Confruntarea spirituală dintre Wurmbrand si Gafencu (din Memoriile lui Ioan Ianolide)


O alta figura cu totul aparte – de data aceasta nu prin sfintenie, ci prin tragism – între detinutii penitenciarului – sanatoriu Targu-Ocna a fost pastorul evreu Richard Wurmbrand.

Intr-o buna zi s-a anuntat la închisoare sosirea unei dube noi. Inca de la poarta penitenciarului se auzeau tipete ca de pasare ranita, care ne înfiorau si ne întrebam: ce poate fi?

In fine, convoiul jalnic si-a facut aparitia: doi detinuti rupti, prapaditi, impleticindu-se, tarându-si greu zdrentele si ciolanele, unul întins pe targa, iar altul sustinut pe umerii a doi barbati. Acesta din urma tipa ca din gura de sarpe. Era un barbat înalt, blond, cu profil frumos, semitic: evreul W.

Purta un costum albastru de stofa, care de sus si pana jos era murdar si infectat de puroiul ce curgea din ganglionii de la gat. Camasa alba putrezise, asemenea si hainele. Era nebarbierit si plin de mizerie pe cap. Fata si mainile erau scorojite de un amestec de tegument, puroi, sange si murdarie. Avea – cum vom afla în scurt timp – caverne în ambii plamani, abcese reci în omoplati si coaste, care si acelea puroiau. Cum facea un pas, se misca o coasta rupta ori un sold bolnav, si omul tipa înfricosator. Am deslusit printre strigate: „Iisuse, Iisuse!”.

Când a intrat pe poarta tarcului nostru, B. l-a recunoscut si a zis:

– Bine ai venit, trimisul Domnului!

La care el a raspuns:

– Iata ca ma întampina un înger al lui Dumnezeu! Laudat să fie!

– In veci! Amin!

Omul acesta venea de la beciul al doilea al Securitatii, unde fusese tinut doi ani izolat. Când s-a considerat ca va muri, a fost trimis spre înmormantare „umanitara” în sanatoriul Targu-Ocna.

Vazând starea grava în care se gasea, am intervenit să se evacueze o rezerva si l-am dus acolo. La început s-a mutat cu el B. pentru a-l îngriji, apoi am venit eu, căci oboseala era epuizanta. W. nu credea ca va mai trai. Desi era îngrozit si crispat, totusi i-a zis lui B.:

– Du-ma în curte, să vestesc legionarilor pe Domnul!

– Dragul meu, i-a raspuns B., te cunosc bine si-ti stiu ravna, dar ai rabdare sa-i cunosti pe acesti oameni, si apoi vei întelege ce ai de facut.

– Adica?

– Aici se traieste o viata crestina de cea mai autentica valoare. Vei vedea si te vei convinge!

– Bine, atunci vreau sa-i cunosc!

– Ai rabdare. Maine te vom duce sa-ti facem o radioscopie. Te vei întalni cu un om a carui viata ne este pilda multora dintre noi.

W. a cazut pe gânduri. Era nerabdator. Chinurile fizice ii dadeau si o stare de agitatie sufleteasca si cerebrala. Tipa necontenit.

In seara aceea, A. a luat initiativa unei colecte de haine pentru a-l primeni pe W.:

– Mai neamule, mai fartate, ma, care ai ceva de dat, vino la nenea! E o ocazie unica! Dai, neica, pentru un jidan!

Vesel si glumet, si-a început treaba, dar cu toata discretia, ca să nu se afle ca „ajutorul legionar” functioneaza si pentru evrei. S-au strans de toate: un costum de haine, camasi, ciorapi subtiri de lana, lenjerie si doua pulovere de lana.

– Este suficient unul! Tu deci sa-l iei înapoi pe al tau!

– Ba tu sa-l iei pe al tau, căci eu ma eliberez peste sase luni!

– Lasa-te, ma, cu gluma! Dupa cinci ani de ocna urmeaza altii, nenumarati, de munca obligatorie. Asa ca eu dau, întrucat am doua pulovere.

– Ai tu doua pulovere, dar ai si doua caverne, plus douazeci de ani de munca silnica!

– Tu întotdeauna o iei înainte ca baba în car! Cum e ceva de dat, cum e ceva de facut, tu ai si sarit ars. Dar mai potoleste-te, ca-ti vad sufletul iesind pe gura!

– Ba eu dau!

– Ba eu dau!

Mai în gluma, mai în serios, desi se iubeau mult, prietenii se ciocneau pentru masura daruirii lor.

– I le vom da pe amândoua! am conchis eu.

Si asa s-a facut. Iar darul din dar se face si acel pulover în plus a încalzit oasele obosite ale multora, căci daruit a fost altora, la rândul lui, de W.

Link: http://www.odaia.go.ro/ianolide.html

O baie buna

A doua zi, A. cu înca doi baieti s-au prezentat cu un lighean cu apa fiarta, cu prosoape, scule de barbierit si pachetul de schimburi.

– Am venit să îndepartam amintirile de la Securitate! au zis ei. Puteti rezista la o baie buna?

– Voi încerca. Va multumesc.

– Pentru smerenie, ar trebui să începem cu picioarele, dar noi vom începe cu capul, căci el este stapanul întregului trup. Si daca tineti, mergem mai departe!

W. tusea, expectora si tipa. Ochii ii erau iesiti din orbite. Se agita necontrolat din cauza durerilor. Cu mari necazuri au reusit sa-l spele pe cap, fara însa a scoate crustele, căci riscau să faca rani. Cu carpe ude i-au sters cat de cat trupul mizerabil, apoi picioarele. Unghiile erau imense. Au trebuit taiate de medic în etape. L-au imbracat frumusel – desigur ca nu era nimic nou, dar toate erau curate si daruite cu dragoste.

Apoi A. a luat briciul si a început sa-l pomadeze pe pastor. Acolo singurul sapun existent pentru rufe, piele, dinti si barbierit era un calup infect facut din reziduuri de petrol, care în loc să înmoaie, ustura pielea.

W. tacuse pana atunci, dar nu s-a putut abtine să nu zica una. Si a zis:

– Uite, acum ai un jidan în mana, esti cu briciul pe beregata lui, de ce nu-l tai?

A. a zambit si i-a spus:

– Nu vreti să va cant o priceasna? Uite, am să va cant „Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a facut cerul si pamantul”.

Dupa ce a terminat priceasna, nu a lasat timpul să treaca si a adaugat:

– Acum am să cant „La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, când mi-am adus aminte de Sion. Sa se lipeasca limba mea de gatlejul meu de voi uita de tine, Ierusalime. Aliluia!”.

W. l-a întrebat:

– Oare canti pentru mine, ori pentru ca asa crezi?

– Daca nu as crede, nu as canta pentru nimeni! i-a spus A..

– Legionarii sunt crestini? a mai întrebat W..

– Am să va povestesc azi numai o întamplare din Pateric si lasam restul pe altadata.

Si i-a povestit un moment frumos din Vietile Sfintilor. Apoi s-au despartit, cu un fel de punte întinsa peste prapastie.

Intalnirea

La amiaza W. a fost dus cu targa la raze, apoi l-au oprit pe coridor, la parter. Langa el, pe o alta targa, era Valeriu. Doi oameni cu ochi albastri si cu minti sclipitoare. Doi iubitori ai lui Hristos. Doi crestini martirizati, care cu ultimele eforturi faceau un gest de credinta si jertfa de sine. Unul era roman, altul era evreu, cu caracterele tipice ale rasei lor. Discutia a început direct, vie si viguroasa.

– Mi s-a spus ca esti crestin, a zis W.

– Stiu ca sunteti pastor protestant, a raspuns Valeriu.

– Dar cum poate un nationalist roman să fie crestin? Hristos a înfratit toate neamurile, deci este o contradictie în definitie daca admitem crestin si nationalist!

– Domnul pastor este evreu. Nu doreste mantuirea evreilor? Oare n-a iubit si Domnul poporul evreu?

– Desigur, a raspuns W. Domnul s-a nascut din semintia lui David de 7000 de ani si eu ma trag din semintia lui Israel si-mi iubesc neamul, pentru a carui mantuire însusi Hristos a varsat lacrimi.

– Inteleg deci ca domnul pastor este un nationalist, un nationalist evreu. Romanii sunt si ei nationalisti. Noi ne-am nascut prin fire romani, dar prin har si prin adevar suntem crestini. Evreii nu sunt crestini nici dupa 2000 de ani! Nationalismul romanilor nu este sovin, nici imperialist, nici rasist, ci decurge firesc din imbinarea dintre credinta si felul nostru propriu de viata. Noi mergem înfratiti cu toti drept-credinciosii pe calea lui Hristos, catre Inviere. Prin Hristos toate neamurile au format Noul Israel si cu aceasta constiinta tratam noi problema nationala, inclusiv problema evreiasca.

– Atunci de ce sunteti antisemiti?

– Nu suntem antisemiti. Toate relele care vin peste poporul evreu sunt din vina lui. Nu întelegeti oare ca ei ispasesc sangele nevinovat pe care L-au varsat si pe care continua sa-L urasca? Noi iubim poporul evreu si-l dorim mantuit, dar trebuie sa-i spunem adevarul raspicat azi, asa cum si Domnul i l-a spus atunci. Numai asa ii asteptam pe evrei în Noul Israel si avem mare ravna pentru pocainta lor.

– Dar evreii au fost ucisi de legionari la abator, spanzurati ca animalele!

– Este o înscenare josnica! N-avem cunostinta ca să fi spanzurat cineva evrei la abator. Si sunt evrei care stiu asta foarte bine!

– Dar evreii ucisi în padurea de la Jilava?

– A fost un act necontrolat al unor oameni fanatici, într-o imprejurare sociala tulbure. Dar daca puneti aceste crime pe seama legionarilor, atunci nu trebuie puse pe seama tuturor evreilor crimele savarsite de Elena Lupescu ori de Ana Pauker si de toti evreii stapani pe Securitate?

– Vad ca iti iubesti neamul, a zis R.W.

– Ne iubim neamul, dar si pe toti oamenii din lume. Dorim din suflet încrestinarea întregului popor evreu, însa asta depinde de el, nu de noi. Stim ca exista o „ramasita” a evreilor care urmeaza pe Domnul. Aveti toata dragostea noastra în Hristos, dar suntem tristi pentru ca pana si atunci când un evreu se încrestineaza, în loc să vina la sursa directa, la adevar si la har, o coteste putin, e putin sectar, are ceva de cartit, ramane putin în afara de Dumnezeu…

W. i-a raspuns:

– Voi aveti marele noroc ca v-ati nascut crestini si, când va treziti la Hristos, stiti unde să intrati – dar noi… Eu sunt evreu de sute de generatii si stramosii mei au fost dusmanii lui Hristos; deci, când L-am aflat, am fost pus în fata dureroasei dileme de a nu sti pe ce usa să intru!

– Intelegem drama de care ne vorbeste domnul pastor; dar daca sunteti cu adevarat însufletit de credinta cea dreapta, o veti gasi în Ortodoxie. Poate ca de aceea ne-am întalnit aici…

– Vrei să ma faci ortodox?

– E o porunca sfanta!

– Poate vrei să ma faci si legionar? a întrebat malitios W.

– As dori să nu fi auzit aceasta remarca. Inteleg însa perspectiva diferita din care privim lucrurile. Dar tin să va precizez ca noi nu ne gasim pe o pozitie politica sau nationalista, ci pe pozitia celei mai autentice învataturi crestin-ortodoxe. De aici cheama Domnul oile cele ratacite ale casei lui Israel.

La aceasta W. a soptit:

– Evreii nu mai sunt israeliti!

– Pentru acest cuvant as dori să va sarut! a raspuns Valeriu.

W. a stat cateva clipe pe gânduri, apoi a continuat:

– Stii ca Jurnalul de la Jilava al lui Codreanu a contribuit la încrestinarea mea? Un antisemit învata pe un evreu despre crestinism! Este cu adevarat surprinzatoare întalnirea noastra de astazi!

– Si o dorim rodnica! a încheiat discutia Valeriu.

„Nu ma lua pe mine pe ovreieste!”

Incet-incet, R.W. a cunoscut atmosfera generala din penitenciar. El era foarte greu de suportat, încat B. m-a rugat sa-l înlocuiesc. L-am îngrijit cu rabdare si dragoste în perioada cea mai grea. Baietii au continuat sa-l spele pana ce l-au curatat bine. Abcesele au fost operate tot de un medicinist detinut, cu toate conditiile precare de acolo.

– Dupa eliberare am sa-ti fac un sanatoriu! i-a zis R.W. drept multumire.

– Nu ma lua pe mine pe ovreieste! Voi nu stiti decat ochi pentru ochi si plata pentru plata! Mie nu-mi trebuie nici o rasplata.

– Atunci de ce ma îngrijesti?

– Uite asa, de dragul meseriei! Iti place?

Sanatatea lui era înca departe de a se fi restabilit. Il îngrijeam pe cat imi statea în putinta si capatase încredere în mine. Omul acesta era adanc framantat sufleteste. Avusese o viata plina de cotituri neasteptate si încercarile nu-l parasisera nici acum. Redau aici cateva din marturisirile pe care mi le-a facut, căci omul merita atentie.

Ucenicia marxista

W. era fiul unei familii de evrei modesti din Romania. Tatal lui murise de tanar si ei au ramas patru frati maruntei pe capul unei mame neajutorate. Din aceasta cauza familia s-a mutat la Istanbul, când W. avea vreo 10-12 ani. In port acest copil al nimanui a cunoscut cele mai mizerabile decaderi si degradari umane. In scurt timp au revenit în Bucuresti.

Când avea 16 ani, W. a plecat la Paris, fiind invitat de un unchi al sau din America. Acesta era publicist. Venise din S.U.A. în Franta pentru a tine niste conferinte comuniste. Atunci a cunoscut W., prin intermediul unchiului sau, pe ambasadorul Uniunii Sovietice la Paris.

– Tinere, i-a zis acesta, avem nevoie de dumneata pentru Romania. Te voi trimite în U.R.S.S. să faci o Universitate politica. Apoi ti se vor da misiuni de mare importanta pentru revolutia internationala.

In scurt timp W. si-a insusit ideile marxist-leniniste, care-i pareau familiare, si a plecat la Moscova. Timp de doi ani a facut o scoala condusa de o evreica comunista. Acolo studiau oameni din toata lumea, cu totii fiind pregatiti pentru revolutia din cele cinci continente, cu deosebire însa pentru cea din Europa. Chiar în timpul cursurilor a fost trimis peste Nistru, în Romania, cu misiuni subversive.

Când a terminat scoala, a avut un rol conducator în lupta ilegala a comunistilor din Romania, între 1930-1940. A fost arestat si condamnat. A executat pedeapsa la Doftana, unde se gaseau cei cativa comunisti cunoscuti în vremea aceea. Majoritatea trecusera prin U.R.S.S. Erau muncitori. Studiau marxism-leninismul. Foloseau cu predilectie Cursul scurt al Istoriei Partidului de Stalin.

Relatiile dintre detinutii comunisti erau înveninate si dure, căci îndoctrinarea în spiritul urei de clasa neavând acolo cum să se manifeste, se declansa într-un conflict sangeros între „tovarasi”. Aveau bune legaturi cu exteriorul, chiar si cu strainatatea, primeau „ajutorul rosu” si erau bine întretinuti. Provocau curent greve si manifestatii rebele.

In urma unei actiuni de protest, W. a fost pedepsit la camera H. Era o camera umeda si rece. Dupa cateva zile l-a cuprins disperarea si cu acest prilej a facut prima rugaciune din viata sa: „Dumnezeule, eu stiu ca Tu nu existi, dar daca existi, scoate-ma de aici!”. Si a fost scos din camera H nevatamat. W. nu avea nici o baza religioasa, nici mozaica cel putin. Era, la vremea aceea, un fanatic revolutionar comunist.

Convertirea

Prin anul 1939 s-a imbolnavit de plamani si a fost eliberat din închisoare. A locuit o vreme în casa unei familii de protestanti din regiunea Brasovului. Sotia, si ea activista revolutionara, nu era cu el.

De la acei tarani simpli a luat W. Scriptura si a citit-o. I se parea ca intrase într-un univers bine cunoscut si familiar. Taranii nu au putut sa-i dea prea multe îndrumari, dar a cunoscut un evreu care era pastor crestin. Acesta a început sa-i talmaceasca sensurile adanci ale Bibliei. Si era suficient un cuvant ca W. să înteleaga ideea în întregime, cu toate consecintele si implicatiile ei. Era atras, uimit si convins. Deci a primit să fie botezat, dar botezul a fost luteran.

Mai tarziu, când s-a întalnit cu sotia si si-au luat un apartament în oras, într-o noapte W. i-a marturisit ca s-a botezat. Ea a sarit ca arsa si a strigat:

– Cum e cu putinta? Spune-mi ca n-ai facut tu blestematia asta!

El însa i-a raspuns:

– Am descoperit adevarul si L-am primit pe Hristos. Sunt crestin!

– Daca ai facut asta, eu nu vreau să mai traiesc! a zis ea si a alergat la fereastra să se arunce.

Cu greu a reusit să o prinda si să o calmeze. A urmat o perioada de insuportabila tensiune, care însa a sfarsit prin botezarea ei.

– Da, aici este rostul lui Israel. Hristosul a venit. Prin Biserica crestina se va mantui poporul evreu. Misiunea lui se va implini prin crestinism, erau concluziile familiei convertite.

Pastor luteran în Bucuresti

W. a învatat cu usurinta ebraica veche, care curgea de la sine. Vorbea de altfel 7-8 limbi straine. Cu temperamentul sau impetuos si cu inteligenta sa stralucita, s-a facut repede cunoscut în cercurile crestine din Bucuresti.

In 1940, când s-au instalat în Romania guvernarea nationalista si ocupatia militara germana, pastorul comunitatii evreiesti luterane organizate de Misiunea suedeza pentru încrestinarea evreilor din Romania a disparut misterios si W. a ajuns pastor al acestei biserici. Predica plin de înflacarare. Veneau sa-l asculte si ortodocsi, si catolici, dar cu deosebire neoprotestanti. Evreii crestini erau atunci scutiti de orice suspiciune sau obligatie si isi desfasurau activitatea în deplina libertate.

W. ajunge să aiba relatii ministeriale si la cele mai înalte nivele bisericesti. Are un baiat si pe un altul, roman, il înfiaza, crescându-i impreuna. In 1944, când au sosit trupele sovietice în Romania, W. impreuna cu ai lui le-au iesit înainte si au impartit ostasilor Biblii în limba rusa…

Marturisirea

In 1946 a avut loc o conferinta a confesiunilor din Romania, convocata de Ana Pauker, evreica si conducatoare a comunistilor. Atunci a luat cuvantul rabinul-sef Safran, care a acuzat pe crestini ca-i prigonesc pe evrei si a amenintat cu razbunarea, cautând în acelasi timp să nege dumnezeirea lui Hristos; ei, evreii, a spus Safran, sunt poporul ales!

Crestinii prezenti acolo au înghetat de frica. Un mitropolit roman a vorbit ca să nu taca si a spus de toate, dar nu a îndraznit sa-L apere pe Hristos si nici pe romani. Catolicii au fost demni, dar retinuti. Protestantii au fost confuzi si oscilanti. In sala se gasea si W., impreuna cu sotia sa, care i-a zis:

– Tu trebuie sa-i spui rabinului adevarul. Cere deci cuvantul!

Cum si el era reprezentant al miscarii ecumenice, i s-a îngaduit să vorbeasca. A început prin a evoca originea sa iudaica, apoi a marturisit cum a ajuns crestin, în fine a trecut la atac impotriva lui Safran si a pacatelor si necredintei poporului evreu, pe care le-a dezvaluit cum numai un evreu poate să o faca.

– Voi sunteti vinovati! a strigat el. Pacatele voastre au urcat pana la cer. Voi urati, voi uneltiti, voi impilati, voi mintiti impotriva lui Hristos si a Bisericii Sale. Ati pierdut dreptul de popor ales prin uciderea lui Hristos si nu va ramane decat să va pocaiti si să va încrestinati! Căci Cel pe Care Il prigoniti este Cel vestit patriarhilor si prorocilor. In afara lui Hristos nu aveti mantuire!

Rabinul facea spume, Ana Pauker a dat ordin să fie întrerupta radiodifuzarea discursului. Sala aplauda frenetic. Adevarul iesise la lumina prin W.. Când a terminat cuvantarea era sleit, o putere mare iesise din el. Au venit ai lui si l-au scos pe o usa laturalnica, fiindca evreii il asteptau sa-l ucida.

W. si-a continuat activitatea pastorala în cadrul Misiunii suedeze, dar avea repetate neplaceri cu actele de huliganism ale evreilor, care adesea invadau biserica provocând scandal. Mama si fratii sai au plecat în Palestina, comunicându-i să nu vina acolo, căci va fi distrus.

Arestarea

In 1948, într-o duminica, pe când se îndrepta spre biserica, a fost oprit pe strada si dus cu masina la Securitate. Acolo il astepta colonelul Dulgheru, evreu si el, care, învartind un pistol în mana, i-a zis batjocoritor:

– Ai sosit la timp si la vremea potrivita vei tine predica la biserica!

A fost dus la subsolul 2 al Securitatii. Acolo, izolat, cu aer rau, cu rezistenta slabita, s-a imbolnavit. Nu a fost înregistrat cu numele lui, căci se interesau de el ambasadele straine, ci sub numele de Vasile Georgescu. Deci Securitatea raspundea invariabil ca nu exista nici un arestat cu numele R.W.. Intre timp i-au întemnitat si sotia. I s-a organizat apoi un proces secret si a primit douazeci de ani de munca silnica. Asa a ajuns în 1950 la Targu-Ocna.

Chitibusuri

Dupa ce si-a mai revenit putin din starea jalnica în care fusese adus, W. a fost mutat în camera 4, chiar în patul din fata lui Valeriu. Au urmat deci discutii îndelungate între cei doi, în care inteligenta speculativa si impregnata de materialism a pastorului era mladiata de gândirea lucida, profunda dar smerita a lui Valeriu.

Z

i de zi W. iscodea tot felul de chitibusuri, care erau de fapt izvorate din framantarile sale interioare si de fiecare data Valeriu punea ordine în gândirea evreului. Asa, de pilda, într-o zi pastorul a întrebat:

– Oare cine e mai mare, Hristos sau Marx? E mai bine cum a spus Iisus ori cum a spus Marx?

Detinutii din camera, care se închinau lui Hristos si respingeau categoric marxismul, s-au simtit jigniti si multi au pus la îndoiala buna-credinta a evreului. Dar Valeriu a intervenit cu blândete:

– Fratilor, acest om e chinuit de propriul sau trecut. Trebuie sa-l intelegem si sa-i dam raspunsul care sa-i lamureasca problema. Marx cutremura un secol. El aseaza lumea pe fagasul materialismului ateu, care vede universul si omul ca un mecanism. Aplicarea principiilor lui în societate duce la robie, tiranie politica si mutilarea spirituala a indivizilor. Iata ce este Marx pentru omenire. Noi suntem datori sa-i dam o replica crestina, să aratam prin însasi viata noastra ce înseamna Hristos si învatatura Lui pentru lume.

Despre antisemitismul crestin

In alta zi, W. a spus dintr-o data:

– Exista totusi antisemitism crestin!

Valeriu i-a raspuns:

– Crestinii se gasesc pe pozitie de dragoste pentru evrei, dar nu si pentru faradelegile lor; acestea merg în fata dreptei Judecati.

– Dar s-au facut crime si abuzuri!

– Din partea cui? Cine provoaca, oare: crestinii pe evrei ori evreii pe crestini?! Oare apartenenta la „semintia sfanta” absolva de raspundere orice evreu de orice fapte? Iata, reeducarea din Pitesti a fost condusa de Ana Pauker, colonelul Z

eller si alti evrei. Va solidarizati toti cu astfel de crime? E vremea să renuntati la solidaritatea în rau, bazata pe orgoliul rasial. Când va patrunde în sufletele evreilor dragostea care-i anima pe crestini, atunci se va putea discuta de la dragoste la dragoste si adevarul va iesi la iveala ca untdelemnul deasupra apei. Evreii s-au încatusat sufleteste si mental în sangele pe care l-au varsat. Ei trebuie să se smulga din duhul caruia singuri s-au înrobit. Atunci se va apropia ziua bucuriei pentru noi si pentru voi.

– Oare Dumnzeu poate ierta poporul evreu? Nu crezi ca sangelui iudaic ii este refuzata mantuirea?

– Cred ca pocainta evreilor este o problema duhovniceasca si nu rasiala.

W. a ramas putin pe gânduri, apoi a spus:

– Nu toti evreii sunt învederati anticrestini, nici învederati rasisti, sunt multi de buna credinta, multi capabili, cinstiti, dar ori sunt dezinformati, ori se lasa antrenati de ceilalti, ori sunt terorizati. Cunosc un rabin care s-a încrestinat de bunavoie, dar s-a întors la iudaism de groaza.

Valeriu a conchis:

– Ar trebui mai multa stradanie crestina pentru întoarcerea evreilor!

In aceeasi camera era si arhimandritul G., care-si traia ultimele zile de viata. El i-a spus lui Valeriu:

– Admir rabdarea cu care-l tratati pe acest pastor. Poate este numai o risipa inutila de dragoste si inteligenta. Nu-mi inspira încredere acest om. Dar e bine ca faceti ce faceti.

Intre timp, W. continua cu atitudinile lui oscilante. Odata, un detinut caruia i s-a adresat cu „tu”, i-a raspuns tot cu „tu”, fapt care l-a revoltat pe pastor, desi el fusese vinovat. Valeriu i-a spus:

– Rugam pe domnul pastor să foloseasca aceiasi termeni cu care i se vorbeste. Altfel risca să se iste conflicte si ele pot fi evitate cu putina smerenie si buna-cuviinta.

Altadata doi dintre bolnavii din camera l-au rugat să înceteze putin discutia, întrucat aveau nevoie de liniste, dar el nu s-a putut stapani si a continuat. Cei doi l-au acuzat de lipsa de bun-simt, ipocrizie si provocare.

– Asta e antisemitism! a ripostat el.

– N-am fost si nu sunt antisemit, a raspuns un detinut mai glumet, dar daca toti evreii sunteti asa, încep sa-i înteleg pe antisemiti!

Valeriu a încercat să linisteasca spiritele, dar n-a izbutit. Totusi, în ziua când au simtit ca li s-a apropiat sfarsitul, cei care-l apostrofasera pe W. au mers si i-au cerut iertare, gest care l-a impresionat profund. Simtea duhul sincer al acelor oameni. Stanjenit, si-a cerut si el iertare si asa s-au despartit impacati.

Dupa asta W. a zis:

– Aici am cunoscut cu adevarat pe Hristos, aici am întalnit pe adevaratii crestini. Lenin cu înca trei-patru tovarasi au întocmit într-un parc din Elvetia planurile prin care au rasturnat jumatate din Europa. Eu, daca as avea o suta de oameni ca acestia de aici, as putea să schimb fata lumii!

Infruntarea

Intr-una din zile a fost adus la sanatoriu un evreu talmudist cocosat, foarte grav bolnav. Când a intrat în contact cu atmosfera din camera 4, ura lui impotriva crestinilor s-a dezlantuit violent:

– Voi, crestinii, sunteti vinovati de pogromul impotriva evreilor. Ne vom razbuna dupa legea noastra!

I s-a raspuns:

– Dimpotriva, crestinii sunt victimele directe sau indirecte ale evreilor. Evreii au ucis pe Hristos si-i prigonesc si-i ucid pe crestini ori de cate ori au ocazia în istorie, ca să ajunga ei însisi stapanii lumii. Dar lumea moderna nu poate accepta guvernarea unui neam strain care se considera Israel.

– Noi suntem Israelul prin alegerea divina!

– Israelul este haric, si nu nascut dintr-o anume semintie.

– Voi sunteti antisemiti si prin asta nesocotiti legamantul dat de Dumnzeu poporului evreu!

– Antisemit nu a fost Hristos, ci Iuda, Ana, Caiafa si poporul care a cerut rastignirea. Antisemiti nu sunt crestinii, ci evreii care lupta impotriva evidentei, căci ei stiu bine ca Hristos este Dumnezeu, dar prin Talmud si Cabala au rastalmacit învatatura revelata a Vechiului Testament. Ei se închina fie vitelului de aur impotriva Dumnezeului lui Moise, fie lui satana impotriva adevarului lui Hristos. Poporul evreu L-a dat pe Hristos, dar e incapabil sa-L urmeze, căci el însusi se considera Hristos – iata culmea demonismului la care a ajuns!

– Crestinii au colaborat cu Hitler impotriva crestinilor! a strigat talmudistul.

– Dar tot crestinii au fost marii martiri ai lagarelor naziste! De altfel, nazismul a fost un iudaism relativ.

– Cum vine asta?

– Evreii s-au declarat pe ei însisi drept fiinta sfanta, însusi Mesia, deci rasismul lor este absolut. Hitler a declarat pe arieni drept rasa superioara, deci o formula relativa. Mai mult, nici nazismul nu a fost crestin, ci anticrestin. Hitler ii suspecta pe crestini de semitism.

– Crestinii nu i-au aparat pe evrei impotriva nazismului!

– Crestinii i-au aparat pe crestini si pe evrei în masura posibilitatilor istorice de atunci. Evreii ii acuza pe crestini ca i-au prigonit prin Hitler, dar asta este o dubla ipocrizie: pe de o parte, ei stiu ca nu se putea face mai mult atunci; pe de alta parte, vor să justifice uciderea crestinilor pe care ei o savarsesc prin comunism.

– Dar evreii sunt victimele lui Stalin si ale comunismului!

– Asta e o ipocrizie si un tupeu tipic iudaic. Se stie bine ca evreii au creat materialismul istoric, au condus revolutia sovietica, au dezlantuit prigoana impotriva Bisericii crestine si a tuturor oamenilor care au refuzat comunizarea.

Aici W. a intervenit ferm în discutie:

– Comunismul este instrumentul de iudaizare a lumii.

– Pentru aceasta afirmatie vei plati scump! i-a strigat înfuriat evreul talmudist.

W. însa a continuat netulburat:

– In lupta dintre Stalin si Trotki a învins Stalin, care s-a folosit de evrei. El le-a refuzat puterea, dar nu si serviciile. Asa ca evreii au ales locul doi în comunism si nu l-au parasit niciodata. Ei sunt calul troian al revolutiei comuniste.

– Fiinta poporului evreu este sfanta si va pieri oricine se va atinge de ea.

– Tocmai asta este greseala rabinica, a spus W., rasismul de tip divin, dominatia lumii de catre evrei. Obsesia puterii mondiale ii satanizeaza pe iudei! Dar lumea a ajuns la o stare de constiinta care nu mai poate admite imparatia universala a evreilor. Nici comunistii, nici capitalistii nu sunt dispusi să dea puterea în mana evreilor.

– Poporul evreu isi dovedeste mesianismul prin influenta lui mondiala si prin crearea statului Israel, a replicat cocosatul.

– Nu cu puterea lui Dumnezeu au facut ei aceste fapte, ci ca antihristi ce s-au închinat lui satana.

– Meriti să fii ucis! a strigat turbat talmudistul.

– Si mama si fratii mei mi-au spus la fel, a raspuns senin W..

Dupa ce s-a mai linistit, cocosatul a reluat:

– Evreii au fost capabili să creeze dupa 2000 de ani statul israelit si vor fi capabili să conduca lumea întreaga.

W. i-a raspuns:

– Statul Israel este o dovada a vremurilor apocaliptice de sfarsit de lume, de venire a doua oara a lui Hristos. Puterea vi se va lua. Iubesc poporul evreu, e poporul meu, dar cred ca numai prin Hristos se va mantui. Locul evreilor va fi unul de cinste în crestinism. Acum însa, când sunt imbatati de putere, ei nu pot vedea adevarul, nu se pot pocai. As vrea să fiu si eu anatema ca Pavel, numai să pot mantui pe unii dintre ei!

– Vom rezidi templul lui Solomon si vom sterge orice urma de crestinism din Ierusalim!

– Veti fi din nou loviti cumplit, a zis W..

– Ne vor apara crestinii, a raspuns cu talc evreul talmudist. Am reusit să nastem un complex de vinovatie în constiinta crestinatatii, care o paralizeaza si prin care o vom supune.

– Vinovatia este a voastra, dar voi respingeti adevarul. Hristos înca va mai întinde mana prin care va puteti salva. Si va veni vremea prorocita în care evreii vor intra în numarul crestinatatii; atunci va fi slava si bucurie pe pamant.

– Avem o mostenire comuna, a încercat evreul să coteasca discutia.

– Hristos ne desparte, i-a retezat-o W.. Chiar Moise si prorocii sunt ai nostri. Daca ati urma lui Moise, ati fi crestini!

– Nu evreii, ci romanii L-au ucis pe Hristos, a insistat talmudistul.

– Evreii L-au ucis prin forma legala de atunci, deci prin romani. Nu romanii L-au urat pe Hristos, ci evreii. Nu pe romani ii acuza Hristos, ci pe evrei.

– Nu poporul evreu L-a ucis pe Hristos, ci capeteniile lui.

– Poporul evreu, cu unele exceptii de credinciosi, si-a urmat conducatorii si este vrednic de ei.

– Au trecut zeci de generatii de la Ana si Caiafa, e vremea să se uite crima de atunci.

– Urmareste ce fac evreii de atunci si pana azi impotriva crestinilor si a tuturor oamenilor si vei întelege de ce li s-a spus ca pacatul impotriva lui Hristos va fi iertat, dar pacatul impotriva Duhului Sfant nu li se va ierta. Evreii de azi sunt mai vinovati decat evreii care L-au ucis pe Hristos!

Bolnavii din camera 4 ascultau uimiti. W. vorbea din propria lui otrava sufleteasca, de care acum se simtea eliberat. Talmudistul s-a jurat sa-l denunte dupa eliberare la mai-marii comunitatii evreiesti, care-l vor distruge. Insa în scurt timp a murit.

Dupa aceasta confruntare, Valeriu i-a spus:

– Domnul pastor cunoaste foarte bine adevarul, ramane numai să se statorniceasca în el.

W. s-a înclinat usor si a ramas pe gânduri. Cunostea, într-adevar, mai bine ca altii problema evreiasca si raportarea ei la crestinism. Avusese discutii aprinse pe aceasta tema cu fratele sau, care era mare maestru în Loja secreta iudaica, loja ce controla masoneria internationala.

– Cum vreti voi, vreo cinsprezece milioane de evrei, să guvernati patru miliarde de neevrei? il întrebase W..

Iar fratele i-a raspuns:

– Avem prozeliti suficienti. Unii stiu ca ne sunt prozeliti, altii nu stiu, dar toti sunt la dispozitia noastra si noi vom fi dumnezeul lor. Noi am creat francmasoneria, iar prin comunism, capitalism, materialism si umanitarism am dat deja o spiritualitate iudaica întregii lumi. Lumea se iudaizeaza zi de zi. Evreii sunt fermentul secolului XX.

– Dar Hristos a venit! zicea W..

– Nu a venit. Acela a fost un fur si un tradator al poporului ales.

– De ce nu vine atunci Hristosul?

– Insusi poporul evreu este Hristosul!

Atunci W. a luat foc si a început sa-i demonstreze fratelui sau ca poporul evreu e plin de nelegiuire si pacat, încat nu poate fi frumosul, sfantul si desavarsitul Hristos. Acela a fost si ramane Iisus Hristos.

– Va uram, i-a strigat fratele lui, si tu esti un tradator al neamului nostru. Când vom rezidi templul lui Solomon, vom face în cetatea Ierusalimului cea mai mare statuie din lume, pe care vom scrie: „Sa nu uitati niciodata ce v-au facut voua crestinii!”.

– Pieirea ta prin tine, Israele! i-a replicat W.. Voi nu mai aveti cer, căci dincolo de pamant nu aveti nici un ideal!

Spovedania

In ciuda atitudinii lui transante, W. era plin de framantari. Drama lui se consuma launtric cu puterea unui foc mistuitor. O data, când am venit sa-i curat ranile, mi-a spus :

– Te rog să ma asculti. Am de marturisit lucruri grave, care trebuie cunoscute. Nu stim care dintre noi va mai scapa din temnita asta. Simt nevoia să vorbesc.

In timp ce-mi spunea acestea a intrat politrucul strigând :

– Hei, W., ce faci ? Te spovedesti lui I.I.?

W. s-a înfuriat:

– De unde stie ciobanul asta ca vreau să ma spovedesc? Satana nu ma lasa să fiu deplin al lui Hristos!

A trebuit să ne despartim atunci, dar pe parcurs W. a gasit prilejuri sa-mi dezvaluie lucrurile care-l framantau. O facea în functie de conjunctura din penitenciar, dar si de miscarile lui sufletesti. Uneori era cald si sincer, alteori suspicios si închistat. Tot ce scriu aici sunt mărturisiri directe pe care le am de la acest om.

Evreii, imi spunea el, vor să stapaneasca lumea. Ei cred ca sunt alesii lui Dumnezeu. Cred ca fiinta lor nationala este sfanta. Intrucat nu a aparut „Hristosul” pe care-l asteapta, au ajuns la teoria ca însasi fiinta rasiala a poporului evreu, deci evreii însisi în totalitatea lor, reprezinta „Hristosul”. Drept urmare, refuza să admita ca au pacate si de aceea interzic orice critica, oricat de justificata, impotriva poporului evreu, acuzând de antisemitism si facând scandal si valva în lumea întreaga ca din nou sunt prada pogromului.

Pe langa asta exagereaza cu suta la suta suferintele si jertfele pe care le-au dat în timpul razboiului, dar uita rolul lor din revolutia bolsevica, în care holocaustul impotriva crestinilor nu are asemanare. Ei acuza pe crestini de antisemitism pentru a nu fi ei acuzati de anticrestinism. Considera sfant sangele lor si-l razbuna cu unu la o suta.

Dupa razboi, evreii au crezut ca a sosit momentul revolutiei internationale, dar au trebuit să dea înapoi, căci s-a ivit opozitia americana. Acum s-au masat în America, dar n-au parasit nici comunismul, căci joaca o carte dubla si în final vor trece de partea celor care vor învinge. Ei sunt acum singura forta care are putere atât în comunism cat si în capitalism, ceea ce le da un larg spatiu de manevra.

Bizara alianta comunisto-capitalis ta este opera lor, căci capitalistii evrei si francmasoneria iudaica au finantat comunismul. Mai presus de toate evreii lupta pentru cauza lor, si deci sunt solidari între ei, indiferent pe ce baricada se gasesc. Puterea lor este imensa. Influenta lor e hotaratoare atât la Kremlin, cat si la Casa Alba.

Este adevarat ca a existat un conflict de putere cu Stalin, dar nici Stalin nu i-a alungat pe toti, nici ei n-au parasit niciodata puterea sovietica. Evreul Caganovici a fost socrul lui Stalin. Când au cerut să aiba si ei parlamentari în Soviete, Stalin le-a spus :

– Aduceti-mi un singur evreu miner si atunci voi vedea daca voi reprezentati clasa muncitoare. Voi nu puteti fi reprezentati ca natiune, căci nu aveti un teritoriu al vostru. Deci va voi crea o tara în Siberia.

Ei n-au acceptat. La scurt timp a aparut o carte la Editura Politica, în care se spunea ca poporul evreu si-a îndeplinit ultima misiune istorica prin contributia la Revolutia bolsevica, dar de aici înainte el va trebui să se topeasca în masa proletariatului si a popoarelor internationale. Cartea nu a placut evreilor si au reusit sa-l determine pe Stalin s-o retraga din circulatie.

Dar ei nu s-au retras din U.R.S.S.. Influenta lor s-a pastrat nestirbita în punctele cheie. In plus, au izbutit sa-i iudaizeze pe comunisti, care gândesc si actioneaza ca evreii. De pilda, ura comunistilor impotriva crestinilor este pur iudaica. Numai ei Il urasc pe Hristos atât de absurd si de total.

Evreii însa manevreaza lumea si prin alte mijloace. Francmasoneria este dominata si dirijata de ei. Capitalismul este în cea mai mare parte controlat de finanta evreiasca. Influenta lor politica este covarsitoare. Sunt orbiti de putere si au o forta revolutionara care starneste admiratie, dar nu au har. In aceste conditii este greu de crezut ca se poate astepta de la ei umilinta care i-ar încrestina.

Acum evreii discuta cu Vaticanul si cer să nu se mai considere ca poporul evreu L-a ucis pe Hristos, ci romanii si cateva capetenii ale iudeilor. In felul acesta vor să schimbe adevarul evanghelic. Ei ignora faptul ca de 2000 de ani nu fac altceva decat sa-L urasca pe Hristos si să unelteasca impotriva tuturor oamenilor.

Discutiile de la Vatican nu sunt decat o manevra politica. Evreii vor de fapt distrugerea Vaticanului si a întregului crestinism, pentru a le putea prelua ei. Evreii radicali talmudici refuza orice fel de încrestinare si vor să iudaizeze lumea si să se instaleze ca mari pontifi.

Evreii sunt solidari între ei în atingerea scopului final. Duhul minciunii satanice ii stapaneste. Ei sunt acei ”caini scrijeliti”, cum ii numeste Pavel, ei sunt dusmani ai tuturor oamenilor. Si totusi, dintre ei va iesi o ramasita care se va mantui prin Hristos. Ultimul popor care se va încrestina sunt evreii. Suferinte cumplite se deschid în fata istoriei.

Facând aceste marturisiri, R. W. era el însusi înfricosat, dar o facea cu forta pe care o exercita asupra constiintei sale credinta în Hristos. Căci dincolo de oscilatiile sale, W. credea în Iisus si credea ca numai prin El se va mantui poporul evreu.

De fapt framantarea fundamentala a acestui om era raportul dintre dragostea lui pentru neam si dragostea pentru Hristos. Acest conflict iesea adesea la suprafata si din pricina lui multi il suspectau si-l acuzau pe pastor, dar Valeriu l-a aparat în fata lor, facându-i să înteleaga drama acestui om, drama pe care noi, romanii, nu o cunoastem, fiindca romanul s-a nascut crestin.

Streptomicina

Treptat apele tulburi din sufletul lui W. se limpezeau. Atmosfera de pace si dragoste care domnea printre detinutii din camera 4 era ca un balsam pe zbuciumarile lui launtrice. Dar înca nu vazuse tot. Urma să fie martorul unui gest care avea sa-i salveze viata si sa-i faca înca o data dovada adevaratului crestinism.

In calculele tactice ale politrucilor din Targu-Ocna intrau si elemente socante. Asa se explica faptul ca au permis să patrunda în sanatoriu 10 grame de streptomicina pentru R.. A fost un adevarat pelerinaj. Toti bolnavii se duceau să o vada ca pe o minune, iar medicii savarseau un întreg protocol când o manevrau. R. a decis să dea aceasta streptomicina lui Valeriu.

– Iti multumesc din suflet, dar nu o pot primi, de ea depinde sanatatea ta! i-a zis emotionat Valeriu.

– Eu nu sunt atât de grav bolnav si condamnarea mea este mica. Am toate sansele să supravietuiesc. Deci te rog să o primesti! a insistat R..

B. a auzit si a spus :

– Avem datoria sa-l salvam pe W.! El este un apostol al lui Hristos si poate fi de folos oamenilor. Propun deci sa-i dam lui streptomicina.

Situatia era delicata, căci atât pastorul cat si Valeriu erau primii candidati la moarte apropiata.

– O voi da lui Valeriu, a hotarat stapanul medicamentului.

Valeriu a ascultat linistit si a spus :

– Iata un prilej în care ne putem arata dragostea pentru poporul evreu, dincolo de atitudinea lui fata de Hristos. Sunt deci de parere sa-i dam lui W. streptomicina.

– Nu! s-a impotrivit R.. Raman la prima mea hotarare. Dorim să traiesti, avem nevoie de astfel de oameni!

– Bine, a zis Valeriu. Primesc streptomicina si-ti multumesc. Sunt nevrednic de dragostea ta.

A luat deci streptomicina si a daruit-o, la rândul sau, lui W.. Era atât de ferm în gestul lui, încat nici R. si nici nimeni altcineva nu a putut obiecta. Acele 10 grame de streptomicina au salvat viata lui W.. El traieste, iar Valeriu s-a stins din viata.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s