Straja din lanul de Goma


Andrei Vartic, Chisinau

ATACURILE MURDARE împotriva lui Paul Goma apar în presa bucureşteană, dar şi în cea internaţională, atât de regulat, atât de bine concertat, încât nu poţi să nu-ţi pui întrebarea dacă nu cumva cercurile de holocaustologi înfocaţi (cum le spune Goma) folosesc special numele marelui scriitor, luptător anticomunist, dar şi cel mai important desident român, pentru a se spoi pe sine, vorba lui Eminescu? Aşa, cum de altfel, îl folosesc şi pe cel al lui Mircea Eliade sau Mihai Eminescu. Potlogari de diferite rase, în marea lor majoritate comunişti-bolşevici şi cominternişti de marcă în trecut (sau urmaşii lor), unii din ei participanţi activi la genocidul împotriva umanităţii organizat de Lenin şi gruparea sa teroristă, vinovaţi direct de instaurarea dictaturii comuniste în România, distrugători şi ai României Mari, dar şi ai statului democrat român de după decembrie 1989, devenit între timp membru NATO şi UE, aceşti oameni atacă neruşinat pe marele scriitor Paul Goma cu arma negaţionismului, întârziind astfel şi ziua când statul român ar putea să-l repună în drepturi, să-i restituie cetăţenia (luată abuziv de fostul regim comunist) pe care nu a refuzat-o niciodată, dar şi pensia pe care nu o primeşte acum de la nimeni, trăind la bătrâneţe în cea mai umilitoare sărăcie, bolnav şi părăsit chiar şi de mulţi din prietenii de ieri.

Or, Goma este prea mare, prea înalt prin opera lui de scriitor, pentru a fi biruit cu aceste atacuri mizerabile. Dar sâcâit necontenit, împins spre războiul de rutină cu ei, iată, că se poate. Fiindcă în loc să se concentreze pe promovarea operei sale în lume, în loc să arate prin conferinţe şi televiziuni (mai ales tinerimii lumii) primejdia guvernărilor comuniste (ale guvernării prin crimă necontenită) şi troţchiste (ale guvernării prin haos necontenit), Goma se apără de aceşti pretinşi apărători ai suferinţelor poporului evreu în cel de al doilea război mondial (pe care Paul Goma nu le-a negat niciodată). Iar noi, prietenii şi admiratorii lui Goma, în loc să organizăm simpozioane ştiinţifice internaţionale de studiere a crimelor naziste şi comuniste, în loc să fondăm muzee în care să adunăm numele celor ucişi şi chinuiţi de nazişti şi comunişti, în loc să-i punem lui Goma statui, să-i deschidem muzee la Mana, în Basarabia, unde s-a născut, sau la Gilava, sau la Canal, sau în faţa Securutăţii din Bucureşti, unde a fost chinuit, luptăm zi de zi ca să ni-l apărăm, că să ni-l păstrăm parte a conştiinţei noastre morale colective, parte a demnităţii româneşti, a omeniei de omenie pe care nimeni nu o poate lua naţiunii române..

Continuare: http://ro.altermedia.info/opinii/straja-din-lanul-de-goma_7280.html#more-7280

Refuzul lui Goma


Autor: A.H. / Ziua / 19-Decembrie-2006

Scriitorul Paul Goma a decis sa refuze invitatia ce i-a fost adresata de presedintele Traian Basescu de a participa la sedinta Camerelor reunite ale Parlamentului, in care seful statului a prezentat concluziile Raportului elaborat de Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste.

Motivul refuzului lui Goma se regaseste in ultima scrisoare pe care i-a trimis-o lui Traian Basescu, in noiembrie: reacordarea cetateniei romane si repunerea sa in drepturile cetatenesti. Un Apel pentru repunerea in drepturile de cetatean roman a lui Paul Goma, sustinut de 500 de semnaturi, a fost trimis autoritatilor de la Bucuresti, ramas pana in prezent fara un raspuns cert care sa duca la rezolvarea situatiei semnalate. De altfel, Paul Goma a declinat oferta de a face parte din Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romania, desi initial acceptase propunerea facuta in acest sens, din acelasi motiv. La randul sau, presedintele Comisiei, politologul Vladimir1corespund standardelor procedurale dupa care vreau sa lucreze Comisia”, mai spunea Tismaneanu. El a primit la acel moment replica scriitorului exilat. Publicam in facsimil textul scrisorii trimise de presedintele Traian Basescu scriitorului Paul Goma. (A.H.)

Link: http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-12-19&id=213075

SCRIITORII CER CETĂŢENIE ROMÂNĂ PENTRU PAUL GOMA


Sistemul comunist a alungat din ţară multe valori şi reale talente artistice. Unul dintre renegaţii comunismului a fost Paul Goma, un cunoscut scriitor român, care a făcut, însă, carieră în Franţa, unde s-a refugiat ca exilat politic, asemenea altor confraţi. În anul 1956, Paul Goma era student al Facultăţii de Litere. Nimic special până aici. Paul Goma era şi scriitor, iar creaţiile lui nu se încadrau în standardele comuniste. De aceea, Rectoratul Universităţii Bucureşti a considerat că era cazul ca tânărul autor să fie reancorat în realitate, ca urmare, el va fi arestat, judecat şi verificat de Securitate.
Link: http://www.antena3.ro/index.php?search=on&id=19176&ext=1&arc=&text=Goma

APEL PENTRU REPUNEREA LUI PAUL GOMA ÎN DREPTURILE DE CETATEAN ROMÂN

Autor: Flori Stanescu

paulgoma.jpgULTIMELE LUNI ale anului 2006 au fost perioada în care reprezentantii celor mai importante institutii ale statului, societatea civila, presa, partidele, numerosi oameni politici si intelectuali s-au declarat mai hotarâti ca oricând dupa 1989 sa se desparta de propriul trecut comunist. Stau marturie în acest sens numeroasele declaratii si atitudini publice, pasii facuti spre deconspirarea Securitatii, înfiintarea celor doua Comisii pentru cercetarea totalitarismului comunist ori cele câteva initiative legislative pertinente.

Despartirea de trecutul comunist – depasirea lui prin reabilitarea adevarului istoric, prin asumarea responsabilitatilor si repararea raului care înca mai poate fi reparat – reprezinta un pas fara de care noul destin istoric al României nu va putea fi niciodata împlinit. Nimic nu poate fi cladit temeinic pe un trecut pus mereu între paranteze, pe adevaruri amânate la nesfârsit ori pe dreptatea mereu refuzata celor care au avut de suferit.

O coincidenta, pe care o speram fericita, face ca în aceste saptamâni – în care societatea româneasca pare mai decisa ca niciodata sa se priveasca lucid pe sine însasi si sa-si asume propria istorie – sa se împlineasca 50 de ani de când Paul Goma a avut de suportat primele represalii, primele dintre consecintele cele mai grave pentru atitudinea si manifestarile sale împotriva totalitarismului comunist. În vara lui 1956, studentul la Litere Paul Goma este judecat, pentru scrierile sale, la Rectoratul Universitatii Bucuresti, iar în noiembrie 1956 avea sa fie arestat si anchetat de Securitate (în 1952, elev fiind, a fost de asemenea „retinut” timp de opt zile la Securitatea din Sibiu).

Link: http://ro.altermedia.info/familiesocietate/apel-pentru-repunerea-lui-paul-goma-in-drepturile-de-cetatean-roman_5022.html#more-5022

PAUL GOMA: SCRISOARE CĂTRE VLADIMIR TISMĂNEANU


Paul Goma *

Domnule Vladimir Tismăneanu,

În 22 iunie acest an am scris textul “Despre Vladimir Tismăneanu – şi nu numai – în 11 puncte” în replică la interviul luat de A. Goşu, publicat în revista 22.

Numai că nici “22” (Rodica Palade) nici “Aldine” (Dan Stanca) nici “Ziua” (S.R. Stănescu) nici “Adevărul” (unde filtru este A. Badin, cel care a luat interviul la care fac aluzie în Post Scriptum) nu au răspuns, cu excepţia ultimului, care a transmis hotărîrea: NU.

Dacă aş fi în locul lui Vladimir Tismăneanu, m-aş îngrijora. Sunt convins că din partea sa nu a fost emis nici un ukaz de a nu publica ripostele lui Goma la propostele lui Tismăneanu – ar însemna să ne întoarcem în cumpliţii ani 1948-1958 când la “puritatea ideologică” a textelor apărute în volume, în presă vegheau: delirantul Chişinevschi, ferocele Răutu, subalternii săi devotaţi Valter Roman, Leon Tismăneanu, Goldberger, Ofelia Manole şi alţi tovarăşi de alte naţionalităţi de sinistră amintire.
Pentru a-şi “repera” onoarea, Vladimir Tismăneanu (dar vrea? – vom verifica numaidecât) are de făcut următorul lucru: Să se adreseze şefilor publicaţiilor respingătoare, propunîndu-le textul de mai jos, însoţit de scrisoarea de faţă, în virtutea toleranţei, chiar dacă aceasta nu face parte din panoplia “standardelor academice” cu care mi-a închis gura când m-a anunţat că nu mai fac parte din Comisia prezidenţială pentru studierea comunismului – fiindcă îmi lipsesc standardele…

Dacă va pretinde că el, Vladimir Tismăneanu este un biet profesor la Maryland, în trecere prin Bucureşti (în momentul de faţă aflat la odihnă binemeritată la Sinaia, Mamaia, Tataia) şi că nu are nici o putere (sic) să ceară, să impună, să dikteze – îi voi răspunde cu o anecdotă adevărată:

Acum câţiva ani, în Franţa izbucnise un scandal: scriitorul Renaud Camus (a nu se confunda cu Albert, mort în 1960) scrisese în Jurnalul său publicat, că la postul de radio France Culture lucrează mult mai mulţi redactori evrei decât neevrei, iar aceştia invită în emisiunile lor prieteni, colegi – tot evrei – mai numeroşi decât neevreii. Bietul Renaud Camus, el, naivul, în virtutea dreptului de expresie, îşi exprimase o opinie care, nu întâmplător era şi exactă – şi nu doar privind posturile de radio, ci şi la cele de televiziune – dar ce campanie a fost orchestrată împotriva fiorosului “antisemit”! – la care au participat, cu sfânta-le indignare tenorii (în România li se zice: “directorii”) opiniei publice indignate.

Singurul dintre intelectualii care nu s-a năpustit să dea cu parul în capul blasfematorului a fost filosoful Alain Finkielkraut, titular al unei emisiuni săptămânale, “Répliques” pe care o deţine şi azi. Evenimentul se petrecea înainte de izbucnirea ultimei Intifada – provocată de Ariel Sharon, astfel ajungînd la guvernare – deci pe când Finkielkraut mai era o persoană rezonabilă, cu care se putea discuta (chiar şi despre Palestina, fără ca el să invoce “argumentul demografic”! – depun mărturie, pe atunci eram în relaţii normale) – şi care a intervenit ca un şef de clasă, bătînd din palme, cerînd atenţie şi spunînd, în esenţă:

Este adevărat ce susţine Renaud Camus că la France Culture sunt mulţi redactori evrei – dar ar fi trebuit să recunoască: nu toţi. Fiindcă suntem în Franţa unde chiar şi francezii au dreptul să lucreze la acest post de radio… (sublinierea îmi aparţine).

La o astfel de insolenţă nimeni dintre bravii francezi nu a răspuns: şi ei sunt traumatizaţi, paralizaţi de culpabilizarea cultivată consecvent de holocaustologi.

Eu însă, român fiind – chiar de nu am nici un fel de cetăţenie (româna mi-a fost furată de Statul român în 1977 şi nerestituită nici azi – cu scuze), îmi spun că românii mei n-or fi ei chiar atât de laşi, de nedemni – cu condiţia ca un evreu să le dea bilet de voie la exprimare, fie şi cu perfidia unui Alain Finkelkraut.

Aşadar îi propun lui Vladimir Tismăneanu să se adreseze el tovarăşilor responsabili de ziare-revistei posturi de radio şi televiziune, recomandîndu-le să publice textul “Despre Vladimir Tismăneanu – şi nu numai – în 11 puncte” însoţit de scrisoarea de faţă. Astfel va face să înceteze zvonul că el ar fi dat dispoziţia de a i se înterzice lui Goma dreptul de a publica – cu atât mai puţin: dreptul la replică – în româneşte, în România.

Tot se lăudase (despre V. Tismăneanu este vorba, în continuare) că el va face tot ce-i stă în putere pentru ca Goma să poată publica, în limba sa, în ţara sa – ei bine, iată ocazia!

Drept care ataşez textul cu pricina şi aştept rezultatul intervenţiei sale – în favoarea mea.

Paul Goma, Paris, 3 iulie 2006
( publicata in original pe site-ul scriitorului, www.paulgoma.info )

TRĂDAREA EXILULUI


Interviu cu scriitorul Paul Goma, despre unele probleme ale Exilului românesc, realizat de Radu Negrescu-Suţu

A-L PREZENTA pe Paul Goma cititorilor ar constitui o jignire adusă acestora, presupunând că nu ar fi auzit de Domnia sa. Deşi memoria, la noi, nu pare a constitui calitatea primordială, întrucât astăzi, bătuţi de vântul amneziei colective a ultimilor ani, românii din exil au ajuns a nu mai avea aceleaşi valori comune ca înainte de 1989. Am solicitat cunoscutului scriitor opozant al regimului comunist un interviu în care să comenteze unele probleme ce frământă actualmente viaţa Exilului românesc.

GOMAPAUL.jpg– Domnule Goma, a frecventa sau nu, astăzi, ambasadele noastre este un subiect extrem de controversat. În lipsa unor reforme fundamentale ale structurilor ministerelor de Interne şi Externe, frecventarea acestora apare ca o eroare sigură, dând prilejul la recuperări şi la slăbirea unităţii de acţiune a Exilului.

– Momentul Decembrie 1989 nu a însemnat deloc abandonarea politicii de recuperare a Exilului activ, după cum momentul 1996 (câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Emil Constantinescu, n.n.) nu a însemnat încetarea încercării de a-i supune şi pe românii ce trăiesc în afara graniţelor. Şi Ceauşescu avea obsesia recuperării exilaţilor (a încercat, din nefericirea a înregistrat chiar câteva succese), însă ofensiva a devenit aproape-plimbare sub Iliescu. Şi înainte şi după ’89, obiectivele ,,Centralei’’ (Securitatea eternă) au fost: bisericile, casele culturale şi asociaţiile exilaţilor, oamenii (exilaţii), sărbătorile naţionale, comemorările, simbolurile naţionale…

În majoritatea lor, bisericile din exil fuseseră colonizate înainte de ’89 de emisarii Securităţii dela Bucureşti, exploatând naţionalismul unora, legionarismul altora, dorul de ţară al tuturor. Dintre ,,laici’’ nu se poate să nu fie renumiţi trădătorii (,,românii deplasaţi’’, cum i-a numit, inspirat, Ierunca): Uscătescu, Nicolae Baciu, Barbu Niculescu, Michel Steriade, Radu Florescu, Dean Milhovan, Gustav Pordea, Leon Negruzzi, Şt. Fischer-Galaţi, Michael C. Titus, I.C. Drăgan…

Citește mai mult »

Protest Stoiciu-Goma


Bucureşti, 11 September 2005 

În legãturã cu destituirea abuzivã a scriitorului Liviu Ioan Stoiciu din Direcţia revistei „Viaţa româneascã”, destituire dictatã de conducerea Uniunii Scriitorilor din România ca urmare a publicãrii unui text cu pretins caracter antisemit aparţinând lui Paul Goma, semnatarii Protestului de faţã ne exprimãm dezacordul profund faţã de decizia conducerii USR. Regretãm, de asemenea, acuzaţiile de antisemitism care i-au fost aduse cu aceastã ocazie lui Paul Goma de cãtre Comitetul Director al Uniunii.Detractorii consacraţi ai scriitorului exilat i-au atribuit mai demult acestuia infamul calificativ, mai ales pentru lucrarea sa istoricã „Sãptãmâna Roşie sau Basarabia şi evreii”, pe care, s’a dovedit, nici unul dintre ei nu a discutat-o în fond, limitându-se sã o eticheteze. Mulţi dintre semnatarii acestui Protest sunt desigur buni cunoscãtori ai operei lui Paul Goma, unii însã (din cauza cenzurii de presã la care autorul este supus în ultima vreme în România) cunosc doar în parte opera lui Paul Goma. Pentru noi toţi e totuşi evident ca scriitorul Paul Goma nu este antisemit nu doar pentrucã este soţ şi tatã de evrei. Ci deasemenea şi pentrucã nu a negat şi nu neagã Holocaustul şi toate celelalte crime grave comise împotriva evreilor, inclusiv de conaţionalii sãi. În chiar cartea amintitã, Paul Goma calificã, fãrã echivoc, drept „inadmisibile, reprobabile, criminale şi condamnabile” gravele abuzuri sãvârşite de români împotriva evreilor ulterior „Sãptãmânii Roşii” (28 iunie – 3 iulie 1940), în care a avut loc evacuarea armatei şi civililor români din Basarabia ocupatã în urma pactului criminal Hitler – Stalin, şi în care mulţi dintre evreii localnici s’au dedat la crime şi alte samavolnicii împotriva românilor siliţi sã-şi pãrãseascã ţara). Paul Goma nu a justificat niciodatã aceste orori. Dacã ar fi fãcut-o, nu ar mai fi denunţat „crimele inadmisibile şi condamnabile” ale conaţionalilor sãi. În legãturã cu acuzaţia de antisemitism, dar şi cu multe altele care i se aduc azi lui Paul Goma, este semnificativ faptul cã practic toate i-au fost aduse în trecut şi de Securitate. Din chiar dosarele desecretizate recent se ştie deja cã încã din primãvara anului 1977 şefii Securitãţii au pus la punct „planuri de mãsuri” de discreditare prin antisemitism a scriitorului disident. Iatã cum sunã una din directivele cuprinse în strategiile Securitãţii: „Sã fie lansatã acuzaţia de antisemitism, fãcând apel la evrei individual şi la Statul Israel, cu care ne aflãm în bune relaţii”. Iar acuzaţia a fost, bineînţeles, lansatã şi apoi susţinutã cu metodã, aşa cum numai Securitatea ştia s’o facã.Sunt destule date care aratã ca în acest caz preşedintele USR, dl. Nicolae Manolescu, nu atacã o chestiune de principiu. Ne temem cã în realitate nu e deloc vorba despre „antisemitismul” lui Paul Goma.Este ştiut cã Paul Goma a fost exclus din Uniunea Scriitorilor – în Aprilie 1977, în plinã teroare comunistã – inclusiv prin votul actualului preşedinte al USR. Dar Paul Goma este nu numai o amintire neplãcutã pentru proaspãtul preşedinte al scriitorilor români, ci şi un critic sever al atitudinii morale şi politice de dupã 1990 a acestuia.Imediat dupã ce incidentul dela Uniunea Scriitorilor a devenit public, şi înainte ca Liviu Ioan Stoiciu sã fie destituit, Paul Goma a anunţat cã de data aceasta îi va chema în justiţie pe cei care l-au acuzat de antisemitism (şi care i-au imputat d-lui Stoiciu publicarea textelor sale). Dacã pentru dl. Manolescu şi colegii sãi problema ar fi fost într’adevãr „antisemitismul” scrierilor lui Paul Goma (ceea ce scriitorul exilat contestã de mult timp şi cât se poate de argumentat), atunci analiza şi deciziile în acest caz ar fi trebuit amânate pânã când justiţia se va pronunţa cu privire la sesizarea d-lui Goma. Neprocedând aşa, avem motive sã bãnuim cã „antisemitismul” lui Paul Goma nu a fost decât un pretext pentru o rãfuialã meschinã cu doi dintre scriitorii români demni de respect pentru opera şi viaţa lor publicã.Ne adresãm conducerii Uniunii Scriitorilor şi tuturor membrilor USR, cerând revocarea deciziei de destituire a scriitorului Liviu Ioan Stoiciu şi retragerea, printr’o declaraţie publicã, a acuzaţiilor calomnioase la adresa lui Paul Goma, considerând cã celor doi le-a fost încãlcat – printr’un act de cenzurã greu de justificat – dreptul cel mai natural al oricãrui scriitor, acela de a-şi publica scrierile.

Semneazã: (în numãr de: 122 persoane şi grupuri)

Link: http://www.aradomain.com/pdfs/protestSG11sep05.pdf

Mai citiţi:

  • Noul scandal Goma ia amploare
    Miercuri, 14 septembrie 2005
    Scandalul provocat de aparitia in revista "Viata Romaneasca" a unui fragment de jurnal de Paul Goma considerat antisemit ia amploare. Dupa cum se stie, in urma cu doua saptamani, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din Romania (USR) a dat publicitatii un comunicat de delimitare fata de decizia editoriala a "Vietii Romanesti", considerand inacceptabila gazduirea respectivelor pagini de jurnal. Ca urmare, Paul Goma a respins acuzatia de antisemitism si a anuntat ca da in judecata USR, pe Nicolae Manolescu, presedintele USR, pe Horia Garbea, directorul de imagine al USR, si pe conducatorii Comunitatii Evreilor din Romania, care ar fi protestat la aparitia paginilor de jurnal. Vinerea trecuta, Comitetul Director al USR a audiat cativa membri ai redactiei "Vietii Romanesti" si l-a demis pe poetul Liviu Ioan Stoiciu din functia de redactor-sef adjunct al revistei. Cititorii ziarului ZIUA au putut urmari intregul "contencios", caruia i se adauga acum un protest sustinut de cateva zeci de semnaturi, multe dintre ele ale unor romani din exil, precum si o noua reactie a lui Paul Goma, de asta data in urma demiterii lui Liviu Ioan Stoiciu din postul de conducere de la "Viata Romaneasca". Cele doua texte pot fi citite in aceasta pagina. http://www.ziua.ro/display.php?id=184722&data=2005-09-14

    Scandal – Marele Inchizitor si Goma
    14 Septembrie 2005 | de Mihaela Suciu 
    Dupa scandalul iscat de demiterea redactorului-sef adjunct de la Viata Romaneasca de catre USR pentru publicarea unui fragment din Jurnalul lui Paul Goma, acuzat de antisemitism, protestele nu au asteptat sa apara, asa cum este cel semnat de Dan Culcer, redactor pentru Franta al revistei Vatra si director la revista Asymetria.
    http://www.jurnalul.ro/articol.php?id=36501

11 martie 2006 – zi neagra pentru Basarabia


Paul Goma
Paris, 11 martie 2006

Link: http://www.romfest.org/rost/apr2006/basarabia.shtml 

Se poate muri de suparare?, de disperare?, din sentimentul zadarniciei ? De incapacitate de a raspunde la întrebarea: «Sunt eu a-normal – sau ei sunt ne-normali?».Pe 10 martie 2006 am mai murit o data cînd am citit Apelul initiat de cica Sorin Iliesiu (pe lînga mortile de la Gherla, 1958; de la Rahova, 1977; de la Paris, 1982 – bomba în carte; 1983: otrava lui Haiducu; 1990: distrugerea de catre Liiceanu a cartii Culoarea Curcubeului; 1997: "Îmi pare rau ca l-am cunoscut pe P.G. " – citat din decretul-lege al Monicai Lovinescu; 1998: "Adio domnule Goma", opera nemuritoare a lui N. Manolescu – în fine, în 2005: certificatul de deces semnat de procurorul Eduard).
 

În treacat: la 21 septembrie 2005 publicam în Ziua "Propunere"(a), afirmînd: "De ce n-am alcatui si noi, indigenii, bastinasii, majoritarii romîni – ne-americani, ne-israelieni – un Institut pentru Studierea Terorii Bolsevice în Romînia de la 28 iunie 1940? Nu sunt primul care (si-)a pus aceasta întrebare îndurerata si, dupa cum merg treburile în Romînia, nu voi fi ultimul".Nu m-a izbit textul însusi al Apelului de la 10 martie (un extemporal corectat înainte de a fi redactat), ci "programul" propus spre cercetare (sic!), identic pîna la confuzie cu cel anuntat de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.Profet al catastrofelor, de cum guvernul anuntase marea-veste-mare: înfiintarea I.I.C.C., mirosisem facatura. Cine sa fie de acord cu criminalizarea comunismului: Tariceanu? Basescu, cel care "nu are dovezi"? Iar cînd s-a comunicat componenta Consiliului de Onoare, am început a zice, pe cînd trageam sa mor: «Daca Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România a fost botezat "Elie Wiesel", potrivit logicei dîmbovitene, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului – tot din România – se va numi: "Radu Ioanid". Cum, de ce! Pentru ca printre desemnatii a cerceta crimele comunismului împotriva românilor a fost "cooptat" vlastarul unui clan de bolsevici securisti care numai bine nu au facut românilor si României dupa ocuparea tarii de catre sovietici – cine? Consilierul de taina al lui Iliescu, al lui Petre Roman, colaboratorul lui Rosen în stabilirea "statisticelor" Holocaustului în tara noastra, adjunctul istericului antiromân Elie Wiesel, si el falsificator  al istoriei si impenitent calomniator al românilor : tovarasul "Radu Ioanid", iata de ce!» Sa nu ne miram cînd vom afla ca Marius Oprea – consilier prim-ministerial – va solicita de la Washington, tovarasului nostru de veacuri R. Ioanid, nu "consilii" de specialitate (tehnica minciunii, a statisticilor trucate, a documentelor inventate), ci directive: pe cine sa mai coopteze I.I.C.C.: pe Anca Oroveanu?, pe Oisteanu?, pe J. Ancel?; pe cine sa dea afara ca, zi-i pe nume: "antisemit" (pe Liiceanu!). Iar istoricul Marius Oprea, va aplica întocmai, dimpreuna cu istoricul Stejarel Olaru (în treacat: împuternicit al meu în procesul intentat lui Plesita si lui Iliescu) directivele de-sus-de-tot privitoare la cronologizarea Istoriei României.

citiţi mai departe: http://www.romfest.org/rost/apr2006/basarabia.shtml