În pastorala de Crăciun, , a făcut un apel către popor și conducătorii țării să se ghideze după tradiția creștin-ortodoxă și națională, arată siteul oficial al Mitropoliei Craiovei.
Ierarhul Bisericii Ortodoxe susține că românii trebuie să-și cunoască trecutul adevărat, pentru a-și ști să-și construiască viitorul.
„O cugetare înțeleaptă ne spune că a înțelege încotro trebuie să mergem, trebuie să aibă în vedere cunoașterea de unde am venit. Doar așa calea noastră și a neamului nostru ar dobândi o șansă de a fi un dreptar, nu o linie curbă întortocheată. Cu siguranță, un viitor al nostru nu poate fi creat decât numai pe un fundament evanghelic stabil în care istoria nu poate fi doar știința despre trecut. În acest context, Ortodoxia este ceva mult mai important, deoarece fără cunoașterea originilor noastre creștine, fără conștientizarea faptului care este fundamentul istoric al existenței noastre, nu este posibil a continua procesul de reînnoire a vieții noastre spirituale”, a scris arhiepiscopul Craiovei în Cuvântul care va fi citit vineri în bisericile oltene.
ÎPS Irineu afirmă că există oameni care vor să distrugă totul, inclusiv tradiția, iar acest proces nu aduce nimic bun pentru țară.
„Din nefericire, încercarea unora de a distruge totul până la temelii, inclusiv tradiția, iar apoi pe aceste dărâmături de a construi o lume nouă, nu duce la nimic bun, ci ne aduce multă pagubă sufletească nouă și patriei noastre până la limita catastrofei duhovnicești și naționale.De aceea este atât de important ca astăzi noi să ne îndreptăm privirea către Sfânta Ortodoxie și Țara noastră ortodoxă”, spune Mitropolitul.
Mai mult, acesta se declară împotriva imitării modelului european, susținând că România trebuie să-și urmeze propria cale.
„În această gândire, noi, ortodocșii, ne-am păstrat originalitatea care unește astăzi armonios moștenirea învățăturii Domnului și cultura europeană. De bună seamă, oricine știe că imitarea sau copierea cedează întotdeauna originalului, deoarece lipsește principiul original și caracterul autentic.
De aceea, a construi o civilizație pe baza imitării semnifică a determina dezvoltarea în așa fel ca ea să rămână întotdeauna în urmă față de cei care au generat și generează originalul. Deci, este important a înțelege că o cale cu adevărat europeană presupune nu imitarea modelului străin, ci conștientizarea propriilor rădăcini europene și revenirea la ele, ținând cont de condițiile concrete culturale și istorice”, a susținut ierarhul.
Arhiepiscopul Craiovei crede că este necesar ca românii de rând, dar și conducătorii să revină la conștiința ortodoxă, în fața provocărilor acestei lumi.
„Astăzi, Tradiția noastră strămoșească este de multe ori încălcată, iar necredința încearcă deseori să îndepărteze pe om de la principiul moral, promovând permisivitatea nelimitată în deșertăciune și păcat. Negarea dreptului la viață pentru pruncul în pântecele mamei, uciderea bătrânilor și bolnavilor care, după opinia unora, „sunt datori să moară”, ca să nu folosească rezervele societății, încercările de a submina instituția fundamentală a firii omenești – căsătoria – sunt câteva din provocările care arată o mutare profundă în conceperea lumii și a omului, o mutare pe care Biserica o consideră distrugătoare și periculoasă. Ceea ce ar trebui să se considere de la sine înțeles, cum e, de pildă, studierea religiei în școli și multe altele, în special cu referire la manifestarea culturii religioase, intră cu greu în viața noastră și de multe ori cu scrâșnetul dinților celor care își imaginează „statul laic” care exclude prezența religiei în procesele sociale. În fața acestor provocări suntem chemați să ne conducem, în îndeplinirea datoriilor noastre bisericești și civile, de conștiința creștină ortodoxă. Aceasta se referă atât la credincioșii de rând, cât și la cei care ocupă funcții responsabile în Țara noastră. Este de reținut că Biserica modelează sufletele oamenilor chemați la slujirea frățească unii altora și binelui comun. Ea susține caracterul nepieritor al legii morale, doar pe baza ei putând fi făurită o viață personală evlavioasă și o societate dreaptă. Ea mărturisește despre Împărăția Duhului, fiind veșnică și tinzând spre infinit”, scrie ÎPS Irineu.
Acesta încheie cu un îndemn către cei mai puțin credincioși.
„Cel care nu se împărtășește din Dumnezeu este mort înainte de moarte, trăiește într-o nefericire care n-are margini și într-o deznădejde de nedescris”.
Iată predica integrală:
Crăciunul este, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, „arătarea bunătății și iubirii de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu”. Dumnezeu iese din taina Sa, vine în lume și Își arată cu putere prezența Sa printre oameni. El este Împăratul Care a pășit în ținutul nostru sărăcăcios, „în latura și umbra morții”, cum ne spune profetul, dovedindu-ne că n-a părăsit niciodată lumea, nu S-a retras din ea și nu ne-a lăsat singuri. Chiar dacă nu-L putem vedea, din cauza păcatelor noastre, sau atinge, El este aici și vine în multe feluri către noi și întru noi. Dacă Paștile reprezintă centrul anului bisericesc, Nașterea Domnului este cea mai umană sărbătoare a credinței noastre ortodoxe, pentru că ne face să simțim cel mai profund umanitatea Fiului lui Dumnezeu. Nicăieri altundeva nu se simte, precum în peștera din Betleem, ceea ce înseamnă că Dumnezeu a vrut să fie cu noi, un Dumnezeu Căruia să-I spunem Tu, pentru că Îl întâlnim ca Prunc în ieslea cea sfântă. Tocmai pentru aceasta Crăciunul este o sărbătoare a familiei, a iubirii dintre oameni și a armoniei în viața de zi cu zi. Este o sărbătoare care cheamă la meditație și reculegere, la reflecție și gând curat față de toată creația lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, mai înainte de a descrie Nașterea Domnului, a prezentat Cartea neamului Mântuitorului Hristos, Matei 1, 1-17.] unde Îl arată pe Domnul ca om, cuprins într-o istorie omenească, cu urcușurile și coborâșurile ei. Legătura cu Avraam ne aduce aminte de făgăduința și promisiunea lui Dumnezeu împlinite cu neamul omenesc. Din această Genealogie aflăm că Mesia este adevăratul Rege spre Care se îndreaptă toată istoria lumii. De asemenea, această descriere prezintă între alte personalități și patru femei, a cincea fiind însăși Preasfânta Fecioară Maria. În afară de Maica Domnului, aceste femei nu erau evreice și totuși au intrat în lista personalităților Israelului celui nou, fiind considerate adevăratele străbune ale Fiului lui Dumnezeu înomenit. Sfântul Evanghelist a considerat în felul acesta că femeile amintite, în ciuda tuturor contrastelor, au o legătură interioară cu Maica Domnului, Fecioara Maria, către care se îndreaptă toată genealogia. Apoi, dacă celelalte persoane sunt legate, din această genealogie, prin cuvântul a zămislit, la sfârșit nu mai este vorba de zămislire, ci se spune că: „Iacob l-a zămislit pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus Hristos”. Această precizare vrea să stabilească faptul că Iosif nu L-a zămislit pe Mântuitorul, ci el era doar logodnicul Preacuratei Fecioare. Deci, Mântuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Fiul Fecioarei Maria, carne din carnea ei și rod al pântecelui ei. Ea L-a purtat nouă luni în pântecele ei și L-a alăptat din sânii ei, iar laptele ei a devenit carnea și sângele lui Dumnezeu. Astfel, Preacurata a simțit și a trăit permanent cu convingerea că Fiul ei este Mântuitorul Hristos și că El este Dumnezeul ei. Ea L-a privit și L-a sărutat cu dragostea de mamă și s-a gândit permanent în rugăciunea ei că „Acest Dumnezeu este Fiul meu”, că acest trup dumnezeiesc este trup din carnea mea, că El e făcut din mine, are ochii mei și forma gurii Lui e forma gurii mele. Cu adevărat, El îmi seamănă, deși e Dumnezeul meu.
Desigur, nicio mamă din lume n-a avut pe Dumnezeu în acest fel, un Dumnezeu prunc, Care poate fi luat în brațe și acoperit cu sărutări, un Dumnezeu cald Care zâmbește și respiră ca noi, un Dumnezeu Care poate fi atins și Care trăiește ca noi, în afară de păcat. Sfântul Chiril al Alexandriei, vorbind despre realitatea Nașterii Domnului, spunea că Fiul lui Dumnezeu, având în firea Sa puterea peste toate, a luat de la Preacurata Fecioară Maria trup și, odată cu el, a primit și pătimirile noastre, rămânând totuși nepătimitor. Dacă nu S-ar fi făcut om și dacă n-ar fi luat chip de rob, cum spune Sfântul Apostol Pavel, ar fi drept să ne tulburăm când s-ar spune despre El ceva potrivit robului, căci s-ar aștepta ca toate să le facă după rațiunea cuvenită lui Dumnezeu. Dar dacă, după cuvântul Sfântului Evanghelist Ioan: „Cuvântul trup S-a făcut”, Îl vedem purtând trup asemenea nouă și primim cu siguranță cuvântul propovăduit ca potrivit omului. Se înțelege de aici că noi nu L-am fi putut cunoaște altfel în mod clar, ca Dumnezeu și om, dacă nu S-ar fi născut din Născătoarea de Dumnezeu în ieslea din Betleem. Așadar, subliniază Sfântul Chiril: „Cum am ști că Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut om dacă n-ar fi spus și cuvinte omenești, cu grai omenesc? Cum am ști că S-a făcut om dacă Cel nepătimitor n-ar fi pătimit ca un om și dacă Cel înalt n-ar fi grăit în chipul smerit al omului?” Deci, Fiul Celui Preaînalt Și-a făcut proprii cele omenești, fiind asemenea nouă în afară de păcat.
Iubiți credincioși și credincioase,
Toată istoria despre venirea Fiului lui Dumnezeu în lume a intrat din timpurile apostolice în Tradiția Bisericii și s-a păstrat până astăzi intactă. Potrivit acestor datini sfinte, noi așteptăm Crăciunul cu multă bucurie, de la mic și până la mare. Auzim colindele, le primim cu bucurie, postim și ne rugăm, pregătindu-ne să întâmpinăm pe Domnul sfânt cu inimile curate și cu sufletele luminate. Fiindcă am amintit de Tradiția acestei sfinte sărbători a Nașterii Domnului, v-aș propune să facem o analiză asupra vieții noastre personale și asupra viitorului nostru.
Cum știm, orice lucru se începe cu un plan sau cu un proiect, în care trebuie să iei în seamă ce dorești să construiești. Uneori acest plan se realizează la nivelul imaginației și apoi urmează conceptul. Negreșit, la alcătuirea viitorului nostru presupunem în primul rând realizarea acestei imagini și a acestui proiect. Din nefericire, după cum constatăm, una din problemele vieții noastre este lipsa unei astfel de imagini a viitorului. Oamenii își exprimă cu ușurință nemulțumirea față de ziua de azi, dar le este greu să gândească unde ar dori să ajungă, pornind de la starea actuală de lucruri.
Desigur, mulți au obiective și probleme concrete legate de nivelul de trai, în genere să dezvolte un trai mai bun. Însă astăzi problema cea mai arzătoare nu este despre bunăstarea noastră exterioară, ci despre felul cum trebuie să ne construim sufletele și viitorul nostru. O cugetare înțeleaptă ne spune că a înțelege încotro trebuie să mergem, trebuie să aibă în vedere cunoașterea de unde am venit. Doar așa calea noastră și a neamului nostru ar dobândi o șansă de a fi un dreptar, nu o linie curbă întortocheată. Cu siguranță, un viitor al nostru nu poate fi creat decât numai pe un fundament evanghelic stabil în care istoria nu poate fi doar știința despre trecut. În acest context, Ortodoxia este ceva mult mai important, deoarece fără cunoașterea originilor noastre creștine, fără conștientizarea faptului care este fundamentul istoric al existenței noastre, nu este posibil a continua procesul de reînnoire a vieții noastre spirituale.
Toate acestea formează, fără îndoială, temelia tradiției noastre ortodoxe și culturale românești. Este adevărat că la auzul cuvântului „tradiție” unii oameni își exprimă nedumerirea și chiar scepticismul, considerând că „tradiție”, „tradiționalist”, „tradițional” au legătură cu ceva demult trecut, inutil, care încurcă. De fapt, trebuie să subliniem faptul că tradiția nu este amintirea despre trecut, nu ne aducem aminte de Crăciun pentru că auzim colindele și că avem parte de bucate pregătite de această sărbătoare. Firește, Tradiția este altceva, este modalitatea transmiterii valorilor strămoșești din generație în generație. De pildă, chiar în școală elevul și studentul folosesc manualul, scris nu de o persoană de vârsta lor, ci de cineva care poate nu mai este în viață. Astfel, școlarul crește și învață din cunoștințele și experiențele cuiva care uneori nu mai este în viață. Întrebarea este firească: cum ne-au fost transmise aceste cunoștințe, experiențe, gânduri și idei dacă nu prin tradiție? Prin urmare, Tradiția noastră ortodoxă este modalitatea păstrării și transmiterii valorilor din generație în generație, fără ca aceasta să însemne că tradiția este chemată să păstreze tot ce aparține trecutului. Se înțelege de la sine că numai valoarea adevărată se transmite prin tradiție, drept pentru care noi o numim Sfântă Tradiție. Din nefericire, încercarea unora de a distruge totul până la temelii, inclusiv tradiția, iar apoi pe aceste dărâmături de a construi o lume nouă, nu duce la nimic bun, ci ne aduce multă pagubă sufletească nouă și patriei noastre până la limita catastrofei duhovnicești și naționale. De aceea este atât de important ca astăzi noi să ne îndreptăm privirea către Sfânta Ortodoxie și Țara noastră ortodoxă. Prin urmare, dacă fundamentul civilizației noastre se întemeiază pe Sfânta Evanghelie a Mântuitorului Hristos, rezultă că sinteza creativă a acestei realități are la bază Sfânta Tradiție creștină a Sfinților Părinți, care îmbinau cunoștințele filozofice cu viziunea teologică, bazată pe revelația divină. În această gândire, noi, ortodocșii, ne-am păstrat originalitatea care unește astăzi armonios moștenirea învățăturii Domnului și cultura europeană. De bună seamă, oricine știe că imitarea sau copierea cedează întotdeauna originalului, deoarece lipsește principiul original și caracterul autentic.
De aceea, a construi o civilizație pe baza imitării semnifică a determina dezvoltarea în așa fel ca ea să rămână întotdeauna în urmă față de cei care au generat și generează originalul. Deci, este important a înțelege că o cale cu adevărat europeană presupune nu imitarea modelului străin, ci conștientizarea propriilor rădăcini europene și revenirea la ele, ținând cont de condițiile concrete culturale și istorice.
Astăzi, Tradiția noastră strămoșească este de multe ori încălcată, iar necredința încearcă deseori să îndepărteze pe om de la principiul moral, promovând permisivitatea nelimitată în deșertăciune și păcat. Negarea dreptului la viață pentru pruncul în pântecele mamei, uciderea bătrânilor și bolnavilor care, după opinia unora, „sunt datori să moară”, ca să nu folosească rezervele societății, încercările de a submina instituția fundamentală a firii omenești – căsătoria – sunt câteva din provocările care arată o mutare profundă în conceperea lumii și a omului, o mutare pe care Biserica o consideră distrugătoare și periculoasă. Ceea ce ar trebui să se considere de la sine înțeles, cum e, de pildă, studierea religiei în școli și multe altele, în special cu referire la manifestarea culturii religioase, intră cu greu în viața noastră și de multe ori cu scrâșnetul dinților celor care își imaginează „statul laic” care exclude prezența religiei în procesele sociale. În fața acestor provocări suntem chemați să ne conducem, în îndeplinirea datoriilor noastre bisericești și civile, de conștiința creștină ortodoxă. Aceasta se referă atât la credincioșii de rând, cât și la cei care ocupă funcții responsabile în Țara noastră. Este de reținut că Biserica modelează sufletele oamenilor chemați la slujirea frățească unii altora și binelui comun. Ea susține caracterul nepieritor al legii morale, doar pe baza ei putând fi făurită o viață personală evlavioasă și o societate dreaptă. Ea mărturisește despre Împărăția Duhului, fiind veșnică și tinzând spre infinit.
Iubiți credincioși și credincioase,
Acum, la această sărbătoare a Crăciunului, Dumnezeu ne cheamă la El, ne scoate dincolo de grijile noastre. Dacă luăm o zi obișnuită constatăm că avem puțin timp pentru Dumnezeu și puțin timp pentru noi înșine. Suntem foarte prinși cu treburile noastre de dimineața și până seara și ne ocolim chiar pe noi înșine, pentru că nu facem nimic pentru sufletul nostru.
Profesia ne acaparează, societatea ne are, distracția ne are, dar noi nu ne avem pe noi înșine. Treptat ne dăm seama că ne depărtăm de Dumnezeu și interiorul nostru devine din ce în ce mai sărac și mai gol de sentimente umane. Lucrurile ne mână de la spate și noi suntem doar niște funcții în marele lor mecanism. Ce trebuie să facem, deci? Trebuie să-L ascultăm pe Mântuitorul Hristos și să fim tăcuți. Trebuie să ne concentrăm puțin asupra noastră și să ne deschidem singurătatea, pentru a-I arăta lui Dumnezeu durerea noastră și să ne acceptăm pe noi înșine. Dacă îngădui ca El să mă vindece de alergarea mea deșartă, voi fi mai bogat decât dacă aș fi câștigat lumea întreagă. Vizita Domnului în sufletele noastre este foarte importantă, este clipa prezenței Lui în viața noastră. Evident că Domnul pe Care-L cinstim de Crăciun nu este un prunc oarecare, ci Însuși Mântuitorul Hristos. Noi știm că în pântecele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a venit chiar Fiul lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. El este Cuvântul Tatălui prin Care toate s-au făcut „și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. De aceea propovăduim și credem că Mântuitorul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Iată de ce nu a putut să-L ucidă Irod, pentru că a fost permanent păzit de Dumnezeu.
Așadar, să păstrăm legătura cu Sfânta noastră Biserică și să trăim în Lumina Tatălui Ceresc Care a venit să ne aducă în lume pacea și bucuria veșnică. Să ne împărtășim cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Mântuitorului, ca să purtăm în sufletele noastre Lumina dumnezeirii. De asemenea, de sărbătoarea Nașterii Sale, să fim stăruitori în lucrarea pe care Mântuitorul Hristos ne-a încredințat-o prin Taina Sfântului Botez. Astfel, pecetluiți cu numele Său, să trăim încă de aici bucuria slavei lui Dumnezeu printr-o împărtășire permanentă de ea, fără să ne săturăm vreodată. Cel care nu se împărtășește din Dumnezeu este mort înainte de moarte, trăiește într-o nefericire care n-are margini și într-o deznădejde de nedescris.
Cristi Tepes a documentat audio si video in Norvegia sapatamana trecuta si interviul a fost dat pe 94.2 FM Bucuresti saptamana trecuta;
Sită Deasă 