De ce e numit Patapievici ,,limbric”!?


Iată de ce:

Fragmente din cartea antiromâneasca “Politice”, autor Horia Roman Patapievici, publicata la Editura Humanitas, 1996

  •  “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii”. (pg. 63)
  • “Românii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza cît o turma: dupa gramada, la semnul fierului rosu… fete patibulare, maxilare încrîncenate, guri vulgare, trasaturi rudimentare, o vorbire agramata si bolovanoasa”. (pg. 64). (”patibular”, în limba latina, înseamna “bun de spînzuratoare”)
  • “Masa degenerata, îngîmfata, proasta si rea”. (pg. 46)
  • “(Românii) sînt una cu cancerul care-i roade”.
  • “Îmi este rusine ca sînt român”. (pg. 23, pg. 46)
  • “Româna este limba în care trebuie sa încetam sa mai vorbim, sau sa o folosim numai pentru înjuraturi”. (pg. 64)
  • “Pentru puturosenia abisala a statutului suflet românesc… spirocheta româneasca îsi urmeaza cursul pîna la eruptia tertiara, tropaind vesela într-un trup inconstient, pîna ce mintea va fi, în sfîrsit, scopita, inima devine piftie, iar creierul un amestec apos”. (pg. 49)
  • “Cu o educatie pur româneasca nu poti face nimic”. (pg. 56)
  • “23 de milioane de omuleti patibulari”. (pg. 53)
  • “Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cînd i-au lasat romanii pe daci în forma hibrida stramoseasca, ne-au luat la urina slavii: se cheama ca ne-am plamadit din aceasta clisa daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne înecam, asa de temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta în a ridica mereu gura zvîntata, iar ei reîncepeau: ne zvîntam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfîrsit. Apoi ne-au luat la urinat rusii, care timp de un secol si-au încrucisat jetul cu turcii, pe care, în cele din urma, avînd basica udului mai mare… i-au dovedit”. (pg. 63)

preluat de pe http://bisericasecreta.wordpress.com/2007/10/21/de-ce-e-numit-patapievici-limbric/

mai citiţi:

textul de mai jos este concluzia Domnului preluat  LIVIU ANDREESCU la cartea „OMUL RECENT” al H.-R. P si a fost preluat de la adresa:

http://www.observatorcultural.ro/informatiiarticol.phtml?xid=207

O chestiune de stil:
Scriam mai sus ca H.-R. Patapievici se joaca cu cuvintele, folosindu-le impropriu, abuziv, deplasat. Ceea ce e valabil nu doar atunci cind vine vorba de concepte si termeni tehnici, ci si cind se afirma retoric si se apreciaza subiectiv. Barocul conceptual si sentinta resentimentara sint condimentate cu patetisme stilistice de calitate dubioasa. Astfel, omul recent s-ar fi trezit „un epifenomen al curgerii, scurgerii si prelingerii“ fenomenelor lumii, in timp ce „ametitoarea ssat rotire s-a insurubat in titirezul de aer care se prabuseste continuu in miezul rotitor al scurgerii“ (p. 17). Notez la intimplare: „Cind timpul debordeaza, spiritul subversiunii inunda“ (p. 230). Si un favorit personal: „Zvirliti nebuneste in centrifuga caderii, de-acum simtim cu totii cum ne prabusim, indefinit contrasi si absorbiti in infinitul finitudinii“ (p. 16).
Excesul terminologic, incarcatura stilistica si grandoarea conceptuala a volumului de fata au o explicatie transparenta. Omul recent este o carte cu misiune, scrisa cu aplomb mesianic si furie, imi vine sa zic, necrestineasca. Autorul lasa in urma deopotriva modestia analitica a unui tip de cercetator pe care de altfel il invoca, precum si umilitatea specifica traditiei religioase pe care o reclama fara ostenire, pentru a scrie ceva care nu e nici studiu, nici revelatie. Un pretins opus grandios, demn de a fi cioplit in granit de o armata de proaspat convertiti si mai vechi emuli. Atita doar ca dupa o geneza caznita, un numar de pilde iritate si o atotcuprinzatoare apocalipsa, rezultatul e un volum descalificant, care nu mai poate spera decit uitarea. Uitare care, ma tem, nu ii va fi acordata prea usor.


Nota: privitor la crestinism
A devenit, din nefericire, aproape un loc comun in cultura patriei acela ca crestinismul e proclamat mai degraba decit practicat, asumat in public mai degraba decit interior. Nu stiu daca autorul volumului de fata sufera de un asemenea ponos, dar un lucru e clar: Omul recent e o carte esentialmente noncrestina. Lectura celor mai bine de 450 de pagini te face, ce-i drept, familiar cu imaginea lui Dumnezeu, invocat prea des de autor. Dar Dumnezeul lui Patapievici nu e Dumnezeul crestin. Dumnezeul lui Patapievici e substanta, e permanenta, e transcendenta, e fiinta – e o abstractiune, intemeiata poate ontologic si epistemologic, dar care nu are nici o legatura cu Cristos, in mod misterios absent din retorica (fals) crestina care abunda in paginile cartii. Si problema nu e atit ca din volum lipseste cel care a dat sensul religiei pe care H.-R.P. o cultiva cu atita (falsa) smerenie, cit ca lipsesc valorile care ii sint asociate acesteia in mod originar. Nimic despre toleranta, iubirea aproapelui, altruism. Nici pomeneala de crestinism ca experienta concreta, ca practica ale carei obiecte sint cei din jur. E suficient a inlocui particula „crestin“ cu un simbol – pentru bon ton, cu unul grecesc – si Omul recent ar putea foarte bine sa treaca drept o pledoarie in favoarea oricarei alte religii. Inclusiv a uneia seculare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s