perioada de timp se poate datora si povestiri potrivit careia, Maria Tanase fiind o mare amatoare de sah, işi teroriza partenerii de joc jucand goală, fapt pe care il povesteste la un moment dat Constantin Brâncuşi. Se cunoaste ca Garda de Fier lupta si impotriva pornografiei, o amenintare atunci ca si acum la adresa sanatatii mintale si moravurilor unui popor considerat “cuminte”.Maria Tanase a reprezentat Romania, ca si alti artisti (Constantin Brancusi), la Expozitia Mondiala de la Paris din anul 1938.

După o călătorie în Turcia, a organizat o serie de spectacole pentru soldaţii răniţi pe front, alături de nume importante din cultura românească, precum George Enescu, George Vraca şi Constantin Tănase.

În anul 1955, a primit “Premiul de Stat” iar în anul 1957 a primit titlul de “Artist emerit”. in 1961 din cauza ei nu a acceptat-o pe maria ciobanu in locul unei mnari cantartete de muzica populara maria lataretu,si a pus pe alta fata,despre care azi nu se mai stie nimic

Discografie

• LPs
  • Maria Tănase. Din cîntecele Mariei Tănase (I). Electrecord EPE 0135. fără an.
  • Maria Tănase. Din cîntecele Mariei Tănase (II). Electrecord EPE 0193. fără an.
  • Maria Tănase. Din cîntecele Mariei Tănase (III): înregistrări recondiţionate. Electrecord EPE 0221. fără an.
  • Maria Tănase. Din cîntecele Mariei Tănase (IV). Electrecord EPE 0282. fără an.
  • Maria Tănase. [fără titlu]. Electrecord EPE 01282. fără an.

• CDs
  • Maria Tănase. Greatest Hits: historical recordings. IMCD 1106. Intercont Music impreună cu Radio Romania 1994.
  • Maria Tănase. Volum 1. Electrecord EDC ???. an?
  • Maria Tănase. Volum 2. Electrecord EDC 228. 1997.
  • Maria Tănase. Volum 3. Electrecord EDC 356. 2000.
  • Maria Tănase. Malediction d’Amour. Oriente Musik, Rien CD 22, LC 03592. 2000.
  • Maria Tănase. Ciulandra. Oriente Musik, Rien CD 35, LC 03592. 2001.
  • Maria Tănase. Magic Bird: The Early Years. Oriente Musik, Rien CD 42, LC 03592. 2002.  

Link-uri: 

http://mariatanase.tripod.com/biografie.htm

http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2000/current3/mi71.htm

http://virtualromania.org/music/maria/

Maria cea fara de moarte:

Maria Tanase, “Privighetoarea din Carpati”, ar fi implinit azi 93 de ani.

N-a fost alta sa-i semene… Incalecand secolele, venita foarte de departe, din adanc de neam. Silabele ei au incopciat cu stele si cu dulci eresuri firmamentul. Si s-a pierdut in saga lor diamantina, nazdravana…”, spune Gaby Michailescu despre prietena lui, Maria Tanase, cea fara de moarte, asa cum a numit-o in cartea pe care a lansat-o in 2003. Anii l-au ajuns si pe el, iar de pe vremea in care organiza spectacolele unor mari artisti, precum Iancu Brezeanu, Grigore Vasiliu-Birlic, Amza Pellea sau…Maria Tanase, au ramas doar amintiri. Iese rar din casa, intotdeauna insotit de nepoata lui, Iuliana Ionita, care are grija de a-i face acum lumea mai usoara. L-am revazut zilele trecute, la  Casa Brezoianu, imobilul in care cantareata a trait intre anii ‘50-’53. Acolo, in prezenta primarului general Adriean Videanu, s-a dezvelit o placuta memoriala “Maria Tanase”.

Link: http://www.evz.ro/article.php?artid=273450

Părintele Nicolae Tănase, căsătorit şi tată a 6 copii, este preot într-un sat din ROMÂNIA, VALEA PLOPULUI ; dânsul deserveşte de asemenea şi un sat din apropiere, VALEA SCREZII.

În anul 1990, Părintele Nicolae a început lupta sa împotriva avorturilor prin predicare. Unele tinere renunţă să avorteze , dar nu-şi pot permite un copil din motive social-economice.

Pentru aceasta, Părintele Nicolae înfiinţeză în anul 1994, asociaţia PRO VITA : PENTRU VIAŢĂ ; Asociaţia îi primeşte în grija ei pe aceşti copii, pentru un timp sau definitiv, dar ea primeşte de asemenea şi copii orfani sau copii ai străzii.

Mamele care îşi lasă copilul aici pot să-l ia din nou acasă, ceea ce se întâmplă uneori după doi-trei ani, când situaţia lor socială le permite acest lucru. Asociaţia păstrează contactul cu mamele, pentru a le ajuta să-şi crească copiii.

Asociaţia PRO VITA numără la ora actuală mai multe case pentru copii. Dar Părintele Nicolae a pus la contribuţie şi pe enoriaşii săi. În faţa afluxului important de copii (pe care îi găseşte abandonaţi la uşa sa), Părintele îi încredinţează familiilor din parohia sa. Aceste familii de multe ori au deja mai mulţi copii, până la şase ; dar mai găsesc încă dragostea pentru a creşte până la încă alţi patru copii. În condiţiile actuale din România, acesta este un adevărat eroism.

La VALEA SCREZII, Părintele Nicolae a construit un aşezământ care, pe lângă locuinţă, cuprinde un dispensar medical şi o biserică, o brutărie şi un staul. În acest centru locuiesc deja copii, adolescenţi şi tineri; la vârsta de 18 ani, tinerii trebuie să părăsească orfelinatele de stat şi ajung de multe ori în stradă. Părintele Nicolae a scos din subsolurile Bucureştiului, mame tinere cu copiii lor.

Părintele Nicolae se bate pentru viaţă, înţeleasă ca dar de la Dumnezeu. Se bate pentru viaţa poporului român şi viitorul său. La marea emigraţie datorată situaţei politico-economice din ţară, se adaugă trista realitate a comerţului cu copii români, nu totdeauna orfani, cumpăraţi de către unii străini din ţările occidentale, comerţ pe care Părintele Nicolae îl denunţă fără menajamente până în faţa tribunalelor.

Părintele Nicolae animă de asemenea şi două mici tipografii. Una dintre ele editează scrieri despre Ortodoxie, pentru profitul parohiei de la Valea Plopului, unde biserica Sfinţii Arhangheli este neterminată. Cealaltă editează lucrări împotriva avorturilor şi în favoarea vieţii, pentru profitul asociaţiei PRO VITA. Părintele a participat şi la emisiuni pe această temă de la T.V. în România şi în străinătate.

Părintele Nicolae este o personalitate remarcabilă. În septembrie 2000, Părintele Philippe Calès a avut ocazia să întâlnească în România, un preot teolog care-l cunoaşte bine pe Părintele Nicolae. Acest preot i-a adus de trei ori Sfânta Împărtăşanie Părintelui Nicolae pe patul de moarte… Într-adevăr, în timpul comunismului, s-a atentat la viaţa sa de trei ori, datorită activităţii sale religioase. Părintele Nicolae şi soţia sa Maria au fost găsiţi într-o noapte aproape morţi pe stradă, în urma unui « accident » simulat. Au fost la un pas de moarte, dar cu ajutorul unor prieteni medici au reuşit să scape cu viaţă. Şi astăzi mai păstrează sechele de atunci.

Acest lucru s-a întâmplat deoarece Părintele Nicolae mobilizase oamenii din satul său pentru construirea unei biserici, «Sfinţii Arhangheli», ceea ce era interzis. În fiecare noapte, unii oameni lucrau în timp ce alţii stăteau de pază. Când Miliţia apărea, toată lumea dispărea. Dar biserica a fost construită, o mândrie pentru Valea Plopului. Părintele s-a mai compromis şi cu editarea şi difuzarea unor cărţi religioase, ceea ce era de asemenea interzis. Astfel, acest teolog îl consideră pe Părintele Nicolae drept un martir şi un stareţ.