POVESTEA OSTEANULUI


Acasa am ajuns tarziu,
Sa ma iertati, cinstite fete,
Dar lung e drumul prin pustiu
Si nu e nimeni sa te-nvete.

Manat de vant, batut de dor,
Calcat-am zarea-ntinsa,
Prin lung pustiu, ratacitor,
Ostean din tara-nvinsa.

Singuratati de om tacut
M-au insotit pe cale,
M-a-nconjurat pustiul mut
Si-a neamului meu jale.

In fata Sfinxului am fost
Si-am pus o intrebare:
Au are ori nu are rost
Sa ne catam scapare?

El mi-a raspuns, cu ochii goi
Privind in zari celeste:
Samanta de scapare-n voi
A inflorit si creste.

Mai fost-am la un Munte Ascuns,
Unde stramosi de sange
Pastrau al semnelor raspuns,
Sa aflu de-om invinge.

Am pipait cu ochi de dor
Al pesterilor pantec,
Pe care semnele de zbor,
Ca un stravechi descantec,

Vorbesc cu glasuri de eroi
Plecati din asta lume
De cine-am fost odata noi
Si ce purtam in nume.

Astfel aflat-am, om sarac,
Nascut din vechiul sange,
Ca semnul sfant de geto-dac
E semnul care-nvinge.

Acasa am ajuns tarziu.
Iertare voua, oameni buni,
Dar lung e drumul prin pustiu
Si lunga-i calea la strabuni.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s