Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor


PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Lege privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale
Art. 1. – (1) Statul român respectă şi garantează dreptul
fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei
persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei şi tratatelor
internaţionale la care România este parte.
(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o
opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrară convingerilor sale, şi
nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie
de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa sau neapartenenţa sa la o
grupare, asociaţie religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în
condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase.
Art. 2. – (1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei
persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta în
mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile
şi ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă,
precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă.

2
(2) Libertatea de a-şi manifesta credinţa religioasă nu poate face
obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute de lege şi
constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru
securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori
pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Art. 3. – (1) Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta
pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor
convingeri.
(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi
schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de
16 ani are dreptul să-şi aleagă singur religia.
Art. 4. – Orice persoană, cult, asociaţie religioasă sau grupare
religioasă din România este liberă de a stabili şi menţine relaţii
ecumenice şi frăţeşti cu alte persoane, culte sau grupări religioase şi cu
organizaţiile inter-creştine şi inter-religioase, la nivel naţional şi
internaţional.
Art. 5. – (1) Orice persoană are dreptul să îşi manifeste credinţa
religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri şi prevederilor
prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât şi
în structuri fără personalitate juridică.
(2) Structurile religioase cu personalitate juridică reglementate
de prezenta lege sunt cultele şi asociaţiile religioase, iar structurile fără
personalitate juridică sunt grupările religioase.
(3) Comunităţile religioase îşi aleg în mod liber structura
asociaţională în care îşi manifestă credinţa religioasă: cult, asociaţie
religioasă sau grup religios, în condiţiile prezentei legi.
(4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările
religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă
atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum
şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate
de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu excepţia
desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în
situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul
pentru aceasta.
3
(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia,
în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele juridice de drept
privat.
Art. 6. – (1) Gruparea religioasă este forma de asociere fără
personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nici o procedură
prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc şi practică o credinţă
religioasă.
(2) Asociaţia religioasă este persoana juridică de drept privat,
constituită în condiţiile prezentei legi, formată din persoane fizice care
adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă.
(3) O asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile
prezentei legi.

CAPITOLUL II

Cultele
Secţiunea 1
Relaţiile dintre stat şi culte
Art. 7. – (1) Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual,
educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi
statutul lor de factori ai păcii sociale.
(2) Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii
Ortodoxe Române şi al celorlaltor biserici şi culte recunoscute în istoria
naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.
Art. 8. – (1) Cultele recunoscute sunt persoane juridice de
utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor
constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor
statute sau coduri canonice.
(2) De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile componente
ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice
proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.
(3) Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în
conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi
sunt aplicabile propriilor credincioşi.
(4) Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui cult
recunoscut în România.
4
Art. 9. – (1) În România nu există religie de stat; statul este
neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea
de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.
(3) Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeniile de
interes comun şi sprijină activitatea acestora.
(4) Statul român prin autorităţile publice abilitate, sprijină
activitatea spiritual-culturală şi socială în străinătate a cultelor
recunoscute în România.
(5) Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele
recunoscute parteneriate în domeniile de interes comun, cât şi acorduri
pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se
supun aprobării prin lege.
Art. 10. – (1) Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi
desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile
proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor.
(2) Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor
pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară.
(3) Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin
deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsorizările către culte,
în condiţiile legii.
(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu
numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă
şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând
cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare
salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în
condiţiile stabilite prin lege.
(5) Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau
prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios.
(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin
material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea
unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul
credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.
(7) Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calitate
de furnizori de servicii sociale.
5
(8) Autorităţile publice asigură oricăror persoane, la cerere,
dreptul de a fi consiliat potrivit propriilor convingeri religioase prin
înlesnirea asistenţei religioase.
Art. 11. – Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi
fiscale, în condiţiile legii.
Art. 12. – Utilizarea fondurilor băneşti primite de la bugetul de
stat sau bugetele locale, precum şi respectarea destinaţiei bunurilor
primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice locale sau
centrale se supun controlului statului.
Art. 13. – (1) Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre
asociaţii şi grupuri religioase se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a
respectului reciproc.
(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau
acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică
adusă simbolurilor religioase.
(3) Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei
activităţi religioase, care se desfăşoară potrivit legii, se pedepseşte
conform dispoziţiilor legii penale.
Art. 14. – (1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional
de conducere sau de reprezentare.
(2) Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate
juridică, se înfiinţează şi se organizează de către culte potrivit propriilor
statute, regulamente şi coduri canonice.
(3) Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată, spre
evidenţă, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(4) Unităţile de cult nou înfiinţate ca persoane juridice pot
solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile legii.
Art. 15. – Sigiliile şi ştampilele folosite de către un cult sau de
către o unitate locală de cult trebuie să conţină şi denumirea oficială sub
care cultul a fost recunoscut, sau iniţialele acestuia.
Art. 16. – (1) Cultele recunoscute pot folosi, în desfăşurarea
activităţilor lor, orice limbă consideră de cuviinţă. Evidenţa financiarcontabilă
se va ţine şi în limba română.
6
(2) În relaţiile oficiale cu autorităţile statului, cultele
recunoscute folosesc limba română.
Secţiunea a 2-a
Recunoaşterea calităţii de cult
Art. 17. – (1) Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi
Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul
lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public.
(2) Recunoaşterea statutelor şi a codurilor canonice se acordă în
măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor, securităţii
publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
Art. 18. – Asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea
calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Ministerul Culturii şi
Cultelor, însoţită de următoarea documentaţie:
a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe
teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani;
b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri
cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal cu 0,1% din
populaţia României, conform ultimului recensământ;
c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi
funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de
organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi
control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a
unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum şi prevederile
specifice cultului respectiv.
Art. 19. – (1) În termen de 60 de zile de la data depunerii
cererii, Ministerul Culturii şi Cultelor înaintează Guvernului
documentaţia de recunoaştere a cultului, însoţită de avizul său
consultativ, întocmit pe baza documentaţiei depuse.
(2) Dacă documentaţia este incompletă sau statutele conţin
prevederi contrare legii, acestea se restituie motivat spre completare sau
modificare, iar termenul de soluţionare se prelungeşte corespunzător.
7
Art. 20. – (1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului,
Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin hotărâre de recunoaştere sau
de respingere motivată.
(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I şi poate fi atacată în justiţie, conform legii.
(3) În caz de respingere a cererii, asociaţia religioasă poate
solicita reluarea procedurii de recunoaştere a calităţii de cult, numai
dacă prezintă dovezi din care să rezulte că au încetat temeiurile care
au dus la soluţia de respingere.
(4) Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut
se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de
recunoaştere a acestuia.
Art. 21. – Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului
Culturii şi Cultelor, poate retrage calitatea de cult recunoscut atunci
când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securităţii publice,
ordinii, sănătăţii sau moralei publice ori drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.
Art. 22. – (1) Modificarea şi completarea statutelor de
organizare şi funcţionare sau codurilor canonice ale cultelor se
comunică, spre recunoaştere, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Actele administrative emise în temeiul prevederilor
prezentei secţiuni, precum şi neemiterea acestora în termenele prevăzute
pot fi atacate în justiţie, în condiţiile legii.
Secţiunea a 3-a
Personalul cultelor
Art. 23. – (1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă
personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(2) Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru
încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit
propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.
(3) Personalul clerical şi cel asimilat al cultelor recunoscute nu
poate fi obligat să dezvăluie faptele încredinţate sau de care a luat
cunoştinţă în considerarea statutului lor.
(4) Exercitarea funcţiei de preot sau orice altă funcţie care
presupune exercitarea atribuţiilor de preot fără autorizaţia sau acordul
8
expres dat de structurile religioase, cu sau fără personalitate juridică, se
sancţionează potrivit legii penale.
Art. 24. – (1) Salariaţii şi asiguraţii cultelor ale căror case de
pensii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat vor fi supuşi
prevederilor legislaţiei privind asigurările sociale de stat.
(2) Salariaţii şi asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii
sau fonduri de pensii proprii se supun regulamentelor adoptate de către
organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora
şi în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigurările
sociale de stat.
Art. 25. – Personalul clerical şi cel asimilat, precum şi
personalul monahal aparţinând cultelor recunoscute este scutit de
îndeplinirea serviciului militar.
Art. 26. – (1) Cultele pot avea organe proprii de judecată
religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor şi
reglementărilor proprii.
(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în
mod exclusiv prevederile statutare şi canonice.
(3) Existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea
legislaţiei cu privire la contravenţii şi infracţiuni în sistemul
jurisdicţional.
Secţiunea a 4-a
Patrimoniul cultelor
Art. 27. – (1) Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot
avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile şi
imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.
(2) Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv
cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiţia şi
practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi
imprescriptibile şi pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice
fiecărui cult.
9
(3) Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor
sacre confiscate în mod abuziv de către stat în perioada 1940-1989,
precum şi a celor preluate fără titlu.
Art. 28. – (1) Unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine,
singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru
credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit
regulamentelor cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor
istorice este protejată de lege.
(2) În localităţile în care nu există cimitire comunale şi unele
culte nu au cimitire proprii, persoanele decedate care aparţineau cultelor
respective pot fi înhumate potrivit ritului propriu, în cimitirele existente
în funcţiune.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică cimitirelor aparţinând
cultelor mozaic şi musulman.
(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a
înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în fiecare localitate.
(5) Cimitirele comunale sau orăşeneşti se organizează astfel
încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la
cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă.
Art. 29. – (1) Cultele au dreptul exclusiv de a produce şi
valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult, în condiţiile
legii.
(2) Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor
recunoscute se face fără plata taxelor către organele de gestiune
colectivă a drepturilor de autor.
Art. 30. – Bunurile bisericeşti sau similare din străinătate,
proprietate a statului român sau a cultelor din România, pot constitui
obiectul unor acorduri bilaterale semnate de statul român, la solicitarea
celor interesaţi.
Art. 31. – (1) Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel
– contribuţii, donaţii, succesiuni – precum şi orice alte bunuri intrate în
10
mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor
ulterioare.
(2) Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emite
pretenţii asupra patrimoniului cultului respectiv.
(3) Disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se
soluţionează pe cale amiabilă, iar, în caz contrar, potrivit dreptului
comun.
(4) În cazul retragerii calităţii de cult recunoscut potrivit
prevederilor prezentei legi sau al dizolvării, destinaţia patrimoniului este
cea stabilită prin statutul acestuia.
Secţiunea a 5-a
Învăţământul organizat de culte
Art. 32. – (1) În învăţământul de stat şi particular, predarea
religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.
(2) Personalul didactic care predă religia în şcolile de stat se
numeşte cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condiţiile legii.
(3) În cazul în care un cadru didactic săvârşeşte abateri grave de
la doctrina sau morala cultului, cultul îi poate retrage acordul de a preda
religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de muncă.
(4) La cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate
asigura profesori de religie aparţinând cultului din care fac parte elevii,
aceştia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea
cultului căruia îi aparţin.
Art. 33. – (1) Cultele au dreptul să înfiinţeze şi să administreze
unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult, a
profesorilor de religie, precum şi a altor specialişti necesari activităţii
religioase a fiecărui cult, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Fiecare cult este liber să îşi stabilească forma, nivelul,
numărul şi planul de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ proprii,
în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 34. – (1) Cultele îşi elaborează planurile şi programele de
învăţământ pentru învăţământul teologic preuniversitar şi programele
pentru predarea religiei. Acestea se avizează de către Ministerul Culturii
11
şi Cultelor şi se aprobă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
(2) Pentru învăţământul superior, planurile şi programele de
învăţământ se elaborează de instituţiile de învăţământ, cu acordul
cultului respectiv şi se aprobă de senatele universitare.
Art. 35. – (1) Personalul didactic din unităţile de învăţământ
teologic integrate în învăţământul de stat se recunoaşte de către
Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în condiţiile prevăzute de lege, cu
acordul prealabil al organelor statutare ale cultelor religioase în cauză.
(2) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic
neintegrate în învăţământul de stat se numeşte de către organele statutare
ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora. Personalul didactic
care predă religia în şcoli, trebuie să îndeplinească prevederile Legii
privind Statutul personalului didactic nr.128/1997, cu modificările şi
completările ulterioare.
Art. 36. – (1) În centrele de plasament organizate de instituţiile
publice, particulare sau aparţinând cultelor, educaţia religioasă a copiilor
se face conform apartenenţei lor religioase.
(2) În centrele de plasament, indiferent de finanţator, educaţia
religioasă a copiilor cărora nu li se cunoaşte religia se face doar cu
acordul persoanelor stabilite prin actele normative incidente în acest
domeniu.
Art. 37. – Salarizarea personalului didactic şi administrativ din
unităţile de învăţământ teologic neintegrate în învăţământul de stat se
asigură de către culte. La cererea cultelor, statul, prin Ministerul Culturii
şi Cultelor, poate asigura o contribuţie la salariu, proporţional, în raport
de numărul membrilor acestora.
Art. 38. – Echivalarea şi recunoaşterea diplomelor şi a
certificatelor de studii teologice obţinute în străinătate se fac în condiţiile
prevăzute de lege.
12
Art. 39. – (1) Cultele recunoscute au dreptul de a înfiinţa şi
administra forme de învăţământ confesional de toate nivelurile,
profilurile şi specializările, în condiţiile legii.
(2) Diplomele pentru absolvenţii unităţilor şi instituţiilor de
învăţământ particular, confesional, organizate de către cultele religioase
se eliberează potrivit legislaţiei în vigoare.
(3) Statul va susţine financiar învăţământul confesional, în
condiţiile legii.
(4) Unităţile de învăţământ confesional dispun de autonomie
organizatorică şi funcţională, potrivit statutelor şi canoanelor lor, în
concordanţă cu prevederile legale ale sistemului naţional de învăţământ.
(5) În învăţământul confesional se pot înscrie elevi sau studenţi,
indiferent de religie sau confesiune, garantându-se libertatea educaţiei
religioase a acestora, corespunzătoare propriei religii sau confesiuni.

CAPITOLUL III

Asociaţiile religioase
Art. 40. – (1) Libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul
asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin
300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se
asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.
(2) Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică prin
înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase, care se instituie la grefa
judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.
Art. 41. – (1) Oricare dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date
de ceilalţi, poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul
asociaţiilor religioase.
(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:
a) actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta
obligatoriu denumirea asociaţiei religioase, care nu poate fi identică sau
asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociaţii religioase
recunoscute, datele de identificare şi semnăturile asociaţilor, sediul,
patrimoniul iniţial de cel puţin două salarii brute pe economie alcătuit
din aportul în natură sau în bani al asociaţilor, precum şi primele organe
de conducere;
13
b) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul asociaţiei
religioase, care trebuie să cuprindă: structura sa de organizare centrală şi
locală, modul de conducere, administrare şi control, modul de înfiinţare
şi desfiinţare a unităţilor locale, drepturile şi obligaţiile membrilor,
principalele activităţi pe care asociaţia religioasă înţelege să le
desfăşoare, în vederea atingerii scopurilor sale spirituale; alte prevederi
specifice asociaţiei religioase respective;
c) actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial;
d) avizul consultativ al Ministerului Culturii şi Cultelor;
e) dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de către
Ministerul Justiţiei.
Art. 42. – (1) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de
înscriere şi a documentelor prevăzute la art.41 alin.(2), judecătorul
desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi
dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor
religioase.
(2) Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus
înscrierea se comunică, din oficiu, organului financiar local în a cărui
rază teritorială se află sediul asociaţiei religioase, pentru evidenţa
fiscală, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor
religioase.
Art. 43. – Asociaţiile religioase pot înfiinţa filiale cu
personalitate juridică, în conformitate cu statutele lor, potrivit procedurii
prevăzute la art. 41 şi 42.
Art. 44. – (1) Asociaţiile religioase beneficiază de facilităţi
fiscale legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Legea
nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2) Asociaţiilor religioase li se aplică în mod corespunzător şi
prevederile art.10 alin.(2), art.15, 16 şi 28 din prezenta lege.
14
Art. 45. – Dizolvarea asociaţiei religioase se pronunţă de
instanţa competentă atunci când, prin activitatea sa, asociaţia religioasă
aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei
publice, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului sau când
asociaţia religioasă urmăreşte alt scop decât cel pentru care s-a
constituit.
Art. 46. – Prevederile prezentului capitol se completează cu
dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi
fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005.
Art. 47. – (1) Asociaţiile existente, constituite în conformitate
cu reglementările legale privind asociaţiile şi fundaţiile, care au ca
obiect de activitate principal exercitarea unei credinţe religioase, şi care
doresc să dobândească statutul de asociaţie religioasă, vor depune la
judecătoria unde sunt înregistrate o cerere de transformare a asociaţiei şi
de radiere a ei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi de înregistrare în
Registrul asociaţiilor religioase ţinut de grefa aceleiaşi judecătorii,
însoţită de documentaţia prevăzută la art.41.
(2) Cererea va fi semnată de organele statutare de conducere ale
asociaţiei, arătându-se expres dorinţa transformării asociaţiei iniţiale în
asociaţie religioasă.
(3) Judecătorul delegat se va pronunţa atât asupra transformării
asociaţiei, cât şi asupra înregistrării asociaţiei religioase, stabilind şi
perioada în care asociaţia a avut ca obiect de activitate exercitarea unei
credinţe religioase.
(4) Perioada stabilită de instanţă va fi luată în considerare şi se
va adăuga perioadei de funcţionare a asociaţiei religioase, în vederea
dobândirii calităţii de cult recunoscut.
Art. 48. – (1) În toate cererile şi acţiunile în justiţie privitoare la
dobândirea sau pierderea calităţii de asociaţie religioasă, judecata se
face cu prezenţa procurorului şi cu citarea reprezentantului
Ministerului Culturii şi Cultelor.
(2) Încheierile sau hotărârile pronunţate de către instanţă în
cauzele privitoare la asociaţiile religioase pot fi atacate cu recurs, în
15
termen de 15 zile de la pronunţare, la tribunal.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 49. – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, în
România funcţionează 18 culte recunoscute, conform anexei care face
parte integrantă din prezenta lege.
(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei
legi, cultele din România prevăzute în anexa la prezenta lege vor
prezenta statutele şi codurile canonice Ministerului Culturii şi Cultelor,
pentru recunoaşterea lor.
(3) Recunoaşterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la
propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor şi se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art.17 alin.(2) se aplică în mod
corespunzător.
Art. 50. – (1) Orice modificare sau completare a prezentei legi
se realizează cu consultarea prealabilă a cultelor recunoscute şi cu
respectarea normelor legale privind transparenţa decizională.
(2) Reprezentanţii cultelor religioase au dreptul de a participa
ca invitaţi la dezbaterea în Parlament şi în comisiile acestuia a
proiectelor de acte normative privitoare la viaţa religioasă, la activitatea
cultelor, de educaţie şi de învăţământ confesional, de asistenţă socială şi
de patrimoniu naţional privind cultele.
Art. 51. – La data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul
nr.177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat în
Monitorul Oficial al României, nr.178 din 4 august 1948, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii
contrare, se abrogă.
16
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României,
cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia
României, republicată.
PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR
p. PREŞEDINTELE
SENATULUI
Bogdan Olteanu Doru Ioan Tărăcilă
Bucureşti,
Nr.
Anexă
Lista cultelor recunoscute în România
Nr.
crt. Denumirea cultului
1. BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ
2. EPISCOPIA ORTODOXĂ SÂRBĂ DE TIMIŞOARA
3. BISERICA ROMANO- CATOLICĂ
4. BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
5. ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE
6. BISERICA CREŞTINĂ RUSĂ DE RIT VECHI DIN ROMÂNIA
7. BISERICA REFORMATĂ DIN ROMÂNIA
8. BISERICA EVANGHELICĂ C.A. DIN ROMÂNIA
9. BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA
10. BISERICA UNITARIANĂ DIN TRANSILVANIA
11. UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN
ROMÂNIA
12. BISERICA CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA UNIUNEA
BISERICILOR CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE
DIN ROMÂNIA
13. BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ
14. UNIUNEA PENTICOSTALĂ – BISERICA LUI DUMNEZEU
APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA
15. BISERICA CREŞTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ŞAPTEA
DIN ROMÂNIA
16. FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA
17. CULTUL MUSULMAN
18. ORGANIZAŢIA RELIGIOASĂ MARTORII LUI IEHOVA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s