Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor


Link: http://www.once.ro/

OFICIUL NAŢIONAL PENTRU CULTUL EROILOR

Oficiul National pentru Cultul Eroilor (ONCE) – infiintat in baza Legii 379/2003 privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi si a Hotararii de Guvern nr. 635/2004 (vezi si anexele nr. 3a, 3b, 3c si 4 la Normele tehnice) – este organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, aflat in subordinea Ministerului Apararii Nationale.

Oficiul este continuatorul de drept al Asezamantului National Regina Maria pentru Cultul Eroilor, iar infiintarea sa reprezinta un pas important in alinierea, in acest domeniu, a legislatiei si practicii Romaniei la cele europene.

Oficiul indeplineste functii de reglementare, consiliere, sprijin si control, reprezentare, educatie civica si de administrare a patrimoniului propriu. De asemenea, este abilitat sa caute, sa descopere si sa identifice mormintele si operele comemorative de razboi si sa organizeze sistemul national de cercetare si evidenta a mormintelor si operelor comemorative de razboi, romanesti si straine, aflate pe teritoriului Romaniei, precum si a celor romanesti din strainatate. El colaboreaza cu organizatiile neguvernamentale si cu cultele religioase recunoscute de lege si, la cerere, ofera celor interesati date referitoare la locul de inhumare de razboi.

Impreuna cu alte institutii abilitate, elaboreaza programul manifestarilor prilejuite de Ziua Eroilor, care este, potrivit legii, sarbatoare nationala.

Pentru incheierea acordurilor internationale privind regimul mormintelor si operelor comemorative de razboi, Oficiul National pentru Cultul Eroilor colaboreaza cu Ministerul Afacerilor Externe si ia masurile necesare pentru infiintarea si protejarea celor aflate in strainatate, fiind abilitat sa reprezinte Guvernul Romaniei la activitatile din afara granitei. Pentru aceasta, O.N.C.E poate finanta activitatile de infiintare si protejare a mormintelor si operelor comemorative de razboi romanesti din strainatate, in limita bugetului si potrivit tratatelor internationale la care Romania este parte.

Oficiul acorda avize pentru modificarea si stramutarea mormintelor si operelor comemorative de razboi, precum si pentru realizarea acestora din urma si acorda aprobari pentru infiintarea de cimitire si parcele de onoare cu morminte romanesti.

Oficiul este condus de un director, numit prin ordinul ministrului apararii nationale.

In exercitarea atributiilor sale, directorul emite ordine si instructiuni. De asemenea, acesta angajeaza personalul Oficiului, cu respectarea dispozitiilor legale, in limita numarului maxim de posturi stabilit prin H.G. nr. 635/2004.
 

SediuL: "CASTELUL ŢEPEŞ"

Mai putin cunoscuta astazi, cladirea denumita pitoresc "Castelul Tepes" a fost construita în anul 1906, cu ocazia organizarii, pe Campia Libertatii, a Expozitiei Generale Romane, prilejuita de jubileul a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.

Totusi, destinatia oficiala a edificiului a fost aceea de turn de apa. Din cauza ca forma rezervoarelor nu era una estetica, s-a adoptat solutia unei constructii care sa întruneasca pretentiile de arta si stil ale organizatorilor. Ca urmare, construita dupa planurile arhitectilor Stefan Burcus si V. Stephanescu, cladirea a reprodus, in mic, Cetatea Poenari, ridicata de catre domnitorul Tarii Romanesti, in locul numit Cheia Argesului, de pe plaiul Lovistei, judetul Arges.

În turnul castelului, înalt de 23 de metri si cu un diametru de 9 metri, se afla montat un rezervor de fonta cu o capacitate de 200 de metri cubi. Printr-o scara de lemn, în spirala, se urca pe o platforma de unde se pot admira parcul si panorama Bucurestilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, sustine turnul ca sa nu se prabuseasca, iar în dreapta se afla un zid crenelat de piatra, terminat în colt cu un alt turn de dimensiuni mai mici.

Începand din anii de dupa Primul Razboi Mondial, castelul a fost transformat într-un spatiu destinat Corpului de garda pentru Mormantul Ostasului Necunoscut, aflat în apropiere, în fata Muzeului Militar National. Dupa stramutarea Eroului Necunoscut la Marasesti si inaugurarea, la 30 decembrie 1963, a mausoleului din apropiere, cladirea din strada Gl. Candiano Popescu a continuat sa fie folosita de militarii destinati pazei acesteia.

Dupa 1990, cladirea a fost utilizata drept Corp de garda pentru o subunitate de jandarmi, care îndeplinea misiuni de paza la cateva institutii bancare din Capitala.

Din 30 decembrie 2004, prin Hotararea de Guvern nr. 1585, Castelul Vlad Tepes (str. Gl. Candiano Popescu nr. 6, sectorul 4) a devenit sediul Oficiului National pentru Cultul Eroilor.

Link: http://www.once.ro/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s