Globalizare


Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb.

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi economică, ale carei origini provin în special din Statele Unite, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au depaşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decât lasă să se înţeleagă. Pe masură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului-naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte.

Noii jucători au trebuit să facă faţă provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au apărut corporaţiile multinaţionale, pieţele financiare globale, organizaţiile non-guvernamentale, dar şi organizaţii criminale şi reţele teroriste internaţionale.

Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe înţelegeri formale între statele-naţiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să gasească un teren comun pentru înţelegeri care vizează problema globalizării.

Între 1910 şi 1950 o serie de schimbări economice şi politice au redus dramatic volumul şi importanţa fluxurilor comerciale internaţionale. Dar începând cu primul război mondial şi continuând cu cel de-al doilea război mondial, când au fost create FMI si GATT, trendurile s-au inversat. În mediul de după cel de-al doilea război mondial, stimulat de către instituţii economice internaţionale şi programe de reconstrucţie şi dezvoltare, comerţul internaţional a crescut brusc. Începând cu anii ’70 efectele acestui tip de comerţ deveneau mult mai vizibile atât în privinţa beneficiilor, cât şi ca efecte distrugătoare.

Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întreţesute, este util să distingem efectele globalizării în fiecare din mediile economice, politice şi culturale. Alt aspect cheie al globalizării este schimbarea în tehnologie şi inovaţie în special în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial. Mondializarea este o mişcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific – un oraş, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu internaţional, mondial, cu responsabilităţi şi drepturi la scară internaţională.

Tipuri de globalizare

Redus la conceptele economice se poate spune că globalizarea contrastează cu naţionalismul economic şi cu protecţionismul. Este înrudită cu economia de piaţă liberă si neo-liberalismul. Împarte o parte din caracteristici cu internaţionalizarea şi este deseori interschimbabilă, chiar dacă unii preferă să folosească termenul de globalizare pentru lărgirea găurilor din graniţele naţionale sau statale. Formarea satului global – o mai mare apropiere între diferite părţi ale lumii odată cu creşterea posibilităţilor de schimburi personale, întelegere mutuală şi prietenie între cetăţeni “internaţionali”, şi crearea civilizaţiei globale.

Globalizarea economică – patru aspecte se referă la globalizarea economică ce indică patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume fluxuri de bunuri/servicii, de exemplu liber schimb, fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de tehnologie. O consecinţă a globalizării economice este îmbunatăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice. FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai 1997). Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”.

În Management, globalizarea este un termen de marketing sau de strategie care se referă la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă aceleaşi maşini sau săpunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare, unor persoane ce aparţin unor culturi diferite. Această uzanţă contrastează cu internaţionalizarea, care descrie activităţile companiilor multinaţionale ori în instrumente financiare, mărfuri, ori în produse care sunt exclusiv destinate pieţelor locale.

În domeniul software, globalizarea este termenul tehnic ce combină procesele de internaţionalizare şi localizare. Efectele negative asupra companiilor multinaţionale axate pe profit – folosirea unor metode legale şi financiare sofisticate de a atinge limitele legilor şi standardelor locale pentru a controla balanţa dintre muncă si servicii ale unor regiuni inegal dezvoltate şi a le întoarce împotriva lor. Răspândirea capitalismului din ţările dezvoltate către ţările în curs de dezvoltare.

Conceptul de Globalizare se referă la micşorarea lumii şi la mărirea gradului de conştientizare a lumii ca un întreg” – Roland Robertson.

Istorie

Atâta timp cât lumea are în acelaşi timp înţelesuri tehnice şi politice, grupuri diferite vor avea istorii diferite ale globalizării. Dealtfel, în termeni generali folosiţi în economie şi economie politică este o istorie a creşterii comerţului inter-statal bazat pe instituţii stabile ce autorizează firme din diferite state să schimbe mai uşor bunuri.

Termenul de liberalizare este o combinaţie între teoria economică a liberului schimb şi îndepărtarea barierelor în care se mişcă bunurile. Aceasta a dus la creşterea specializării ţărilor în exporturi şi la presiuni care să termine o dată pentru totdeauna cu tarifele protecţioniste şi a altor bariere în faţa comerţului.

Perioada liberalizării şi cea în care aurul definea standardul economic este deseori numită “Prima eră a Globalizării”. Bazată pe Pax Britannica şi pe schimbul de bunuri în numerar, această eră a crescut odată cu industrializarea. Baza teoretică a fost munca lui Ricardo în Avantajul comparativ şi Legea generală a echilibrului a lui Say. Cei doi susţineau că ţările vor face comerţ eficient şi că orice neajunsuri temporare în cerere sau ofertă se vor corecta automat. Instituirea standardului în aur s-a realizat treptat în ţările intens industrializate între anii 1850 şi 1880.

“Prima eră a Globalizării” se crede că s-ar fi împărţit în etape odată cu primul război mondial şi apoi căzând sub criza standardului în aur spre sfârşitul anilor ’20 şi începutul anilor ’30. Ţările ce începuseră să îmbraţişeze era globalizării, incluzând nucleul European, câteva state de la marginea Europei şi câteva lăstare europene din Americi si Oceania prosperau. Inegalitatea dintre acele state dispărea în timp ce bunurile, capitalul şi forţa de muncă formau în mod excepţional fluxuri libere între state.

Globalizarea în perioada de după cel de-al doilea război mondial a fost condusă prin runde de negocieri în prima fază sub auspiciile GATT, ce a dus la mai multe înţelegeri în îndepărtarea restricţiilor asupra liberului schimb. Runda Uruguay a dus la semnarea unui tratat prin care se creează Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) cu rolul de a media dispute comerciale. Alte acorduri comerciale bilaterale inclusiv secţiuni ale Tratatului de la Mastricht şi NAFTA au fost de asemenea semnate cu scopul de a reduce tarifele vamale şi barierele comerciale.

Există şi un aer de scepticism faţă de procesele economice globale şi optimism faţă de posibilităţile de control ale economiei internaţionale şi faţă de viabilitatea strategiilor politice naţionale. Un efect deosebit de important al conceptului de globalizare a fost paralizarea strategiilor naţionale de reformă radicală, fiind privite ca imposibil de realizat din punct de vedere raţional şi al evoluţiilor pieţelor internaţionale.

Mediul şi existenţa globalizării – Concluzie

Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu, care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei ce şi-au asumat acest risc sau această răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea noastră. Se consideră că cel mai mare pericol (semnalat şi de către unii teoreticieni ai globalizării) pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul ei îi înghite pur şi simplu.

Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau internet, lumea globalizată trăieşte în acelaşi timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării societăţii viitorului.

Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi marfă (McDonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-ştiinţa invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul centrat doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum, golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este ultimul stadiu în evoluţia umanităţii sau "ultimul om". În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau elimina globalizarea.

Link: globalizare.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s