Interviu cu domnul Ioan Roşca
Motto: “Nu voi accepta niciodată să mă joc de-a ştiinţa pe suprafaţa unui pamânt în care oasele celor ce au luptat şi suferit pentru condiţia mea umană ZAC BATJOCORITE DE UITARE” (Ioan Roşca)
Gabriel Gherasim: Domnule Roşca, vă rog daţi-ne câteva date biografice.
Ioan Roşca: M-am născut în 1958 în comuna Vama, judeţul Suceava. La absolvirea Liceului Petru Rareş din Piatra Neamţ (în 1977) eram pasionat de literatură, filozofie (existenţialistă) şi matematică (premii la olimpiada naţională). La absolvirea Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din Iaşi (1978-1983) eram interesat de filozofie, matematică (iarăşi am primit premii la olimpiade naţionale şi internaţionale), didactică şi popularizarea ştiinţei (am încercat întâi o lucrare de stat cu “Estetică şi Dragoste în Predarea Electronicii”…) şi teoria sistemelor (”Analiza Sistemelor Neliniare” – fiind în final lucrarea mea de stat). Din 1983, am fost angajat inginer la Întreprinderea Electronica Bucureşti – secţia Service – Piatra Neamţ.
M-am ocupat aici de cercetarea şi explicarea funcţionării şi depanării aparatelor analogice (televizoare, etc). Am pus la punct şi coordonat Centrul din Piatra Neamţ de pregătire a depanatorilor din Electronică, scriind cursuri, caiete service, sisteme de testare. Din 1986 am virat către calculatoare, punând la punct caiete de depanare şi programând soft de bază şi de aplicaţie (de exemplu sistemul de boot pentru calculatorul personal CIP-Electronica, lecţii de matematică, etc.).
Am încercat să-mi public lucrările de popularizare a fiziologiei sistemelor tehnice – dar nu am găsit interes la edituri. În paralel, am făcut intens preparaţii, explorând modul în care puteam stimula înţelegerea matematicii prin probleme făcute în “pas de deux”. Mi-am sintetizat observaţiile despre explicarea gândirii matematice şi carenţele învăţămîntului românesc în lucrarea a doua de stat (1990) cu care am încheiat Facultatea de Matematică – urmată la “fără frecvenţă”, la Bucureşti între 1984 şi 1989. Pasiunea mea pentru studiul şi practica “explicaţiei” s-a adâncit, făcându-mă să lansez (în ianuarie 1988) un manifest “neoiluminist” (prin domnul Mihai Pelin – despre care nu ştiam pe atunci mare lucru), care urma să scoată materialul afară (la Milano) pentru publicare…Acest text a stat la baza platformelor de partid (”Al Renaşterii Spirituale”, etc.) pe care le-am conceput şi propus în ianuarie 1990 – şi îmi ghidează şi azi cercetarea ştiinţifică
Citeşte mai departe: http://ro.altermedia.info/opinii/oasele-celor-ce-au-luptat-i-suferit-zac-batjocorite-de-uitare_4112.html
Sită Deasă 