Culpabilizarea Bisericii Ortodoxe Române: o campanie satanista


După Retrovoluţia din decembrie 1989, macularea Bisericii Ortodoxe Române a fost permanentă. Am publicat studiul „Culpabilizarea Bisericii Ortodoxe Române“, sub pseudonimul Theodor V. Alexandru, în revista România Mare, începând cu nr. 486, 5 noiembrie 1999, cu continuarea în nr. 487-494/1999, 495-502/2000; dar este la fel de actual şi azi. De aceea, am considerat necesar să-l reeditez – ne varietur – tocmai pentru a se vedea mai pregnant că situaţia denunţată atunci a rămas neschimbată. Micile diferenţe sunt date de dispariţia în neant sau direct în Iad a unor denigratori şi de apariţia altora, mărind blestematul bestiar postdecembrist. Trecerea în eternitate a Prea Fericitului Teoctist şi alegerea noului patriarh au prilejuit doar escaladarea acestei maculări.

Biserica Ortodoxă Română, ţintă prioritară a războiului axiologic

Un fapt incontestabil atestat de toate sondajele de opinie, indiferent de măsura în care au fost „ajustate“ din diferite motive mai mult sau mai puţin oneste, este faptul că Biserica Ortodoxă Română constituie unul dintre pilonii de bază ai Statului Naţional Român, alături de Armata Naţională, Şcoala Naţională, Serviciile Secrete şi alte câteva instituţii. În consecinţă, Biserica Ortodoxă Română a devenit, atât în calitate de Biserică Naţională, cât şi de cult ortodox, văzut în opoziţie cu catolicismul, una din ţintele predilecte în cadrul războiului axiologic. Aceasta deoarece valorile Ortodoxiei – a căror perenitate şi-a dovedit rezistenta în faţa tuturor „năvălitorilor“, indiferent de forma de manifestare: militară, economică sau ideologică, dacă nu toate împreună – constituiau unul din obstacolele majore în calea expansiunii aşa-ziselor „valori“ ale Occidentului: modul de viată „american“, finanţele „americane“, „evangheliştii“ americani, muzica şi filmele americane, „ajutoarele“ americane etc.

Expresia „fundamentalism ortodox“, este o formă a dezinformării

Sintagma „fundamentalism ortodox“ este una din mijloacele folosite în războiul axiologic, prin care se devalorizează Ortodoxia, acesta fiind o formă de manifestare a războiului atipic dus contra României. Expresia „fundamentalism ortodox“ – preluată printr-un mimetism infantil de foarte mulţi intelectuali – dovedeşte ignoranţa crasă a celor care-o folosesc; asta, în cazul cel mai nevinovat, când, deci, nu este folosită deliberat, ca o diversiune. Deoarece, este necesar să reamintim, ortodox înseamnă păstrarea şi apărarea „dreptei credinţe“, deci a „legii drepte“ (orto = drept, doxa = lege, axiomă, dogmă) a credinţei, dată, în genere, de Biblie şi, în mod special, de către Iisus Hristos, în Evangheliile Noului Testament. Adică păstrarea „dreaptă“, neschimbată a credinţei şi nu „adaptarea“, „modernizarea“ ei, cum face doctrina romano-catolică îndeosebi prin politica „de aggiornamento şi de «prezenţă» în lume puse în practică de Conciliul Vatican II în universul catolic“ [1] –; sau cum fac toate cultele (neo)protestante şi toate sectele din Occident, care au ajuns să introducă muzică psihedelică, satanistă în biserici şi să ceară admiterea printre „drepturile“ omului a „homosexualităţii“ [2] – adică a sodomiei, condamnată de Ortodoxie, deoarece în Biblie este prezentată ca un păcat capital. De aici până la acceptarea „dreptului“ de a ucide pe oricine pentru orice, promovat de O.N.U. ajunsă la remorca N.AT.O., nu mai este decât un pas, deja făcut în Iugoslavia, prin introducerea în doctrina N.A.T.O. a unui nou „concept strategic“, numit astfel spre a masca vechiul imperialism în forme noi.

Continuare:

partea I: http://ro.altermedia.info/politica/culpabilizarea-bisericii-ortodoxe-romane-o-campanie-satanista-i_7918.html#more-7918

partea a II-a: http://ro.altermedia.info/noua-ordine-mondiala/culpabilizarea-bisericii-ortodoxe-romane-o-campanie-satanista-ultima-parte_7944.html

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s