În 1975, în cadrul Adunării
Organizaţiei Naţiunilor Unite, deşi aceasta fusese o creaţie americano-evreiască, mai mulţi şefi de stat au denunţat „conspiraţia sionisto-americană împotriva lumii“, în acelaşi an fiind adoptată o Rezoluţie O.N.U. prin care sionismul a fost condamnat ca fiind o formă de rasism. Cele mai multe voturi veneau din partea statelor arabe şi a celor din lagărul comunist, mai puţin România ceauşistă, pro-sionistă. Delegatul SUA, Daniel Moynihan, a declarat pe loc: „Statele Unite se ridică să declare în faţa Adunării generale a Naţiunilor Unite, şi în faţa întregii lumi, că nu vor recunoaşte, nu se vor conforma şi nici nu vor fi vreodată de acord cu acest act“.
S-a întâmplat, însă, ca în Rusia să vină epoca gorbaciovistă, iar ruşii să cunoască destrămarea URSS, pentru ca Rezoluţia să fie anulată de către ONU, Rusia schimbându-şi votul.
Din această perspectivă, căderea blocului comunist est-european şi a URSS a însemnat o indirectă victorie pentru sionişti. Pentru Ceauşescu situaţia era complicată. El se opunea schimbărilor, iar faptul că a avut o atitudine general pro-sionistă nu mai conta în faţa acuzelor din partea generalului de Securitate dezertor Ion M. Pacepa, acuze de asociere criminală împotriva evreilor cu liderul palestinian Yasser Arafat.
Sită Deasă 