Oamenii de curaj il calca in picioare pe mafiotul viclean Traian Basescu


Preluat din Revista România Mare / http://www.romare.ro / Ediţia: Nr. 859 Anul XVII Vineri 29 decembrie 2006

cristooiu.jpg
Un moment imoral si inutil

UN MOMENT IMORAL. Era Traian Băsescu personajul cel mai în măsură să-si asume condamnarea comunismului? Fireste că nu. Traian Băsescu n-a făcut o singura zi de puscărie. Nu i s-a respins de către cenzură o singura carte, pentru că n-a scris-o. N-a avut nici un moment în care să fie obligat să spele W.C.-uri, desi terminase o facultate. N-a avut un singur moment de protest, un singur moment de bombăneală. A făcut în comunism o carieră strălucită, de care n-au avut parte alti colegi de-ai săi. Cel mai tînăr căpitan de vas din flota română, sef de agentie la Anvers, în Belgia, sef al inspectoratului navigatiei civile, numit în noiembrie 1989 cu acceptul Elenei Ceausescu. Potrivit propriilor mărturii, în decembrie 1989 avea în casă incredibila sumă de 60.000 de dolari, o sumă cît bugetul unui combinat siderurgic. Traian Băsescu îsi argumentează cariera si banii strînsi în comunism invocînd talentul si pregătirea profesională. Să zicem că-i asa. Nu intră asta în contradictie cu discursul său din Parlament, prin care comunismul a apărut ca un regim criminal?
UN MOMENT INUTIL. Înainte si după tevatura din Parlament, s-au scris multe texte fade avînd drept ipoteză de lucru rolul istoric al condamnării comunismului printr-un document oficial de către seful statului. Nimeni n-a putut aduce un singur exemplu, unul singur doar, de cum se va schimba ceva în realitatea românească de azi gratie acestui moment. Si nici n-avea cum să fie adus un singur exemplu. După sase luni de scremut si cu pretul a 100.000 de dolari cheltuiti, Comisia a redactat un text de 600 de pagini care vrea să demonstreze un truism: caracterul nociv al comunismului real. Era nevoie pentru asta de un Raport? Îsi imaginează cineva că tinerii care nu citesc nici măcar pe clasicii literaturii române se vor precipita să citească Raportul, un text valabil pentru universitătile americane? Si chiar dacă l-ar citi, ar deveni ei brusc anticomunisti? Nici în postura de moment politic tevatura din Parlament n-a fost necesară. Un asemenea moment apare necesar în clipa cînd ar exista un pericol al reînvierii totalitarismului comunist. Atunci o condamnare de către seful statului în fata Parlamentului are semnificatia unui semnal: democratia românească va face zid împotriva acestei tendinte. Există în România de azi măcar o unghie de pericol în ce priveste reînvierea comunismului? Nici vorbă. Partid Comunist n-avem. PSD-ul e mai degrabă un partid liberal decît unul de stînga. Nu s-au înregistrat nici o manifestatie cu steaguri rosii, nici o masă rotundă măcar avînd drept temă superioritatea comunismului. Fostii nomenclaturisti si securisti s-au împărtit. Unii sînt prosperi oameni de afaceri, altii, bieti pensionari. Adevăratii comunisti nu pot fi corupti, din simplul motiv că ei luptă împotriva celor bogati. S-a identificat scandalul produs în Parlament de C.V. Tudor si PRM drept o expresie a rezistentei comunismului la condamnarea de către Traian Băsescu. M-a amuzat să descopăr sintagme precum zvîrcoliri, monstri, pe care le credeam uitate o dată cu prăbusirea comunismului. M-am convins încă o dată că pînă si condamnarea comunismului nu se poate face fără talent.
Manifestarea PRM din Parlament a fost o reactie firească – spun eu – la mîrsăvia din Raport, prin care C.V. Tudor e acuzat de crimele si abuzurile comunismului. Traian Băsescu si-a asumat public Raportul. Comitînd astfel un abuz ticălos. Pentru că abuz ticălos e să-ti asumi un Document în care un om politic adversar e acuzat de a fi părtas la crimele si abuzurile comunismului. N-a sesizat nimeni un amănunt. La o adică, manifestarea PRM putea fi contracarată de către majoritatea parlamentară. Nu s-a întîmplat asta. Nu s-a găsit un singur parlamentar care să se ia de gît cu Vadim. De ce? Pentru că Parlamentul era comunist? Nu. Pentru că Parlamentul a intuit un adevăr: manifestarea PRM nu era îndreptată împotriva condamnării comunismului, ci împotriva lui Traian Băsescu. Împotriva smecheriei acestuia de a o face pe anticomunistul si a necinstei acestuia de a folosi condamnarea comunismului pentru a se răfui cu adversarii săi politici.
Ion Cristoiu
(Text reprodus din „Jurnalul National”, nr. de miercuri, 20 decembrie 2006)


pelin.jpgFără mamă, fără tată…Incultura de-a dreptul crasă si necunoasterea mediilor din care îi parvin diverse propuneri suspecte fac din presedintele tării lemn numai bun de lucrat si manipulat. Cînd a venit peste el lista aceea prelungă de doamne si domni care doreau neapărat punerea la zid a regimului comunist, ar fi putut să se întrebe: cine sînt ăstia si ce reprezintă?
Sorin Iliesiu, initiatorul demersului, era în mod cert personajul împins în fată, din spatele căruia actiona o falangă de indivizi interesati în diverse scandaluri, menite să distragă atentia de la parazitismul lor, concretizat într-o lipsă acută si evidentă de operă. Iar cei ce semnau demersul, vreo cîteva sute de oameni, nu erau decît carnea de tun a ceea ce se numeste societate civilă, numele lor regăsindu-se pe nenumărate liste emise si în alte împrejurări, chiar si pe lista acelora care, la alegerile din 2000, ne îndemnau să-l preferăm pe Ion Iliescu în locul lui Corneliu Vadim Tudor. Astăzi, Ion Iliescu este cel de care nu mai au loc. Bun, demersul lui Sorin Iliesiu a fost acceptat. La sugestia cui? Si s-a format comisia prezidentială faimoasă, destinată să definească regimul comunist drept un regim criminal, în fruntea căreia a fost desemnat Vladimir Tismăneanu. Îl cunostea presedintele pe acest individ? În ce împrejurări si prin cine? Si iată că iar ne lovim de o necunoscută, de personaje ce populează anturajele Palatului Cotroceni si care îl determină pe Traian Băsescu să adopte decizii paradoxale si uneori de neînteles. Grav este faptul că presedintele nu întelege că nu operatiunea ca atare de condamnare a comunismului deranjează, ci optiunile lui, instilate de anturaj, de a da operatiunea pe mîna unor oameni neaveniti. În calitate de regim politic importat în această tară, comunismul a ajuns să fie dezavuat de un personaj de import, fiul unui activist de partid, format ca atare în Uniunea Sovietică, la rîndul lui importat! La ceremonia de luni, 18 decembrie a.c., presedintele nu a vorbit în numele lui, ci în numele unor cercuri suspecte din crestet pînă în tălpi. Anturajul acela misterios care-i comandă gesticulatiile se afla adunat într-o lojă a Parlamentului: este vorba de cei elogiati în concluzia raportului lui Vladimir Tismăneanu drept dizidenti dintre cei mai aprigi ai regimului comunist. În primul rînd, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu. În ce a constat dizidenta lor? În faptul că, în anii ’70 si ’80, au încasat tacticos o leafă pentru care n-au fost în stare să facă nimic. În plus, Andrei Plesu face ce face si nu îsi dezvăluie dosarul de Securitate, de care ar trebui să dispună orice dizident autentic. Mai lipsea din loja în spetă Mircea Dinescu, care a împins dizidenta pînă la a accede la functia de secretar al organizatiei Uniunii Tineretului Comunist din Uniunea Scriitorilor! Nici ăsta nu vrea să stim ce se poate găsi în dosarul său de Securitate. Dacă ne coborîm pînă la componenta comisiei selectate de Vladimir Tismăneanu, menită să-l ajute în titanicul său efort, dezastrul este complet. Doi dintre membrii ei s-a dovedit că au colaborat cu Securitatea. Este vorba de mitropolitul Nicolae Corneanu al Banatului si despre falsificatorul de diplome de doctorat Sorin Antohi, a cărui colaborare cu Securitatea a fost acoperită pret de peste trei ani de alde Andrei Plesu, Mircea Dinescu si altii din prima formulă a CNSAS. Nu se stie nici astăzi în ce a constat dizidenta lui Stelian Tănase. Apoi, să i se spună lui Mutu că Monica Lovinescu si Virgil Ierunca ar fi colaborat la raport. Monica Lovinescu, Dumnezeu s-o ajute!, se plimbă într-un scaun cu rotile, iar Virgil Ierunca a si decedat. Nu s-a semnalat nici un contact al lor cu arhivele de la Bucuresti. Cine ar mai fi? Nicolae Manolescu? Omul e mai încurcat decît Trahanache în comitetele si comitiile autohtone si, în plus, de cînd a fost numit ambasador la UNESCO, face naveta între Bucuresti si Paris. De asemenea, nu se stie nimic despre vreun contact al său cu arhivele regimului comunist, sub zodia căruia a dus-o mai mult decît bine. Si cercul se încheie cu acelasi Sorin Iliesiu, fost ceva mare într-o scoală superioară de ziaristică, desi nu s-a distins prin nimic în gazetărie. Mai toti, în frunte cu Vladimir Tismăneanu, afirmă că li s-a limitat accesul la arhivele partidului comunist, însă mai multe persoane care au stat cu ochii pe ei afirmă că, dimpotrivă, ar fi xeroxat la greu documente de toate felurile, în regim gratuit, de folosit în lucrările lor viitoare. Iesind cu această garnitură în lume, împins din spate de ea, Traian Băsescu nu putea decît să se compromită. Credeam că va fi o exceptie faptul că o odraslă de fost nomenclaturist comunist ajunge să dea tonul în condamnarea regimului comunist. Însă, iată, exceptia a devenit regulă. Fanii lui Vladimir Tismăneanu sînt cuprinsi de delirium tremens cînd ne vorbesc despre curajul obiectului admiratiei lor de a-si condamna tatăl, pe numele lui veritabil Leon Tisminetchi. Pentru noi, printr-un asemenea gest, Vladimir Tismăneanu se înscrie în rîndurile acelor băieti oportunisti cît încape, fără mamă si fără tată si, evident, fără patrie adorată. Nimic mai mult si nimic mai putin. Pe de altă parte, de un ridicol total ne apare contrastul dintre ceea ce afirma presedintele ieri si felul în care ne abureste azi. În urmă cu aproape un an, spunea că nu dispune de argumente pentru condamnarea regimului comunist si cerea să-i fie puse la dispozitie. Acum, ni se prezintă deplin iluminat la cap de raportul lui Vladimir Tismăneanu, o colectie de circumstante cunoscute de toată lumea. Să-i fie de bine, dar asa se întîmplă atunci cînd te asociezi cu cine nu trebuie. Cu dizidenti din carton si cu odrasle de fosti nomenclaturisti deveniti peste noapte anticomunisti fără scrupule.
Mihai Pelin
(Text reprodus din „Cronica Română”, nr. de miercuri, 20 decembrie 2006)


Traian Băsescu a declarat război Chineivoiculescu.jpg
* „Trebuie să ai mult tupeu, trebuie să fii foarte ipocrit ca să poti să condamni comunismul, tu, un beneficiar al comunismului, tu, un om care a fost trimis de Partidul Comunist la Anvers, tu, un om care a actionat împotriva drepturilor omului”.
* „În perioada în care a fost la Anvers, Traian Băsescu a atacat drepturile unor oameni care încă trăiesc, dar acum le e frică să vorbească. Eu vă asigur că la momentul potrivit oamenii respectivi vor vorbi”.
* „PC este pentru condamnarea regimului totalitar, dar nu subscrie la mesajul presedintelui asa cum a fost el prezentat si constituit, pentru că s-a dorit un exercitiu de imagine, instrumentat nefericit”.
Dan Voiculescu
(Text reprodus din „Jurnalul National”
de miercuri, 20 decembrie 2006)


sport.jpgPînă si presa sportivă îi bate cap în cap pe Tismănescu si Băseanu (sic!)Timp pierdut, bani aruncatiDeviez putin de la sport în aceste rînduri si îmi asum numeroasele critici ce vor urma, dar nu rezistam să nu-mi expun o părere. Ca si colegii mei, am urmărit luni, socat, ceea ce s-a întîmplat în Parlament. Sigur, nu arată deloc a politică civilizată si modernă atitudinea celor care-l bruiau pe Băsescu, dar nici presedintele tării nu a procedat corect, atunci cînd a respins totalitar dialogul si accesul parlamentarilor la tribună, pentru a-i comenta interventia.
Iar un asemenea demers, ca respectivul Raport, si modul în care a fost sustinut si prezentat nu merită decît o reactie pe măsură, chiar dacă aceasta este ne-elegantă.
Nu sustin deloc comunismul, fiind convins că a făcut mult rău Poporului Român, dar nu înteleg deloc rostul unor dezbateri pentru condamnarea unui regim, la 17 ani de la disparitia sa. Si-apoi, nu comunismul a fost condamnat în acel Raport, ci mai degrabă nationalismul. Ca să nu mai spun, ce fel de condamnare e asta? Legăm pe cineva? Mai trăiesc oare azi majoritatea celor care cu adevărat au făcut rău? Si chiar asa fiind, nu înteleg nici autoritatea, nici moralitatea acestui Vladimir Tismăneanu, de a condamna el comunismul si comunistii, atîta vreme cît el însusi am înteles că scria frecvent la „Viata Studentească” sau Editura Politică, unde, vorba unui pamfletar talentat, ne învăta, înainte de ‘89, cum să devenim cetăteni devotati ai societătii socialiste multilateral dezvoltate. Comunismul a fost condamnat de noi toti, cînd l-am înlăturat, în 1989. Mai era nevoie de o condamnare „oficială”? De ce să nu condamnăm atunci si fascismul? Sau terorismul? Sau gripa, nu? Dacă tot se cheltuie miliarde de la buget cu demersuri fără rost, măcar să stim o treabă, nu? Tara asta are atîtea probleme si atîta lume suferă, iar politicienii îsi consumă energia cu chestii inutile si lipsite de sens.
Cel putin pe mine, unul, n-o să mă încălzească deloc că Tismăneanu si marele lui studiu îl condamnă mîine pe vreun sectorist care are acum 79 de ani si o duce de pe-o zi pe alta. Mai bine s-ar cheltui fondurile acestea uriase pentru a-i condamna pe cei care au devalizat România în ultimii ani, furînd Poporului Român miliarde de euro. Si sînt atîtia… Repet, bugetul a fost văduvit de sume uriase, pentru ca Puterea să-si facă mendrele, să se plătească polite, în numele unei asa-zise condamnări a comunismului. Care rămîne, oricum, în istorie, ca prima condamnare oficială a unui sistem…

Andrei Nourescu
(Text reprodus din ziarul „Pro Sport”, nr. din 18 decembrie 2006)


Avortul Tismăneanu, condamnat de Biserica Ortodoxă Română
patriarh.jpg
Comunicat de Presă
Fără ură si părtinire
Patriarhia Română apreciază demersul întreprins de autoritătile de stat pentru condamnarea regimului comunist din România, act pe care Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a făcut în Cuvîntul pastoral din 4 ianuarie 1990, în care condamna acelasi regim opresiv în dimensiunile sale cele mai tenebroase. Jertfa miilor de clerici si credinciosi ortodocsi în temnitele comuniste conduce la concluzia unei rezistente din interior a Bisericii Ortodoxe Române încă de la instaurarea regimului comunist în România. Mai mult, asa cum rezultă din documentele fostei Securităti, la sfîrsitul celui de-al saselea deceniu al secolului trecut, Biserica Ortodoxă Română, în frunte cu „patriarhul Justinian si armata neagră a călugărilor si călugăritelor”, era considerată ca fiind dusmanul principal al regimului. Din păcate, în capitolul „Regimul comunist si cultele religioase” din Raportul întocmit de comisia Tismăneanu constatăm cu surprindere o abordare nestiintifică – renuntîndu-se la principiul „fără ură si părtinire”, fundamental pentru o cercetare istorică – si tendentioasă, formularea unor concluzii distorsionate si aprecieri care depăsesc contextul temei studiate privind situatia Bisericii Ortodoxe Române. Acest fapt a produs nedumerire în rîndurile clerului si credinciosilor ortodocsi, precum si ale unor istorici cu autoritate stiintifică, inclusiv membri ai Academiei Române. Autorii capitolului respectiv au preferat să utilizeze ca principală sursă de inspiratie anumite lucrări controversate încă din momentul aparitiei lor, în detrimentul celor realizate de institute de cercetare si de istorici consacrati în urma studierii în arhivele fostei Securităti. Patriarhia Română consideră o astfel de abordare într-un document oficial drept inacceptabilă si neconformă cu adevărul istoric. În consecintă, propunem înfiintarea unei comisii de istorici, care să studieze situatia Bisericii Ortodoxe Române în perioada regimului comunist, în vederea realizării unui studiu complet si obiectiv pe această temă.Biroul de Presa al Patriarhiei Române


buzatu.jpgMarele istoric Gh. Buzatu condamnă rusinea numită „Avortul Clismăneanu”
PRECIZARE
Subsemnatul Gh. Buzatu, profesor universitar si cercetător stiintific, cu o vechime de 45 de ani în specialitatea istorie contemporană, nominalizat – în urma unui amplu sondaj organizat de Realitatea TV – în grupa celor dintîi „Zece mari istorici români” ai momentului, declar că am hotărît să mă retrag din competitie, chiar înaintea galei finale din 20 decembrie 2006. Trebuie însă să multumesc, în chipul cel mai călduros si cu sinceritate, tuturor cititorilor care m-au recomandat printre „cei zece”, ceea ce nu mă împiedică să consider că astăzi, 18 decembrie 2006, prin difuzarea si promovarea asa-zisului Raport Tismăneanu în Parlamentul de la Bucuresti, disciplina istoriei însesi a fost în mod rusinos si pe nedrept violată, sacrificată în „noua” Românie … si aceasta pentru că, în fapt, autorilor Raportului le-a făcut plăcere – probabil că pentru a da greutate „operei” lor, sporind efectul mesajului, sau pentru că astfel este de bonton – să se prezinte în postura de … istorici, atunci cînd, în fond, echipa Tismăneanu (compusă predominant din sociologi, politologi, economisti, comentatori, activisti si, culmea, abia în cele din urmă, si specialisti în ale trecutului!) n-a realizat – vai! – decît o … biată Carte albă, rosie, brună, verde sau (dacă vreti) galbenă … Ceea ce, trebuie să recunoastem, este cu totul altceva decît o operă de specialitate, integrată istoriografiei, produsul obtinut, Raportul în chestie, fiind, în consecintă, prin însăsi natura lui, perisabil si partizan, total deficitar prin prisma constructiei si disciplinei stiintifice, a obiectivitătii si distantării în timp fată de faptele si fenomenele investigate, el avînd, hotărît, o adresă precisă si univocă, cea stabilită de factorul politic, care-si recuperează astfel întreaga investitie făcută. Dacă coechipierii d-lui Tismăneanu ar fi pătruns, fie si superficial, recomandările neîntrecutului N. Iorga, ar fi admis, în glas cu acesta, că în fapt disciplina istoriei poate numai oferi argumente, dar în nici un caz nu trebuie tîrîtă într-un tribunal ori nu poate oferi materiale si argumente pentru o înscenare, astfel după cum tind, nedisimulat, Raportul si, în egală măsură, beneficiarii lui, adică cei care l-au comandat. Se impune, în context, să observ că, după 1989, pentru toate tările Europei Est-Centrale, prăbusirea comunismului, survenită cvasi-concomitent, reprezintă un fapt consumat. Asadar, condamnat – mai mult decît ar putea s-o facă orice sau oricine altcineva din lume – de Istorie, astfel că evenimentul nu mai are nevoie să fie reanimat, în afară, cine stie, decît sub pretextul deschiderii unui fals proces, redus, precum acum în cazul României, la un anost document, pompos si impropriu intitulat Raport. Care, prezentat cu tam-tam în Parlament, trebuia să ofere prilejul unui spectacol de pîine si circ, ce s-a urmărit anume si s-a obtinut din belsug! Nu se poate neglija, pe de altă parte, că Raportul este în totală contradictie cu un document fundamental si faimos, precum Apelul lansat exact în urmă cu un an, mai precis la 12 decembrie 2005, de către 444 de istorici francezi, sub titlul Libertatea Istoriei si din care retin aceste constatări ce nu pot fi oricum răstălmăcite, mai ales că ele au prevestit întreaga „afacere Tismăneanu”: „… Istoricul nu acceptă dogme, nu respectă nici o interdictie, nu cunoaste tabu-uri. El poate să fie incomod (…). Într-un stat liber, nici Parlamentul, nici autoritatea judiciară nu au dreptul să definească adevărul istoric …”. Propun cititorului să ne transpunem pentru o clipă în trecut, fiind de acord, spre exemplu, cu asumarea unor roluri ilogice de către maestrii istoriografiei nationale. Cum ar fi arătat, cu alte cuvinte, un A. D. Xenopol avansînd – la cererea guvernelor sau partidelor epocii – un „raport” de blamare a regimului fanariot, sau un N. Iorga procedînd identic în cazul … jugului otoman?! Totalmente exclus, cît timp un istoric, dacă pregăteste un raport, o face doar pentru un congres sau pentru alte manifestări stiintifice ale breslei. Desigur, discutia nu se reduce la atît, dar voi încheia aici, subliniind că s-ar putea avansa atîtea argumente temeinice ce-mi îngăduie să constat că, după simulacrul Raportului din 18 decembrie 2006, organizarea oricărei olimpiade cu participarea istoricilor de profesie a devenit nu numai inutilă, dar si ridicolă. Plus că intervine riscul de-a persista în eroare… Ceea ce ar fi, evident, extrem de grav. Or, cum asa ceva nu ne mai este îngăduit după experienta de astăzi, cel putin dacă sîntem de acord cu istoricii francezi, care, în continuarea mesajului deja mentionat, au observat în mod cu totul justificat că, niciunde si nicicînd, „politica statului, chiar animat de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei”.
Prof. Gh. Buzatu
18 decembrie 2006


Mesaj din Germania
Raportul Tismăneanu – o înscenare politică ieftină, în folosul lui Băsescu. Domnule senator Vadim Tudor, După multe ezitări,  consider că a sosit momentul să vă scriu aceste rînduri, în speranta că ele vă vor trezi interesul. În urmă cu 16 ani, am demisionat din toate functiile politice emigrînd în Germania. Atunci mi-am jurat că nu voi mai face politică, scîrbit fiind de infantilismul clasei politice românesti, pusă pe pricopseala personală. Din păcate, toate tezele mele politice si-au găsit corespondentul negativ în viata politică de după 1989. Atunci am fost marginalizat si etichetat ca reactionar, desi eram membru fondator al unui partid care a militat cu perseverentă pentru emanciparea natională a românilor în imperiul dualist. Desi am îndeplinit functia de vicepresedinte organizatoric si membru în comitetul director Filiala Timis, nu am reusit să impun partidului un codex al onoarei si cinstei, de aceea am considerat necesar să-mi asum consecintele de rigoare si să demisionez, rămînînd un simplu membru, în virtutea unui trecut glorios si a unor convingeri politice nealterate.
După 16 ani de tăcere, am ajuns la concluzia că pasivitatea mea politică nu poate fi o atitudine civică responsabilă. În acest context, Raportul Tismăneanu a fost picătura care a umplut paharul si m-a determinat să vă scriu. Am avut ocazia si sansa, printr-un membru al familiei apropiat de Petru Groza, să cunosc amănunte inedite legate de perioada 1944-1948, mai ales că această persoană a îndeplinit functii de răspundere în aparatul de partid si de stat de atunci, al cărei nume nu se regăseste în Raportul Tismăneanu, o dovadă în plus pentru mine că acesta nu este decît o înscenare politică ieftină, prin care se urmăreste doar scoaterea de capital politic în folosul presedintelui Băsescu. După multi ani de analiză atentă a mecanismelor de functionare a acestei pseudo-democratii de tip occidental, am ajuns la concluzia că falsitatea ei, demagogia lipsită de substantă nu pot fi demascate decît folosindu-se aceleasi metode. În concluzie, Raportul Tismăneanu nu poate fi demascat decît printr-un cotraraport, care să ilustreze situatia faptică a României interbelice zguduite de afacerile Skoda, chibriturilor, de curbele de sacrificiu si de camarila lui Carol al II-lea, care a pregătit ciuntirea tării. Această analiză trebuie să aibă la bază date statistice si să fie liberă de ideologii si prejudecăti si, nu în ultimul rînd, să ilustreze incompetenta celor care, după 1944, au pactizat cu rusii crezînd că îsi vor salva scaunele. Acest Raport trebuie să se încadreze într-o amplă expunere, care să ilustreze adevărata fată a campionilor democratiei de la Yalta si Potsdam. Personal, am fost preocupat de această temă si am reusit să scriu o bună parte a acestei cărti, care în prezent se află într-un stadiu avansat, sperînd ca în curînd să poată vedea lumina tiparului, de aceea propun o colaborare pe această temă. Cu concursul unor specialisti din tară, istorici de certă valoare, se va reusi prezentarea unei lucrări care să arate si cealaltă fatetă a opresiunii si nedreptătii sociale care, iată, azi este mai prezentă ca oricînd în România în conditiile unui sistem care a fost ridicat la rangul de religie. Acesta ar putea fi modestul meu aport la aflarea adevărului, în conditiile unei compatibilităti reciproce de viziuni si idei. Doresc partidului si dvs. personal succes si tărie în nobila misiune asumată pentru izbăvirea neamului românesc.
Jurist Gilbert-Viorel Cimpeanu


Un sondaj real, dar tinut secret: 76% dintre români consideră
că ideea de comunism este bună1) În mod normal, sfîrsitul anului 2006 ar fi trebuit să marcheze, dacă nu o crestere, măcar o stagnare, pe palier, a intentiilor ferme de vot, pentru presedintele Traian Băsescu. În special reusita aderării României la Uniunea Europeană ar fi trebuit să se reflecte, în parte, asupra presedintelui.
2) Deocamdată, aproape 47% din cetătenii români consideră că aderarea României la UE este un lucru bun, în opozitie cu 32%, care au o părere proastă despre acest fapt.
3) În pofida succesului aderării, care pe termen mediu si lung va aduce beneficii importante României, sustinerea pentru Băsescu a intrat pe o pantă descendentă.
4) Motivele deprecierii sustinerii lui Băsescu sînt, în principal, următoarele:
a) Lipsa, după 2 ani de la preluarea Puterii, a unor rezultate concrete în combaterea marii coruptii. În acest caz, intervin episoade anecdotice (gen cele două bătrîne arestate pentru că nu si-au plătit amenzile), care aruncă în ridicol sfortările mediatice ale presedintelui.
b) Sprijinul fătis pentru grupul de interese Cocos-Udrea-Besciu (grupul Golden Blitz).
c) Atacurile, de cele mai multe ori nefondate, la premierul C.P. Tăriceanu, perceput de peste 40% din votanti ca un bun profesionist, dar care nu este lăsat să lucreze în folosul populatiei de presedintele Băsescu, aflat în permanent conflict cu acesta si care doreste să spargă PNL, lucru ce s-a si realizat.
d) Obedienta tot mai vizibilă fată de SUA, în dauna atît a României, cît si a Uniunii Europene.
e) Activităti mondene (gen sprituri cu Gigi Becali, chefuri cu trupe de tigănci etc.) ce nu cadrează cu functia de sef al statului.
f) Scumpirile la utilităti, atît cele din toamna 2006, cît si cele anuntate pentru primăvara lui 2007.
g) Atacuri tot mai dese si mai violente asupra mass-media, pe care vrea s-o subordoneze total, asa cum sînt posturile TVR, Realitatea etc.
h) Ultimul motiv, poate cel mai important, este starea de scandal continuu pe care o provoacă si întretine în societatea românească. Sfătuit de consilierii prezidentiali americani să se erijeze în „salvatorul natiuniii”, Băsescu declansează două mari scandaluri, care i-au adus grave prejudicii de imagine atît în tară, cît mai ales pe spatiul UE. Este vorba de actiunea deconspirării Securitătii si cea de condamnare a comunismului. Desi s-a vrut salvatorul natiunii, care ne va scăpa de securisti si comunisti (lucru pe care nu l-au reusit predecesorii săi Iliescu si Constantinescu), aceste actiuni s-au întors ca un bumerang împotriva actualului presedinte, pe care populatia l-a perceput ca un cetătean ce nu-si reneagă trecutul, atît de comunist, cît si de securist.
5) În opinia specialistilor, starea de scandal continuu are o ponedere de peste 50% în deprecierea sustinerii de către populatie a presedintelui Băsescu. Un scandal continuu ajunge să obosească si să irite populatia, care ar fi vrut să-l vadă pe presedinte lucrînd pentru tară, si nu afisîndu-se cu persoane dubioase, gen Becali, Mona Muscă sau Elena Udrea (pe care a promovat-o la vîrful PD, desi justitia ar fi trebuit să se ocupe de mult de ea si afacerile ei cu statul).
6) Sustinerea ostentativă a grupării Stolojan, o „mînă moartă” a politicii românesti, nu-i va aduce lui Traian Băsescu decît un număr de parlamentari, si nu un PNL asa cum vrea el. De fapt, acesti parlamentari sînt repudiati chiar de organizatiile din care provin, pentru că nu au muncit si nu au desfăsurat activităti de partid, ei primind totul de-a gata. Crezînd si acum că acest lucru li se cuvine, ei fiind niste „personalităti”, nu vor desfăsura nici un fel de muncă organizatorică pentru noul partid prezidential, PLD.
7) Declinul cel mai vizibil al presedintelui Băsescu începe chiar în data de 1 Decembrie 2006, Ziua Natională a României. În acea zi, în urma informatiilor primite de la SRI si SPP, presedintele a renuntat la ceremoniile de la Alba Iulia, unde urma să fie primit cu ostilitate de populatie. În consecintă, Băsescu a participat doar la ceremoniile de la Bucuresti, respectiv de la mormîntul Soldatului Necunoscut si de la Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf, spre deosebire de anul trecut cînd au participat peste 5.000 de cetăteni, anul acesta au fost doar în jur de 1.000 de oameni, în majoritate adusi cu steaguri si pancarte, de organizatia PD Bucuresti. Presedintele Băsescu a încercat o baie de multime, iar în momentul cînd s-au auzit vociferări anti-prezidentiale a fost imediat îndepărtat de către SPP.
8) Tot în 1 Decembrie 2006, în jurul orei 18, cînd primarul Adriean Videanu a pornit iluminatia pentru Sărbătorile de iarnă în Bucuresti, presedintele Băsescu a fost sfătuit să stea în multimea adunată la acest eveniment. Cînd a fost pronuntat numele de Băsescu, aceeasi multime l-a huiduit, momentul fiind surprins în direct de către posturile Antena 3 si Realitatea.
9) Intentia presedintelui de a gira cu autoritatea sa „Raportul Tismăneanu”, de condamnare a comunismului, a primit o replică fermă din partea populatiei – 76% consideră că ideea de comunism este bună, spre deosebire de 15% care o consideră rea. Cifrele acestea sînt reale, si nu cele din sondajul publicat de Fundatia pentru o Societate Deschisă (condusă de Alina Mungiu-Pippidi si Renate Weber, fost consilier prezidential), unde apar 53%, respectiv, 34%.
10) Intentia presedintelui este de a contabiliza la el succesele, iar esecurile la premierul Tăriceanu si PNL.
11) Calculele presedintelui Băsescu (care au fost corecte si reale în guvernarea CDR-PD-UDMR) nu se mai potrivesc acum cînd se vorbeste de regimul Băsescu (intrat în constiinta populatiei la fel ca si regimurile Iliescu si Constantinescu), care va contabiliza toate nemultumirile populatiei, si nu de regimul Tăriceanu.
12) În plus, partidul prezidential, PD, este condus de un duo dezastruos, pe care majoritatea populatiei îl asociază cu valetii presedintelui. În plus, cei doi (Boc si Videanu), primari de importante orase, sînt atît de vizibil incompententi si cvasi-absenti de la locurile de muncă pentru care au fost alesi, încît este usor predictibil că la următoarele alegeri vor înregistra esecuri usturătoare, ce se vor repercuta dezastruos asupra PD.
13) Încăpătînarea caracteristică personajului Băsescu de a condamna comunismul printr-un mesaj adresat Parlamentului nu este o initiativă proprie, ea fiindu-i dictată de Ambasada SUA la Bucuresti. Mentionăm că SUA au încercat acelasi lucru în toate fostele state comunsite din Europa, însă au fost refuzate politicos, dar ferm. Actiunea presedintelui Băsescu din 18 decembrie 2006, în Parlament), a fost reflectată doar în presa din SUA (în special în „Washington Post” si „New York Times”) si aproape trecută sub tăcere în Europa (exceptie „Le Figaro” din Franta), unde multe guverne au în componentă comunisti, comunisti reformati sau de stînga, fostă comunistă. Actiunea lui Băsescu mai are în spate doar aripa ultra-conservatoare a Partidului Republican din SUA, al cărui exponent este Paul Wolfowitz, aripa liberală a vicepresedintelui Richard „Dick” Cheney nemaiprezentînd interesul pentru Traian Băsescu în contextul pierderii majoritătii în Camera Reprezentantilor si Senat. Aripa liberală a republicanilor americani consideră că are destule probleme interne, în vederea alegerilor prezidentiale din 2008, încît nu-si mai poate permite noi aventuri în Balcani.
Adevăratul Serviciu Român de Informatii


Asa-zisul „Raport Tismăneanu” ne va costa de ne va usca…Tot mai multă lume se întreabă care sînt natura, scopurile si efectele aprobării ca document de stat, de către Parlamentul României, a Raportului de condamnare a comunismului, rostit de Traian Băsescu în plenul Camerelor Reunite, din 18 decembrie 2006. După cum se stie, nerusinarea lui Traian Băsescu de a sustine, tocmai el, un asemenea text a fost primită cu ostilitate de cei prezenti în Aula Parlamentului, de opinia publică, în general, ca si de o serie de personalităti ale vietii politice internationale (vezi cazul fostului presedinte bulgar Jelio Jelev). Prin nerusinatul document întocmit de odrasla kominternistă Vladimir Tismăneanu se urmăreste, în fapt, crearea unui cadru legislativ pentru recompensarea sustinătorilor principiilor „democratice” si „europene” ale actualei guvernări – apărătoare a Mafiei nationale si transfrontaliere. Din practicile anterioare se pot aprecia ca fiind certe următoarele etape:
1) Înfiintarea unui Institut National pentru studierea, inventarierea si evaluarea „victimelor” comunismului în vederea acordării recompenselor morale si materiale pentru „traumele” suferite (după modelul Institutului National pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”). Potrivit HG 902/2005, o asemenea institutie ar trebui să aibă: un director (presedinte) si un staff central de rangul conducerii unui minister; clădiri (centrale si pentru filialele zonale); personal; logistică: masini; birotică; consumabile si altele.
2) Selectarea după principii clientelare a „victimelor” (reale sau inventate) si stabilirea cuantumului (evident diferentiat) despăgubirilor. Acestea ar consta în: sume compensatorii; rente viagere (după modelul celor acordate marilor sportivi); clădiri, proprietăti; facilităti fiscale: scutiri de impozite, gratuităti si altele. Potrivit legilor 1/2000 si 247/2005, au fost create marile latifundii (500-30.000 ha), în timp ce 30.000 de familii asteaptă despăgubirile, potrivit anexelor 39 si 40.
3) Favorizarea escaladării, în justitie, a milioanelor de cazuri ridicate de indivizi care se consideră afectati conform prevederilor acestui asa-zis Document de Stat – cu tot ce implică această campanie natională, fără precedent în istoria României. (Vezi legile 1/2000 si 247/2005, care au generat 1.750.000 de procese, si legile 10/2001 si 247/2005, soldate cu 1.500.000 de procese.) Toată tara va fi în tribunale. Vor apărea infinite complicatii, fără nici o posibilitate reală de solutionare. Cine suportă aceste cheltuieli? Poporul român!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s