Ortodoxia nu cedează fară luptă


Constantinopol, 28 mai 1453. Cetatea-regină a creştinătăţii, ctitorie a traco-dacului Constantin cel Mare, bastionul ortodoxiei, se află în cea de-a 52-a zi de asediu în faţa numeroasei armate a lui Mahomed al II-lea. Luptătorii sunt sălbăticiţi de făgăduinţa sultanului care le jurase că în cazul în care vor reuşi să cucerească cetatea vor avea la dispoziţie trei zile în care să jefuiască după bunul lor plac tot ceea ce se află între zidurile ei: podoabe, giuvaeruri, monede, comori, bărbaţi, femei şi copii, totul, absolut totul. El nu vrea decât cinstea şi gloria de-a fi cucerit această ultimă redută a imperiului Roman de Răsărit.

Strigătul lor de luptă se schimbă din „Allah-il-Allah” în „Jagma-Jagma”, adică „Jaf-Jaf”. Creştinii din cetate răspund cu un cântec intonat cu mare evlavie: „Kyrie eleison”, „Doamne miluieşte”. În biserica „Sfânta Sofia”, ridicată cu aproape 1000 de ani în urmă, cel mai frumos lacaş al creştinătăţii, se săvârşeşte ultima liturghie.

null

“Credincioşii îşi cer iertare unii altora, se îmbrăţişează şi ies în noaptea ce străluceşte roşu din pricina focurilor aprinse de turci şi care par văpăi demonice. Imparatul Constantin Paleologul cere iertare până şi slujitorilor lui, cu sentimentul omului care se îndreaptă spre Marele Judecător, în faţa căruia trebuie să se înfăţişeze neprihănit. ‘Dacă am necăjit pe cineva, dacă m-am arătat delăsător cu bună ştiinţă sau fără ştiinţă, să mi se ierte greşeala’, spune Paleologul cu o simplitate într-adevăr regească.” (Tatiana Stavrou – „Căderea Constantinopolului”)


Într-o chilie învăţatul călugăr Ghenadios, asemenea ieromonahului Eftimie Mitra în zilele noastre (stareţul de la schitul ortodox Huta), binecuvintează poporul credincios că nu a călcat pe calea compromisului în ale credinţei şi nu au cedat nici în faţa presiunilor papei, nici la cele ale osmanlâilor. Ortodoxia acceptă dialogul, dar exclude compromisul.

29 mai 1453. Inainte de a se lumina de ziuă, păgânii atacă cetatea cu toată puterea. Zeci de mii de turbane ce adăpostesc feţe pământii hidoase se reped la ziduri cu scări, cu chingi, iatagane, suliţe, tunuri. Creştinii rezistă eroic. Războinici căliţi în razboaie, bătrâni, femei şi copii, toţi iau parte la bătălie. Împăratul se aruncă în luptă spintecând trupuri duşmane şi încurajându-şi supuşii: „Pentru veşnica alinare pe care o oferă sufletului religia părinţilor noştri luptaţi cu vitejie. Luptaţi!”.

Dar, printr-o poartă subterană uitată deschisă, Kerkoporta, turcii năvălesc în cetate. Urmează clipe de haos, deznădejde şi în cele din urmă cade înfrângerea. La câteva ore dupa victorie sultanul intră pe poarta celei mai frumoase cetăti a lumii călare pe calul său ce păşeşte prin balţile de sânge creştin. Fără să-i deranjeze pe soldatii săi din grozăviile ce le săvârşesc, se indreaptă către biserica „Sfânta Sofia” despre care auzise atâtea laude. Priveşte edificiul copleşit de frumuseţea lui si mut de uimire face un semn prin care cere unui imam să vestească crezul mahomedan intinând cu minciuni sfinţenia locaşului lui Dumnezeu. Lucrătorii primesc poruncă să indepărteze toate simbolurile credinţei creştine.

„Altarele sunt distruse, cucernicele mozaicuri acoperite cu var iar inalta cruce a Hagiei Sofia, care timp de o mie de ani şi-a intins braţele ca să cuprindă intreaga suferinţa umană, se prăbuşeşte cu zgomot la pamânt.” (Stefan Zweig – „Orele astrale ale omenirii”)

Constantinopolul a căzut în robie, luându-şi cununa cu spini după o luptă crâncenă, sângeroasă şi vitează. Vestea se răspândeşte repede ca tunetul, dincolo de zidurile cetăţii în toată Europa. La Roma, papa primeşte vestea cu o oarecare bucurie, mândria-i de-a rămâne unic stăpân peste lumea creştină îi este satisfăcută. Apoi vine vestea despre nesfârşita cruzime a noilor stăpâni ai Bizanţului şi-l cuprinde groaza. Bătrâna Europă tremura paralizată de sentimentul zadarnic al fricii aşa cum tremură şi “Noua Europă” la fiecare act de demenţă musulmană.

Continuare: http://ro.novopress.info/?p=2109#more-2109

Anunțuri

4 gânduri despre “Ortodoxia nu cedează fară luptă

  1. Am scris textul acesta in 2005. Ma bucur sa il pot revedea pe saitul fratiilor voastre.
    Se apropie 29 mai si osmanlaii se pregatesc sa sarbatoreasca cu mare fast. Iar Hagia Sofia va redeveni moschee. Ce soarta tragica pentru cea mai frumoasa biserica a lumii crestine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s