Archive for category Ortodoxie

Încă un sfânt părinte ne-a părăsit


Parintele Ioanichie Balan s-a dus dupa parintele Cleopa, ieri noapte. Cu exact un an in urma ne parasea si parintele Calciu. Ramanem din ce in ce mai singuri, in timp ce la varful Bisericii se cocoata draci “opeartivi” in vesminte aurite. Arhimandritul Ioanichie Balan a trecut la Domnul in sfanta manastire Sihastria, unde si-a facut veacul alaturi de un alt mare duhovnic al fostei Romanii, parintele Cleopa. Ioanichie a fost ca un toiag pentru parintele Cleopa, iar pentru dreapta credinta si munca de carturar si profesor de taina al generatiei noastre a fost persecutat ani indelungati de catre Mitropolitul Moldovei, actualul “Prea-Fericit” Daniel. Parintele Ioanichie va fi inmormantat sambata, 24 noiembrie, la Sihastria. Sambata are loc si parastasul Parintelui Calciu, la manastirea Petru Voda, unde, in urma cu un an, acelasi Ciobotea, actualul Patriarh, se impotrivea ca marturisitorul anticomunist sa fie inmormantat.

Autor: George Roncea

Articol preluat de la adresa: http://www.ziarul-ziarul.ro/articol980/Inca-un-sfant-parinte-ne-a-parasit.htm

Scrie un comentariu

Maica Heruvima


O TÂNÃRÃ FATÃ DE ROMÂNI UCISÃ PENTRU CÃ NU A VRUT SÃ SCRIE ÎMPOTRIVA CREDINŢEI STRÃBUNILOR EI

sau

SOROS – Central European University – şi soarta ortodocşilor!

maica_heruvima.jpgÎn cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneşte, de mai bine de 5 ani de zile, monahia Heruvima, pe care, ca mireancã, a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã.

Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iaşi şi, în 1995, a primit o bursã de la Fundaţia Soros pentru un masterat în istorie medievalã la Universitatea Central Europeană (CEU), Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tâlcuirii la Facere, scris de Sfântul Ioan Gurã de Aur, şi dovedea, în aceastã lucrare, cã textul tipãrit de iezuiţi şi preluat de J. P. Migne în Patrologia Greacă are numeroase interpolãri şi modificãri faţã de manuscrisul cercetat, în care se regãsea un text cu adevãrat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era cã la o ulterioarã editie criticã a Tâlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavoinţã de iezuiţi (de altfel, apropo de asta, pr. Dumitru Fecioru a fãcut acelaşi lucru cu traducerea în româneşte, pentru cã a luat textul tradus la Neamţu, care se gãseşte într-un uriaş manuscris de la Academia Românã, şi l-a prelucrat dupã cel tipãrit în PG; o altã observaţie – a mea, de data asta – ar fi aceea cã pãrinţii nemţeni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvinţel dupã ediţiile apusene ale Sfinţilor Pãrinţi, ci doar dupã manuscrisele din spaţiul ortodox). Profesorii ei au apreciat munca şi i-au propus sã se înscrie la doctorat. Lucrarea sa de doctorat era axatã tot pe tâlcuirea la cartea Facerii: trebuia sã dovedeascã faptul cã Sfinţii Pãrinţi l-au urmat în tâlcuirea lor la Facere pe ereticul Origen. Svetlana s-a apucat de lucru cu încredere, neştiind ce i s-a cerut, de fapt. Dar, pe mãsurã ce mai citea din Sfinţii Pãrinţi cu pricina, realiza hula ce i se cerea sã o dovedeascã. Am aici, rãmase de la ea, Tîlcuirea la Facere a Fericitului Augustin (în latinã), cea a lui Origen (în greacã), cea a Fericitului Theodorit al Kirului (în greacã), si cea a Sfântului Efrem Sirul (în englezã), ba chiar si comentariul filosofului evreu Filon din Alexandria (în greacã), lucrãri pe care le citise acolo, la Budapesta, în original. Cu cât mai citea înţelegea nu numai cã Sfinţii Pãrinţi nu l-au urmat pe ereticul Origen în lucrãrile lor, ci unul din motivele pentru care au întocmit aceste lucrãri a fost acela de a-l combate pe eretic, şi se vedea asta din felul în care abordau fiecare chestiune în parte.

S-a întâmplat că, fiind acolo, sã-si punã câteva întrebãri despre profesorii sãi şi sã afle cã majoritatea sunt evrei, şi sã vadã dispreţul lor pentru Ortodoxie si pentru Tradiţie, cu toate studiile lor universitare. Iar când le-a comunicat concluzia de mai sus cu privire la Sfinţii Pãrinţi, ei i-au spus: “Nu, nu e aşa. Mai citeşte-i o datã. Mai gândeşte-te. Noi te plãtim ca tu sã demonstrezi ceva, iar tu trebuie sã o faci”.

maica-heruvima1.jpgAu urmat mai multe zile de certuri si argumentãri. Venind în ţarã pentru a-şi mai aduce nişte lucruri, s-a simţit rãu şi s-a dus la medic sã-şi facã un control. Aşa a aflat cã are un cancer al pielii cu o evoluţie rapidã, în zona omoplatului stâng. Explicaţia era una singurã: fususe iradiatã. Doctorul i-a zis cã mai are doar câteva luni de trãit. S-a întors la Budapesta sã-şi ia bagajele. S-a certat cu toatã lumea, care îi spunea: “De ce pleci? Avem soluţii pentru boala ta. Nu e nimic grav, noi putem sã-ţi oferim vindecarea. Fii ascultãtoare şi vei scãpa cu viaţã.” A luat tot ce a putut (deşi mare parte din cãrţi i-au rãmas acolo) şi s-a întors în ţarã. A venit la Pãrintele Iustin si i-a povestit toatã tãrãşenia, iar Pãrintele i-a spus sã rãmânã la noi în mãnãstire (aceasta se întâmpla în august 1997).

maica-heruvima4.jpgA urmat un an şi jumãtate de suferinţã. Boala a ajuns repede la metastazã. Încet, încet, se topea vãzând cu ochii. A primit sã fie rasoforitã şi, cu câteva sãptãmâni înainte de a pleca dintre noi, a fost cãlugãritã de Pãrintele Iustin. A refuzat sã ia morfinã, pentru a-şi şterge, prin suferinţã, toate pãcatele sãvârşite în aceastã lume. Urletele ei de durere vestesc şi astãzi, în urechile celor care le-au auzit, chinurile iadului. maica-heruvima2.jpgDumnezeu i-a ascultat ultima dorinţã, aceea de a prinde sãrbãtoarea Sfinţilor Arhangheli. Dupã privegherea hramului mânãstirii noastre, în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 1998, pe la ora 3 dimineaţa, Sfânta Muceniţã Heruvima a plecat dintre noi cu sufletul împãcat, luminoasã la chip, sã mãrturiseascã înaintea Sfintei Treimi lupta ortodocşilor împotriva stãpânitorilor acestui veac.

Dacã lumea în care trãim este, în întregul sãu, chipul Babilonului, al curvei celei mari, atunci Sfânta Heruvima dã mãrturie despre ceea ce stã scris în Apocalipsã: “Şi într’însa s’a aflat sânge de proroci şi de sfinţi şi de toţi cei junghiaţi pre pãmânt.”

Venind aici, maica Heruvima ne-a spus despre faptul cã de la CEU, mai înainte de ea, plecaserã din acelaşi motiv, cancer al pielii, un student din Bulgaria, o studentã din Georgia şi o alta din SUA. Îmi pare rãu cã nu vã pot da numele lor. Poate cineva le va afla vreodatã.

Batjocura cea mare a fost aceea cã, dupã plecarea maicii Heruvima, foştii ei profesori au instituit la CEU Premiul Svetlana Tanasă, pentru cea mai bunã lucrare a anului.

Diavolul a vrut să-i arunce sufletul pur în gheena, dar Dumnezeu a ridicat-o dincolo de nori, pentru dragostea de adevăr, pentru că Adevărul este Hristos Dumnezeul nostru. Ortodoxia este vie şi înfloreşte în adevăr şi sămânţa ei este sângele martirilor. Vino curând Hristoase Dumnezeul nostru, înainte ca să fim robiţi de vrăjmaşii care blasfemiază şi ne înspăimântă. Risipeşte cu Crucea Ta pe aceia care ne asupresc, ca să ştie ce minunată este Ortodoxia. Pentru rugăciunile Sfinţilor Martiri şi ale Născătoarei de Dumnezeu, Iubitorule de oameni, miluieşte-ne pe noi!.

Duminică 21 ianuarie 2007, de Monahul FILOTHEU

22 comentarii

Biserica Ortodoxa Româna si securitatea nationala


Vasile I. Zărnescu

busteni-cross2.jpgBISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ a fost, dintotdeauna, unul dintre factorii constituenţi ai Naţiunii Stră-Române şi, în consecinţă, implicit, unul dintre pilonii ei străvechi, care i-au asigurat continuitatea, în ciuda faptului că, pe aceste meleaguri, eram în calea tuturor răutăţilor – cum se lamenta şi cronicarul Grigore Ureche. Această caracteristică esenţială a Bisericii este statuată de către istoricii vechi şi noi. În etapa de ocupaţie a Tranziţiei, această calitate a Bisericii este iterată incontinent în discursurile politicienilor şi în toate mass media; dar, pe cât este de repetată papagaliceşte, pe atât este de neînţeleasă.

Naţionalismul sui generis al Bisericii Ortodoxe Române

Referitor la calitatea de făcătoare de naţiune a Bisericii Ortodoxe Române şi, totodată, la necesitatea elaborării unei istorii a Bisericii – istorie concepută ca „privelişte a unei vieţi organizate“ –, Nicolae Iorga relevă: „Nimic nu poate fi mai folositor pentru ca preoţii noştri să înlăture anumite ispite, pentru ca ei să cultive anumite îndeletniciri potrivite cu demnitatea şi chemarea lor, nimic nu poate fi mai priincios pentru a-i face să înţeleagă marea misiune culturală, socială şi naţională care li se impune, legătura strânsă ce trebuie să păstreze cu poporul, cultul de artă şi carte cu care sunt datori, mândria la care au drept îndată ce vor urma bunele tradiţii, decât priveliştea unei vieţi organisate, aproape milenare, în cursul căreia Mitropoliţii, Episcopii, Egumenii şi aşa de adesea ori şi smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învăţătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul şi cu nevoile lui, au sprijinit Statul fără să se lase a fi înghiţiţi de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-şi desface ochii de la cer şi au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei româneşti – dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de Stat, ostaşi, mucenici şi sfinţi“ (Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Ministeriului de Culte, Bucureşti, 1928, pag. 5-6). În această frază este consemnată o sinteză laconică a rostului naţionalist al Bisericii strămoşeşti, a dimensiunii ei sui generis de creatoare de Naţiune şi Stat.

În încheierea operei sale, Iorga avea să observe: „Legăturile organice, alcătuirea culturală, atmosfera religioasă, refacerea continuităţii cu un trecut aproape complet uitat, acestea se cer în toate provinciile ortodoxiei româneşti, care, cu cinci Mitropolii pe ţeri create de împrejurări istorice acum dispărute şi de stăpânirea străină, nu poate avea, cu toată unitatea unui Sinod care nu şi-a aflat încă drumul sigur, acea acţiune concordantă de care, faţă de concurenţa sectelor năvălitoare şi de înaintarea spiritului de negaţie, ar avea atâta nevoie“ (op. cit., vol. II, 1930, pag. 302).

Continuare: http://ro.altermedia.info/opinii/biserica-ortodoxa-romana-si-securitatea-nationala_7738.html#more-7738

Un comentariu

S-a infiintat Federatia Organizatiilor Neguvernamentale ale Femeilor Crestin-Ortodoxe


Opt societati, ligi si asociatii ale femeilor crestine ortodoxe s-au constituit intr-o federatie pe plan national, iar alte trei si-au dat acordul verbal, urmand sa se afilieze in scurta vreme la acest organism, intitulat “Federatia Organizatiilor Neguvernamentale ale Femeilor Crestin-Ortodoxe din Romania”, informeaza Rompres.

null Aceasta asociatie va contribui la unitatea de miscare a femeilor crestin-ortodoxe din Romania, la sprijinirea reciproca in promovarea spiritului crestin-ortodox, la delegarea reprezentantelor femeilor ortodoxe in diferite structuri cu caracter religios si la realizarea de parteneriate nationale si internationale. Actul de constituire a fost semnat in acest sfarsit de saptamana, la Cluj-Napoca, de reprezentantele societatilor, ligilor si asociatiilor din Iasi, Sibiu, Arad, Caransebes, Cluj, Oravita, Ramnicu Valcea si Timisoara, iar organizatiile similare din Craiova, Galati si Reghin au transmis acordul lor de principiu. (Radio Trinitas)

6 comentarii

Vieţile Sfinţilor


Vieţile Sfinţilor pe tot anul

Link: http://www.vietile-sfintilor.ro/

Scrie un comentariu

Sfânta Mănăstire Dervent


Link: http://www.dervent.ro/

Venind dinspre Ostrov, însoţit prin încremenirea fierbinte a locului doar de curgerea senină a Dunării, călătorul zăreşte la un moment dat un deal ce se termină aproape de soare cu turlele strălucitoare ale unei biserici. Apropiindu-se de acest loc, care sfidează cu măreţie pustietatea din jur, călătorul va fi plăcut surprins să observe un complex monahal care uneşte într-o armonioasă împletire trecutul şi prezentul, istoria şi spiritualitatea, tradiţia şi contemporaneitatea.

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni

Icoana după ce se sfinţeşte, devine un chip viu, pentru că este reprezentarea sfântului sau a lui Dumnezeu, dar prin stropirea cu apă sfinţită şi prin însufleţirea cu harul Sfântului Duh, icoana devine o fereastră către Lumea Cerească, devine sfântă, devine o parte din cer. Iată că icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent este cea pe care ea a considerat-o ca fiind potrivită pentru a se apropia mai mult de noi, iar pe noi să ne apropie de Dumnezeu.

Link: http://www.dervent.ro/dervent.php?cID=dervent-3daruri&rID=dervent-3daruri-A-IcoanaMaiciiDomnului&show=true

Sfintele Cruci

“Sfânta Cruce nu este pusă de mână omenească ci creşte natural din pământ. La ea se vindecă numai oamenii bolnavi. Aceşti oameni, când se aduc aici, îi aşez în interiorul paraclisului. Se închină Sfintei Cruci, le citesc câteva rugăciuni şi-i ung cu untdelemn din candelele neadormite. După aceea îi las lângă Cruce câteva zile şi nopţi căci dormind, prin vis, majoritatea se tămăduiesc după cum am multe exemple. Iar la Crucea de afară se vindecă numai animalele bolnave. Se aduc şi se priponesc lângă ea şi după o noapte se vindecă”. Aşa povestea, cu câteva zeci de ani in urmă, Protosinghelul Anastasie Negară, unui doritor de adevăr.

Link: http://www.dervent.ro/dervent.php?cID=dervent-3daruri&rID=dervent-3daruri-A-SfinteleCruci&show=true

Izvorul Tămăduiri

Pelerinul care vizitează mănăstirea, după ce s-a închinat icoanei Maicii Domnului din biserică şi a sărutat Sfintele Cruci, este îndrumat să meargă şi la izvor. Odată ajuns în mănăstire, va observa cu siguranţă o alee ce porneşte din curte şi se îndreaptă spre răsărit, delimitată de o parte şi de alta de către un rând de nuci bătrâni.

Link: http://www.dervent.ro/dervent.php?cID=dervent-3daruri&rID=dervent-3daruri-A-IzvorulTamaduirii&show=true

Prezentarea Mănăstirii Dervent (flash) 
Link: http://www.dervent.ro/prezentare.html

Pomelnice


Link: http://www.dervent.ro/pomelnice.php?cID=pomelnice&rType=I

22 comentarii

Omul lui Dumnezeu – Parintele Ioan de la Recea


La Manastirea Recea de langa Targu-Mures, biserica e mereu neincapatoare. Credinciosii, veniti din toata tara cu miile, bat drum greu sa-l asculte pe duhovnicul lor, parintele Ioan Iovan

Link: http://www.formula-as.ro/reviste_732__144__omul-lui-dumnezeu—parintele-ioan-de-la-recea.html

“Speranta noastra: suntem nascuti, nu facuti crestini”

Parintele Ioan Iovan are multe sa povesteasca: cum a fost salvat miraculos de mai multe ori de la moarte; cum un taran simplu din Baia a murit dupa Sfanta Impartasanie, zicand ca un adevarat marturisitor al lui Cristos: „Te rog, parinte, sa spui acasa ca am murit crestineste, ca un bun roman.” A indurat, fara sa carteasca, toate suferintele, dar a avut forta sa strige la proces: „Poporul roman nu e ateu… Dumnezeu nu ne indeamna sa dam Cezarului ateu ce e al Cezarului”. Sunt lucruri pe care tinerii sau cei ce se cred a fi in suferinta ar trebui sa le stie si sa cugete asupra lor. Suntem mai puternici decat credem si mai slabi decat ne dorim. Privita de la inaltimea celor peste 80 de ani ai parintelui, viata apare ca o durere plina de lumina. „Sa-L prindem pe Cristos ca Mantuitor”, indeamna fierbinte parintele. „Altfel, il vom regasi ca Judecator, atunci cand nimic nu se mai poate face. Sa luam mereu aminte la cuvintele Lui: „Indrazniti, Eu am biruit lumea”. Nu va intunecati la necazurile lumii. Dumnezeu nu ne paraseste niciodata. Sa nu ne pierdem speranta si sa inchidem fereastra provocarilor lumesti. Tot raul si cumplita disperare vin din necredinta. Cum sa nu crezi in Cristos, in vesnicie? De aici vin toate bolile si toate caderile lumii actuale.”
Cand a fost inchis, parintele avea 33 de ani. „Mancam foc si ma gandeam numai la o moarte de mucenic. Doream sa mor in genunchi, rugandu-ma. A trebuit sa trec prin atatea incercari, ca sa-mi dau seama ca celula temnitei e tot o chilie calugareasca. Ca sa fii puternic, trebuie sa-L ai pe Dumnezeu alaturi mereu. In inchisoare, ma gandeam in fiecare zi ca Dumnezeu inchide cheia celulei, nu gardianul. Oriunde te poti mantui. De aceea zic ca tinerii sa-si revizuiasca busola constiintei, pazind ca indreptarea lor sa fie neabatut spre divinitate. Indiferenta religioasa a lumii de astazi e cea mai grea boala – un nou ateism. E ca si cum ai face cruce pe comunismul vechi. Sa nu ratacim, ajungand in situatia celui care jos nu vrea, iar sus nu poate. Avem o zestre enorma, aceea de a fi nascuti, si nu facuti crestini. De aici vine si optimismul meu. Avem o vigoare crestina strabuna care ne va ajuta sa vedem, in sfarsit, lumina.”

4 comentarii

Adunarea Tinerilor Ortodocşi din Oltenia va avea loc anul acesta la Manăstirea Topolniţa


Manăstirea Topolniţa din judeţul Mehedinţi va găzdui duminică, 17 septembrie a.c., cea de-a patra ediţie a „Adunării Tinerilor Creştini Ortodocşi din Oltenia”. Evenimentul reprezintă continuarea proiectului de pastoraţie a tinerilor din Oltenia, iniţiat în anul 2003, atunci cand, la Manăstirea Jitianu de langă Craiova, peste 300 de tineri s-au întrunit sub genericul ”Tanărul în Biserică astăzi – libertate şi iubire”. De atunci, aceasta întrunire s-a realizat anual, primele două editii desfăşurandu-se la Manastirea Jitianu, iar cea de anul trecut la Manăstirea Cămărăşeasca din judetul Gorj.

În cadrul acestor întruniri, tinerilor li se oferă posibilitatea să-şi mărturisească problemele şi să-şi exprime propriile opinii cu privire la relaţia lor cu Dumnezeu şi cu Biserica. Dialogul dintre tineri va fi moderat şi anul acesta de către monahia Siluana Vlad. Participanţii se vor bucura şi de prezenţa IPS Teofan Mitropolitul Olteniei, a PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi a PS Gurie Gorjeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei. Tema de anul acesta a adunării tinerilor creştini ortodocşi olteni se intitulează “Biserica – mod de viaţă”. (Mitropolia Olteniei)

Scrie un comentariu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 27 other followers