„Lasul de la Cotroceni“ – de Roxana Iordache – Ziarul ZIUA


„A doua zi după ce presedintele tării ne-a făcut de rîs, înghitind cu lasitate umilinta administrată de presedintele Ucrainei la Bucuresti, premierul Tăriceanu a mai spălat obrazul României, prin faptul că n-a tolerat atitudinea oaspetelui de la Palatul Victoria, ci l-a pus la punct. Iar oaspetele a evitat declaratiile de presă bilaterale. Care ar fi reabilitat imaginea României, sifonată de Ucraina la Cotroceni. Faptul că presedintele României a devenit presul lui Iuscenko risca să producă efecte negative în planul populatiei. Si atunci, marinarul pompat cu spanac Chivas, 18 ani, a cugetat că trebuie să facă o treabă mare si s-o toarne în capul adversarilor interni, pentru ca populatia să uite ce nevolnic e pe plan extern, cînd sînt în cauză interesele tării. Si a participat la emisiunea «Nasul», a televiziunii fratelui Păunescu, care nu este oligarh decît atunci cînd nu serveste interesele prezidentiale. Cînd le serveste, e din familie. Iar moderatorul Radu Moraru, Nasul talk-show-urilor maneliste, a pus blatul. Nici cu familia Becali n-a avut parte de asemenea reprezentatie. De hazna de la mahala. De fapt, de Cod Penal. Prin prestatia din seara de 31 octombrie, de la B1TV, presedintele tării a realizat un auto-flagrant. S-a recomandat la scenă deschisă ca presedinte penal. Nu doar injurios, nu doar calomnios cu adversarii. Nu doar lăudăros că se sterge pe picioare cu Constitutia, asa cum s-a sters presedintele Ucrainei cu presedintele României. Ci mult mai grav. Cuprins de betia puterii, Poppeye a comunicat un mesaj periculos, cu atît mai alarmant cu cît e vorba de o persoană care conduce tara în asa fel încît dă impresia că trebuie să i se facă un test de alcoolemie. S-a lăudat cu faptul că în România există politie politică, pe care el o patronează si care îsi bate joc si de justitie, si de drepturile omului, si de statul de drept, la dispozitia unui sef de stat iresponsabil. Cel mai grav este nu că a reiterat sprijinul anticonstitutional pentru PD în campania electorală, că l-a acuzat, delirant, pe Ludovic Orban de protectie a … mafiei asfaltului prezidential, că l-a numit «tînăr mafiot obraznic» pe un ministru al Justitiei, care îsi permite să-i strice jocurile de protejare a amicilor infractori si de incriminare a inamicilor politici, ori că a vorbit ca la usa cortului. Cel mai grav este faptul că seful statului are acces la dosare penale si o recunoaste ca atare, fără teamă că opinia publică i-ar putea cere socoteală. Mizează, adică, pe prostia populatiei care, crede el, nu-si dă seama că un presedinte de tară nu are ce să caute cu nasul în dosare penale, iar cine i le pune la dispozitie intră sub incidentă penală. Ca si cel ce le solicită sau doar le foloseste. De unde stie presedintele tării că ministrul Orban «s-ar putea să aibă probleme» în justitie? Se impune o anchetă neîntîrziată. Si o atitudine concertată a mass-media. Presedintele de la Cotroceni trebuie să răspundă. El e atît de las încît acuză în absentă. Muscă si fuge. Refuză confruntarea deschisă cu adevăratul lui Nas, Sorin Rosca Stănescu. Se teme să se confrunte public si cu premierul Tăriceanu. Seful statului n-ar avea curaj să vină la o emisiune a unor moderatori ca Ion Cristoiu, Mihai Gâdea, Dana Grecu, Gabi Firea, Victor Ciutacu. Si nici să se afle fată în fată cu interlocutori ca Ludovic Orban, Crin Antonescu, Tudor Chiuariu, Relu Fenechiu, ca să nu mai vorbim de Dinu Patriciu. Stie că l-ar face varză. De Bruxelles.“

preluat de la adresa: http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-11-02&id=228829

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s