Despre „MIRCEA CĂRTĂRESCU”


ANTINAŢONALISTUL ANTIUDEMERIST MIRCEA CĂRTĂRESCU
Autor:  Marius Mioc

“Nu mai am nici un strop de simpatie pentru UDMR” îşi începe Mircea Cărtărescu articolul din “Jurnalul Naţional” din 20 decembrie 2005. Este tactica recentă a multor antinaţionalişti, de a critica UDMR pentru a cîştiga credibilitate. Articolul ne dezvăluie limitele intelectuale ale lui Mircea Cărtărescu, incapabil de a pricepe un fenomen al lumii moderne: naţionalismul.

“Nu înţeleg [de] ce le trebuie maghiarilor universitate în limba maghiară (oricum o limbă fără circulaţie, ca şi româna) şi de ce românii se opun acestei năstruşnice idei”, scrie Cărtărescu, confirmînd încă o dată că, pentru poeţi, faptele concrete n-au nici o importanţă, ei trăiesc în lumea lor poetică în care răzbate foarte puţin din ceea ce se cheamă lumea reală. De ani de zile ungurii din România au învăţămînt universitar în limba maternă, există chiar şi universitate integral maghiară (“Sapienta” în Cluj, Tîrgu Mures, Miercurea Ciuc, “Partium” în Oradea). Dar, şi de s-ar înfiinţa în România 100 de universităţi maghiare, asta n-ar împiedica antişovinii de meserie să deplîngă înverşunarea cu care românii se opun învăţămîntului maghiar. Învăţămînt universitar în limba maghiară exista chiar şi în epoca Ceauşescu, e adevărat, nu pentru toate specializările, dar azi puţine sînt meseriile în care un ungur din România nu se poate pregăti, pe teritoriul României, în limba maghiară. Asta nu-l împiedică pe Mircea Cărtărescu să afirme că “românii se opun” învăţămîntului în limbă maghiară, “oricum o limbă fără circulaţie, ca şi româna”. Dar oare acceptă Cărtărescu nevoia învăţămîntului în limba română? Dînsul nu dă un răspuns dar subliniază lipsa de circulaţie a limbii noastre.

Link: http://ro.altermedia.info/minoritati/antinaionalistul-antiudemerist-mircea-crtrescu_3153.html

„Literatura lui Mircea Cărtărescu e o marfă proastă, pentru obsedatii sexuali, care se masturbează“ – Autor: Corneliu Florea, Winnipeg-Canada

Motto: „Pe la 3-4 ani, mama îmi spunea o istorioară. Un evreu îsi trimite copilul la un cioban ca să-l învete o limbă românească pură. După cîteva luni, bate cineva la usă: «Sînt eu, ciubanul, ti-am adus cupilul». Rîdeam de pronuntia aceea ciudată. Dar ce era un evreu? Mama n-a stiut să-mi explice“. (Mircea Cărtărescu)

În anul cînd se năstea Mircea Cărtărescu – colegul meu de bancă, de la Liceul Loga, Constantin Mares, român după nume, evreu după mamă, ne-a spus „istorioara“ de mai sus, într-un joc de accente de mare efect. La vremea aceea, în anul 1956, nu spuneam „istorioare“, ci bancuri cu evrei, care circulau cu duzinele, erau libere si savurate, dar cele mai multe erau scoase si spuse de evreii însisi. Nu se punea problema de antisemitism, ca acum! De fapt, din cel de fată, afară de „pronuntia aceea ciudată“ de atunci, Mircea Cărtărescu nu a realizat nici acum, la maturitate, că e luat în derîdere ciobanul, nu evreii!

Citind articolul „O vină istorică“, al lui Mircea Cărtărescu (M.C.), mi-am adus aminte de acei ani, cînd aveam cartele pentru alimente si îmbrăcăminte, cînd liceul românesc se transformase în „scoala medie de 10 ani“, si singura masină care circula noaptea în cartierul nostru timisorean era duba neagră. Eram o tară ocupată, subjugată. Am remarcat respectuosul gest al autorului fată de mama sa, scriind cuvîntul cu literă mare, dar am rămas perplex (după atîtia ani de viată, mi se întîmplă tot mai rar) să aflu că mama sa nu a stiut să-i explice ce este un evreu! Nu se poate să spui asa ceva despre o mamă bucuresteană din acea perioadă, pentru că anihilează istoria, realitatea socială, o lume bucuresteană care era acolo dinainte de război si după aceea. Anihilează si litera mare de la începutul cuvîntului mamă! Se poate, dragă Mircea Cărtărescu? Rămîie vorba între noi, dar si ciobanul din crestetul Carpatilor stie ce este un evreu… În articolul „O vină istorică“ publicat în „Jurnalul National“ din 5 iulie 2005, M.C. străbate întreaga distantă din copilăria sa pînă în zilele de astăzi, cu istorioare (bancuri cu Itzic si Schtrul), parabole (interesante) cu profunde indignări împotriva antisemitismului (foarte frumos, apreciabil si lăudabil, numai că anumite constatări reale despre evrei nu înseamnă antisemitism), relevatii despre vina românilor fată de evrei, si trage concluzia că „avem datoria să ne recunoastem vina istorică fată de evreii din România, ca un prim-pas spre recîstigarea onoarei noastre de popor civilizat, european“. Mă rog, asta-i concluzia sa, opinia sa, este dreptul său inviolabil de expresie. Dar ce ne facem cu ciobanul? Fiindcă si ciobanul face parte din poporul român si are dreptul inviolabil de expresie: „Apoi, domnule Mircea Cărtărescu, io-s român si nu mă simt vinovat fată de evrei! Eu nu le-am făcut nici un rău. Nici fiu-meu, care-i tot cioban, de vîrstă cu dumneata, nu le-o făcut nimic niciodată! Şi eu, si el avem necazurile noastre si alte vine, nu ne mai pune si dumneata una în spate! Că nimeni nu ne-a întrebat pe noi, atunci, demult, la război, ce să facă cu evreii! Opriti-vă la domnii care au condus lumea atunci, care tăiau si spînzurau cum vroiau, nu noi, poporul român“. Are dreptate si ciobanul, spune si el o parte de adevăr. Este indignat că, după 65 de ani, să vină un poet răsfătat si agătat de scara cătărării si să-l învinovătească, să-i vorbească de „onoarea noastră de popor civilizat, european“. Expresie obsolut nelalocul ei, umflată, tipică de pe malul bucurestean al Dîmbovitei, împrumutată din cliseele lui Andrei Plesu, Liiceanu si Patapievici! Expresia de mai sus este necivilizată si nedemocrată, pentru că lasă de înteles că europenii ar fi mai cu mot, superiori altora de pe alte continente. Dar asa se manifestă spuma bucuresteană (îsi spune elită), obsedată să pară euro-atlantică pură, încît s-au redus intelectual la o singură idee fixă: intratul în Europa. Ideea-i fixă, personal sau implantată să fie fixă zi si noapte, spuma bucuresteană a devenit de ani de zile simbriasă-trîmbitată asurzitoare, să nu se mai audă nimic altceva în jur. Privind-o, îti aminteste, desi nimeni nu mai vrea să-si amintească, de fixomanii constructiei comunismului. Spumă de val murdar, atunci si acum! În paranteză, dacă cineva le-ar spune: „Linistiti-vă, sînteti în Europa de cînd Apollodor din Damasc a făcut podul peste Dunăre. E rîndul vostru să faceti ce au făcut romanii în urmă cu 2.000 de ani: ordine si muncă“, atunci să vezi reactie isterică! Cum îndrăzneste cineva din afara Bucurestilor să-i învete ceva pe ei, care-s toti poeti talentati, eruditi de la Ştefan Gheorghiu si 22-GDS, sau filosofi ca Plesu si Liiceanu! Pardon, scuzati, a fost o scurtă paranteză… dacă începeau românii cu poduri si autostrăzi, cu lege si curătenie, azi ne-ar ruga UE să ne afiliem la ea… Dar, să ne întoarcem la ciobanul nostru si la M.C., care este un nou trîmbitas al holocaustului în fata intrării Institutului „Elie Wiesel“, unde cercetarea-i gata aranjată, mai e nevoie, de ochii lumii, de cercetători-trîmbitasi autohtoni. Şi M.C. îsi scrie curriculum vitae în acest articol pe care-l încheie cu: „…caut antisemitismul în cele mai ascunse zone ale mintii mele, să-l localizez, să-l izolez. Abia în acest fel voi fi liber de el“. Bravo, M.C., asa să faci! Ti se vor deschide portile împărătiei! Sigur că acest final-angajament este un îndemn pentru toti românii, din tară si diasporă, să facă la fel ca tine! Mobilizator îndemn! Nu stiu cum va fi cu ciobanul… El nu-i oaie de turmă. El e baciul lor… Şi nu a trecut mult si citesc într-o notă din „România liberă“ că „Tîrgul de Carte Bucuresti s-a închis“ si lui M.C. i-a fost decernat premiul AER (pardon, Asociatia Editorilor din România) pentru cartea „De ce iubesc femeile“. Bravo, M.C., vezi cum s-au deschis portile împărătesti/împărătiei, dacă stii cum si unde să trîmbitezi? Dar asta nu-i tot, mai aflăm din nota RL că: „Pe lîngă cei trei boieri ai mintii, a apărut al patrulea“. Ceilalti, Andrei Plesu („Despre îngeri“) H.R. Patapievici („Omul recent“) si Gabriel Liiceanu („Usa interzisă“). „Ce supra-academică nominalizare“, care va stîrni puternice reactii printre scriitorii marii Uniuni, dintre care unii vor face angină pectorală de ciudă, aflînd că numai patru sînt boieri ai mintii, si ăstia toti aliniati de-a-lungul cheiului dîmbovitean, nici un provincial, nici un parizian! Păi, cine este de vină, dacă nu si-au căutat antisemitismul în cele mai ascunse zone ale mintii si, găsindu-l, nu l-au lichidat! Au stat, asa, deoparte, măreti, ca ciobanul pe crestele Carpatilor. M.C. este istet, a prins vremurile de-un picior, îmi place. Dovada este că a doua zi m-am urcat în avion, am trecut Oceanul, am cumpărat „De ce iubim femeile“ – are 135 de grame, mi l-au cîntărit la controlul bagajelor pe aeroport – si am decolat înapoi. Zbor la 11.000 de metri, afară, la înăltimea asta, sînt minus 56 de grade Celsius, înăuntru ni se serveste „vegetarian pasta“ si un vin prost si cu portia. Renunt, pun mîna pe creion si mă apuc de cartea celui de-al patrulea boier al mintii. (Pe ceilalti trei boieri i-am devorat pe sărite, fiindcă îmi dădeau indigestii, în plus, am dreptul să aleg numai ce-mi place, sînt liber.) Cartea, de 135 de grame, începe cu o mărturisire: „Aveam tîmpitul obicei de a vorbi în citate“ (ceilalti trei boieri ai mintii îl au si acum), iar la pagina următoare aflăm: „Am rămas acelasi jerk“ (zice pe englezeste, să nu înteleagă ciobanul ce este, dar acesta si-a dat seama că-i smucit, de cînd a început să-si caute antisemitismul cu lumînarea aprinsă prin minte), după care intră în tema despre femeile cu care s-a culcat pe unde a apucat, si cum. Asta este în esentă cartea care s-a vîndut mai bine decît cele ale celorlalti boieri ai mintii pe malul bucurestean al Dîmbovitei. Să nu uit, că vreau să mă iau cu altele, după orgasm M.C. face mici filosofii, banale de cînd lumea, dar acum era rîndul lui. Îsi aduce aminte si de „bancuri idioate“ pe care le împărtăseste cititorilor. Dar să intrăm mai în adînc: „… eu aveam 23 de ani si pe futelnita mea nu venise nici o femeie“, si se consolează ca Huxley, alt boier al mintii, dar de pe altă gîrlă, care a fost băiat mare pînă la 26 de ani. În sfîrsit, a venit ziua mult-asteptată si a devenit bărbat în mirosul de tocană al garsonierei în care si-a pierdut virginitatea cu Irina, care va deveni securistă. Nici nu se putea altceva, doar acum a venit momentul să întoarcem roata istoriei si din apărătoarele clasei muncitoare, să le facem curvele-curvelor. Pe toate! Apoi, după Irina, începe să-si deschidă o agendă cu ejaculările sale, un fel de jurnal de futelnită, ca să-i folosim expresia. Şi iată-l si pe malul Senei, în sezonul în care „Parisul pute a pipi si a languste“, găzduit la un algerian si o româncă, aceasta, în ultima seară, invitîndu-l să aibă o partidă de sex în trei. În această situatie, boierul mintii se luptă cu hormonii dezlăntuiti de grappa care îi ataca întruna constiinta. Scenă mare, emotii tari! Vine stewardesa cu „fruit juice“ si mă întrerupe tocmai cînd aflam că M.C. era într-o tabără de tineri scriitori, „pe undeva, prin Banat… înfundat pînă în gît de mizeria sexului… cu o poetă nimfomană… care în acelasi timp s-a dat oricui i-a spus vino“. De data asta am lăsat cititul, am luat sucul si am rămas pe gînduri. Chiar asa: cîti ani am eu de am timp de irosit cu asemenea pagini scrise pentru elevii ajunsi la pubertate sau adolescentii întîrziati? Dar cîti ani are M.C.? Uite, împlineste 50 de ani! La 50 de ani, si întîrziatii se maturizează, dar M.C. scrie de parcă a rămas din punct de vedere psiho-sexual în stagiul falic (între 3 si 6 ani), după teoria lui Sigmund Freud! Ce dracu’, nu si-a publicat jurnalul de futelnită pînă la 30 de ani, mai era o scuză! Nu se putea atunci, acum a dat lovitura publicitară la grupa mică. A vîndut peste 40.000 de exemplare. Bravo lui, boier s-a făcut! Oare, chiar e multumit de el? Dacă da, înseamnă că atît îl duce mintea! Nu că are minte, dar si-o foloseste cu interese de căpătuială, de boiereală! Ăia de la „RL“ nu au gresit, mai ales dacă te uiti si la ceilalti trei boieri! Ce puternică este reclama! Ce clan odios sînt scriitorimea si critica literară bucuresteană! Poate gresesc eu, am rămas în urmă, la realismul socialist, la adevărul istoric, la frămîntările omenirii, pe cînd astăzi predomină doar realismul sexual în arte si literatură. Noua generatie este sexografică, se cultivă sexul înainte de toate, falusul si vulva, în loc de toate! E fiziologic, e normal, necesar si plăcut, dar oare trebuie să devină dominant?! Din moment ce Asociatia Editurilor din România premiază 135 de grame de fabulatii sexuale scrise pentru clasa a patra primară, probabil asa este! Repet, 135 de grame, pentru că asta am cumpărat, o cantitate scrisă fără nici o calitate literară sau intelectuală, o maculatură pentru obsedatii sexual care se masturbează cînd citesc agendele de ejaculare ale altora. Ia să trimit eu cartea asta înapoi autorului si să-i cer să-mi înapoieze banii! Că asa-i în UE, chiar în America: marfa proastă se înapoiază si banii se restituie. Întreb stewardesa dacă au un oficiu postal în sura asta zburătoare în care a înghesuit si legat vreo 400 de călători, unii în altii. Nu au! Păi, cum, doar în toate cătunele din UE, cu mai putini locuitori decît sîntem noi aici, există oficiu postal. Trebuie să astept. Înainte de a o pune în bagaj, răsfoind-o, privirea mi-a fost atrasă de un nou capitol: „…A lovely little jewish princess…“ Hop, aici trebuie să fie „The Hub“, adică, în limba ciobanului, butucul rotii, si am citit. Pe scurt, după ce a vizitat Lagărul de la Auschwitz, a cinat într-un local evreiesc, unde era un grup de israeliene încîntătoare, care, pur si simplu, l-au fermecat, făcîndu-l să-si aducă aminte de Estera, o adevărată printesă a frumusetii si-a mintii, „cu care nu m-am culcat niciodată“, dar care l-a fascinat si l-a făcut să înteleagă, o dată pentru totdeauna, ce înseamnă cu adevărat o femeie. Romantă sută la sută, pe „sub stele cu sase colturi“, pînă ce Estera a emigrat în Israel cu părintii ei. Destept băiat, ajunge departe în viata lui, pentru el…

Anunțuri

4 gânduri despre “Despre „MIRCEA CĂRTĂRESCU”

  1. In primul rand copiii de clasa a IV-a … putini stiu ce e ala „sex” si „De ce iubim femeile” e mai mult decat „135 de grame de fabulatii sexuale”, e o incercare de a explica de unde atata iubire pentru femei, dar in fine…e adevarat! fiecare are dreptul sa-si exprime opinia 🙂 suntem unici si e clar ca avem pareri (si placeri) diferite 🙂

  2. M.C.cred ca sufera de sindromul micropenisului si crede,alaturi de tovarasii de drum de la GDS ca meseria de scriitor(in lipsa unei profesii autentice) consta in defularile tensiunilor sexuale adolescentine inatarziate.De ce ne-ar interesa confesiunile lirico-sexuale penibile ale unui mascul nereusit,cu voce de scopit?…cred ca din curiozitate morbida.SucceSURILE literare ale acestui individ se datoreaza manelizarii culturale a Romaniei si chiar a Europei”postculturale”,a politicii de tembelizare a populatiei, promovata de noii comisari politici de la Bruxelles,fiii si nepotii comisarilor sovietici bolsevici care au schimbat rapid stegul rosu,cu cel albastru,vezi cazurile Tismaneanu,Patapievici & co.,noua „elita intelectuala”continuatoare a celei cominterniste,traitoare din sinecurile asigurate prin ICR si deturnarea banilor publici prin diferite ONG-uri mosite de Soros.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s