BATALIA PENTRU ELIBERAREA BASARABIEI SI BUCOVINEI DE NORD


Link: http://www.ziarultricolorul.ro/intern.html?aid=1600

În aceste zile, se împlinesc 65 de ani de la desfasurarea faimoasei batalii victorioase a celor 33 de zile pentru eliberarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, de sub comanda de capetenie a generalului Ion Antonescu, proclamat recent între primii 10 Mari Români ai tuturor timpurilor, pentru ca, în replica ofensatoare a demnitatii si credintei nationale, bustul sau sa fie, imediat, demolat chiar din preajma zidurilor propriei ctitorii „Sfintii Împarati Constantin si Elena” din Bucuresti. Este, neîndoielnic, cazul ca, peste toate disputele sterile de politica interna si externa, lipsite de temei si de perspectiva, sa revenim asupra paginilor de exceptie ale trecutului nostru.
S-a afirmat (si nu mai revin, pentru ce si cum), din primul moment, implicarea României la 22 iunie 1941 în cel de-al II-lea razboi mondial pentru eliberarea provinciilor istorice din Est si Nord si pentru anularea amenintarii comuniste – pentru atît si pentru nimic mai mult, nu cum s-a exprimat plastic, la 1916, în împrejurari asemanatoare, stralucitul Nicolae Iorga – a reprezentat una din clipele astrale ale trecutului nostru, precum, altcîndva, 1600, 1859 sau 1918. Discutiile si toate cercetarile din ultimele decenii referitoare la cauzele îndepartate sau imediate ale razboiului, analiza conditiilor concrete în care ostilitatile româno-sovietice au devenit inevitabile s-au dovedit si vor ramîne, oricînd, extrem de interesante si de utile, iar nicidecum, dupa cum se afirma cîndva sau dupa cum ar mai dori careva azi, provocatoare si, mai ales, nostalgice. Înca în urma cu exact 62 de ani, la Fribourg (Elvetia) si la Paris, sub egida comuna a Editurilor Egloff si Librairie Universelle de France, marele diplomat Grigore Gafencu a tiparit o carte care avea sa se înscrie pentru cîteva decenii în top în istoriografia mondiala, devenind una dintre lucrarile de referinta privitoare la „preliminariile” Razboiului din Est, din 1941-1945. Beneficiar al unor solide studii si informatii si al unei experiente netagaduite în domeniul diplomatiei române si europene, el însusi un stralucit practician si un excelent memorialist al perioadei 1939-1941, Gafencu, cum era si firesc, a insistat asupra originilor razboiului româno-sovietic din 1941, depistînd, asadar, cauze care, în timp, coborau cel putin pîna spre anul 1812, cînd, în urma faimoasei Paci de la Bucuresti, Rusia a ocupat Basarabia. Iar, cu referire la cauza imediata a conflictului din 1941-1945, Grigore Gafencu, în raportul diplomatic întocmit dupa încheierea misiunii lui din 1940-1941 la Kremlin si insistînd asupra ultimei întrevederi cu V.M. Molotov, la doua zile dupa interventia starii de razboi între Bucuresti si Moscova, reclama tonul categoric, inadmisibil în raporturile oficiale, în care seful diplomatiei de la Moscova i-a reprosat: „România nu avea dreptul sa rupa pacea cu URSS (subl. ns.)”. Intervenind cu demnitate, trimisul Bucurestilor, dupa cum pretinde, a observat ca, din contra, dupa ce ulterior „brutalului ultimatum” din iunie 1940  Kremlinul ocupase Basarabia, Bucovina de Nord, Tinutul Herta si mai multe ostroave din zona Gurilor Dunarii, „Uniunea Sovietica a distrus în România orice simtamînt de siguranta si de încredere si a trezit îndreptatita teama ca însasi fiinta statului român este în primejdie. Am cautat atunci un sprijin în alta parte (la Germania). Nu am fi avut nevoie de acest sprijin si nu l-am fi cautat, daca nu am fi fost loviti si daca nu ne-m fi simtit amenintati (…). Lovitura cea dintîi, care a zdruncinat temelia unei asemenea Românii (independente), chezasie de siguranta si de pace, acoperire fireasca si atît de folositoare a unui hotar întins si însemnat al Rusiei, a fost data, din nenorocire, de guvernul sovietic. Cele ce se întîmpla azi (razboiul!) sînt urmarile acestei nenorociri care a dus acum la un razboi între doua popoare care niciodata în istoria lor nu au luptat unul împotriva altuia”. Astfel ca declansarea ostilitatilor, calificate de autoritatile de la Bucuresti, în evident scop propagandistic, drept începutul Razboiului Sfînt, a provocat un entuziasm cvasi-general în rîndurile opiniei publice nationale. Generalul Platon Chirnoaga, autorul celei dintîi istorii serioase consacrate conflictului din Rasarit, a retinut, ca analist si ca participant, ca „acest razboi era dorit de toata natiunea româna, pentru ca prin el se vedea de toti salvarea neamului de sub permanenta amenintare ruseasca”. Un alt analist si martor ocular, Constantin I. Kiritescu, acelasi care, dupa 1918, a publicat faimoasa trilogie privind Istoria razboiului pentru întregirea României – 1916-1919, s-a dovedit mai reticent, consemnînd ca reactia provocata în rîndul opiniei publice în urma razboiului „a fost mai curînd un simtamînt de strîngere de inima, decît o explozie de entuziasm”. Subliniind ca întelegem motivele unei atare observatii, trebuie consemnat, totusi, ca la 22 iunie 1941 entuziasmul tarii a fost sincer si plenar, în nici un fel trucat. Ceea ce se petrecuse, la numai un an dupa pierderea tinuturilor istorice, era pur si simplu neasteptat si incredibil pentru cei mai multi, astfel ca, în prima ordine, ambele proclamatii catre tara si Armata ale generalului Ion Antonescu, presedintele Consiliului de Ministri si Conducatorul Statului, au avut un ecou imediat si imens, mai cu seama ca, intervenind prin surprindere si fiind excelent scrise, adresate de-a dreptul inimilor românilor simpli, raspundeau direct asteptarilor tuturor. A intrat, deja, în legenda îndemnul lui Antonescu, adesea invocat în cazul unor conditii imposibile: „Ostasi, va ordon: Treceti Prutul!”. Mai ales ca ordinul exprima, fara nici o retinere, scopul chemarii la razboi: „Zdrobiti vrajmasul din rasarit si miazanoapte. Dezrobiti din jugul rosu al bolsevismului pe fratii nostri cotropiti. Reîmpliniti în trupul tarii glia strabuna a Basarabiei si codrii voievodali din Bucovina, ogoarele si plaiurile voastre”. Proclamatia catre tara relua ideea, subliniind ca Razboiul Sfînt ce începuse se purta „nu numai pentru recladirea drepturilor nationale, dar si împotriva celui mai mare dusman al lumii: bolsevismul”. Presa acelor zile, peste diferentele de nuante si dispozitiile primite din partea Puterii, a reflectat veridic si din belsug maretia clipelor. Relativ la atitudinea fata de razboi, ea avea sa se desprinda categoric din rezultatul referendumului national de la 9 noiembrie 1941, cînd, cu 3.481.311 voturi pentru si doar 74 voturi contra, natiunea si-a exprimat aprobarea pentru tot ce înfaptuise pîna atunci „guvernarea dezrobitoare a Maresalului Antonescu”. Telurile campaniei din Rasarit au fost expuse, din prima clipa, nu numai prin proclamatiile lui Ion Antonescu, dar si prin inspiratul Cuvînt rostit la Radio Bucuresti în miezul zilei de 22 iunie 1941 de catre Mihai Antonescu, deja omul nr. 2 al regimului, urmat, în curînd, de alti lideri civili si militari sau de corifeii spiritualitatii nationale. În fond, ceea ce a contat decisiv a fost credinta în misiunea ostasului de pe front. Sa exemplificam, în context, cu cîteva „voci” dintre cele incluse de scriitorul Al. Lascarov-Moldovanu în cunoscuta-i antologie de razboi. Astfel, locotenentul I.N.D. comunica prietenului sau Tatunu din Bucuresti: „…Nu e usor razboiul (…), dar ne tinem cu sufletul tare ca luptam pentru cruce si credinta, pentru mai multa dreptate si atît de asteptata înnoire a omului”. De asemenea, capitanul de cavalerie E.I., adresîndu-se mamei, o implora: „…si sa fiti convinsi ca noi aici (pe front) zidim serios si puternic temeliile unei Românii mari si frumoase, asa cum dorim cu totii”. În ceea ce-l privea pe maiorul M.C., acesta, destainuindu-se capitanului I.P., îi vorbea deja de „victoria finala”, în vreme ce sublocotenentul N.C., mai optimist, îi comunica fratelui sau G.C. din Bucuresti: „Ne apropiem de visul nostru al tuturora: victoria totala”! Cu scopul marturisit de a oferi cititorului informatii inedite, intentionam sa stabilim un cadru precis de cercetare. Din extrem de numeroasele mesaje (cu predilectie, telegrame si scrisori) transmise generalului Antonescu pentru fapta de la 22 iunie 1941, am retinut un numar de 15, schimbate prin excelenta între personalitati marcante ale timpului si Conducatorul Statului pe tema semnificatiilor multiple si majore ale evenimentului investigat. Mentionam ca am selectat corespondentele primite/trimise sau schimbate între generalul Antonescu si urmatorii: Regele Mihai I; Patriarhul României Nicodim; Episcopul Dobrogei Gherontie; Valer Pop, fostul fruntas PNT, implicat în negocierile finalizate cu impunerea Dictatului de la Viena din 30 august 1940; profesorii Facultatii de Litere a Universitatii din Bucuresti (unii membri sau viitori membri ai Academiei Române), în frunte cu decanul în functie, prof. Alexandru Marcu – I. Andriesescu, N. Banescu, Gh. I. Bratianu, T. Capidan, D. Caracostea. N. Cartojan, Stefan Ciobanu, N. Florian, C. C. Giurescu, D. Gusti, I. Nistor, Gh. Oprescu, I. Petrovici, M. Ralea, Al. Rosetti, I. D. Stefanescu s.a. (în total – 30); prof. Stefan Ciobanu, în nume personal; prof. I. Simionescu, presedintele în exercitiu al Academiei Române; dr. Daniel Ciugureanu, luptator basarabean pentru Unire, fost ministru al Basarabiei; prof. N. Smochina, originar de peste Nistru si presedintele „Asociatiei Românilor Transnistreni”; Mitropolitul Ardealului Nicolae Balan; dr. W. Filderman, presedintele în exercitiu al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din România; prof. M. Manoilescu, fost ministru de Externe, negociator si semnatar pentru România, alaturi de Valer Pop, al Dictatului de la Viena; general Stefan Panaitescu¸ prof. Al. Procopovici, în fruntea unui grup de refugiati bucovineni stabiliti la Sibiu. Dintre mesajele luate în considerare, cele mai multe erau datate chiar 22 iunie 1941, în vreme ce ultimul, din 28 iulie 1941, a fost transmis lui Antonescu de catre Mihai I, imediat dupa ce „vitezele trupe româno-germane au alungat peste Nistru armatele comuniste si au reîntregit pe vecie tara Moldovei”. De remarcat ca, o data cu felicitarile adresate Conducatorului Statului pentru actiunea militara si politico-diplomatica declansata, chiar daca în colaborare cu A. Hitler, expeditorii au insistat, fiecare separat sau combinat în cuprinsul aceluiasi mesaj, asupra problemelor esentiale ale Razboiului din Est, ceea ce dovedea cunoastere profunda si realism în abordarea situatiei existente. Astfel, în primul rînd, s-au impus avantajul obtinut prin initiativa în razboi, scopul fundamental al campaniei, în mod concret facîndu-se apel la: * reîntregirea hotarelor românesti si, concomitent, rapunerea bolsevismului (Valer Pop); * reîntregirea Sfintei tari a lui Stefan cel Mare (Mihai I); – dezrobirea Basarabiei (Stefan Ciobanu); * eliberarea României dintre Prut si Bug (dr. Daniel Ciugureanu); * recucerirea provinciilor pierdute (dr. W. Filderman); * reîntregirea Tarii (general Stefan Panaitescu, grupul bucovinenilor din Sibiu, prof. I. Simionescu s.a.). În al doilea rînd, cu referire la destinul eforturilor viitoare, necesare atingerii scopului final al razboiului, majoritatea personalitatilor mentionate au prognozat ca efectul interventiei Bucurestilor consta în atingerea acestor obiective: * România Mare si vesnica (Episcopul Gherontie, Valer Pop); * marirea tarii, pentru a se reuni toti fratii (prof. N. Smochina, mitropolitul Nicolae Balan s.a.). Dintr-o asemenea perspectiva, Ion Antonescu se impunea – în viziunea prof. M. Manoilescu – drept un reparator al istoriei. În context, nu au lipsit, se întelege, urarile pentru un sfîrsit glorios al ostilitatilor, de care depindea, categoric si exclusiv, atingerea obiectivului fundamental al razboiului – reîntregirea tarii. S-a apelat la formule de tot felul, care de care mai optimiste: victorie deplina (Patriarhul Nicodim); victorie, pentru ca Patria sa ajunga a-si exprima plenar vrerea (prof. Al. Marcu si colegii sai de la Universitatea bucuresteana); tot victorie, pentru ca granitele sa fie fixate… pe vecie (Mihai I); izbînda deplina (prof. N. Smochina). Pe de alta parte, în ceea ce-l privea pe Ion Antonescu, acesta – raspunzînd mesajelor receptate – si-a exprimat acordul fata de expeditori, în sensul ca acestia întrevazusera cu temei rostul Razboiului Sfînt în directiile juste si naturale proclamate oficial, adica: * pentru refacerea Patriei si biruinta Crucii (raspuns Patriarhului Nicodim); * pentru refacerea Patriei mutilate si rastignite pe timp de un an pe crucea tuturor suferintelor (raspuns lui Valer Pop); * alungarea întunericului, prin zdrobirea comunismului (raspuns prof. I. Simionescu); * în fine, replicînd Mitropolitului Nicolae Balan, Ion Antonescu definea în chintesenta Razboiul Sfînt, „în care fiii tuturor tinuturilor românesti lupta biruitor pentru reîntregirea Patriei si pentru dezrobirea fratilor rapiti”. Este de la sine înteles ca, în conditiile date, din partea Conducatorului Statului si Comandantului de Capetenie al Armatei Române nu puteau si nu au pornit, catre toti admiratorii si suporterii sai de moment, în afara de consideratiile specifice fiecarui mesaj primit, decît asigurari ferme de încredere în victoria pe Frontul de Est! În acest sens, pilduitor ramîne mesajul adresat lui Mihai I de pe front, la 23 iunie 1941, ca raspuns la telegrama din ajun a suveranului: „Multumesc respectuos Majestatii Voastre pentru cuvintele de îmbarbatare si de apreciere cu care ati cinstit Armata si pe mine. Fiti sigur, Majestate, de devotamentul nostru. Pentru tara si pentru Majestatea Voastra ne batem. Pentru tara si pentru Majestatea Voastra trebuie sa învingem”. Pentru a încheia, precizam ca am selectat cel mai frumos schimb de mesaje realizat, în împrejurarile relatate de Ion Antonescu si unul dintre corespondentii sai. Este vorba, în opinia noastra, de telegramele semnate de Valer Pop si Ion Antonescu, la 22-23 iunie 1941: „În clipa cînd – transmitea Valer Pop – se savîrseste întîiul si cel mai însemnat act pentru reîntregirea hotarelor românesti, Va urez, adînc emotionat, sa conduceti Tara si Armata la cele mai înalte culmi ale gloriei prin rapunerea bolsevismului, a celui mai crunt dusman al nostru si al omenirii. Traiasca România Mare!”. Conducatorul Statului n-a întîrziat sa raspunda: „Va multumesc pentru simtamintele si bunele urari ce-mi adresati la savîrsirea întîiului pas pentru refacerea Patriei mutilate si rastignite timp de un an pe crucea tuturor suferintelor”. În concluzie, avînd în vedere personalitatea semnatarilor mesajelor examinate si valoarea intrinseca a documentelor, dintre care unele sînt cunoscute de vreme ce, integral ori fragmentar, au aparut în presa epocii, se impune sa relevam ca, o data în plus, capatam probe si argumente în masura sa evidentieze – daca mai era necesar? – caracterul drept si justificat al razboiului declansat de România la 22 iunie 1941

Anunțuri

8 gânduri despre “BATALIA PENTRU ELIBERAREA BASARABIEI SI BUCOVINEI DE NORD

  1. Antonescu este prin definitie cel mai mare erou al Romaniei. Rusine celor care nu il agreeaza. Trebuie sa luam atitudine sa redevenim ce am fost

  2. in 39 bunica mea a plecat cu familia din satul davideni , undeva pe langa storojnet, pentru a se refugia din calea rusilor. a facut razboiul intr-un lagar de concentrare pe langa bremen, germania. in 45 s-a intors in romania , de ar fi stat acolo:). 6 ani a reusit sa pastreze amintirile de familie, numa ca a reusit un roman neaos sa o lase fara nimik in tren pe la focsani,,,de ce ziceam ca mai bine ramanea acolo. ideea este ca in vara asta vreau sa ajung si eu in satul bunicii mele si nu prea stiu la ce sa ma astept de la ucrainieni.

  3. il declaram pe antonescu crimnal de razboi….rusine sa ne fie
    il ridica unii in slavi pe Regele Mihai……rusine sa le fie….a fost un las increzut, dornic de putere, usor de prostit de oameni cu nu prea multa carte.
    rusii il sslavesc pe ‘tatuca Stalin’…..imi este sila….stalin dupa parerea mea a fost cel mai mare criminal al tuturor timpurilor. nu cred ca a mai reusit sa omoare cineva oameni cati a reusit sa omoare stalin cat timp a domnit. si rusii au voie sa-l selebreze, sa-i ridice statuii, sa-l cinsteasca ca pe un fost lider de stat? Hitler a fost mic copil pe langa Stalin.

  4. Eu locuesc in R.Moldova.am un proesc de scris la istorie despre ani 1940-1941.in fine am descoperit multe lucruri care nici hanar nu am..am reusit sa scriu 2o de pagini A4 despre anul asta si mai este mult de scris,pot sa confirm ca datorita lui Antonescu sa eliberat basarabiea de jugul comunistilor,si deportarile staliniste fiind numite Crima contra umanitati.nu am trait in ani acea si nu stiu daca e sigut tot ce si cum e scris.dar nua mi-e calar chiar rusi si puterile comunistea me-au dezmebrat pamintul natal.taniusha 16 ani 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s