Realizatorul TV, Moise Guran, a promovat pe facebook o „listă” cu siteuri „dubioase”, realizată de Florin Bădiță (foto), cunoscut prin faptul că a organizat „Ziua fără pantaloni la metrou”, în România, despre care ActiveNews a relatat la vremea respectivă.
Pe lista respectivă, însă, apar și datele personale ale celor care au legături cu siteurile în cauză, inclusiv Codul Numeric Personal sau adresa de domiciliu.
Conform legii 677 din 2001, datele cu caracter personal pot fi prelucrate doar cu acordul „expres și ne-echivoc” pentru acea prelucrare.
Autorul listei declara pentru Metropotam că unul din obiectivele sale este acela de a organiza un eveniment care „implică o bâtă și lucruri pe care să le spargem”.
Conform aceleiași surse, același Florin Bădiță vrea să lupte cu „îndoctrinarea religioasă din școli” și să se „bată cu Biblia 6 ore”. Florin Bădiță mărturisește că a fost consultant la Banca Mondială.
Pe lista făcută publică de Moise Guran se găsesc, printre altele, siteuri precum Știri pe surse, Doxologia.ro ( siteul Mitropoliei Moldovei), Reporter Virtual, ActiveNews dar și În Linie Dreaptă.ro.