“SCHIMBAREA LA FAŢĂ” A RĂZBOIULUI RECE


„Astăzi, pe primul plan sunt mijloacele netradiţionale de luptă – geofizice, psihologice, geologice, informaţionale, ultrasonice… Bineînţeles, nici armele clasice nu pot fi excluse. Dar noi [Rusia – n.AM] trebuie să ne pregătim pentru o altfel de confruntare” (Pavel Zolotarev, general-maior in rezerva, analist militar)

Diana Iane

Link: http://ro.altermedia.info/international/schimbarea-la-fa-a-rzboiului-rece_4428.html 

PREVIZIUNILE unui al treilea conflict mondial se aud din ce în ce mai des. Dar acesta este deja o realitate, doar că maniera subtilă şi total diferită de clasicele confruntări îl face aproape imperceptibil gândirii noastre stereotipice. Arme psihologice, arme meteorologice, răboiul viruşilor sunt doar câteva faţete ale acestei realităţi. Conflictele locale, în care marile puteri nu lipsesc niciodată, la vedere sau nu, împânzesc tot globul.

În termeni sugestivi, războiul rece, care a continuat cea de-a doua conflagraţie mondială, este oglindit de două evenimente aparent banale, dar care fac parte din confruntarea psihologica. Săptămâna trecută, pe 22 iunie, Bush a întreprins o vizită la Budapesta pentru a sărbători 50 de ani de la revoluţia antiocomunistă maghiară. De cealaltă parte, tot pe 22 iunie, Rusia a sărbătorit 65 de ani de la începerea “Marelui Război pentru apărare patriei”, cum îi spun ruşii celui de-al doilea Război Mondial. Ba mai mult, anul trecut, Putin i-a invitat pe preşedinţii europeni la Moscova, pentru a sărbători “victoria împotriva fascismului”. (Ca o paranteză, această victorie a fost pentru multe state, inclusiv România, extrem de dureroasă, aducându-le ocupaţia Armatei Roşii, dar asta nu i-a făcut pe şefii statelor să decline invitaţia. Doar Lituania a avut destul curaj la acea vreme.)

Iată că stafiile comunismului şi fascismului trebuie înviate, atunci când se doreste a fi create pretexte care să justifice adevăratele interese geostrategice. Mă tem însă ca nu cumva, resuscitând prea mult istoria, comunismul să nu reînvie cu adevărat. Chiar săptămâna trecută, o manifestaţie a studenţilor de stânga din Grecia a degenerat în conflicte cu poliţia. În Italia avem un preşedinte comunist, iar în Slovacia, partidele de stânga au câştigat alegerile parlamentare. O altă mişcare în rândul tinerilor a cărei evoluţie este interesant de urmărit este cea a nou createi organizaţii, Rusia noastră, care a gazduit pe 22 iunie o manifestaţie “antifascistă, împotriva xenofobiei şi a extremismului”. Amintind de mişcarea comunistă – şi vocabularul este acelaşi – avand ca obiectiv să “cultive prietenia între popoare”, Rusia noastră se pregăteşte să lanseze un ziar, “Moscova multinaţională”, alături de un post de radio, şi poate chiar o televiziune.

Un alt front rece este cel al alegerilor prezidenţiale şi parlamentare din fostele republici sovietice. Culoarea regimului politic stabileşte orientarea politicii externe a statelor. Practic, totul lasă impresia că nu mai există vot democratic, ci orchestrări de alegeri. Este cazul Ucrainei, al Belarusului şi, de ce nu, al României. Coaliţiile se fac şi se desfac, şi nici vorbă de doctrine şi ideologii politice. Stânga sau dreapta, de altfel o împărţire de natură pur teoretică, sunt termeni lipsiţi de greutate. Doar interesele partidului şi ale susţinătorilor externi contează. În acest context, se mai poate oare vorbi oare de democraţie?Rusia vrea nu numai o alternativă la NATO, dar şi una la OPEC, prin crearea unui club energetic in cadrul Organizaţiei pentru cooperare de la Shanghai (OCS). “Daca toate tarile membre OCS si cele care vor sa se alature – Iran, Pakistan si India – isi unesc eforturile de a crea o comunitate energetica, aceasta ar putea deveni cea mai puternica alianta energetica a lumii. Iar aceasta Comunitate ar putea deveni o alternativa la OPEC”, crede Gulov, adjunctul companiei de electricitate a Tadjikistanului. Vorbind despre rezervele de gaz si petrol, Gulov a reamintit ca specialistii americani au descoperit recent un imens zacamant de petrol si gaze in nordul Afgansitanului, poate cel mai mare din lume. “Iar nordul Afganistanului este sudul Tadjikistanului. De aceea, seful Gazprom a sosit imediat in Tadjikistan dupa ce stirea a devenit publica, pentru a crea o societate mixta”. (Agentia “Rusia la zi” – 18 iunie 2006)

Urmărind evoluţia internaţională, deocamdată situaţia internă a Ucrainei s-a stabilizat, coaliţia portocalie s-a refăcut. Totuşi, Moscova nu este dispusă să piardă “partida” în Ucraina, continuând să facă presiuni prin politica energetică. Chiar ieri, s-a anunţat o posibilă dublare a preţului la gazul din Turkmenistan, principalul furnizor al Ucrainei. În atari condiţii, orice economie ar intra în colaps. Ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski şi-a permis chiar să declare în stilu-i caracteristic că “Moscova trebuie să se pregătească, într-un viitor nu prea îndepărtat, să facă faţă unei Ucraine dezmembrate. Nu pentru că aşa vrem noi. Pur şi simplu acesta va fi finalul, cu asta se va încheia, după toate probabilităţile, nebunia declanşată pe maidanul din Kiev“. Letonia se înclină tot mai mult spre est, ambasadorul său la Moscova declarând săptămâna trecută că “perioada rece” a relaţiilor dintre Rusia şi Lituania s-a încheiat, aşteptându-se la intensificare cooperării mai ales pe plan economic. Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, urmează să facă o vizită în Rusia, China şi Coreea de Nord. Iată că şi Turcia, tot mai des refuzata de UE, se vede nevoită să înceapă o cooperare tehnico-militară cu Moscova, ale cărei baze se vor pune în cursul întâlnirii de pe 28 iunie dintre preşedintele turc Ahmet Necdet Sezer şi cel rus, Vladimir Putin.

În plan economic, în ultima vreme asistăm la un extrem de ciudat “lanţ de fuziuni” între mari companii transnationale, mai ales în ramurile strategice. Băncile se înghit unele pe altele, producătorii de automobile uită de rivalităţile trecutului, piaţa devenind din ce în ce mai oligarhică. Ni se vorbeşte de companii multinaţionle care poartă drapelul globalizării, dar, treptat, acestea încep să arate drapelurile diverselor puteri sau cercuri de interese ascunse. Într-un astfel de curent se înscrie şi fuziunea care a avut loc zilele trecute între compania franceză Arcelor şi Mittal Steel, apartinand cetăţeanului britanic de origine indiană Lakshmi Mittal. S-a creat astfel cea mai mare corporatie metalurgică din lume.

La licitaţie a participat şi compania rusului Alexeï Mordachov, Severstal, dar oferta sa a fost refuzată. Evenimentul a fost comentat de ministrul rus al energiei care a spus că “Nu vreau să văd în asta un semn de ruso-fobie, la adresa economiei ruse revigorate”. Aşadar, noua confruntare geopolitică se face sub paravanul unor societăţi aşa-zis“multinaţionale”. Să nu uităm că industria metalurgică este de importanţă strategică în fabricarea de armament. China şi Rusia fac presiuni asupra producătorilor din diverse ramuri să fuzioneze, spre a-şi spori păuterea de negociere şi de pătrundere pe noi pieţe. Compania petrolieră rusă Lukoil, prezentă şi în România, a anunţat că intenţionează să intre pe piaţa din Turcia, unde vrea să câştige o cotă de piaţă de peste 15% şi să construiască o rafinărie.

În acelaşi timp, Gazpromul rusesc câştigă tot mai mult teren pe piaţa britanică a distribuţiei de gaz, achiziţionând companie după companie. Printre acestea se numără Centrica – unul dintre jucatorii importanti -, Pennine Natural Gaz Ltd dar şi… o companie privată cu numai 6 angajaţi (sic!).

Companiile sunt noile arme de acaparere a puterii de influenţă. Şi, ca un amănunt, indianul Mittal este cel care deţine Sidex Galati, în timp ce Alro Slatina, marele producător de aluminiu, aparţine unor “investitori ruşi”. Ca şi în vremea războiului rece, confruntarea, de orice natură ar fi ea, se duce pe teritoriul altor state.

În ceea ce ne priveşte, în curând o să descoperim pe propria piele ce fes portă “investitorii strategici” pe care i-am invitat să cumpere cu 1 $ felii din tortul numit România. Rafinările de la Ploieşti, care au reprezentat punctul nostru forte în negocierile cu Marile Puteri pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost vândute. În cazul unui viitor conflict, nici una din industriile de interes naţional nu mai sunt sub controlul statului. Efectele privatizării dirijate din afară ne arată o ţară a nostră în care suntem complet străini, următoarea etapă a înstrănării fiind cumpărarea pământului de către investitorii stăini [dreptul străinilot de a cumpăra teren în România a fost introdus prin noua Constituţie n.a.]. DA pentru Constituţie ne-a adus un NU pentru români. Dacă înainte se lupta cu arma, acum se luptă prin achiziţii strategice în domeniul economic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s