La S.R.I. vor fi angajate încă 300 de cadre, pentru fraudarea alegerilor!

Majorarea, pe şest, a bugetului SRI pe 2011, cu aproximativ 1 milion de euro, efectuată la începutul lunii iunie, începe să îşi arate roadele. În timp ce în toate sectoarele bugetare se vorbeşte despre necesitatea restructurării şi despre concedieri colective, SRI vrea să angajeze circa 300 de noi cadre, în posturi-cheie, pentru fraudarea alegerilor de anul viitor. Locurile ce urmează a fi ocupate sînt distribuite la toate unităţile SRI de pe teritoriul ţării. Astfel, cel mai important Serviciu Secret al României caută agenţi sub acoperire, precum şi personal cu experienţă în domeniul informatic.

Aceştia vor fi pregătiţi în două mari domenii de acţiune:

• Primii, agenţii sub acoperire, vor fi instruiţi să activeze ca agenţi de influenţă în diferite colectivităţi, unde vor fi infiltraţi pentru a contribui la cîştigarea de către PDL a viitoarelor bătălii politice.
• Cel de-al doilea eşantion de recrutare, informaticienii, vor fi instruiţi pentru căutarea pe Internet a informaţiilor politice necesare în luptele electorale.

Sînt vizaţi pentru racolare inclusiv celebrii hackeri, care vor avea sarcini pe linia spargerii diverselor servere care conţin informaţii utile, sau a căsuţelor de e-mail ale anumitor persoane, considerate inamici politici ai bandei lui T. Băsescu (politicieni, ziarişti etc.).

„Regele Mihai a abdicat de dragul banilor oferiţi de comunişti

de RĂZVAN GHEORGHE

Regele Mihai este un trădător de ţară, care a abdicat de dragul banilor care i-au fost oferiţi de comunişti, în timp ce regina Ana a României „îi urăşte de moarte pe români”, pe care îi consideră „un popor de înapoiaţi”, afirmă reputatul arhitect Camil Roguski. El susţine că regele Mihai l-a urît pe tatăl său, regele Carol al II-lea, deoarece i-a lăsat doar 30% din avere. Arhitectul, în vîrstă de 85 de ani, este de părere că acesta este şi motivul pentru care regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea rămăşiţelor pămînteşti ale tatălui său.

„Regele Mihai este un trădător de ţară”

„Eu am trăit acele vremuri şi susţin cu argumente tot ceea ce vă spun”, afirmă fostul arhitect al lui Ceauşescu, veteran doborît în război de un Messerschmit german şi care şi-a pus semnătura pe sute de construcţii de excepţie. „Regele Mihai poate fi considerat trădător al Interesului Naţional, deoarece a abdicat doar de dragul banilor. Dacă ar fi refuzat să abdice, era dat afară din România, fără să primească nici un ban. Nu păţea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în puşcăriile comuniste sau ar fi fost omorît, nu au nici cea mai vagă idee.Venise la putere Kominternul şi Ana Pauker era reprezentanta ruşilor. Ruşii nu aveau nevoie de probleme şi de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul regelui Mihai. Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere, ar fi putut să se opună abdicării şi să plece cu fruntea sus, ca un rege. El nu a vrut să facă asta.

„Regina Ana îi urăşte de moarte pe români”

Şi în prezent regele Mihai este interesat tot de avere. Acum un an şi ceva eu lucram, ca arhitect, pentru Gigi Becali. În acea perioadă, am primit o înştiinţare de la o bancă din Austria că regele Mihai a pus în vînzare unul dintre tablourile pe care le-a scos din ţară cînd a abdicat. El vinde un tablou care ar trebui să aparţină Statului Român. Banii sînt adevăratul său ţel. Pe de altă parte, nevasta lui (regina Ana a României – n.n.) urăşte de moarte Poporul Român. Eu nu am mai văzut aşa ceva. Să fii nevasta regelui Mihai şi în 20 de ani tu să nu înveţi un singur cuvînt în română? Îi consideră pe români drept ultimii oameni. Îi crede înapoiaţi.

„Mihai şi-a urît tatăl, pentru că i-a lăsat doar 30% din avere”

De neînţeles este şi ura regelui Mihai pentru tatăl său, Carol al II-lea. Care copil mai este în stare să refuze să ia parte la înhumarea tatălui său? El nu s-a dus la înmormîntare deoarece şi-a urît tatăl, că i-a lăsat doar 30% din avere. Din cauza banilor, regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea tatălui său, cînd i-a fost adus corpul. Aşadar, este doar o problemă de bani. Nimic mai mult”, susţine renumitul arhitect, care a afirmat, încă de acum cîţiva ani, că regele Mihai s-a aflat permanent pe statele de plată ale regimului comunist, banii fiindu-i viraţi la Versoix, periodic, de către Victor Atanasie Stănculescu.

Cine este Horia-Roman Patapievici?

 La conducerea Institutului Cultural Român se află fiul unei fantome a NKVD

Despre Horia-Roman Patapievici s-a afirmat, mai mult sau mai puţin explicit, că ar avea niscaiva legături cu afacerile secrete ale unor servicii străine, ca activ şi totodată nociv agent de influenţă. In cele ce urmeaza va invitam sa cititi un reportaj realizat de Cotidianul:

O tradiţie a trădării
Avem, din păcate, şi o tradiţie a trădării, prin care unii s-au definit dintotdeauna. Este şi cazul familiei Patapievici, Dionis şi Odarca, un cuplu informativ creat de NKVD la începutul anilor ’40 în Cernăuţi şi infiltrat apoi în Secţia Gestapo-ului din Viena, de unde, în 1947-1948, a avut loc trimiterea în România. Nu am fi adus în atenţie acest caz dacă nu am fi fost martorii unui eveniment notabil pentru lumea informaţiilor secrete. Protestul, cu voie de la Serviciul Federal de Informaţii german (BND), al scriitoarei Herta Müller, faţă de protecţia pe care preşedintele ICR, Horia-Roman Patapievici, o acordă mai multor foşti şi actuali agenţi secreţi ai Securităţii şi ai altor Servicii Secrete – de aici sau de aiurea.

Furia Hertei Müller
De ce apare Herta Müller în disputa agenţilor secreţi protejaţi de Horia-Roman Patapievici? De ce o campanie amplă anti-Patapievici în mass-media externă de mare tiraj şi circulaţie, vizibil supervizată de anumite Servicii Secrete străine? Răspunsul cel mai la îndemînă este acela că scriitoarea dizidentă, protejată a BND pînă şi după plecarea din România, nu şi-a mai putut reţine indignarea faţă de nerecunoştinţa şi lipsa de loialitate, adică trădarea la care „noul caporal” s-a pretat, în cea mai bună tradiţie a familiei.

Traseul lui HRP
În anii 1993-1995, Horia-Roman Patapievici a fost dirijat de noii săi protectori să întreţină legături informative printre rămăşiţele emigraţiei legionare din Franţa şi R.F. Germania, unde se afla ca bursier. Ca ultimi reprezentanţi ai României autentice, membrii exilului românesc trebuiau studiaţi şi anihilaţi, la fel ca foştii deţinuţi politici în ţară, singurele foruri morale româneşti din afară şi, respectiv, dinăuntru. Locul lor trebuia ocupat de falşi dizidenţi anticomunişti, ceea ce s-a şi întîmplat. Ca atare, diverşi trepăduşi au fost direcţionaţi către emigraţia anticomunistă legionară. Patapievici junior, printre ei. Astfel a fost luat automat în studiu, documentare şi cultivare de „instituţiile culturale” ale Oficiului Federal pentru Apărarea Constituţiei (omologul SRI). Contactele şi, mai ales, contactările pe care le-a avut în Germania l-au făcut să ajungă, la întoarcerea din ţară, nici mai mult, nici mai puţin, decît director al Centrului de Studii Germane al Facultăţii de Filozofie de la Universitatea Bucureşti.

Rolul „căpitanului Soare”
Pe acest fond, s-a creat împrejurarea scandalului „căpitanului Soare”. Un superior de-al „căpitanului Soare”, care a supervizat operaţiunea, nu a ezitat să-l dea în primire pe ofiţerul SRI trimis pentru o banală cercetare şi să se folosească de acest prilej pentru a-l lansa pe Patapievici pe orbita-i deja desenată. Scandalul mediatic brodat sub pretextul inabilităţii „capitanului Soare” avea să-l scoată pe Horia-Roman Patapievici din anonimat, propulsîndu-l în atenţia opiniei publice. „Fiul lupului”, cum l-au numit jurnaliştii O. Zară şi Cătălin Antohe pe H.R. Patapievici, avea nevoie de crearea împrejurărilor care să-i permită preluarea şi continuarea tradiţiei familiei, a serviciilor ce nu pot fi specificate, începute de bunicul şi tatăl său, în favoarea „Mamei Rusia”, a măreţiei Sovietelor şi împotriva fiinţei naţional-statale a României.

Hop şi Virgil Măgureanu
Cu abilitatea-i caracteristică, Virgil Măgureanu l-a ajutat cu prisosinţă, exploatînd un fapt profesional banal, o investigaţie comună a „căpitanului Soare”, pe care presa însetată de sîngele Serviciilor Secrete a supradimensionat-o, creînd un fals persecutat, chipurile pentru atitudinea sa „anti-Iliescu”. De notorietate era, deja, că şi directorul SRI, Virgil Măgureanu, devenise un „anti-Iliescu”, căruia îi căuta înlocuitori. Ceea ce-i poate justifica gestul de „a scoate la rampă” încă un opozant cu oarecare lustru, adoptat de frăţia „Humanitas”, chiar dacă acesta, pe fond, avea ce avea cu România, nu cu Iliescu în special. Ascensiunea ulterioară, de rang ministerial, a lui H.R.P. în Colegiul CNSAS, examinată de specialişti în „intelligence”, apare ca o reuşită infiltrare a unei cîrtiţe într-o instituţie în care miza dosarelor Securităţii, referitoare la agenţii şi acţiunile Serviciilor Străine, a mobilizat ample resurse din partea acestora din urmă.

Cine şi cum a păzit documentele la CNSAS
Patapievici junior nu a moştenit, însă, calităţile intrinseci pe care ascendenţii săi le-au avut pentru operaţiuni speciale sub acoperire. El şi alţi camarazi au fost „prinşi cu mîţa în sac”, adică executînd tematici de scotocire şi extragere de informaţii şi documente din arhivele Securităţii, solicitate de Servicii Străine interesate în recuperarea memoriei acţiunilor lor trecute în România, dar şi în proiectarea altora. Este cunoscut că în misiunea sa de la CNSAS s-a aflat şi acoperirea, sau mai precis reconspirarea agenţilor dubli şi a informatorilor din rîndul „societăţii civile”, creată de Serviciile sovietice pentru a ocupa terenul public, după lovitura de stat din 1989. Inabilitatea sa l-a făcut, de altfel, să şi recunoască faptul că a avut cunoştinţă de cazul agentului-informator Antohi (şi nu numai al lui), faptă ce are consecinţe penale. Pedeapsa pentru acţiunea sa ignobilă a fost „o rotire”, respectiv promovarea ca preşedinte al ICR. Ascensiunea lui H.R. Patapievici, de la un mărunt ziarist la un aşa-zis protejat şi om de-al preşedintelui Traian Băsescu, are toate dimensiunile unei „afaceri de familie”, de sînge, şi devoalează întreaga reţea, întinsă ca o pînză de păianjen asupra României.

O secvenţă biografică, mare cît o biografie
Conform biografiei oficiale romanţate, tînărul Patapievici a fost descoperit şi apreciat de Virgil Ierunca si Monica Lovinescu, pe cînd scria la săptămînalul Uniunii Scriitorilor a lui Mircea Dinescu, „Contrapunct”, fiind prezentat de Vladimir Tismăneanu celor două „voci” ale Europei Libere drept „regalist”. Patapievici alege – cu profesionalism, am putea spune – o altă biografie, care dă bine: fiu de deţinut politic. Peste ani, el îşi mai aminteşte nişte detalii, într-un editorial din „Evenimentul Zilei”: „Tatăl meu a fost un refugiat din Cernăuţi”. Fugea de sovietici, explica Patapievici, împreună cu un văr din familia bunicii sale, Rozalia Smercianski. A ales Polonia, mai spune fiul, pentru că ştia că România va fi şi ea invadată. Patapievici junior ne dă de înţeles că este vorba de invadarea Bucovinei de Nord de către trupele Armatei Roşii, în urma Ultimatumului din 1940. Experienţa aceasta groaznică, dublată de anii de închisoare politică, se pare că l-a afectat teribil pe Patapievici senior: „Toată viaţa lui, tata a rămas îngrozit de ruşi”, spune fiul. A fost atît de oripilat, încît a refuzat să meargă într-o vizită la CAER, mai spune „fiul lupului paznic la oi”. Adevărul este însă cu totul altul. Oricît de ciudat ar părea, omul care astăzi conduce ICR, membru al Comisiei Tismăneanu pentru condamnarea regimului comunist, membru al Colegiului Noua Europă condus de Andrei Pleşu, al GDS, SAR, USR, Pen Club etc., considerat de o înaltă moralitate, este un mincinos profesionist. Pentru că, în realitate, tatăl său nu a fost nici refugiat din calea trupelor sovietice, nici fost deţinut politic al vreunui regim comunist. Ci un agent patentat al NKVD, care a beneficiat de avantaje necinstite toată viaţa sa. Pentru a nu rămîne doar pe tărîmul afirmaţiilor, în cele ce urmează vom prezenta cîteva dintre reperele operaţiunii de infiltrare-exfiltrare şi valorificare a agentului Dionis Patapievici, realizată, în principal, de Serviciile Secrete sovietice. Spunem în principal de cele sovietice fiindcă, ulterior, în operaţiune s-au interpus şi integrat şi alte Servicii de spionaj, îndeosebi pentru perioada în care Dionis Patapievici a acţionat în România, sub acoperirea de înalt funcţionar în aparatul central al Băncii Naţionale. „Lead”-ul informaţiilor cîndva secrete (au trecut cei 40 de ani!), sec exprimat, conchide: „Dionis Patapievici a fost exfiltrat din Austria, în anul l948, pentru a fi reinfiltrat în centrala BNR”.

Dionisie Patapievici
Ca în orice istorie de spionaj cu agenţi acoperiţi, numele, naţionalitatea şi cetăţenia acestora sînt învăluite în nebuloasele actelor de stare civilă, confecţionate pentru susţinerea legendelor prin care le este atribuită o nouă identitate. Astfel, Patapievici senior apare cînd Patapievici Dionisie sau Dionis, cînd Patapiewicz Denys, cînd Patapicovici. Naţionalitatea este incertă. Cea declarată era cea polonă, alţii spun că ucraineană, şi-i credem, dacă în familiile ucrainene din Basarabia copiii deveneau poligloţi, învăţînd 4 limbi străine, cu oarece greutăţi vorbind doar una, cea română. Diferenţele si inexactităţile de nume sînt foarte importante în materie de acte de stare civilă, fiind premeditat introduse în documente, atît pentru facilitarea acoperirii, cît şi în vederea derutei şi a îngreunării identificării certe a agenţilor ilegali. Din l948 şi pînă în l961, timp în care consilierii sovietici controlau toate mişcările şi acţiunile Administraţiei, Armatei, Internelor şi Securităţii, cazul Dionis Patapievici, criptonim „D. Pătraşcu”, fost membru al Gestapo-ului şi suspect de spionaj economic, nu a existat. Cariera în diversiune şi spionaj a lui D.P. a început la Cernăuţi, în anii liceului, cînd a fost remarcat de profesorii români ca „agent al provocărilor bolşevice, al cărui loc este dincolo de Nistru”. Într-o biografie, aflată în Arhiva Cadrelor fostei Bănci de Stat a Republicii Populare Române, Dionis P. menţionează că a fost „suspectat şi persecutat de organele statului fascist (român) pentru comportarea avută sub regimul sovietic”, fiind nevoit să se refugieze, în 1941, în Polonia (în Galiţia, regiune a Poloniei alipită Ucrainei, deci în URSS). Aşadar, nesuportînd regimul românesc antisovietic, a fugit din Basarabia în URSS. Nu din calea ruşilor, ci în braţele lor! Ulterior, e adevărat, drumurile aveau să-l poarte şi pe pămînturi stăpînite de cel de-al III-lea Reich. Perioada şederii în ţara Sovietelor a fost, după cum se va vedea, una de pregătiri speciale intense, în vederea infiltrării în Poliţia politică secretă a Reich-ului german (Gestapo). Prezentăm în continuare voltele agentului sovietic şi ale „fiului lupului”i.

Tradiţia trădării
În repetatele completări ale biografiei sale, solicitate pentru clarificarea necunoscutelor trecutului său, Dionis Patapievici, alias Denys Patapiewicz, alias Denis Patapicovici, criptonim „D. Pătraşcu”, tatăl lui Horia-Roman Patapievici, susţinea, pentru a-şi acoperi o parte din goluri, că ar fi fost concentrat în Germania, afirmaţie contrazisă ulterior de altele. În realitate, ascundea o altă parte întunecată a biografiei sale, încîrligată ca o zvastică pe fundul unui ponei. Referinţele unei prietene a primei sale soţii, decedată în 1951, cu care, după schema de ansamblu a cazului, pare a fi format un cuplu informativ NKVD-ist la Viena, spun cu totul altceva: „Cunosc pe tov. Patapievici Dionisie, soţul fostei mele colege de liceu, Drăgan Odarca, din 1939, toamna. Ucrainean (…) foarte duşmănos, neînţelegător. (…) La Viena, el a fost în serviciul Gestapo-ului (astea le ştiu de la ea), a cîştigat foarte bine, a jefuit o mulţime de lume şi şi-a însuşit o mulţime de lucruri. (…) În 1950, în urma unei discuţii cu el m-am supărat… Nu ne-am mai văzut… Am auzit că ea a murit… A decedat în urma unei grele suferinţe (amănunte mi-a povestit mama ei), datorită răutăţii şi neglijenţei lui. Nu-i dădea medicamente, începea să o bată, cînd spunea că are dureri nu o credea. Mama ei a venit după aceea în Bucureşti ca să îi crească pe copii (fiicele Lydia şi Elena). Mi-a povestit că de multe ori nu le dădea pensia alimentară şi bunica trebuia să dea lecţii de pian, ca să poată întreţine aceşti copii. Am auzit că s-a însurat, are din nou un copil şi pentru acest copil (Horia-Roman) aduce bunătăţile cele mai mari, iar pentru cele două fetiţe orfane nu vrea să dea nimic”. Dintr-o adnotare a inspectorului de personal Dobrescu, reţinem: „Patapievici Dionisie a fost interesat să moară (soţia) pentru a nu se descoperi ce-a făcut în Germania”. Într-adevăr, era singura persoană care putea deveni incomodă, dacă ar fi cedat permanentului stres al dedublării existenţiale. Ceea ce este posibil să se fi întîmplat… Legenda pusă în circulaţie, privind internarea din Germania, a fost infirmată într-o împrejurare chiar de D.P. Astfel, cu ocazia pregătirii în vederea obţinerii carnetului de conducător auto, a afirmat că nu are emoţii, deoarece a avut carnet de conducere în Germania (Austria – al III-lea Reich), unde a circulat, aproape tot timpul, pe mai multe tipuri de maşini. Deşi grijuliu în a indica numeroase persoane care să se poată referi la diferitele etape şi perioade ale vieţii şi activităţii sale, nici măcar accidental nu a menţionat vreun omdintre cei care ar fi putut cunoaşte aspecte negative compromiţătoare. În anii petrecuţi în Germania (Austria), D.P. s-a aflat, ca şi fiul său peste ani, în legătură cu legionari fugiţi din România după rebeliune. Pe de o parte, îi supraveghea din însărcinarea Gestapo-ului, iar pe de altă parte, tot ca şi fiul său, ulterior, şi a NKVD. După retragerea armatei germane din Austria şi încetarea activităţii Gestapo-ului, D.P. nu a fost epurat, asemenea altor camarazi, ci a fost preluat imediat, în Viena, ca „translator poliglot”, de Comandamentul Militar al Armatei Roşii. Concomitent, devine membru activ al Partidului Comunist din Austria, agitator ce atrage atenţia autorităţilor (vom vedea şi ce interes avea!) şi urmează în acelaşi timp cursurile Înaltei Şcoli pentru Comerţ Mondial. Aici îşi susţine licenţa, cu lucrarea apologetică „Banca de Stat şi sistemul bancar al URSS”, despre care afirma că a fost un act ştiinţific temerar, deoarece „a popularizat măreţele realizări sovietice într-o ţară burgheză”. De aici şi pînă la infiltrarea în inima secretelor Băncii de Stat a României nu mai are decît un pas… După epurarea aparatului poliţienesc austriac de către Serviciile de Informaţii Militare sovietice, D.P. a fost transferat la Poliţia din Viena. În anul 1948, potrivit afirmaţiilor sale, are neplăceri, simţindu-se supravegheat de autorităţi, deoarece era un militant prea activ al Partidului Comunist din Austria şi al Asociaţiei Austria-URSS. Drept urmare, se adresează Misiunii României şi Delegaţiei române pentru repatrieri, solicitînd efectuarea formalităţilor pentru stabilirea în România, unde a aflat că puterea sovietică a instaurat un regim democratic liber, în care se va putea manifesta şi afirma potrivit convingerilor sale. Afirmaţiile sale privind urmărirea şi persecutarea de către autorităţile austriece sînt perisabile. Era omul sovieticilor, iar influenţa lor era, în acel moment, indiscutabilă. Motive pentru a fi în atenţia autorităţilor existau: comportamentul avut ca membru al Gestapo-ului şi conspiraţiile uneltite de filiala vieneză a Kominternului, al cărui membru activ era, împotriva securităţii şi neutralităţii Austriei. În subsidiar, nu pot fi excluse unele abuzuri în rechiziţionarea de bunuri şi valori pentru uzul Armatei Roşii, care ar fi fost deturnate în alte scopuri, ceea ce ar fi determinat păgubiţii să se îndrepte împotriva funcţionarilor corupţi ai Administraţiei Militare Sovietice. Nu este lipsit de semnificaţii faptul că D.P., imediat ce a venit în Bucureşti, şi-a achiziţionat un apartament, singur pe etaj, la preţul de 100.000 lei, de la proprietarul Godel Ofner. Secţia financiară a evaluat apartamentul la 150.000 lei, iar ulterior, cînd au apărut suspiciuni cu privire la provenienţa banilor, l-a trecut pe numele fiicelor. Dionis Patapievici nu era cetăţean român. Pentru a obţine cetăţenia, invocă Legea nr. 162 din 29 mai 1947, care declară cetăţeni români pe toţi cei care, ei sau părinţii lor, au locuit în 1920 pe teritorii supuse jurisdicţiei Statului Român. Nu există dovada renunţării la cetăţenia sovietică. Este, însă, simptomatic cum cel care a renegat autoritatea Statului Român înţelege să uzeze tocmai de această autoritate, care după cum relatează unchiul său, avocatul Liubomir Patapievici, cu domiciliul în oraşul Agnita, „pentru tovarăşul Patapievici a adus numai zile negre, iar tatăl său, Leonida Patapievici, a fost chiar arestat pentru motivul de loialitate faţă de statul sovietic”. Este justificată întrebarea dacă ucraineano-polonezul D.P. a ales România în locul Ucrainei sau al Poloniei din anumite convingeri, ori s-a conformat unui ordin de misiune?

Viaţă de emigrant în România
Odată stabilit în România, cu mulţi bani şi bunuri de valoare – bijuterii, obiecte de artă, tablouri, blănuri, albume filatelice etc. – D.P. încearcă recunoaşterea apartenenţei politice pe baza carnetului de membru al Partidului Comunist din Austria, dorinţă ce nu i s-a împlinit. Pe baza unor recomandări din Austria, se prezintă profesorilor Mladenaltz şi Marin Lupu (Marcel Wolfowitz), primul – decan la Academia Comercială, celălalt – vicepreşedinte al Institutului de Studii Economice şi Planificare, dar şi al Băncii de Stat al Republicii Populare Române, fiind acceptat apoi ca asistent universitar. Lupu îl va angaja, concomitent, inspector, apoi şef de serviciu şi consilier la Banca de Stat. Marin Lupu va exploata poliglotismul lui D.P. în scrierea operei sale ştiinţifice (primul curs de istorie a economiei naţionale), dublîndu-i postul de asistent cu cel de bibliotecar documentarist. Potrivit criteriilor contrainformative ale Securităţii, D.P. ar fi trebuit preluat imediat după repatriere în procedurile de „debriefing”, pus sub o strictă supraveghere şi în carantină ideologică. Nimic din acestea. Consilierii sovietici şi protecţia nomenclaturiştilor kominternişti l-au exceptat de la reguli, dar nu şi de emoţii şi neplăceri. Serviciul de Cadre al Băncii de Stat, prin vigilenţa şi fermitatea unui anume Dobrescu (oare un ofiţer acoperit?), permanent suspicios, era parcă anume programat să verifice sistematic rezistenţa legendei de acoperire, solicitîndu-i suplimente de autobiografie, clarificări şi căutînd persoanele care să poată oferi referinţe credibile. Odată cu plecarea consilierilor sovietici din Ministerul Afacerilor Interne şi înlocuirea alogenilor din conducerea structurilor Securităţii, Dionis Patapievici a fost imediat inclus în verificări de contraspionaj şi clarificare a activităţii sale în cadrul Gestapo-ului din Viena. Ofiţerul de caz i-a fost student la Academia Comercială. Natura relaţiilor dintre ei şi ascendenţa profesorului asupra fostului student au influenţat imparţialitatea, obiectivitatea şi probitatea profesională a verificărilor, dar mai cu seamă a interpretării şi evaluării faptelor. Agenţii din categoria „ilegali în obiective” utilizau procedee fotografice pentru culegerea, fixarea şi prelucrarea informaţiilor, dar şi pentru realizarea legăturii impersonale. D.P. era un pasionat fotograf „amator”. El avea, la un moment dat, o familie compusă din 7 persoane. Cumulul iniţial de funcţii şi salarii nu mai exista. Soţia avea un salariu modest. El, cu prudenţă şi discreţie, era un rafinat şi deocheat petrecăreţ. În 1965 dispune de resurse pentru achiziţionarea unui autoturism Renault major 10. Deşi a avut posibilitatea unei promovări, a unei mai mari independenţe profesionale, cu salariu atractiv şi alte facilităţi, nu a acceptat să plece din Centrala Băncii de Stat. Pentru păstrarea locului de muncă şi a orizontului de acces la informaţiile vitale privind politicile monetare, fundamentarea balanţelor de venituri şi cheltuieli, planificarea circulaţiei monetare ş.a., împotriva felului său de a fi, D.P. evită orice situaţie care i-ar fi putut influenţa stabilitatea şi continuitatea profesională. Mai multe surse ale Contrainformaţiilor Economice din obiectivul „Banca de Stat” îi semnalează curiozitatea, curtoazia arătată secretarelor vicepreşedinţilor care manipulau documentele sensibile, vizitele frecvente la compartimente centralizatoare de informaţii secrete din Comitetul de Stat al Planificării şi ministerele economice, dar şi profunda sa interiorizare şi imposibilitatea descifrării adevăratelor sale trăiri. În evenimentele „contrarevoluţionare” din anul 1958, soldate cu arestarea ministrului de Finanţe Aurel Vijoli, D.P., ca şef al Serviciului Circulaţiei Monetare din Direcţia Planificării Economice a Băncii de Stat, a fost în tabăra celor care au înfierat imitarea de către ministrul Vijoli a metodelor burghezo-liberale titoiste. Nici nu se putea altfel din partea autorului lucrării propagandistice „Banca de Stat şi sistemul bancar al URSS”. D.P. nu lipsea din nici un colectiv care genera ori înmormînta probleme, dar consuma întotdeauna informaţii sensibile de primă mînă, chipurile pentru a pregăti marile decizii de politici bancare. Unii nu vedeau cu ochi buni omniprezenţa sa, dar întotdeauna se găsea cineva important care să spună că „este bine ca tov. Patapievici să facă parte din colectiv, deoarece este şi translatorul întotdeauna prezent la întîlnirile cu delegaţiile CAER şi din URSS”. Nici completările biografiei şi nici investigaţiile specializate nu au lămurit cum l-a urmat în străinătate prietena sa din primul an de facultate, Odarca Drăgan, cu care s-a căsătorit, probabil, la Viena. Analiştii de contraspionaj care au reevaluat cazul au remarcat similitudinea cu alte cazuri, ceea ce le-a oferit o ipoteză de lucru plauzibilă; un cuplu informativ. Deşi nu a rezistat, aparent din „cauze naturale”, scopul său a fost atins. A susţinut biografia şi a motivat acţiunile lui Dionis P. în periplul său de la Cernăuţi la Viena şi, ulterior, la Bucureşti, în inima secretelor bancare ale României.

Detalii dintr-o carieră de cercetat
Olga Drăgan, mama primei soţii, avea cunoştinţă de apartenenţa lui Dionis P. la o organizaţie naţionalistă ucraineană. Îi admirase puternicele sentimente şi idealuri naţionaliste şi-l dezavua pentru trădarea lor. Este un element deosebit de important. Naţionaliştii ucraineni erau vînaţi de către Departamentul Operaţiunilor Executive (lichidări fizice) în întreaga lume. D.P. să fi fost, oare, o „coadă de topor” NKVD? Olga Drăgan sesizase nu numai trădarea idealului naţionalist ucrainean, ci şi grija lui exagerată pentru păstrarea poziţiei profesionale în bancă. În fond, după cum chiar el a afirmat, „prin munca ce o duc, cunosc cele mai mari secrete ale economiei ţării într-un orizont strategic de 15-20 de ani, fiind, în fapt, unicul detonator al întregului volum de date secrete, în timp ce toţi ceilalţi înalţi funcţionari cunosc doar ceea ce priveşte departamentele lor. Dacă eu aş trăda, trădarea mea s-ar multiplica de cîteva ori cu coeficientul importanţei informaţiilor”. Totuşi, Dionis P. era permanent frămîntat şi nemulţumit. Se considera marginalizat politic, domeniu în care avea ambiţii, dar nu i s-a echivalat şi calitatea de membru de partid şi nici nu a fost primit în PMR, ulterior PCR. Era oarecum nedumerit de această neîncredere, cu atît mai mult cu cît de la Securitate primea anual avizul de acces la documente strict secrete de importanţă deosebită. El nu ştia, însă, că documentele puteau fi şi contrafăcute în scopuri de dezinformare/influenţare a spionajului statelor/băncilor interesate de informaţiile respective. După 7 ani, „double crosse”-ul din acţiunea de contraspionaj „D. Pătraşcu” a primit rezoluţia: „Închis cu menţinerea în evidenţă pasivă”. Se redeschide, însă, fila nouă a tradiţiilor familiei. Atacul deschis, chiar dacă repliat ulterior, al Hertei Müller la onorabilitatea şefului ICR, Horia-Roman Patapievici, poate fi, deopotrivă, o sancţiune pentru un act de trădare, dar şi o manevră de conspirare/deconspirare a legăturii cu vreun „institut cultural” afiliat pe lîngă un Serviciu de spionaj. În spionaj-contraspionaj, toate întîmplările şi faptele sînt ambivalente. Ceea ce este trădare pentru o parte este eroism în tabăra adversă. Că „Micul Führer de Buzău” nu poate fi decît într-o tabără adversă României – este loc comun. Istoria acestei întîmplări ne oferă suficiente elemente pentru a putea înţelege apetenţa lui Horia-Roman Patapievici de a-l imita în fizionomie, gesturi şi atitudini pe caporalul Adolf Hitler. Pentru apucăturile sale de călău al culturii române şi fecaloidizare a limbajului public, Horia-Roman Patapievici, demn descendent al unui gestapovist-enkavedist, merită numele de serviciu de „Micul Führer-Komisar” al culturii române. Odată cu devalizarea de către CNSAS a arhivelor Securităţii, atît BND, cît şi succesorii NKVD au reconsiderat cazul lui Dionis Patapievici şi au regîndit ceea ce rezervaseră fiului său. În firul de continuitate al tradiţiilor înaintaşului său, agentul sovietic cu 3 nume, Horia-Roman Patapievici, omul cu 3 fete, care aleargă pe urmele tatălui său cel puţin prin darul minciunii, se află doar la stadiul promiţătoarelor începuturi. Asta dacă nu se trezeşte la timp preşedintele onorific al ICR şi al României…

Sursa: Cotidianul

Comentariu: l’am avut pe hrp ca laborant la fizica la Politehnica in ’93. mi’a lasat o impresie foarte proasta. pe cat de bun si genial era profu’ de curs – retin doar ca il chema Popa – pe atat de catastrofa era hrp la laborator. i’am surprins pe cei doi discutand, intr-o pauza, despre bubulii’ lui Pavel Corut – aparuse cartea “quinta sparta”. hrp casca ochii si punea intrebari… si parea ca se pricepe la chestia asta. dupa doi ani l’am catalogat pe hrp ca fiind bubul 100% – prietenii stiu de ce!

Ereziile lui Dan Puric si ale lui Danion Vasile si apartenta lor la MISA

Adevaruri SOCANTE ascunse despre evrei si practicile lor

Numirea lui Ungureanu – sfarsitul Serviciului de Informatii Externe?

Mihai Razvan Ungureanu este cea mai proasta alegere pentru sefia SIE din intreaga istorie a serviciului secret presupus romanesc.

In primul rand, la nivelul de suprafata, din considerente morale dar si politice. Unul dintre principiile pentru care se bat cu pumnul in piept partidele momentului, aceleasi care il aclama azi pe Ungureanu – PD, PNL, UDMR – este legat de sustinerea Legii lustratiei. Mihai Razvan Ungureanu este lustrabil: facea parte din pepiniera partidului comunist si, fara indoiala, chiar daca nu ar fi existat revolutia din decembrie 1989 el s-ar fi aflat tot in structurile puterii. A fost membru suplean al CC al UTC. Se lauda colegilor de clasa dupa o manifestare de la Bucuresti ca nu isi va mai spala mana sa dreapta, pe care a strans-o “Tovarasul Nicolae Ceausescu, Secretarul General al Partidului nostru”. In timpul evenimentelor de la Iasi, din 14 decembrie 1989, monitoriza studentii care aruncau manifeste in incercarea declansarii unei revolte in camine. De altfel, Ungureanu, care, dupa ce a fost instalat la MAE prin concursul lui Andrei Plesu de la Trustul media al Rompetrol se visa viitorul presedinte al Romaniei, era poreclit “mini-Ceausescu” in centrala Ministerului Afacerilor Externe. Aroganta era o alta caracteristica a personajului cu care o sa trebuiasca sa se confrunte spionii Romaniei. La prima sa intalnire cu toti ambasadorii straini din Romania a intarziat o ora, fara sa-si mai ceara scuze la aparitie. Diplomatii occidentali de la Bucuresti au fost sarbatorit momentul cand Ungureanu a fost silit sa demisioneze.

Apoi, in profunzime, Mihai Razvan Ungureanu, fost membru al conducerii Fundatiei Soros in Romania, bursier al magnatului rus Marc Rich – considerat cel mai mare infractor al spatiului ex si post sovietic – si membru al “board”-ului Colegiului Noua Europa al lui Andrei Plesu, a dovedit in toate activitatile sale in vreo pozitie de stat o aplecare adanca pentru actiuni impotriva intereselor nationale romanesti.

Nu in ultimul rand, Ungureanu nu este indicat din punct de vedere al protectiei informative a secretelor de stat, pentru simplul motiv ca este santajabil si are anumite slabiciuni nenaturale. Surse apropiate serviciilor secrete romanesti ca si din zona diplomatiei au confirmat relatiile preferentiale ale fostului ministru cu anumite personaje masculine din apropierea sa. Astfel, este cunoscut faptul ca, in perioda in care era ministru de Externe, fostul sau ofiter SPP, Marius Necula, a fost eliberat din functie de Serviciul de Protectie si Paza, fiind transformat apoi in aghiotantul sau personal si, ulterior, in cadru diplomatic. Un alt personaj nedezlipit de Ungureanu este Cornel Feruta, fostul sau sef de cabinet. Feruta a fost propus de fostul ministru pentru a prelua functia de ambasador la Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa organizatiile internationale de la Viena, dupa ce Ungureanu a anuntat ca isi reia postul de reprezentant special al Romaniei la Initiativa de Cooperare Sud-Est Europeana (SECI), cu sediul tot la Viena.

Cu o nuanta grava de coruptie, notam si faptul ca, inainte de a parasi ministerul, Ungureanu a initiat o Hotarare de Guvern prin care (si-)a dublat salariul postului de la SECI. In urma modificarii, detinatorul acestui post urma sa incaseze lunar aproape 8.000 de euro, din care 5.280 reprezinta salariul, iar restul, sporuri si diurne. In acelasi registru se inscrie si propunerea sa de numirea a lui Lucian Leustean (adus tot de el in minister, din pepiniera de la Iasi, numit secretar de stat si transformat apoi in functionar public, secretar general al MAE, pentru a nu putea fi indepartat ulterior din Minister), in pozitia activa de ambasador la Bratislava, la doi pasi de Viena.

Leustean s-a remarcat in diplomatie prin modul in care a facut Romania de ras in cazul hotiei practicate asupra Fundatiei Gojdu. Pe vremea cand era secretarul de stat la MAE, Lucian Leustean si-a facut un nume in spatiul public romanesc afirmand ca in cazul negocierilor asupra chestiunii Gojdu, Romania se gaseste fata de Ungaria in situatia Liechtensteinului fata de Brazilia in cazul unui meci de fotbal. Lucian Leustean si-a bazat pozitia de renuntare diplomatica pe punctul de vedere al Budapestei conform caruia nu mai este valabila Conventia din 1937 (prin care Ungaria se obliga sa restituie integral bunurile Fundatiei Gojdu de la Sibiu). Pozitia lui Lucian Leustean era contrazisa insa inclusiv de profesionistii din MAE, autori ai studiului oficial intitulat “Fundamentele juridice ale obligatiei statului ungar de restituire a bunurilor Fundatiei Gojdu aflate pe teritoriul Ungariei”.

Problema majora a lui Ungureanu este legata tocmai de aceasta inclinatie a sa pentru tradarea intereselor nationale ale Romaniei. In ciuda unei prese aservite ideologic filonului anti-national sau cumparate masiv pur si simplu – prin care si-a construit atent o imagine de guruletz al diplomatiei – in realitate, orice diplomat serios din MAE sau cadru al serviciilor secrete romanesti va cadea de acord ca mandatul de ministru de Externe al lui Mihai Razvan Ungureanu a consemnat un lung sir de esecuri prin care au fost mascate caderile Romaniei.

Ironic, demisia sa a fost fortata la inceputul anului acesta de presa dupa ce aceasta primise informatii despre lapsusurile sale legate de doi cetateni roamni in Irak chiar de la serviciul pe care se presupune ca il va conduce acum: SIE. Relatia lui Ungureanu cu presa care prefera sa-si pastreze independenta a produs interventii de-a dreptul dictatoriale din partea ministrului si a ministerului. Din cauza lui Ungureanu, care a blocat prin interveniitle serviciilor secrete un site-pamflet al adresa sa si a solicitat datele persoanale ale autorilor, Romania a fost condamnata international in ultimele Rapoarte al libertatii presei elaborat de Reporters sans Frontiers, International Federation of Journalists si South East Europe Media Organizations.

Actiunile sale in contra statului roman ar fi trebuit sa intre in atentia organelor de aparare a tarii in urma unei eventuale aplicari a Legii asumarii responsabilitatii ministeriale sau a Codului Penal.

Pe scurt, acestea sunt:

Romanii din jurul granitelor – abandonati

In ciuda declaratiilor pompoase de la inceputul mandatului privind sprijinirea romanilor de pretutindeni si din jurul granitelor, MAE a tinut contactul doar cu gastile care servesc interese anti-romanesti, prin intermediul unor corupti cu legaturi in SIE. Coordonatorul Civic Media, Victor Roncea, a declarat ca s-a despartit complet de Mihai Razvan Ungureanu, inca de la inceputul mandatului sau, dupa ce acesta i-a propus sa ocupe pozitia de secretar de stat in MAE pentru a conduce Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni. Conditia lui Roncea a fost ca acesta sa reformeze complet Departamentul dupa un audit independent urmat de demiterea cadrelor cu legaturi coruptibile in zona serviciilor secrete si cu afaceri oneroase pe banii contribuabililor si, apoi, angajarea prin concurs a unui alt personal profesionist. Ungureanu a refuzat aceasta intiativa, in prezent Departamentul continuand o politica cel putin defectuasa pentru romanii din jurul granitelor si cei de pretutindeni. Aceasta a constituit dovada ca Ungureanu, in ciuda mastii sale pro-occidentale, era si este subordonat grupului din SIE care a blocat constant o politica nationala pe spatiul rasaritean romanesc, Basarabia si Bucovina, preferand sa sustina – prin inactiune sau chiar operatiuni favorabile – politica Rusiei in zona.

Cedarea Mostenirii Gojdu Ungariei

Prin Acordul din octombrie 2005 dintre guvernele Romaniei si Ungariei, conceput de Ungureanu si plasat pe sub mana la semnat in cadrul primei reuniuni guvernamentale Bucuresti-Budapesta, o parte din averea Fundatiei private Gojdu ramase in Ungaria a fost trasferata ilegal statului ungar, in ciuda opozitiei Bisericii Ortodoxe Romane, executoare testamentara, care a cerut respectarea Testamentului lui Emanuil Gojdu. “Acest ministru de Externe nu pare roman”, avea sa afirme profesorul Raul Sorban, detinator al titlului de Drept intre Popoare de la Yad Vashem si aparator al Fundatiei Gojdu.

Minciuna ministeriala de la Moscova. In cadrul unei vizite intreprinse in 2006 in Federatia Rusa a sustinut ca a transmis Patriarhului Alexei un mesaj din partea Patriarhului Teoctist – afirmatie respinsa imediat de Biserica Ortodoxa Romana. Patriarhia Romana s-a aratat ultragiata de o asemenea intruziune abuziva si mincinoasa in afacerile externe ale Bisericii, intr-un moment in care relatiile dintre cele doua Biserici erau la fel de incordate ca intodeauna, din cauza pretentiilor Bisericii Ruse asupra Basarabiei.

Austro – Ungureanu

“Romania ca si un nou land federal (al Austriei)” a titrat cotidianul austriac Die Presse pe 4 martie 2006 un interviu cu ministrul Mihai Razvan Ungureanu, care a declarat “Austria este azi cel mai important investitor strain din Romania. Trebuie sa priviti Romania aproape ca si un nou land federal”. In acelasi registru se inscrie si o intalnire misterioasa avuta cu seful Bundes Nachrichten Dienst (BND), la prima sa vizita in Germania, in calitate de ministru de Externe, informatie pe care a incercat sa o blocheze de la publicare in presa romana.

Marea Neagra si diplomatia schioapa. In ciuda anunturilor entuziaste privind realizarea cooperarii la Marea Neagra si a milioanelor de euro cheltuite, diplomatia condusa de Ungureanu a incasat esec peste esec in zona. Desi Romania a detinut presedintie OCEMN, nu a reusit sa puna pe agenda organizatiei nici un proiect. Dupa ce Rusia a preluat presedintia, Moscova a concretizat teme care fusesera propuse si refuzate de catre MAE de la Bucuresti: o retea energetica, o autostrada in jurul Marii Negre, si reluarea legaturilor maritime intre porturile Marii Negre, act neglijat de Romania inclusiv pe relatia Constanta-Istanbul.

Pierderea relatiilor cordiale cu Vaticanul. Romania s-a indreptat catre un conflict diplomatic cu Vaticanul dupa ce intr-un document adresat Guvernului, ministrul Ungureanu recomanda masuri de publicitate pentru a-l pacali pe Suvernul Pontif in privinta afacerii din jurul Catedralei Sf Iosif. Biserica Catolica a protestat oficial la Guvern si Presedintia Romaniei fata de aceasta atitudine.

Ungureanu si limba romana. In mai 2006, Ungureanu a declarat ca cetatenii de peste Prut vorbesc “o varianta a limbii romane”, un fel de “light Romanian” (”romana usoara”). Critica unor ziaristi fata de aceasta exprimare care intarea teza “limbii moldovenesti” a declansat un razboi murdar la adresa acestora si a libertatii de expresie in Romania.

Contribuind la intretinerea confuziei dintre romi si romani, in ianuarie anul acesta, cu ocazia “Saptamanii Romaniei in cadrul Comisiei Europene si Consiliului UE”, MAE a aranjat un “concert de gala” desfasurat la Bruxelles. Concertul a fost sustinut, conform afisului si promovarii MAE de: Elvis the Bear (Elvis Ursul), Mariana Bidon, Sile the Philosopher (Sile Filosofu), The Tornado Rose (Trandafir Vijelie) si Leo Cascarache ca “invitati speciali ai lui Damian Draghici si Fratii sai – Filarmonika Rromanes”. Cabinetul lui Ungureanu anunta la acea data: “Printre invitati se numara inalti oficiali comunitari, ambasadori ai reprezentantelor permanente pe langa Uniunea Europeana si ai misiunilor diplomatice de la Bruxelles. Sunt asteptati peste 700 de invitati, printre care si directori de think-tank-uri, ONG-uri de prestigiu, reprezentanti ai mass-media internationale si show-business etc”. Cei 18 membri ai familiei muzicale a lui Draghici – un reprezentant valoros al culturii tiganesti universale – s-au deplasat la Bruxelles pe banii contribuabililor unde au defilat cu drapelul Romaniei alaturi de reprezentantii noilor state ale UE.

Lista este mult mai lunga si priveste, inclusiv, distrugerea unei institutii de elita a Romaniei cum ar fi trebuit sa fie Ministerul de Externe, alterat prin promovarea incompetentei si a favoritismelor specifice unui sistem institutionalizat de coruptie.

Nominalizarea sa pentru ocuparea pozitiei de sef al Serviciului de Informatii Externe a alarmat deja membrii onesti ai aparatului de securitate al Romaniei, ai comunitatii de informatii pro-atlantice. Ramane de vazut in ce masura Serviciul Secret Roman va sti sa-si gaseasca anti-corpii si anti-virusii pentru ca Romania sa nu ajunga in scurt timp un cadavru pe masa de disectie a cooperativei anti-romanesti.

grupaj realizat de Victor Roncea - Civic Media

Articol preluat de la adresa: http://ro.altermedia.info/politica/numirea-lui-ungureanu-sfarsitul-serviciului-de-informatii-externe_8061.html

De ce e numit Patapievici ,,limbric”!?

Iată de ce:

Fragmente din cartea antiromâneasca “Politice”, autor Horia Roman Patapievici, publicata la Editura Humanitas, 1996

•  “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”. (pg. 63)
• “Românii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza cît o turma: dupa gramada, la semnul fierului rosu… fete patibulare, maxilare încrîncenate, guri vulgare, trasaturi rudimentare, o vorbire agramata si bolovanoasa”. (pg. 64). (”patibular”, în limba latina, înseamna “bun de spînzuratoare”)
• “Masa degenerata, îngîmfata, proasta si rea”. (pg. 46)
• “(Românii) sînt una cu cancerul care-i roade”.
• “Îmi este rusine ca sînt român”. (pg. 23, pg. 46)
• “Româna este limba în care trebuie sa încetam sa mai vorbim, sau sa o folosim numai pentru înjuraturi”. (pg. 64)
• “Pentru puturosenia abisala a statutului suflet românesc… spirocheta româneasca îsi urmeaza cursul pîna la eruptia tertiara, tropaind vesela într-un trup inconstient, pîna ce mintea va fi, în sfîrsit, scopita, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”. (pg. 49)
• “Cu o educatie pur româneasca nu poti face nimic”. (pg. 56)
• “23 de milioane de omuleti patibulari”. (pg. 53)
• “Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lasat romanii pe daci în forma hibrida stramoseasca, ne-au luat la urina slavii: se cheama ca ne-am plamadit din aceasta clisa daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne înecam, asa de temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta în a ridica mereu gura zvîntata, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfîrsit. Apoi ne-au luat la urinat rusii, care timp de un secol si-au încrucisat jetul cu turcii, pe care, în cele din urma, avînd basica udului mai mare… i-au dovedit”. (pg. 63)

preluat de pe http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/10/21/de-ce-e-numit-patapievici-limbric/

mai citiţi:

• “PATIBULARUL PATAPIEVICI” ATACA
•  „Apocalipsa dupa Patapievici“  de Liviu ANDREESCU
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Horia_Roman_Patapievici

textul de mai jos este concluzia Domnului preluat  LIVIU ANDREESCU la cartea “OMUL RECENT” al H.-R. P si a fost preluat de la adresa:

http://www.observatorcultural.ro/informatiiarticol.phtml?xid=207

O chestiune de stil:
Scriam mai sus ca H.-R. Patapievici se joaca cu cuvintele, folosindu-le impropriu, abuziv, deplasat. Ceea ce e valabil nu doar atunci cind vine vorba de concepte si termeni tehnici, ci si cind se afirma retoric si se apreciaza subiectiv. Barocul conceptual si sentinta resentimentara sint condimentate cu patetisme stilistice de calitate dubioasa. Astfel, omul recent s-ar fi trezit „un epifenomen al curgerii, scurgerii si prelingerii“ fenomenelor lumii, in timp ce „ametitoarea ssat rotire s-a insurubat in titirezul de aer care se prabuseste continuu in miezul rotitor al scurgerii“ (p. 17). Notez la intimplare: „Cind timpul debordeaza, spiritul subversiunii inunda“ (p. 230). Si un favorit personal: „Zvirliti nebuneste in centrifuga caderii, de-acum simtim cu totii cum ne prabusim, indefinit contrasi si absorbiti in infinitul finitudinii“ (p. 16).
Excesul terminologic, incarcatura stilistica si grandoarea conceptuala a volumului de fata au o explicatie transparenta. Omul recent este o carte cu misiune, scrisa cu aplomb mesianic si furie, imi vine sa zic, necrestineasca. Autorul lasa in urma deopotriva modestia analitica a unui tip de cercetator pe care de altfel il invoca, precum si umilitatea specifica traditiei religioase pe care o reclama fara ostenire, pentru a scrie ceva care nu e nici studiu, nici revelatie. Un pretins opus grandios, demn de a fi cioplit in granit de o armata de proaspat convertiti si mai vechi emuli. Atita doar ca dupa o geneza caznita, un numar de pilde iritate si o atotcuprinzatoare apocalipsa, rezultatul e un volum descalificant, care nu mai poate spera decit uitarea. Uitare care, ma tem, nu ii va fi acordata prea usor.

Nota: privitor la crestinism
A devenit, din nefericire, aproape un loc comun in cultura patriei acela ca crestinismul e proclamat mai degraba decit practicat, asumat in public mai degraba decit interior. Nu stiu daca autorul volumului de fata sufera de un asemenea ponos, dar un lucru e clar: Omul recent e o carte esentialmente noncrestina. Lectura celor mai bine de 450 de pagini te face, ce-i drept, familiar cu imaginea lui Dumnezeu, invocat prea des de autor. Dar Dumnezeul lui Patapievici nu e Dumnezeul crestin. Dumnezeul lui Patapievici e substanta, e permanenta, e transcendenta, e fiinta – e o abstractiune, intemeiata poate ontologic si epistemologic, dar care nu are nici o legatura cu Cristos, in mod misterios absent din retorica (fals) crestina care abunda in paginile cartii. Si problema nu e atit ca din volum lipseste cel care a dat sensul religiei pe care H.-R.P. o cultiva cu atita (falsa) smerenie, cit ca lipsesc valorile care ii sint asociate acesteia in mod originar. Nimic despre toleranta, iubirea aproapelui, altruism. Nici pomeneala de crestinism ca experienta concreta, ca practica ale carei obiecte sint cei din jur. E suficient a inlocui particula „crestin“ cu un simbol – pentru bon ton, cu unul grecesc – si Omul recent ar putea foarte bine sa treaca drept o pledoarie in favoarea oricarei alte religii. Inclusiv a uneia seculare.

Secretele lui Plesu

ANDREI PLESU ar vrea sa auzim despre el numai de bine. Cu toate ca nu e inca mort si nici legenda vie, cel ce se autoconsidera filosof nu suporta nici critica, nici adevarul. De exemplu, Despre Adevar, cum poate explica “filosoful” ca, in vremurile de aur ale regimului comunist al carui opozant si victima se pretinde a fi fost, a beneficiat de la Partidul Comunist Roman si cu voie de la satrapicul Departament al Securitatii Statului de nu mai putin de doua burse Humboldt, in RFG?! Una de trei ani, intre 1975 si 1977, si o a doua de doi ani, in aceeasi perioada si impreuna cu Gabriel Liiceanu, plecat din 1982, intre 1983-1984, cand Plesu sustine ca era “persecutat” pentru implicarea in “Afacerea Meditatiei Transcendentale”. Si cu tot cu persecutia asta groaznica din partea odioasei Securitati, “filosoful” s-a intors totusi dupa bursa in tara, la “bordeiul” sau, vila din strada Paris, de langa Guvern, unde sta si astazi.Dar Despre Critica, de ce s-ar supara Plesu acum privind trecutul sau? Recent, Tudor Octavian a reconfirmat in public anumite informatii rascolitoare despre “disidentul” Andrei Plesu, publicate anterior de cercetatorul si scriitorul Radu Portocala, de istoricul Alex Mihai Stoenescu sau de academicianul Eugen Mihaescu. Si anume, faptul ca la Tescani, in frumosul conac al Marucai Cantacuzino unde Plesu fusese “exilat” de ochii lumii, pe 23 august 1989, chiar de ziua lui de nastere, a primit o vizita mult asteptata. Din delegatia semi-clandestina faceau parte, din intamplare chiar viitorul sef al Frontului Salvarii Nationale, “disidentul revolutionar” Ion Iliescu si insusi viitorul sef al Serviciului Roman de Informatii, aflat in completul de “judecata” al lui Nicolae Ceausescu, Virgil Magureanu, si el “exilat” bine-mersi in zona, la Focsani. Tot “intamplator”, cei trei s-au instalat dupa executia lui Ceausescu la conducerea Romaniei si sunt bine insurubati si acum. Iliescu trage sforile si astazi in politica romaneasca. “Dom’ profesor” Magureanu stie tot ce misca in lumea subterana a afacerilor si spionajului. Iar Plesu a stiut sa se invarta in pozitii de conducere in toate guvernarile Romaniei de dupa lovitura de stat a KGB din 1989, indiferent de culoarea lor politica. Dupa 2004 a incercat si a si reusit in mare parte sa-si plaseze oamenii Retelei Colegiului Noua Europa in pozitii de control a aparatului de stat, cu o vehementa nu prea specifica unei activitati meditativ-filosofice.

Dupa dezvaluirea lui Tudor Octavian, martor ocular al intamplarii de la Tescani impreuna cu sotia sa, Plesu nu a uitat sa se razbune, si prin “mijloace specifice” si in public. Astfel, in revista sa de dileme eterne, il “demasca” pe Octavian:

Imi amintesc, de pilda, (sau ma insel?) cum, dupa afacerea meditatiei transcendentale, dl Octavian, pe atunci mana dreapta a lui Adrian Paunescu la Flacara, imi telefona acasa in puterea noptii, insistand sa scriu un articol care sa ma salveze. „Doua cuvinte sa nu lipseasca – imi spunea salvatorul: Nicolae Ceausescu!”. Iar cand ii explicam ca nu sunt in stare, imi spunea rastit: „Vorbesti aiurea! Intelege! Aici e poker mare!”. Cred, de asemenea, ca imi amintesc articole ale lui Tudor Octavian, in care el facea nestingherit, din proprie placere, ceea ce imi cerea sa fac si eu „pentru a ma salva”.

Ca si Vladimir Tismaneanu, politrucul trotkist si neocominternist transformat peste noapte in gardian al democratiei si anticomunist, Plesu da dovada de mari probleme de memorie. Nu numai ca a scris cele doua cuvinte pe care pretinde ca “nu era in stare” sa le asterne pe hartie – Nicolae Ceausescu – dar, la Comitetul Central al Partidului Comunist Roman – in care Plesu a intrat de la 19 ani (!) – s-a pastrat o frumoasa corespondenta a “filosofului” catre tovarasul secretarul general al Partidului, ati ghicit!, Nicolae Ceausescu. Astazi va oferim Scrisoarea I, de Andrei Plesu catre Nicolae Ceausescu. Vor mai urma si altele, inclusiv unul din angajamentele sale fata de organele de Partid si de Stat. Pentru memoria “filosofului” dar si a generatiilor tinere manipulate ordinar de cuplul Plesu-Liiceanu. (Asociatia Civic Media)

PRIMUL MEMORIU AL LUI ANDREI PLESU CATRE NICOLAE CEAUSESCU (27 mai 1982, nr. de inregistrare 961/A)

“Stimate tovarase Secretar General,

Ma numesc Andrei Gabriel Plesu si sunt de profesie istoric si critic de arta. Din 1971, cand mi-am incheiat studiile, si pana astazi am inteles sa-mi fac profesiunea cu toata seriozitatea, punandu-ma, cu intreaga mea putere de munca, in slujba artei si culturi romanesti. Am publicat un mare numar de studii si articole in presa curenta am realizat mai multe serii de emisiuni la radio si televiziune si sunt autorul a trei carti, bine primite atat de publicul larg, cat si de specialisti. In istorie, dupa o specializare de aproape doi ani in Republica Federala Germana. In timpul acestei specializari , am tinut la Bonn, Dusseldorf si Dortmund mai multe conferinte despre arta romaneasca, socotind ca este datoria mea de onoare sa o fac cunoscuta si apreciata pretutindeni, la adevarata ei valoare. In 1981 mi s-a decernat premiul pentru critica al Uniunii artistilor Plstci ti, in acelasi an, premiul pentru eseu al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. Am avut cinstea sa-mi reprezint tara, cu comunicari de specialitate, la felurile congrese si reuniuni internatinale (Berlin-Est, Weimar, Jakarta etc.). Ca secretar al sectiei de critica a Uniunii Artistilor Plastci, am participat la organizarea mai multor expozitii de arta romanesca, in fata si in strainatate.

Am intrat in Partidul Comunist Roman la varsta de 19 ani (1968) si, atat pe linie obsteasca (CA ORGANIZATOR DE GRUPA DE PARTID), cat si pe line profesionala ( ca cercetator la Institutul de Istiria Artei al Academiei de Stiinte Sociale si Politicesi, apoi ca lector universitar la Facultatea de Arte Plastice “N. Grigorescu”) m-am straduit, in ciuda unei sanatati precare ( care ma obliga sa stau, de cativa ani, sub constanta supraveghere medicala), sa fac totul pentru a fi la inaltimea exigentelor epocii noastre, ale politicii noastre din ultimii ani.

Va rog, stimate tovarase Secretar General, sa nu luati raportul de activitate de mai sus drept o lipsa de modestie. El e bilantul firesc de munca al oricarui roman care vrea sa-si serveasca tara cum se cuvine. In lumina acestui bilant, veti intelege cat pot fi de mahnit sa constat ca, dintr-o data, in urma unei imprejurari pe care nu o pot socoti decat accidentala, sunt pus in afara partidului “sectant” si dezlantuit din invatamant si cercetare.

Am avut, intr-adevar ghinionul de a participa cu doi ani in urma , la o conferinta (incluzand o parte teoretica si una practica), ce a avut loc la Institutul de Psihologie si Pedagogie pe tema “meditatiei trancendratale”. Conferinta – la care m-am dus pe linia unei firesti curiozitati intelectuale – mi s-a parut neinteresanta sub raport stiintific, drept care nu am mai frecventat niciuna din urmarile ei , mai mult chiar: am avut ocazia, la scurt timp dupa aceea, sa aduc la cunostinta unui lucrator al Ministerului de Interne opinile mele critice privind “meditatia trancendratala”.

In rezumat, fapta de care sunt vinovat se reduce la audierea unei conferinte publice, organizata intr-un cadru perfect oficial, o conferinta despre care nu aveam motive sa cred ca s-ar desfasura fara aprobarile de rigoare. Cat despre chestionarul pe care l-am completat – ca toti cei de fata – in timpul conferintei, nu se rererea decat la date strict medicale si nu cuprindea niciun angajament de nuanta politica sau religioasa, care sa contarazica adeziunile mele reale la statutul PCR si la Constitutia tarii. Am fost lamurit, ulterior, ca “meditatia transcendretala”, ca organizatie internationala, implica unele aspecte profund negative , de care insa nu putem avea cunostinta acum doi ani, ca urmare a unui singur contact cu reprezentantul ei. Amintind ca pot fi sanctional, totusi, pentru o momentana lipsa de vigilenta, mi se pare, in acelasi timp, greu de acceptat ca ca sanctiunea sa aiba caracterului unui condamnari atat de drastice, ducand nu numai la totala descreditarea politica, ci si la descalificarea mea profesionala. Intre culpa mea reala si consecintele ei imediate ca o uriasa disproportiune care, in spiritul echitatii cu care ne-a obisnuit conducerea noastra de partid si de Stat nu poate sa fie corectata.

Ranit sufleteste de spulberarea intr-o clipa, a atator ani de eforuri entuziaste, si de anularea tuturor proiectelor mele viitoare (legitime la 33 de ani) apelez, tovarase Secretar General la dreapta dumnevoastra omeneasca, rugandu-va sa dispuneti rediscutarea cazului meu, in datele lui obiective. Va asigur ca tot ce doresc e sa-mi dovedesc, in continuare, ca si pana acum, buna-credinta loialitatea fata de tara, participand la procesul de afirmare a valorilor noastre pe plan universal.

Va multumesc,

Andrei Gabriel Plesu
25 mai 1982

Cronica Romana

VILE ANL PENTRU VIP-URI ÎN ZONA DE NORD A CAPITALEI

Un cartier întreg de case construite prin ANL are ca beneficiari foşti şi actuali politicieni. Ziarul „Cotidianul” a intrat în posesia listei cu numele celor care au cumpărat case ieftine, dar de lux, ascunse de ochii oamenilor de rând. Printre beneficiari se numără chiar şi secretarul executiv al Partidului Democrat, Elena Udrea. Printre cei care au încheiat contracte cu ANL pentru o casă pe strada Fabrica de Cărămidă se numără mai mulţi clienţi politici din guvernele anterioare, cum ar fi senatorul PSD Alexandru Athanasiu, finul său, Cristian Rizea, fost şef al Agenţiei pentru Tineret, dar şi persoane aflate în prezent în prim planul vieţii politice, cum ar fi Elena Udrea, secretar executiv al Partidului Democrat şi soţia omului de afaceri Dorin Cocoş.

Ştefan Lucov , fratele finului de cununie al lui Dorin Cocoş e alt beneficiar al ANL. Iniţial, contractul încheiat între conducerea ANL şi firma de construcţii prevedea construirea a 90 de case desfăşurate pe un parter, un etaj şi mansardă, cu suprafeţe cuprinse între 173 şi 208 metri pătraţi. Afacerea s-a ridicat la 5 milioane de euro.

După demararea lucrărilor, proprietarii au început să ceară alt fel de geamuri, parchet, ţiglă sau gresie faţă de cele din contracte. Fiecare a cerut geamurile cele mai scumpe, gresie şi faianţa din Spania şi Italia sau parchet din bambus.

Conducerea ANL a impus firmei de construcţii anumiţi furnizori, la unele dintre aceste firme fiind acţionari chiar politicieni. Terenul şi utilităţile, oferite gratuit de autorităţile locale, dreptul de folosinţă asupra lor pe toată durata existenţei imobilului şi costul scăzut, între 60.000 si 80.000 de euro şi TVA zero au fost doar câteva dintre avantajele clienţilor ANL.

Cu toate acestea, câţiva dintre ei nu mai locuiesc acolo. E şi cazul Elenei Udrea. Secretarul executiv al Partidului Democrat nu a mai aşteptat terminarea casei şi a vândut-o omului de afaceri italian Claudio Zambon. La câteva numere distanţă de casa ei, potrivit listelor aflate în posesia ziarului Cotidianul, figurează ca proprietar Ştefan Lucov. Acesta este fratele lui Gabriel Mihnea Lucov, fin de cununie al lui Dorin Cocoş şi al aceleiaşi Elena Udrea.

Mircea Geoana a luat SPAGA de la “Gold Corporation”?

 
articol de: VLAD TEPES
Link: http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment.html?aid=10003
 
Joi, 20 septembrie a.c., Mircea Geoana s-a întîlnit cu membri ai conducerii Societatii “Rosia Montana – Gold Corporation”, promitînd, se pare, contra unei sume mari de bani pentru el si pentru alegerile ce vor urma, ca deputatii vor vota împotriva propunerii legislative a PRM privind interzicerea folosirii cianurilor în exploatarile miniere. De mentionat ca senatorii PSD au votat în favoarea respectivului proiect legislativ. Dupa ce a distrus PSD-ul, Mircea Geoana pune acum umarul la tradarea tarii si a interesului national, dîndu-si acordul pentru un dezastru ecologic unic în Istoria Europei. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca Rosia Montana adaposteste cel mai mare zacamînt de aur si argint de pe continentul nostru – mai exact 800 de tone de aur si 2.000 de tone de argint. Prin gestul sau descreierat, Geoana actioneaza nu numai împotriva vointei PSD-istilor, dar si contra Bisericii Ortodoxe Române, a Academiei, precum si a locuitorilor din cele 5 judete limitrofe Muntilor Apuseni. O pozitie la fel de dubioasa (de fapt, o rasucire cu 180 de grade) a avut, ieri, si Mihaela Radulescu, la “Antena 1″ – probabil pusa de Dan Voiculescu. Revenim.

Întrebare: Este IPS Daniel agent al MOSSAD-ului in România?

Se spune despre IPS Daniel ca este franmason in grad 33 si ca este agent MOSSAD racolat de acest serviciu secret in perioada in care a facut o vizita ecumenica la Ierusalim. Se mai spune, ca in cadrul acestei vizite, IPS Daniel a efectuat o operatie pentru a i se implanta un cip electronic.

Intrebare: are curajul si se poate supune IPS Daniel unei expertize medico-legale independente pentru a se verifica acest lucru?

“ENIGMATICUL” MIRCEA GEOANĂ

de Aurel Sergiu Marinescu

În jurul fiului de pandur, Mircea Geoană, existe numeroase enigme. Una ar fi cum a fost posibil şi ce merite extraordinare a avut tăticul său care din soldat plecat pe front ca să elibereze teritoriile româneşti ale Basarbiei şi Bucovinei, cotropite de bolşevici, să se întoarcă pandur şi în decursul anilor să ajungă general, comandantul apărării teritoriale, om de încredere al lui Ceauşescu?

A doua ar fi cum a fost posibil ca dintr-un obscur inginer adjunct-şef de brigadă al Antreprizei Energo-Montaj din Bucureşti, Mircea Geoană să apară “hocus-pocus” purtător de cuvânt al Ministerului de Externe? Ce forţe au acţionat?

A treia ar fi, cine şi dece l-a catapultat pe acest ingineraş fără nicio pregătire şi experienţă diplomatică ca ambasador al României la Washington, acolo unde azi se face politca lumii? ªi dece în cel mai important post diplomatic şi nu, pentru început, la Tirana, Sofia sau Helsinki?

A patra ar fi, cum a fost posibil ca acest devenit diplomat ca o surpriză (fără nici un succes diplomatic – din contra: autorul unor gafe diplomatice) a fost ţinut 8 ani în acest post diplomatic, nerespectându-se regula de rotire a membrilor corpului diplomatic la 2, 3, 4 ani?

În ziarul Universul nr. 643 găsim răspunsul: “Mircea Geoană a fost agent al fostei Securităţi şi mai apoi angajat la SIE”.

Această divulgare a făcut-o nimeni altul decât Gheorghe Fulga, directorul SIE, care la o întâlnire cu un grup de reprezentanţi ai presei unde a discutat unele probleme actuale între care chestiunea “intoxicărilor” din presă, cu care ocazie a făcut portretul a două persoane binecunoscute pentru obiceiul lor de a prezenta informaţii false. Al doilea portret este descrierea clară a lui Mircea Geoană. Directorul SIE şi alţii au spus că este vorba de o persoană care înainte de 1989 a lucrat pentru serviciul de informatii (adică cu alte cuvinte pentru Securitate), probabil la DIE, iar după 1089 a fost reactivat, angajat în SIE în urma unor mari presiuni politice.

Continuare: http://www.dorul.dk/Pages/tekstforsep2005politica1.html

Traian Bãsescu, Theodor Stolojan si Valeriu Stoica au vîndut Mafiei Ruse marele Combinat de aluminiu de la Slatina!

Prin cîteva miscãri strategice, grupul MARCO INTERNATIONAL a pus mîna pe întreaga industrie de aluminiu din România. În spatele acestei operatiuni se aflã magnatii rusi Vitali Matsitski si Oleg Deripaska. Miza este ca ALRO Slatina, ALPROM Slatina si ALUM Tulcea sã fie furnizate, la pachet, colosului RUSKI ALUMINIUM. Pentru ca afacerea sã reuseascã, Deripaska a cerut sã scadã pretul de achizitie la energie electricã pentru ALRO, la o valoare minimã, înghetatã printr-un contract ferm pe 15 ani. Pentru acest veritabil jaf energetic, Matsitski a apelat la grupuri de interese conduse de la Palatul Cotroceni de consilierul prezidential Theodor Stolojan? Si presedintele Traian Bãsescu s-a amestecat în liberalizarea pietei de energie. Grupul MARCO INTERNATIONAL a cumpãrat cu 9.000.000 de euro de pe piata bursierã RASDAQ firma ALUM Tulcea, fortînd falimentul acesteia încã din anul 2003, importînd alumina din Jamaica la un pret mult mai mare decît cel oferit de compania din Tulcea. În acest fel, în numai 2 ani, ALUM Tulcea a fost falimentatã pentru cã materia primã „alumina“ avea un singur beneficiar: ALRO Slatina. Pentru a deveni cît mai rentabilã, ALRO trebuia sã achizitioneze cel mai ieftin curent de pe piata româneascã, si la cine sã apeleze grupurile de interese decît la consilierul prezidential Theodor Stolojan. Cu numai o zi înainte de preluarea ALUM Tulcea de cãtre MARCO INTERNATIONAL, traderul ENERGY HOLDING a decis sã sisteze furnizarea de energie electricã spre ALRO, urmînd ca firma din Slatina sã se alimenteze direct de la HIDROELETRICA, la un pret ce sfideazã orice concurentã: 12-15 dolari/MWh, în loc de 24 dolari/MWh cît era pretul real. În derularea incidentului economic a contribuit în mare mãsurã însusi presedintele Traian Bãsescu care în nenumãrate rînduri s-a amestecat în liberalizarea si, mai apoi, functionarea pietei energetice, vorbind nu o datã de „bãietii buni“ de la „HIDRO“. Tratamentul preferential pentru ALRO este o sfidare la adresa celorlalti mari consumatori industriali, care îsi achizitioneazã curentul prin dealeri, dar si la adresa consumatorilor casnici, nevoiti sã plãteascã energia furnizatã de ELECTRICA, la un pret mult mai mare fatã de pretul minim reglementat. Prin aceleasi grupuri de interese, MARCO INTERNATIONAL a obtinut un contract cu HIDROELECTRICA, de unde primeste energie pe timpul noptii la un pret de 17 dolari/MWh, pret în care este inclus atît transportul, cît si distributia, în timp ce media pe piatã (fãrã transport si distributie), pentru energia furnizatã pe timp de noapte este de 35-40 dolari/ MWh.

La unul dintre capete se aflã mafia ruseascã
Si, ca sã se înteleagã cît de mare este miza acestei afaceri, pe lîngã care Statul Român pare sã treacã fluierînd, vom mai devoala cîteva legãturi interesante, de unde se va vedea cã la unul din capetele labirintului financiar se aflã chiar mafia ruseascã. Iatã ce consemneazã un raport al Serviciilor Secrete rusesti din 2002, publicat de mai multe ziare moscovite cu portaluri la Internet: „În cercurile de afaceri internationale sînt cunoscute legãturile strînse dintre persoane de la conducerea MARCO INTERNATIONAL, ca Alexander Krasner sau Alan Kestenbaum, si controversatul om de afaceri Marc Rich, retras acum în Elvetia, temerile fiind cã vor fi folosite legãturile acestuia cu mafia ruseascã. În 1983, anul în care Marc Rich si Alan Kestenbanum fondau MARCO INTERNATIONAL, primul era acuzat de Guvernul SUA cã a prejudiciat statul cu 50 de milioane de dolari si cã a fãcut afaceri cu Iranul în timpul Crizei Ostaticilor de la Teheran. Sînt cunoscute, de asemenea, relatiile lui Rich cu grupul TRANSWORLD al fratilor Cernoy, implicati în activitãti mafiote si apropiati atît grupului RUSKI ALUMINIUM, cît si grupului SUAL, apartinînd grupului ALPHA. Suspiciunile ar putea fi întãrite si de parteneriatul de afaceri proiectat între firma lui Alan Kestenbaum si RUSKI ALUMINIUM, condusã de Oleg Deripaska. Acesta este prieten si partener de afaceri cu celebrii Boris Berezovski, Anatoli Ciubais, Roman Abramovici. Compania CEMTRADE, o subsidiarã a concernului rus RUSKI ALUMINIUM, detine în prezent toate activele la firma ALOR Oradea. Actionarii CEMTRADE sînt Constantin Iavorski, sotia sa Larisa si cele douã fiice, Olga si Irina, iar actionar juridic – firma din Insulele Virgine Britanice DILCOR INTERNATIONAL LTD. Obiectul de activitate al companiei CEMTRADE este unul bizar pentru afacerile cu aluminiu: intermedieri în comertul cu material lemnos si de constructii. Noua societate creatã de Deripaska prin Iavorski a fost denumitã ALUMINA Oradea. Urmare a majorãrii pretului energiei electrice, ALOR nu a mai putut produce în conditii eficiente si a acumulat datorii imense. În mai 2000, CEMTRADE devine actionar majoritar, avînd drept scop primordial achizitionarea principalului partener al ALOR, ALRO Slatina. Prima încercare a esuat deoarece compania CEMTRADE nu a reusit, pînã în prezent (n. red. – în 2002), sã obtinã de la Statul Român facilitãti la plata energiei electrice, iar planul lui Iavorski de a achizitiona o termocentralã din Oradea – fapt ce ar fi dus la micsorarea tarifelor la energie pentru ALOR – a esuat si el. ALOR Oradea este singurul producãtor de aluminã tubularã din Europa, pe plan mondial existînd un singur alt producãtor, ALCOA (SUA)“.

Algoritmul „Deripaska“
Din acest raport reiese clar cum Deripaska a încercat la ALOR acelasi algoritm pe care îl încearcã acum la ALRO, principala mizã fiind scãderea pretului energiei electrice. Dacã la ALOR, Deripaska a fortat pãtrunderea pe piatã prin Iavorski, la ALRO manevra se desfãsoarã la un nivel mult mai înalt, prin Matsitski, Stolojan si directori din ANRE si HIDROELECTRICA. De data asta, se pare cã Deripaska are mari sanse de reusitã, gratie interventiilor de la Cotroceni, unde, cum spuneam, Vitali Matsitski este primit la orice orã în cabinetul lui Theodor Stolojan. Dupã 1 octombrie, cînd ALRO va cumpãra curent direct de la HIDROTEHNICA la pret scãzut, va apãrea si intentia grupului MARCO INTERNATIONAL de a vinde monopolul aluminiului românesc cãtre RUSKI ALUMINIUM. Presiunile pentru stabilirea unui pret minim, acelea pe care le mentionam la începutul raportului vor trebui sã aparã într-un timp foarte scurt, întrucît 33 % din pretul aluminului îl reprezintã energia electricã, iar grupul MARCO n-are de unde din altã parte sã suplineascã aceste costuri, fiindcã pînã acum n-a retehnologizat nimic pentru optimizarea procesului de productie. În plus, dupã preluarea ALUM Tulcea, grupul MARCO a fãcut o ofertã publicã, prin care acordã facilitãti tuturor celorlalti actionari independenti care au rãmas în cele trei societãti (ALRO, ALUM, ALPROM) si care doresc sã-si vîndã actiunile. MARCO promite cã oferã un pret considerabil mãrit fatã de piata bursierã, dovedindu-si intentia de a obtine controlul 100 % al productiei de aluminiu românesc. Se pare cã si aceasta a fost una din conditiile impuse de RUSKI ALUMINIUM. În acest context, MARCO INTERNATIONAL mai are, însã, o problemã, de data asta cu AVAS. Din dorinta de obtine controlul total cît mai rapid, grupul Marco a fãcut o mãrire de capital ilegalã la ALRO, iar AVAS a dat în judecatã compania. Conform procedurilor judecãtoresti, tranzactiile de capital interactionariale ar trebui sistate pînã la rezolvarea litigiului.

Scandalul privatizãrii ALRO
Numele ALRO Slatina este legat de una dintre cele mai dubioase privatizãri din România. La sfîrsitul anului 2000, ALRO asigura 3 % din exportul României. Initial, societatea avea ca actionari statul (65,26 %) si actionarii rezultati în urma Programului de Privatizare în Masã (34,74 %). Societatea a trecut apoi prin mai multe etape de majorare a capitalului social si si-a structurat actionariatul, statul, prin FPS si APAPS, pãstrînd majoritatea actiunilor. În 1999, a apãrut ideea si chiar s-au fãcut pasi importanti în procesul de fuziune dintre ALRO Slatina si ALPROM, firma din acelasi domeniu. Desi sustinutã la început, fuziunea celor douã societãti a fost abandonatã tot de initiatori. Privatizarea ALRO, împreunã cu ALPROM, a figurat între conditiile de încheiere a unui acord stand-by cu FMI în 1999. Astfel, ALRO/ALPROM au fost introduse în Programul PSAL II al Bãncii Mondiale pentru stabilirea unui consultant în vederea privatizãrii societãtii. Finantele mondiale nu au ocolit tandemul, la acea vreme, ALRO/ ALPROM, astfel cã unele dintre cele mai importante bãnci de investitii si-au manifestat interesul pentru privatizarea societãtilor românesti. Traian Bãsescu, pe atunci ministru al Transporturilor si negociator-sef în relatiile cu Banca Mondialã în ceea ce priveste programul PSAL, declara cã ALRO Slatina avea un pret de lansare de 190 milioane de dolari. În cele din urmã ALRO a ajuns pe mîna celor de la Grupul MARCO INTERNATIONAL. În acest moment, grupul MARCO detine aproape 90 % din actiunile ALRO Slatina. Participatia MARCO la capitalul social al combinatului ALRO Slatina a crescut de la 76,08 % la 85,26 %, dupã ce firma a subscris cea mai mare parte a actiunilor în cadrul unei majorãri de capital cu o valoare de 141,2 milioane de lei. Astfel, Grupul MARCO a subscris 279,6 milioane de actiuni, fatã de cele 2,8 milioane preluate de actionarii minoritari. Alte 84,9 milioane de actiuni oferite la vînzare nu au fost subscrise si vor fi anulate. În urma acestei operatiuni, capitalul social al ALRO a crescut de la 211,1 milioane de lei la 352,3 milioane de lei. De asemenea, subscrierile au determinat si modificãri în structura actionariatului. Astfel, participatia Autoritãtii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a ajuns de la 16,7% la 10,05%, iar cea a firmei Conef (societate controlatã de grupul MARCO) a scãzut la 3,2%. Alti actionari detin 1,4% din titlurile ALRO.

O nouã afacere pentru rusi
Rezilierea contractului de furnizare de electricitate dintre MARCO INTERNATIONAL si ENERGY HOLDING are loc în conditiile în care si ALRO detine licenta de intermediar, apãrînd pe lista furnizorilor de energie electricã ce au cãpãtat licenta ANRE. În acest context, ALRO este pregãtitã pentru o nouã si uriasã afacere. Acum, societatea din Slatina poate deveni unul dintre furnizorii importanti de energie electricã din România. Dacã ALRO obtine energie foarte ieftinã direct de la HIDROELECTRICA si în cantitãti uriase, chiar si cu plata în avans, atunci de ce sã nu o speculeze pe piata de energie? Este o afacere extraordinarã sã poti cumpãra de la sursã cu un avans de 30%, curent cu 10 dolari/MWh si sã-l vinzi cu 25 de dolari/MWh, pretul mediu al pietei liberalizate. Un profit urias, pe lîngã acela obtinut din producerea aluminiului la un pret mult mai scãzut, din acelasi motiv de energie electricã ieftinã. Rãmîne de vãzut cu cît va plãti RUSKI ALUMINIUM întregul pachet.
O altã sugativã de la ALRO este juristul Valeriu Stoica: acesta, lunar, încaseazã 20.000 euro pentru consultantã juridicã. La finele anului 2006, ALRO a avut un profit net de 150 milioane euro, bani din care probabil se înfruptã si alte sugative autohtone.

Traian Basescu a vandut 16 nave din flota Romaniei cu 1 dolar bucata

 

Analizînd actele Dosarului Penal cu numarul de mai sus, constat:
La data de 11.04.1991, la Oslo, Norvegia, a fost semnata o “Scrisoare de intentie” privind cooperarea pentru rezolvarea problemelor privind ridicarea standardului tehnic al echipamentelor de descarcare din terminalul de minereu al Portului Constanta. Aceasta scrisoare a fost semnata de catre secretarul de stat Traian Basescu din partea Ministerului Lucrarilor Publice, Transporturilor si Amenajarii Teritoriului (pe de o parte) si T.E. KLAVENESS – directorul general al societatii KLAVENESS CHARTERING OSLO (pe de alta parte). Cosemnatar al acestei scrisori de intentie a fost si Compania de Navigatie Maritima PETROMIN SA Constanta, prin directorul general Calin Marinescu. Din continutul scrisorii rezulta ca se va crea o societate mixta care va obtine finantarea necesara, urmînd sa primeasca conditii preferentiale la transportul minereului de fier prin Portul Constanta, la rate de navlu ce urmau sa fie agreate. Navlul este pretul platit de navlositor (expeditor al unor marfuri) catre navlosant (compania de transport) pentru transportul pe nava al unor marfuri catre un beneficiar. Acest navlu se stabileste printr-un contract de transport naval.
Tot la 11.04.1991, la Oslo s-a semnat o a doua scrisoare de intentie de catre PETROMIN SA Constanta, prin directorul general Calin Marinescu si societatea KLAVENESS, din continutul careia se desprinde necesitatea înfiintarii unei societatii mixte care va fi “centrul comercial al cooperarii” dintre cele doua parti si “operatoare de nave”, activitatea urmînd a fi desfasurata de personalul român si norvegian.
La 24.05.1992, apare o hotarîre a Consiliului Împuternicitilor Statului din PETROMIN SA, prin care se decide vînzarea a 16 nave aflate în patrimoniul PETROMIN unor societati proprietare de unica nava, în vederea obtinerii si garantarii unui împrumut de 45 milioane de dolari de la CRISTIANIA BANK OSLO, necesar retehnologizarii acestor nave.
    La 11.08.1992, ministrul Transporturilor Traian Basescu prezinta situatia economico-financiara a PETROMIN SA, din care rezulta necesitatea unui credit extern în valoare de 45 milioane de dolari, care urma sa fie folosit pentru retehnologizarea unui numar de 16 nave ce apartineau patrimoniului acestei companii. Aceasta nota a fost înaintata Ministerului Finantelor în vederea unui aviz consultativ.
Acest aviz consultativ s-a solicitat în baza Decretului nr. 52/30.05.1975 privind participarea unitatilor economice la societati mixte în strainatate, conform caruia “avizarea de catre Ministerul Finantelor din punct de vedere financiar si al eficientei propunerilor ministerelor si celorlalte organe centrale privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor mixte cu sediul în strainatate” era o conditie sine qua non.
 În raportul înaintat Ministerului Finantelor, ministrul Transporturilor Traian Basescu a propus înfiintarea unei companii holding cu sediul în Liberia (capitala Monrovia) cu 16 companii subsidiare proprietare de unica nava care ar fi purtat numele navelor românesti si care ar fi adus PETROMIN SA Constanta un beneficiu de 23,5 milioane de dolari.
La data de 14.10.1992, Ministerul Finantelor avizeaza nota ministrului Transporturilor, cu urmatoarele observatii:
* sa fie eliminata neconcordanta aparuta între hotarîrea Consiliului Împuternicitilor Statului al PETROMIN SA si nota ministrului Transporturilor si sa se precizeze în mod expres ca cele 16 nave ramîn proprietatea integrala a PETROMIN SA;
* sa se insiste pentru reducerea valorii garantiei împrumutului, avînd în  vedere ca nivelul propus era considerat exagerat (garantie de 200% fata de valoarea împrumutului).

Concomitent cu aceste demersuri interne, la data de 11.06.1992, în Liberia ia nastere o societate comerciala, cu obiect de activitate generic, cu actiuni la purtator fara valoare, cu 5 fondatori cetateni liberieni, dintre care unul era reprezentantul acesteia si detinatorul unei actiuni la purtator fara valoare. Asadar, sediul societatii era în Liberia, fondatorii erau cetateni liberieni, iar societatea s-a înfiintat cu aprobarea Ministerului Liberian de Externe, conform legislatiei specifice acelei tari.
La aceeasi data, de 11.06.1992, cei 5 fondatori ai societatii liberiene demisioneaza, unicul detinator al actiunii la purtator cesioneaza drepturile sale pentru PETROMIN SA, iar societatea liberiana preia numele “PETROMIN OVERSEAS INC.”. Trebuie subliniat ca directorii acestei societati (de nationalitate liberiana, cu sediul în Liberia si înfiintata conform regulilor din acea tara) erau directorii societatii PETROMIN ROMÂNIA: Marin Lupu,  Cristina Romanescu, Mariana Muscat, Dan Ionescu si Constantin Bobes – toti formînd “board of director’s” al societatii liberiene.
La data de 20.08.1992 directorii societatii liberiene PETROMIN OVERSEAS INC. modifica statutul societatii si transforma actiunile la purtator fara valoare într-un numar de 1.000 de actiuni cu valoare. Aceasta modificare s-a realizat conform legislatiei liberiene, cu aprobarea Ministerului Liberian de Externe (întrucît era vorba despre o societate de nationalitate liberiana), însa semnaturile de pe actul de modificare a contractului de societate au fost legalizate de notari români, din Constanta, fapt ce contravine Legii Notarilor Publici, unde se prevede necesitatea unei supralegalizari de la Ministerul Justitiei.
Dupa constituirea acestei societati în modurile mai sus aratate, PETROMIN ROMÂNIA a devenit detinatorul a 100% din actiunile PETROMIN OVERSEAS INC., iar societatea liberiana PETROMIN OVERSEAS INC. era detinatoarea a 100% din actiunile societatilor proprietare de unica nava, de asemenea de nationalitate liberiana.
Toate aceste operatiuni nu au fost efectuate conform dispozitiilor legale, iar societatile din Liberia nu aveau caracter de societate mixta, asa cum initial se stabilise. Un argument suplimentar al acestei idei este bazat si pe faptul ca nu au fost solicitate sau obtinute aprobarile necesare înfiintarii unor societati mixte în strainatate:
* Decretul nr. 52/1975 prevede în art. 13 “aprobarea Guvernului României pentru înfiintarea de societati mixte în strainatate”, bineînteles dupa obtinerea avizului Ministerului Finantelor;
* conform regulamentului Bancii Nationale a României, înfiintarea în Liberia a unor companii holding si a unor companii proprietare de unica nava, cu capital mixt – participare româneasca – trebuia efectuata în baza unei autorizatii prealabile eliberate de Banca Nationala a României, însotita de  raportari ulterioare, în conditiile stabilite de Normele BNR de aplicare a  prevederilor privind operatiunile curente si transferurile de capital cu mijloace de plata straine;
* conform Decretului nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plata straine, în art. 17 se stipuleaza ca “importul si exportul de actiuni sînt supuse autorizarii BNR”, iar în art. 18 se arata ca actele juridice efectuate fara autorizare sînt nule de drept independent de sanctiunile penale;
* în anul 1992 – anul derularii operatiunilor sus-mentionate – nu existau conventii de evitare a dublei impuneri sau acorduri privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor între România si Liberia. În context trebuie subliniat ca Liberia se afla la acea data de peste 10 ani într-un sîngeros razboi civil care a distrus tara.
Dupa realizarea tuturor acestor formalitati, CNM PETROMIN a vîndut societatii liberiene PETROMIN OVERSEAS INC. un numar de 16 nave, mineraliere, de mare tonaj, pe baza unui act numit “bill of sale” la pretul de 1 dolar/nava.
Conform legislatiei maritime internationale, vînzarea unor nave se realizeaza printr-un act intitulat “memorandum of agreement”, care are ca anexa si “bill of sale”.
Însa, la vînzarea navelor trebuiau obtinute aprobarile specifice vînzarii unor active de la o societate cu capital de stat de la Guvernul României, Ministerul Finantelor si Banca Nationala a României. Trebuie subliniat ca în  anul 1992 nu exista Fondul Proprietatii de Stat, iar vînzarea de active de la societatile de stat se realiza prin Hotarîre de Guvern, pe baza unor aprobari ale institutiilor guvernamentale.
Asadar, “bill of sale” a 16 mineraliere românesti, la pretul de 1 dolar/nava, nu s-a emis conform legislatiei interne românesti. Însa acest act era de natura a  transfera proprietatea navelor catre societatea cumparatoare – PETROMIN OVERSEAS INC. Liberia. Ulterior, aceasta societate le-a vîndut societatilor liberiene proprietare de unica nava, la acelasi pret, de 1 dolar/nava.
Conform raportului Curtii de Conturi din 30.11.1995, înaintat Parlamentului României, transmiterea dreptului de proprietate catre companiile subsidiare s-a realizat prin aceste “bill of sale”. Totodata, raportul scoate în  evidenta nerespectarea prevederilor legale privind vînzarea unor active din patrimoniul unei societatii de stat, cît si caracterul vadit formal si nelegal al vînzarii la doar 1 dolar/nava de catre CNM PETRONIM România.
Vînzarea unor  nave trebuia reflectata în radierea acestora de la Capitania Portului Constata. Conform Decretului Consiliului de Stat nr. 443/1972 privind navigatia civila, scoaterea din evidenta a navelor si pierderea pavilionului românesc se realizau doar în doua cazuri principale:
* pierderea nationalitatii române prin transmiterea dreptului de proprietate a navei (vînzare, donatie);
* casarea, dezmembrarea si pierderea navei în urma unui naufragiu, incendiu sau alte împrejurari.
Exista o singura situatie cînd navele puteau fi împrumutate unei alte societati de nationalitate straina, li se retragea pavilionul românesc, dar aceasta era doar o masura temporara, care nu scotea nava din patrimoniul societatii-mama. Aceasta situatie este reflectata de “contractul de bare-boat” în baza caruia societatea proprietara împrumuta nava unei societati straine, aceasta din urma avea dreptul de a arbora pavilionul tarii respective (cu toate consecintele juridice decurgînd din aceasta), însa aceste aspecte aveau caracter temporar si niciodata nu priveau scoaterea din patrimoniul societatii-mama a navelor.
Întrucît, asa cum aratam anterior, navele fusesera vîndute prin “bill of sale” de PETROMIN, cu nerespectarea dispozitiilor legale, dar societatea cumparatoare PETROMIN OVERSEAS avea nevoie sa arboreze pavilion liberian navelor românesti cumparate, pe de o parte pentru a-si desfasura activitatea si, pe de alta parte, pentru a obtine credit în vederea modernizarii de la banca CRISTIANIA OSLO, ministrul Transporturilor Traian Basescu a emis doua ordine prin care dispunea, în contra dispozitiilor legale de la acea data, arborarea pavilionului liberian catre cele 16 nave.

Mai mult, o data comunicate ordinele Capitaniei Portului Constanta în vederea efectuarii mentiunilor specifice, capitanul-sef a constatat inexistenta respectarii dispozitiilor legale în privinta schimbarii pavilionului; însa, pentru respectarea ordinului ministrului si pentru atribuirea unui caracter legal acestei operatiuni, a inserat în evidentele Capitaniei faptul ca navele ar fi fost obiectul unor contracte de bare-boat, lucru fals, întrucît acestea fusesera vîndute prin “bill of sale”.
Astfel, s-a ajuns la situatia de radiere a navelor din evidenta Capitaniei Portului Constanta, s-a ajuns la arborarea pe cele 16 nave a unui pavilion strain, situatie în care PETROMIN România nu a mai calculat taxele aferente acestor nave conform Legii nr. 27/1994. Însa, întrucît “bill of sale” (act de vînzare) nu a  fost evidentiat la Capitanie sau în evidenta contabila a PETROMIN, desi navele se aflau în proprietatea unei alte societati – PETROMIN OVERSEAS Liberia – acestea au ramas în fapt evidentiate în patrimoniul PETROMIN România, care a suportat cheltuielile cu amortizarea acestor imobilizari corporale. Mai mult, creditul solicitat pentru modernizarea acestor nave – 45 milioane de dolari si, ulterior, înca 4 milioane de dolari – a fost încasat si folosit de PETROMIN OVERSEAS Liberia, însa ratele scadente achitate de PETROMIN România.
Navele au fost folosite în acest mod pîna în anul 1997, cînd, urmare a înfiintarii Fondului Proprietatii de Stat, s-a decis vînzarea, de aceasta data cu respectarea tuturor dispozitiilor legale, a celor 16 nave. Între timp, ministrul Transporturilor Traian Basescu emite o serie de legi care modifica pe cele nerespectate în anul 1992 la întocmirea “bill of sale” si la realizarea transferului de proprietate catre societatea liberiana.
Între timp, în Liberia a continuat razboiul civil, capitala Monrovia fiind în ruine, iar Consiliul de Securitate al ONU a impus un sever embargou militar.
Aceste elemente au determinat Fondul Proprietatii de Stat sa vînda – cu respectarea formelor legale – navele unor alte societati de la care, de aceasta data, sa primeasca un pret apropiat valorilor comerciale. În context, trebuie subliniat ca doar valoarea a 4 mineraliere ajungea la peste 113 milioane de dolari.
Asadar, conform unei Note de fundamentare a FPS, întocmita de Alin Giurgiu, Gheorghe Parca, Sergiu Serbotei si Mariana Timotei, avizata de  directorul Directiei Juridice din FPS, se afirma ca cele 16 nave erau în contract de bare-boat (lucru fals) si se autorizeaza vînzarea acestor nave cu plata în rate.
La 13.07.2000, Consiliul de Administratie al FPS – prezidat de Radu Sîrbu – decide în unanimitate, prin Hotarîre, vînzarea celor 16 nave, iar pentru un numar de 4 nave (Comanesti, Carbunesti, Fortune 22 si Bobîlna) vînzarea în rate pentru societatea “Corona Shipping International” SRL România.
Hotarîrea Consiliului de Administratie al FPS este data cu ignorarea prevederilor legale:
* vînzarea în rate a unor active ale unei societati de stat se realiza, ca o exceptie de la vînzarea cu plata integrala, doar pentru întreprinderile mici si mijlocii;
* conform Legii nr. 133/1999 privind IMM-urile, acestea trebuiau sa aiba un numar minim de salariati, iar la încheierea exercitiului financiar pe anul anterior angajarii într-un contract de vînzare-cumparare trebuiau sa aiba o cifra de afaceri indicata de lege;
* societatea CORONA SHIPPING nu intra în categoria IMM-urilor din mai multe considerente:
- nu avea salariati cu contract de munca sau conventii civile depuse la Camera de Munca Constanta;
- nu depusese bilant contabil la 31.12.1999 si, conform declaratiei date de administratora Felicia Tipa, nu desfasurase activitate comerciala de la înfiintare pîna în 1999, deci nu îndeplinea conditia unei cifre de afaceri conform Legii nr. 133/1999.
* toate aceste aspecte au fost ignorate de reprezentantii FPS, care au vîndut 4 nave, în rate, societatii CORONA SHIPPING INTERNATIONAL SRL;
* trebuie mentionat faptul ca la data vînzarii navele erau proprietatea unei societati straine – PETROMIN OVERSEAS Liberia – care le-a achizitionat prin “bill of sale”, conform celor aratate mai sus. Asadar, FPS a decis vînzarea unor active apartinînd unei societati de nationalitate liberiana;
* chiar daca s-ar invoca faptul ca PETROMIN România era titulara a peste 99% din actiunile PETROMIN OVERSEAS Liberia, acest fapt nu îndreptateste FPS sa vînda active ale societatii liberiene, ci, eventual, putea scoate la licitatie actiunile respective.
Ceea ce însa frapeaza este faptul ca, desi hotarîrea CA al FPS de vînzare a navelor este din 13.07.2000, aceste nave fusesera vîndute în luna aprilie 2000, fara a exista o hotarîre FPS, unor societati din Cipru, China, Singapore s.a.
Stadiul dosarului
Dosarul penal privind situatia mai sus expusa a fost instrumentat de IGP pîna în anul 1997, dupa care s-a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lînga Curtea Suprema de Justitie, întrucît faptele vizau persoane care, la acea data, îndeplineau o functie publica de stat. Cauza a fost înregistrata sub numarul 167/P/1999 la Sectia de urmarie penala si criminalistica, ultimul act efectuat în  cauza fiind ordonanta din 30.04.1999 al d-lui procuror-sef adjunct Ion Adam, prin care s-a dispus începerea urmaririi penale sub aspectul savîrsirii infractiunii prevazute de art. 248 C.P. fata de functionarii PETROMIN si fata de cei din conducerea Ministerului Transporturilor. Cu toate acestea, cauza a ramas în instrumentare la Parchetul de pe lînga Curtea Suprema de Justitie, în perioada 1997 pîna în prezent.
Cercetarile au fost reluate de ofiteri IGP (general Bogdan si maior Toporan), iar materialul probator al cauzei este structurat la acest moment în 113 volume si 25 bibliorafturi legislatie specifica. Totodata, în prezent, este în curs de desfasurare o expertiza contabila, realizata de specialisti ai Ministerului Finantelor pentru a stabili prejudiciul cauzat Statului Român si PETROMIN SA prin realizarea actiunilor mai-sus prezentate.
La data de 09.01.2002, împreuna cu ofiterii din cadrul IGP am stabilit cercul persoanelor ce urmeaza a fi audiate si cercetate: Traian Basescu (fost ministrul al Transporturilor), Constantin Teodorescu, Serban Cucu, Marin Lupu, Romanuel Posedaru (toti reprezentanti ai Consiliului Împuternicitilor Statului din PETROMIN România), Virgil Toanchina (reprezentant al PETROMIN pe lînga KLAVENESS OSLO si CRISTIANIA OSLO), Cristina Romanescu, Mariana Muscat, Dan Ionescu, Constantin Bobes (membri ai board of director’s PETROMIN OVERSEAS INC.), Radu Sîrbu, Alin Giurgiu, Gheorghe Parca, Sergiu Serbotei, Mariana Timotei, membrii CA ai FPS, directorul Directiei Juridice din FPS, Marcel Bardas, Kaunz Werner (director general si director comercial ai PETROMIN în anul 2000), Felicia Tipa si Gheorghe Veriotti (reprezentanti ai SC CORONA SHIPPING SRL România). Totodata, vor fi audiati notarii din Constanta care au legalizat actele societatilor comerciale liberiene în România si se vor  ridica si conserva actele falsificate în original.
Am stabilit, totodata, ca pîna la data de 1.02.2002 sa se finalizeze Nota de constatare a Ministerului Finantelor ori sa fie întocmita o nota de constatare cu concluzii provizorii pentru a putea analiza si a dispune masuri suplimentare spre verificare.
Am dispus ca pîna la 10.02.2002 sa se constituie dosare distincte pentru fiecare dintre cele 16 nave ce formeaza obiectul dosarului, pentru a se putea stabili cu usurinta transferul dreptului de proprietate, circuitul actelor, implicatiile financiar-fiscale pentru fiecare nava si situatia acestor nave în prezent. Totodata, se va întocmi dosar distinct pentru societatea PETROMIN OVERSEAS Liberia, cu referire la actele de constituire, de contractare a creditului de la CRISTIANIA BANK OSLO, în vederea probarii aspectelor ce urmeaza a fi constatate financiar-fiscal.
Ulterior acestor masuri, pe data de 10.02.2002, dupa analizarea între timp a cauzei si a punctelor ce urmeaza a fi avute în vedere, se va proceda la audierea tuturor persoanelor indicate.
În prezent, ofiterii de Politie din cadrul IGP îsi desfasoara activitatea la sediul PETROMIN Constanta împreuna cu reprezentantul Ministerului Finantelor.
Despre aceasta cauza exista date cunoscute de general Sorescu, Ioan Rus  – ministrul de Interne, si Adrian Nastare – primul-ministru al României.
Au fost solicitate relatii personale  domnilor Ovidiu Musetescu si Mircea Geoana.

Parchetul de pe lînga Curtea Suprema de Justitie, Sectia de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate

Parazitul Radu Duda

articol de: Senator dr. Gheorghe Funar, Chestor al Senatului României

Sursa: Ziarul tricolorul / 16 Martie 2006 / http://www.ziarultricolorul.ro/intern.html?aid=6392 

Dupa cum se stie, în România, an de an, a crescut numarul saracilor, ajungîndu-se la peste 10 milioane, din care circa 2 milioane sînt foarte saraci. În loc sa fie preocupati de reducerea saraciei în România, de îndeplinirea Programului de guvernare si de respectarea Constitutiei, cu scopul de a asigura cetatenilor un nivel de trai decent, Guvernul Tariceanu i-a acordat o atentie deosebita cetateanului Radu Duda de Hohenzollern-Veringen. În perioada 2002-2206, Radu Duda, sotul Margaretei, fiica ex-regelui Mihai I, a fost platit din bugetul Statului Român cu suma de 23,5 miliarde de lei, ca reprezentant special al Guvernului României pe probleme de integrare. Pentru aceasta suma uriasa domnul Radu Duda nu a raportat nimanui cum a integrat el România în Uniunea Europeana si nici nu a prezentat documente care sa justifice modul de cheltuire a celor 23,5 miliarde de lei. De asemenea, ramîne sa se verifice daca Radu Duda a platit impozitele si contributiile legale la bugetul Statului Român. Sesizînd aceasta risipa uriasa din banii publici, parlamentarii PRM au initiat, la începutul anului 2005, o propunere legislativa vizînd stoparea finantarii din bugetul Statului cu cîteva miliarde de lei pe an a lui Radu Duda, iar sumele respective sa fie utilizate pentru ajutorarea sinistratilor. Parlamentarii PNL, PD, PC si UDMR au respins propunerea legislativa si au considerat ca, în locul sinistratilor de dupa inundatii, sa fie finantat în continuare ginerele ex-regelui Mihai I. Sfidîndu-i pe contribuabilii români, Guvernul Tariceanu, prin Hotarîrea nr. 33/17 ianuarie 2007, a aprobat pentru acest an suma de 720.000 lei (RON), adica, 7,2 miliarde de lei (RON) pentru acelasi Radu Duda. Aceasta înseamna ca, în fiecare luna, Radu Duda este platit din bani publici cu 600 milioane de lei, revenindu-i 30 milioane de lei pe zi lucratoare. Astfel, Radu Duda este cel mai bine platit dintre românii angajati la Stat. Precizam ca, în afara de cele 600 milioane de lei pe luna, Radu Duda mai încaseaza alte sume, fiind consilier al primului-ministru Tariceanu si colonel al Armatei Române. În seara zilei de 3 martie a.c., la un post central de televiziune, domnul Radu Duda a declarat ca este platit cu peste 200.000 de euro în acest an “pentru a prezenta imaginea neutra a României”. Rezulta limpede ca Radu Duda, reprezentantul special al Guvernului României, înca nu a aflat ca România nu este o tara neutra, fiind membra a NATO si, de la începutul acestui an, tara membra a Uniunii Europene. Avînd în vedere continuarea sfidarii românilor de catre Guvern, Grupul parlamentar PRM a solicitat Biroului Permanent al Senatului sa fie invitat premierul Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu pentru a prezenta în Plenul Camerei Superioare o informare referitoare la cele peste 31 de miliarde date pîna acum lui Radu Duda, pentru a-i cheltui cum doreste si pentru a face turism regal. Senatorii PRM nu accepta ca un simplu cetatean, Radu Duda, sa fie platit din banii publici cu o indemnizatie care este de opt ori mai mare decît a presedintelui României si de zece ori mai mare decît a primului-ministru. Merita, stimati cetateni, ca la întîlnirile cu liderii sau parlamentarii PD, PNL si UDMR sa-i întrebati de ce îl platesc cu 600 milioane de lei pe luna pe Radu Duda, iar pentru bugetari si pensionari sustin ca nu sînt fonduri. Reamintim ca senatorii PRM au reusit sa blocheze jefuirea bugetului de Stat cu suma de 30 milioane de euro, pe care Guvernul Tariceanu, cu încalcarea legii, a vrut sa o dea ex-regelui Mihai I pentru bunuri care i-au apartinut, dar pe care nu le-a avut în proprietate. Parlamentarii PRM actioneaza pentru a stopa un alt fapt pus la cale de catre ministrul Culturii în legatura cu Domeniul Sinaia, prin care bugetul Statului Român se încearca a fi pagubit, din nou, cu aceeasi suma fixa de 30 milioane de euro.
(Text prezentat la emisunea “Tribuna
partidelor politice”, la Radio România Actualitati, în data de 7 martie 2007)

Americanii si-au retras agentul de influenta

Articol preluat de la http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment.html?aid=5628

Acest M.R. Ungureanu este creatia impostorului Andrei Plesu, care l-a adus la Ministerul de Externe, ca secretar de Stat. Dupa ce a trecut o vreme prin biroul – unii spun chiar ca si prin patul – lui Bodo Hombach, coordonatorul special al Pactului de Stabilitate în Balcani, iata-l pe acest prost cu ifose si foarte afectat primind nemeritata functie de sef al diplomatiei românesti. Fostul membru supleant al CC al UTC ajunge, spre rusinea vietii politice românesti de dupa ’89, pe scaunul pe care au stat odinioara Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceau, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu si alte personalitati ale acestui neam.
O data pe saptamîna, micul sforar lua masa cu ambasadoarea Israelului la Bucuresti, Rodica Radian Gordon. Lasa, de asemenea, impresia ca este într-o relatie amicala cu Secretarul de Stat american Condoleezza Rice, ceea ce denota ca individul nu este numai impostor, ci si infantil. A facut declaratii de neacceptat pentru un om care ocupa o asemenea functie. Între altele, el a afirmat la Viena ca România este un stat aproape federal (?!). De altfel, gurile rele spun ca ar fi un agent triplu – american, israelian si unguresc. Maniera în care si-a tratat colegii de partid si de Guvern – vezi cazul Teodor Atanasiu, pe cînd era ministru al Apararii si a cerut retragerea trupelor române din Irak – arata ca individul este un carierist jalnic, lipsit total de caracter. Pentru ultima mascarada legata de românii care filmau baze americane, tot în Irak, vor trebui sa mai plece, de urgenta, din functiile lor, însusi Pazvante Chiorul si omul sau de încredere de la SIE, Claudiu Elwis Saftoiu, cel încornorat.

Marinarul se ineaca! – La Bruxelles, o noua si disperata tentativa a lui Traian Basescu de a-si salva pielea

Traian Basescu se afla în zilele de 30 si 31 ianuarie 2007 la Bruxelles. Desi presa aservita a încercat sa lase impresia ca Basescu este preocupat de Strategia post-aderare, realitatea este cu totul alta. Basescu este descoperit, pentru ca urmeaza a fi suspendat si, în final, debarcat de Poporul Român. De aceea, a cerut sprijinul Partidului Popular European. Mentionam ca partidul lui Basescu, PD, este membru în grupul PPE. Basescu a sustinut o Conferinta de Presa, împreuna cu presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru a arata opiniei publice din România ca el are sprijin european si pentru a influenta votul românilor la referendumul care va avea loc pentru demiterea sa. Surse din anturajul nedemnului presedinte român sustin ca s-au pus în joc sume mari de bani pentru cumpararea deputatilor din grupul minoritatilor, altele decît cea maghiara, din Parlamentul României, pentru a nu vota suspendarea lui Traian Basescu. De asemenea, aceleasi surse sustin ca unii parlamentari PSD sînt amenintati de actualul ministru al Justitiei ca vor fi publicate si finalizate dosarele de coruptie în care acestia sînt implicati.

Pînă şi Tismăneanu simte că Băsescu e pe ducă…

În ciuda aparentelor, Traian Basescu priveste cu teama perspectiva suspendarii sale din functia de presedinte al României. Este evident ca a pierdut teren, iar lucrul acesta se vede cel mai bine din modul în care presa abordeaza subiectul respectiv. Daca la început initiativa Opozitiei era tratata ca o lovitura de imagine, fara sorti de izbînda, în ultimele zile, mai ales dupa ce a fost adunat numarul necesar de semnaturi pentru declansarea procedurilor de suspendare, presa prezinta un scenariu plauzibil, avînd drept final un vot negativ pe care Traian Basescu îl va primi la referendum. Sesizînd impactul puternic al mass-media în aceasta chestiune, Traian Basescu i-a dat sarcina purtatoarei sale de cuvînt, Adriana Saftoiu, sa ia legatura cu o serie de personaje din  presa, care sa fie tatonate si de la care sa se obtina promisiuni ca vor actiona pentru salvarea sefului sau. Este vorba, în primul rînd, de Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Mircea Dinescu si Stelian Tanase. Recent condamnat, Sorin Ovidiu Vântu i-a avertizat pe unii dintre acestia în legatura cu faptul ca, desi primesc mari sume de bani, emisiunile realizate de ei la posturile sale de Televiziune au rating zero. Pe de alta parte, se spune ca Gabriel Liiceanu ar fi chiar interesat sa plece la Cotroceni.
Panica lui Basescu este accentuata si de comportamentul lui Vladimir Tismaneanu, care a început sa se dezica tot mai mult de unele fapte prezentate în raportul pe care i l-a comandat chiriasul de la Cotroceni. Este clar ca si Vladimir Tismaneanu simte ca sfîrsitul lui Traian Basescu este pe aproape si nu poate sa nu ia în serios reprosurile opiniei publice si ale unor apropiati ai sai.

Mihai Razvan Ungureanu practica o cenzura antiromâneasca

În ziua de 24 ianuarie, la Focsani s-a petrecut ceva pe cît de ciudat, pe atît de revoltator. Organizatorii festivitatilor au inclus în programul artistic un moment închinat Basarabiei si aspiratiei românilor catre faurirea României Mari. Ei, bine, din ordinul lui Mihai Razvan Ungureanu, asa-zisul ministru de Externe al României, acest moment a fost eliminat! A facut, micul agent, asta de capul lui? Fireste ca nu – el are niste stapîni de la care primeste indicatii si porunci. Asa ca e bine sa stim ca, în unele cancelarii, revenirea Basarabiei la Patria-Mama nu e privita cu ochi buni. Iar fostul membru supleant al CC al UTC, Ungureanu, e o unealta docila în mîna tragatorilor de sfori. Si cînd te gîndesti ca mucosul asta ocupa, abuziv, scaunul pe care au stat, cîndva, mari patrioti, ca Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Vasile Boerescu, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu…

Un cadavru politic: Traian Basescu

Surse din interiorul Palatului Cotroceni au informat ca Traian Basescu e disperat de perspectiva suspendarii sale din functie. În acest sens, el a dat ordin sa se formeze mai multe grupuri de gestionare a crizei grave pe care chiar el a provocat-o. Astfel, la SRI un asemenea grup e format din 5 oameni, fiind coordonat de Florian Coldea. Grupul de la SIE are 3 oameni, sub conducerea lui Claudiu Saftoiu. Iar grupul de la MAI e dirijat de Vasile Blaga si Virgil Ardelean. Totodata, viclean cum îl stim, Basescu va initia negocieri – la vedere, dar si ascunse – cu PSD, PRM si PC, pentru împiedicarea, cu orice pret, a actiunii de suspendare. Aseara (luni) s-a întîlnit cu conducerea PC, careia i-a facut doua oferte: una în domeniul economic (de mai multe zeci de milioane de dolari) si alta de închidere a Dosarului Seres. În acelasi timp, el a dat ordin de scoatere a tuturor dosarelor oamenilor din PSD, PRM si PC si a tuturor informatiilor compromitatoare detinute de Serviciile Secrete despre acestia, dupa care, prin intermediul Adrianei Saftoiu si al lui Virgil Ardelean, ele sa fie “sifonate” în presa. În cazul în care toate aceste manevre nu vor avea succes, Basescu îsi va juca ultima carte: el va veni în Parlament cu un Mesaj despre Starea Natiunii (pe care îl are deja pregatit), în care va trage cu toate tunurile în PSD, PRM, PC, dar si în PNL – identificîndu-le cu “zona ticalosita” a politicii românesti, ele fiind, chipurile, pline de criptocomunisti, securisti s.a.m.d. Aparitia lui e planuita la ora de vîrf, pe toate posturile de Televiziune, în direct. Exista riscul ca el sa fie dat jos de la tribuna si bagat – tot în direct – într-o camasa de forta, pe care au procurat-o mai multi parlamentari. Totodata, parlamentarii PD se tem sa intervina, datorita inferioritatii lor numerice evidente. Avem informatia certa ca PNL, indiferent de declaratiile ceva mai calme de ieri (a se vedea Ludovic Orban), va merge pîna la capat cu suspendarea si va vota în consecinta. Si PC va face acelasi lucru, chiar daca, aparent, îi va da lui Basescu sentimentul ca i-a trecut supararea si ca se mai gîndeste. La ora actuala, PSD are deja 154 de semnaturi – îi mai trebuie doar 3.

La TVR s-a produs ultima si cea mai disperatã aparitie a cadavrului politic Traian Bãsescu

1. Mafiotul nr. 1 al tãrii si-a comandat, singur, o emisiune pe postul public de Televiziune, luni seara, la orã de vîrf.
2. Lumea a vãzut un Bãsescu beat, transpirat si panicat, care a înteles cã zilele lui la Palatul Cotroceni sînt numãrate.
3. „Eu sînt deschis la dezbateri“ – a mintit el, fiindcã, de mai bine de 1 an, nu s-a mai întîlnit cu partidele parlamentare.
4. Iar a fãcut propagandã PD-ului, lãudîndu-i exclusiv pe ministrii acestui partid (Vasile Blaga, Monica Macovei, Sulfina Barbu), care, vezi Doamne, ar fi bãgat România în Uniunea Europeanã.
5. A mimat, cu viclenie, grija fatã de Sãnãtatea din România („m-a durut sufletul“) – dar de ce s-o fi operat el la Viena, dacã e asa patriot?
6. S-a trãdat, din nou, ca sef al „politiei politice“: a vorbit despre legãturile lui Mircea Geoanã cu C.P. Tãriceanu, dar a vorbit si despre interceptarea convorbirilor unor ministri, care dialogau la telefon cu „spionii”, asa cum a pomenit, recent, si despre cei 300 de membri si simpatizanti PRM care urmau sã asiste la sedinta Parlamentului din 18 decembrie 2006 – toate astea el le stie din filajul si interceptãrile telefonice, efectuate, ilegal, de Serviciile Secrete.
7. De beat ce era, a încurcat 1 ianuarie 2007 cu 1 ianuarie 2008, rostind si alte tîmpenii: „Nu voi înceta sã-mi fac atributul (?!) constitutional“; „Primesc inputuri (?!) de la populatie“.
8. Iar a insultat Parlamentul, care, în totalitatea lui, n-ar întelege cum e cu Guvernul.
9. A uitat numele interlocutoarei de la TVR, Rodica Culcer, încît a trebuit femeia sã-l salveze din încurcãturã.
10. A arãtat o fatã sifonatã si un comportament de animal de pradã care se vede, el însusi, hãituit.