STRATEGIKON – Centrul de Studii Prospective al Fundatiei Culturale Delta


Strategikon

Centrul de Studii Prospective al Fundatiei Delta

Link: http://www.strategikon.ro

În România, din cauza unei tranziţii defectuoase şi lente, cauzate de un management politic ineficient, asistăm pe de o parte la o întârziere severă în formarea unor autentice elite politice/civice/academice, iar pe de altă parte la absenţa conştiinţei de sine a unei societăţi civile incapabile să (re)dobândească spiritul Agorei.

Canalele de schimb informaţional, de expertiză şi de persoane dintre sferele academică şi politică rămân insuficient explorate, rezultatul fiind o slabă valorificare a potenţialului de asistenţă a unui decision-making responsabil şi eficient.

În raport cu standardele occidentale, cercetarea specializată în domeniul ştiinţelor sociale este încă dezarticulată şi deficitară, iar cea în problematici specializate este quasi-inexistentă, rezumată cel mult la demersuri individuale izolate şi nevalorificate politic.

Pornind de la aceste premise, Strategikon îşi propune să amelioreze, raţionalizeze şi eficientizeze procesul de leadership, prin asistarea strategilor şi decidenţilor politici în identificarea şi soluţionarea problemelor, depăşirea provocărilor şi elaborarea şi implementarea de politici de succes; să cointereseze politic societatea civilă prin reînzestarea ei cu exerciţiul dezbaterii publice în probleme de interes social şi naţional; să faciliteze dezvoltarea unei generaţii tinere de experţi de înaltă calitate în sfera ştiinţelor sociale, permiţând astfel crearea unei reţele eficiente de cercetare şi consultanţă.

Strategikon derulează cercetări multidisciplinare policy-oriented în următoarele domenii: gestionarea şi soluţionarea conflictelor internaţionale, inter- şi intrastatale; studii strategice şi de securitate în mediile naţional, regional şi internaţional; evoluţiile politice, militare, economice şi sociale din regiunea Orientului Mijlociu; instituţii şi proceduri de management al crizelor în România; evoluţii socio-economice şi politice în România; probleme, proceduri şi soluţii constituţionale; analize şi recomandări de discurs şi politici publice; analize şi recomandări de politică internă şi externă.

Toate acestea sunt adresate decidenţilor politici de vârf, liderilor şi partidelor politice, corpului diplomatic, serviciilor de informaţii, mass media, comunităţii academice şi publicului larg

Link: http://www.strategikon.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s