“CAUZELE AVORTULUI SUNT NECREDINŢA ŞI COMODITATEA”


Interviu cu Părintele Nicolae Tănase, preşedintele Asociaţiei “Pro Vita pentru copii născuţi şi nenăscuţi” de la Valea Plopului, judeţul PrahovaPărintele Nicolae Tănase (foto) – o spunem fără să exagerăm – se dovedeşte a fi sufletul mişcării pro-vita de la noi. Duhul şi hărnicia sa îi marchează pe toţi care îi ajung în preajmă. De câţiva ani, prin strădania sa, reprezentanţii organizaţiilor pro-vita ortodoxe au ocazia să se întâlnească anual. Anul acesta, evenimentul a avut loc la Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba, în perioada 7-9 iulie. Am avut astfel ocazia de a purta un scurt dialog pe care îl redăm mai jos.

– Părinte, cum credeţi că sunt receptate ideile pro-vita în societatea noastră?

– În societatea românească, “pro-vita”, până nu demult, a fost o noutate. Acum nu mai este o noutate, dar nu mai este o problemă nici în discuţii, nici în apariţii de presă etc. Pentru că cineva a ştiut să creeze probleme… Creându-se aceste probleme, omul nu mai are timp să se gândească la viaţă, la consecinţele nenaşterii, la consecinţele avortului şi mai ales la consecinţele aşa-ziselor anti-concepţionale. Aşa că pro-vita nu mai este o noutate, dar nici ceva deja cultivat, ceva de care oamenii au deja idee. Uneori se confundă pro-vita românească cu o atitudine continuă a mişcării pro-vita internaţionale, care este agresivă, care blochează medicii, blochează clinicile, care se culcă la pământ – treabă care este interesantă, dar nu este proprie românilor.

Link: http://ro.altermedia.info/cultura-vietii/cauzele-avortului-sunt-necredina-i-comoditatea_5064.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s