‘Ma recomand: Mihai Eminescu’


Link:
http://www.jurnalul.ro/articol_69879/_ma_recomand___mihai_eminescu_.html

'Ma recomand:  Mihai Eminescu'

Autor: Rodica Mandache /

Jurnalul Naţional / 14 Ianuarie 2007

„Ce-a cautat pe-aici acel pe care si un BUDHA ar putea fi gelos?”

  • Emil Cioran: Mihai Eminescu s-a nascut la 15 ianuarie. Ma intreb de ce nu este aceasta zi sarbatoarea nationala a romanilor si cred ca s-au mai intrebat si altii. Prin opera lui, prin viata lui de crucificat, prin stranietatea personalitatii sale, prin faptul ca ne face pe toti sa simtim durerea si misterul si sa ne intrebam cine suntem prin toate aceste lucruri, el ne-a oferit mantuire. Viata si opera lui ne ating nervii si organele de perceptie pe care noi, oricat ne-am stradui, fara el nu ne-am putea cunoaste in propria noastra evolutie. El singur a dus cuvantul in limba romana atat de sus, incat a reusit sa prinda in mod tulburator sensurile clipelor incandescente ale existentialului. La fiecare inceput de an, la 15 ianuarie, eu cred ca asist la cel mai mare sacrificiu al poporului pe care il iubesc si din care fac parte. Si asta pentru ca poetul a aprins un foc care l-a ars pe el si ne-a dat noua viata. Si pentru o ora, pentru o zi suntem cu totii constienti si de el, si de noi.
  • I.L. CARAGIALE: „Ma recomand, Mihai Eminescu. Asa l-am cunoscut eu”.
  • GEO BOGZA: „Pe vremea cand Dumnezeu umbla cu Sf. Petru pe pamant, intr-o noapte ploioasa, au ajuns la marginea unui sat si abia au indraznit sa bata cu toiagul in prima poarta. Caini mari s-au repezit sa-i sfasie, dar numaidecat s-a auzit un glas barbatesc intreband:

    Muzeul Literaturii Romane
    TANAR. Fruntea iesea stralucitoare de sub parul negru

    – Cine bate?
    – Oameni buni!
    Atunci omul, potolind cainii, i-a poftit in casa, unde nevasta si copiii abia se trezisera din somn, si a inceput a da porunci, dar cu blandete.
    – Mario, ia mai pune cateva vreascuri pe foc. Tudore, da fuga la fantana dupa o ciutura de apa proaspata. Ilenuta, ia vezi de o olita cu lapte proaspat.
    Si le-a dat sa se spele si sa se stearga cu stergare albe si i-au ospatat, si i-au dus sa doarma intr-o odaie in care mirosea a gutuie si busuioc….. A doua zi dimineata iar le-a dat sa se spele, i-a ospatat si le-a pus in traista niste mere cum nu mai vazusera si le-a urat drum bun.
    Si cum au iesit din sat, Sf. Petru a inceput sa se roage de Dumnezeu:
    – Doamne, fa ceva pentru oamenii astia, ca tare ne-au primit frumos!
    – Ce-ai vrea sa fac Sf. Petre, c-ai vazut ca nu erau nevoiasi.
    – Doamne, fa ceva ca sa-si vada macar o data sufletul!
    – Sa-si vada sufletul spui Sf. Petre? – Da, Doamne, sa-si poata vedea sufletul, asa cum vedem noi plopul cel de-acolo!
    – Bine, Sf. Petre, a raspuns Dumnezeu, privind ganditor la satul din vale.
    – Iar dupa o vreme, in neamul acela de oameni s-a nascut Mihai Eminescu”.
    „Atat timp cat pe aceste pamanturi, soarelui i se va spune soare, iubirii – iubire si poeziei, poezie, pe EL nimeni nu-l va tagadui.”

  • TUDOR ARGHEZI 1957. „A vorbi de Eminescu este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta. Nu poate sa ajunga vorba pana la el fara sa-l supere tacerea.
    Intr-un fel, Eminescu e sfantul preacurat al ghiersului romanesc. Din tumultul domestic al vietii lui s-a ales un crucificat. Fiind foarte roman, Eminescu e universal. Ma numesc unul din oamenii in viata care l-au vazut pe Eminescu in carne si oase. Eram copil de 7 ani. L-am vazut pe Calea Victoriei. Trecea prin public un om grabit, fara sa ocoleasca nimic impetuos.
    Uite-l pe Eminescu – a spus cineva cu un glas pe care-l tin minte. Poetul traia pe atunci o metempsihoza straina. Nu puteam sti cine era sa fie Eminescu si ar fi fost normal sa-l uit. E curios ca nu l-am uitat.”
  • PETRE TUTEA: „Eminescu, despre care Iorga spunea ca-i expresia integrala a natiunii romane, iar Blaga ca reprezinta «ideea platonica de roman», e romanismul absolut si l-am definit eu «suma lirica de VOIEVOZI»”.
     

    ARHIVE: „Eminescu se afla in casa de sanatate. Medicul Bursan sta de vorba cu poetul. Suntem in iunie 1889. Raspunsurile poetului au profunzimea onirica a basmelor fantastice.
    – Cum te cheama?
    – Sunt Matei Basarab. Am fost ranit la cap de Petre Poenaru, milionar pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cat oul de mari.
    Pentru ce?
    Pentru ca eu fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se teme sa nu-i iau mostenirea.
    Ce-ai de gand sa faci, cand te vei face bine?
    Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi, vara anului 1989 – Document”

  • NICHITA STANESCU: „Cu ce altceva ar fi putut sa fie impuscat Mihai Eminescu decat cu gloante de diamant cat oul de mari? Ar mai fi putut sa fie impuscat cu ceva – CU INSASI STAREA SUBLIMULUI”.
  • GEORGE BACOVIA: „Eminescu/Ca steaua care s-a desprins/Ce piere-acum in haos/O inima poate s-a stins/Spre vesnicul repaos/Ca maini si-a noastra va cadea/In stricta vesnicie/Cine-o cata mahnit spre ea?/Vai, nimeni… cine stie!”.
  • ALAIN BOSQUET, 1964: „Eminescu este tineretea si entuziasmul unui veac, este totodata freamatul lui tragic. Este mai presus de toate dovada magistrala ca geniul confera o atroce responsabilitate. Trebuie sa-l admiram asa cum admiram focul!”.
  • I. SLAVICI, 1874: „Eminescu este dintre acei putini oameni care nu sunt meniti a vietui in societate, pentru ca nu-si afla semenii. Indeosebi este nesuferit, pentru ca stia cine este EL, stie cine sunt altii, nu-i pasa de o lume pe care trebuie s-o dispretuiasca si sta ca si o carte deschisa inaintea tuturora”.
  • GEORGE BERNARD SHAW, 1930: „Am citit «Imparat si proletar», «Strigoii» si toate celelalte. Daca as fi unul dintre editorii aceia tineri cu tipografie care dezgroapa carti vechi si fac editii pentru bibliofili, m-as repezi de indata la aceasta carte uluitoare. Traducerea si ea m-a sedus. Sa-mi spui, draga editorule, daca ai avut noroc cu MOLDOVEANUL care a scos din mormant acest XVIII-XIX «fin de siecle»”.
  • MIRCEA ELIADE: „Neamul nostru romanesc si-a asigurat dreptul la «nemurire» mai ales prin creatia lui Eminescu. Petrolul si aurul nostru pot intr-o zi seca. Graul nostru poate creste si-aiurea. S-ar putea ca-ntr-o zi nu prea indepartata, strategia mondiala sa sufere anumite modificari, INCAT POZITIA NOASTRA DE POPOR de granita sa-si piarda insemnatatea pe care o are de un secol incoace. Toate s-ar putea intampla. Un singur lucru nu se poate intampla – Disparitia poemelor lui Eminescu. Si cat timp va exista in lume un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvata. Un neam supravietuieste mai ales prin creatiile geniilor sale”.
     

    NICHITA STANESCU: „Pe Strada Plantelor, aparea putin greoi la mers si ingrosat de pamant. L-am revazut. Melancolia apunea atat de sus, incat lovea seaua Carpatilor. In orice secunda puteam calca in crevasa nemaifiind in dulce lumea lui. M-a-ntrebat daca nu mi-e frig cand udam cu apa lacrimei arsura.
    Ma dor picioarele, mi-a zis.
    Se ridica incet ca si cum lacrima ar fi de piatra.
    Unde sa ne ducem, am strigat, in ce cuvant?
    Mi-a zis dezamagit. Stam, mi-a zis. Stam. Aparea si disparea din aratare. Il dureau picioarele. Cand i-am strigat, urland, stai, stai!”.
    „Ideia noastra despre el se pierde/ In primul descantat de iarba verde/ Noi credem ca-i al nostru El, Poetul/ Dar noi am devenit ai lui cu-ncetul.”
    „Consider versul eminescian
    «Nu credeam sa-nvat a muri vreodata» o revelatie a revelatiei. Si cand Eminescu se afla la Iasi, centrul natiunii se afla la Iasi, cand Eminescu se afla la Venetia, centrul natiunii se afla la Venetia, cand Eminescu intarzia pe Strada Plantelor sa moara, centrul natiunii intarzia sa moara pe Strada Plantelor.” E. CIORAN: „Eminescu a fost declarat unanim o aparitie inexplicabila. Oare ce-am face noi daca nu l-am fi avut pe Eminescu?

  • VERONICA MICLE, 1885: «Varful inalt al piramidei/ Ochiul meu abia-l atinge/ Astfel, tu-n a carui minte/ Universul se rasfrange/ Al tau geniu peste vreacuri/ Ramane-va pe pamant./ Si doreste a mea iubire…/ Prin iubire pan-la tine/ Sa ajunga si-a mea soarta/ Ca de soarta ta s-o leg/ Cum sa fie?/ Cand eu micimea imi cunosc atat de bine/ Cand mareata mea fiinta poate nici n-o intelegeam/ Geniul tau planeaza-n lume/ Lasa-ma in prada sortii/ Si numai din departare/ Cand si cand sa te privesc/ Martora maririi tale/ Sa fiu pan-la pragul MORTII / Si ca pe-o minune-n taina/ Sa le-ador, sa te slavesc»”.
  • SILVIA PANKHURST, 1930, primul editor englez al lui Eminescu: „Opera lui Eminescu apartine tuturor timpurilor. Fiecare linie a versurilor este un giuvaier. Clasificat printre pesimistii timpului sau, Eminescu face parte totusi dintre marii optimisti. Doreste ridicarea omului si crede-n ea. Noi il salutam ca pe un filozof al timpului sau, ramas astazi printre cei moderni indragostit de POPORUL SAU, cel mai de seama INTERPRET al sau, un mare cetatean al OMENIRII”.

    Muzeul Literaturii Romane
    MATUR. „Simt ca nu mai pot, am secat moraliceste”

    AL. VLAHUTA, 1879: „Intr-o zi m-am dus la tipografie, la TIMPUL, sa-l iau ca sa mancam impreuna. L-am gasit facand corecturi. Era abatut si obosit la fata.
    – Nu mai pot! Nu mai pot! As vrea sa ma duc undeva la tara sa ma odihnesc vreo doua saptamani.
    – De ce nu te duci?
    – Dar unde sa ma duc? Cu ce sa ma duc? Pe cine sa las in locul meu? Sunt singur la negustoria asta de principii. De 6 ani o duc intr-o munca zadarnica. De 6 ani ma zbat intr-un cerc vicios. De 6 ani n-am repaosul senin ca sa ma pot bucura si de altceva decat de POLITICA. Simt ca nu mai pot, am secat moraliceste. Sunt strivit. Nu ma mai regasesc si nu ma mai recunosc. Astept telegramele HAVAS si ca sa scriu, iar sa scriu, sa scriu de meserie, scrie-mi-ar numele pe mormant si n-as mai fi ajuns sa traiesc”.
    „Era un dramatic strigat de durere prevestitor al tragediei care avea sa-i sfasie prea devreme destinul celui mai mare poet roman.”

  • „Cum sedea peste foile atat de caligrafic scrise ale manuscriptului sau, Eminescu avea o infatisare mai putin masiva, fruntea iesea stralucitoare de sub parul negru ca pana corbului, sprancenele apareau in toata frumusetea lor si taietura fina a nasului lasa numai la intalnirea narilor o usoara urma de vulgaritate. Cand ridica ochii de pe manuscript, nu privea pe nimeni, ci parea ca se uita visator in departare, adesea miscand in mod ritmic mana, o mana de copil binevoitoare, neingrijita, poate nespalata”
    Mitte Kremnitz, 1893

Anunțuri

Un gând despre “‘Ma recomand: Mihai Eminescu’

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s